Nu învățați istorie de la politicieni

Deschiderea Adunării ad-hoc din Țara Românească, litografie de Carol Popp de Szathmáry

Nu luați lecții de istorie de la politicieni. Vă vor trage pe sfoară. Nu au ajuns atât de sus în politică trăind cu pudoarea de a nu spune măcar neadevărurile cele mai evidente. Dimpotrivă, au manipulat, au mințit, au înșelat, au calomniat. Sunt maeștri ai intrigilor și manipulărilor. Istoria este pentru ei un tărâm deschis interpretărilor, accesibil manipulării.

Să recapitulăm ce au spus politicienii români despre învățămintele micii uniri. Liviu Dragnea, pe Facebook : „Unirea de la 1859 a Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească a fost un act de curaj naţional şi de inteligenţă diplomatică – două valori ce trebuie readuse în prim-planul vieţii politice româneşti din prezent. Am convingerea că, aşa cum a făcut-o de fiecare dată în momentele majore ale istoriei, naţiunea română îşi va regăsi resursele patriotice care au făcut-o mare şi puternică. La mulţi ani, România!”. În consens cu sloganul ales pentru europarlmentare, „Suzeranitate”, Liviu Dragnea vrea să sugereze că idealul micii uniri era crearea unui stat românesc în răspăr cu acele state europene, nu toate, care erau de acord doar cu unire limitată, cu domni în Moldova și Țara Românească aleși pe o perioadă tranzitorie. Nu e tocmai real. Politicienii celor două provincii, care au găsit soluția inteligentă a alegerii unui domn comun, nu voiau despărțirea de Europa, dimpotrivă. În acord cu voința puterilor europene au funcționat trei ani două guverne, la Iași și București. Câțiva ani mai târziu, aceeași politicieni au chemat un domn străin înrudit cu familiile domnitoare din Prusia și Franța. Putem spune că românii au fost inteligenți alegându-l pe Cuza și înțelepți aducându-l pe Carol. Nu e tocmai onest să forțezi comparații politice între ce a fost acum 150 de ani, o Europă a națiunilor, în care două provincii mititele își căutau loc așa cum puteau, și ceea ce este astăzi, o Europă integrată unde România se poate afirma principial drept una dintre cele mai mari națiuni.

Caius Chiorean, redactor-șef Transilvania Reporter

Klaus Iohanis, mesaj trimis din aula Patriarhiei Române: „Dacă suntem dezamăgiţi că Moldova nu a recuperat decalajul economic şi nu este legată printr-o infrastructură modernă de restul ţării, beneficiind, în schimb, la fiecare 24 ianuarie, de reînnoite promisiuni, atunci să dăm la o parte populismul şi să ne reîntoarcem la priorităţile oamenilor, aşa cum le-a urmărit cu energie în scurta să domnie Alexandru Ioan Cuza”. Domnul președinte forțează și el adevărul. Alexandru Ioan Cuza a avut o scurtă domnie, cu multe reforme, pentru că atât îi era mandatul la care se angajase înainte să-l predea unui domn străin. A fost forțat să-și respecte cuvântul pentru că era tentat să-l încalce. Apoi, președintele a vorbit de funie în casa spânzuratului. Reformele lui Cuza au însemnat mai întâi de toate secularizarea averilor bisericești. Muntele Athos și alte mănăstiri din afara țării au fost deposedate de toate proprietățile. În termenii de azi am vorbi de naționalizare. Cuza a împărțit pământ țăranilor luând de la moșieri. Ca să reușească asta a procedat la dizolvarea parlamentului; azi i-am spune că a folosit o ordonanță de urgență, dacă nu chiar o lovitură de stat. Dacă președintele Iohannis a încercat prin discursul său să ofere sfaturi de bună guvernare,atunci poate că e bine să fie mai atent ce-și dorește.

