Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru români, dincolo de discursuri privind justiția și statul de drept? Siegfried Mureșan, europarlamentar din partea PNL și purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European – explică ce s-a făcut în România cu bani europeni și de ce un discurs al cotizației majore pe care statul o plătește la UE este unul fals.…
Citeste mai departe ›Categoria: Europa
Deschizătorii de drumuri europene
Fondurile europene și-au făcut apariția în România încă din primii ani de după Revoluție, prin intermediul finanțărilor din programul PHARE. Până în 1998, ele erau gestionate de la nivel național, dar în acel an au luat ființă Agențiile de Dezvoltare Regională, cu scopul de a intermedia și facilita atragerea de fonduri europene pe plan local.…
Citeste mai departe ›Și peștii au dreptul la bunăstare, nu-i așa?
Fondurile europene finanțează o cercetare aproape exhaustivă a condițiilor în care sunt crescuți păstrăvii în România. Paradoxal, banii au fost obținuți de un universitar din Cluj, cel mai mare oraș al Transilvaniei, regiune unde înțelepciunea populară încă susține că „cel mai bun pește e porcul”.…
Citeste mai departe ›Cum au ajuns fondurile europene la Ploscoș
Și cele mai mici comunități pot beneficia de fonduri europene. Un exemplu este Ploscoș, comuna cu cea mai mică populație din toate cele șase județe al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest și localitatea cu cel mai mic buget din județul Cluj.…
Citeste mai departe ›Popularii europeni, susținători ai României
România va primi cu 8% mai multe fonduri europene în perioada 2020-2027 decât în actualul exercițiu de programare, conform proiecției bugetare. Asta înseamnă că România va trebui să aibă capacitatea administrativă de a atrage 25 de miliarde de euro, bani gratis, pentru dezvoltarea infrastructurii de toate tipurile și pentru proiecte sociale de impact.…
Citeste mai departe ›Aproape totul despre Startup Europe Summit 2019
Peste o lună, Clujul va găzdui cel mai important eveniment european dedicat startupurilor – Startup Europe Summit 2019. Acesta este, de la distanță, și cel mai important eveniment care se desfășoară la Cluj de pe calendarul oficial al președinției române a Consiliului Uniunii Europene.…
Citeste mai departe ›HARTĂ INTERACTIVĂ. Principalele drumuri județene care se modernizează cu fonduri europene
Consiliul Județean Cluj a semnat contracte de finanțate europeană pentru modernizarea și reabilitarea unor drumuri județene în lungime de 430 de kilometri, adică o distanță aproape cât cea dintre Cluj-Napoca și București.…
Citeste mai departe ›Comisarul european pentru Economie Digitală vine la Cluj la Startup Europe Summit
Comisia Europeană a anunțat primii invitați care au confirmat prezența la Startup Europe Summit, cel mai important eveniment european dedicat startup-urilor, care va avea loc în acest an la Cluj-Napoca, în 21 și 22 martie. …
Citeste mai departe ›Proiectul INTERTRAP: cercetare științifică la scară globală, alimentată cu bani europeni
Praful depus de sute de mii de ani pe Terra este cercetat într-un laborator din Cluj-Napoca, pentru a stabili modul în care au avut loc în trecut schimbările climatice. Datele obținute vor putea fi folosite pentru a înțelege încălzirea globală pe care o trăim.…
Citeste mai departe ›Efectul finanțărilor europene asupra fluturilor din Coasta Lunii
Aria naturală protejată „Coasta Lunii”, din care face parte și o rarisimă rezervație de lepidoptere (fluturi) din România, face obiectul unui proiect de conservare, care se derulează de-a lungul a doi ani și este finanțat cu 4,2 milioane de lei, din fonduri europene.…
Citeste mai departe ›Finanțare la firul ierbii: ridichi și ardei de Apahida, din țărână la supermarket
„Am adus consultanți de la Cluj” ar putea suna un vers nou pentru celebra melodie „Bal la Apahida” a lui Semnal M. Astfel, cu un pic de consultanță de la un ONG clujean, mai mulți legumicultori din comună au format o cooperativă.…
Citeste mai departe ›Transilvania de Nord, în patru viteze
Oradea este campioana finanțărilor europene în regiunea Nord-Vest, dar și Cluj-Napoca se descurcă onorabil. La polul opus, Primăria Satu Mare a semnat un singur contract prin Programul Operațional Regional, până la data de 31.12.2018.…
Citeste mai departe ›