Horoscop 26 mai – 2 iunie 2016

Berbec

În această perioadă îţi asumi mai multe riscuri, te simţi diferit şi eşti independent. Ai înclinaţia de a trece peste neînţelegeri mai vechi şi ai câteva iniţiative interesante. Atitudinea ta este mai directă şi mai cutezătoare ca de obicei.

Taur

Eşti dispus să faci noi eforturi pentru viitorul tău. Simţul practic care te caracterizează îţi este de folos. Mândria exagerată îţi poate juca însă feste, care pot duce la certuri şi discuţii în contradictoriu. Trebuie să oferi mai multă atenţie persoanei iubite.

Gemeni

Îţi doreşti să profiţi din plin de tot. Vrei să te implici în soarta celor de lângă tine, astfel încât să ajungi în centrul atenţiei şi să fii apreciat. Ai capacitatea de a duce la bun sfârşit mai multe sarcini deodată. Se pare că vei avea o mare realizare.

Rac

Vei avea parte de o mulţime de evenimente care te vor ţine cu sufletul la gură. Apar clipe plăcute în compania partenerului, ceea ce te face să priveşti spre viitor cu mai multă încredere. Poţi avea mai multă încredere într-o prietenie mai veche.

Leu

Opiniile şi ideile tale pot avea success. Ai capacitatea de a-i face pe oameni să acţioneze în favoarea ta. O scurtă şi plăcută călătorie se arată ca fiind benefică. Este posibil să-ţi treacă prin mâini o mulţime de bani, poate să fie chiar un împrumut.

Fecioară

Inspiraţia şi intuiţia te ajută din plin. Ai capacitatea de a trece peste situaţii delicate şi ajungi direct în miezul problemelor care te interesează. Ai ocazia de a te apropia de cineva care te atrage de ceva vreme. Trebuie să priveşti lucrurile cu inteligenţă.

Balanţa

Te apasă dorinţa de a-ţi afirma cu tărie un punct de vedere care ţie ţi se pare important.Nu mai ai de gând să te laşi neglijat sau trecut cu vederea. Te preocupă situaţia financiară şi încerci să rezolvi această problemă prin diverse planuri.

Scorpion

Îţi concentrezi gândurile pe căi intuitive și dai o mână de ajutor unor oameni singuri sau nefericiţi. Conjuctura astrală îţi imprimă o copleşitoare dorinţa de a aduce schimbări în viaţă, astfel încât să te poţi bucura de succes şi bani.

Săgetător

Eşti preocupat de proiecte legate de anumite investiţii sau afaceri. Eşti tentat să faci nişte bani cu orice preţ, trecând cu vederea nişte aspecte care ţin de moralitate sau onestitate. Atenţie mare la aceste lucruri şi mai ales la persoanele cu care lucrezi.

Capricorn

Ai o puternică dorinţa de a aduce transformări în viaţa ta, astfel încât să poţi realiza cât mai multe lucruri. Nu eşti deloc dispus să acţionezi pe baza unor impulsuri de moment. Mai curând, te gândeşti să îţi pui la punct strategii bine calculate.

Vărsător

Unii duşmani intenţionează să-ţi devină aliaţi. Implicarea în discuţii contradictorii îţi produce o stare de nervozitate. Totul este să-ţi păstrezi stăpânirea de sine şi să priveşti lucrurile cu luciditate şi precauţie. Este posibil să apară unele discuţii legate de bani.

Peşti

Atenţie, la felul cum te faci înţeles şi înţelegi mesajele ce ţi se transmit. Un prieten sau cineva din familie poate scoate la iveală nişte lucruri despre tine pe care refuzi să le recunoşti. Apar nişte informaţii legate de investiţii, moşteniri sau afaceri.

Distribuie:

Postaţi un comentariu