E mai sănătos să eviți să cauți similarități istorice în perioade despărțite de destul de mult timp. Istoria nu se repetă, ea poate fi instructivă însă doar când e privită cu obiectivitate. Dar sigur, tentația manipulării e mare, nu sunt îndepărtate vremurile când îl celebram pe Burebista mare rege al românilor.

Există o linie în manipularea comparațiilor istorice pe care niciun om de stat nu ar trebui să o treacă. Nu poți bagateliza, din calcul politic, masacrarea a zeci de milioane de oameni, forțând afirmații înfricoșătoare despre nazism și utilizând asocieri șocante. Domnule președinte, o știți prea bine, Liviu Dragnea nu este o clonă a lui Adolf Hitler. Până și mustățile le sunt diferite. Măcelarul german a făcut închisoare pentru principiile lui bolnave de organizare a lumii (urma să spună că închisoarea a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat). Domnul Dragnea are un singur principiu definit, să scape de închisoare. Face pentru asta daruri multe, peste ceea ce economia țării poate duce. Dar nu întemeiezi dictaturi cu cadouri. Oamenii nu-și sacrifică libertatea pentru bani. O fac sau pot fi constrânși să o facă de retoricile agresiv-înflăcărate ale revoluțiilor și nu e cazul acum.

Să admitem că domnul președinte are o sensibilitate privitoare la nazism. Poporul român n-a cunoscut ororile fascismului german, cum au făcut-o polonezi, balticii, rușii, ucrainienii, bielorușii. Ocupația germană din cel de-al doilea război mondial a fost una blândă, între aliați. Tatăl meu, copil, primea ciocolată de la neamțul care le ocupa casa mare în timpul războiului. În schimb, rușii, cu setea lor de revanșă după ororile îndurate la trecerea armatelor germane și române, sunt ținuți minte pentru grozăviile în care s-au întrecut când ne-au cucerit.

Dar comunitatea germană din România a plătit cu existența ei faptul că s-a alăturat aventurii nebunești a lui Hitler. Exilați în Gulag și apoi repatriați în Germania, sașii au dispărut ca națiune. S-a încheiat o istorie remarcabilă de aproape 1000 de ani. Să spunem că președintele este îndreptățit să fie înspăimântat de resuscitarea fascismului. Ar fi bine să nu-l cheme atunci nici cu vorba.

Partidele noi au îngăduință să anunțe că vor purifica prin foc țara, chiar dacă fraza aduce a sfântă răzbunare legionară. Poate fi înțeleasă nevoia lor de a stârni vâlvă(taie). Sunt puțini cunoscuți și fac foc ca să se vadă. Dar președintele fost văzut. S-a cunoscut deja, vorba reclamei, cu țara și se presupune că multe lume îi crede cuvintele. De aceea e nevoie să le aleagă cu băgare de seamă.

În această perioadă când președintele crede că se regăsesc condițiile care au facilitat ridicarea nazismului este tradusă cartea „1924. Anul care l-a creat pe Hitler”, scrisă de Peter Ross Range. În Bavaria de după război, leagănul ideologiei naziste, aceasta era doar una dintre mișcările revoluționare numite volkish. Acesta este un cuvânt aproape intraductibil, după cum arată Range. „Cuvântul a fost tradus ca popular, populist, rasial, rasist, naționalist. El înseamnă de fapt toate acestea. Ideologia politică volkish cuprinde de la un sentiment al superiorității germane până la rezistența spirituală la relele industriale și ale atomizării omului modern. Dar componenta sa centrală era mereu rasismul”. Fragmente din această ideologie se află răspândite în diverse curente politice românești. Există un populism și un debut de naționalism (prosemit, culmea) la PSD. Există un rasism, (de clasă) la antipsdeștii cei mai vocali. Dar toate acestea sunt departe de a purta numele de nazism. Dacă nu se încăpățânează președintele să forțeze asocieri riscante cu gândul să nu-i ia fața în campania antipsd fostul său premier.

Postaţi un comentariu