O țară bolnavă și fără carte

În această imagine din 2012, un elev din Feiurdeni, județul Cluj, călărește măgarul familiei. Cifrele Eurostat reflectă realitățile din România, țară unde Sănătatea și Educația sunt subfinanțate. | Foto: Dan Bodea

România este țara din Uniunea Europeană care investește cel mai puțin în Educație și Sănătate

Două statistici date publicității în ultima săptămână de Eurostat arată că România este codașa Uniunii Europene din punctul de vedere al banilor alocați pentru educație și sănătate.

Astfel, România a cheltuit o sumă de 248 de euro pe cap de locuitor pentru educație în anul 2015, cea mai mică sumă din Uniunea Europeană, unde media a fost de 1.400 de euro pe cap de locuitor, arată datele publicate luni, 28 august, de Eurostat.

România este devansată și de Bulgaria, care în 2015 a cheltuit pentru educație 250 de euro pe cap de locuitor, și Croația cu 494 de euro. La polul opus sunt statele membre UE care au cheltuit mai mult de 2.500 de euro pe cap de locuitor pentru educație, în frunte cu Luxemburg (4.685 euro), Danemarca (3.368 euro) și Suedia (2.977 de euro).

România se situează pe ultimul loc în UE și când vine vorba de procentul din Produsul Intern Brut alocat pentru educație, 3,1% în 2015, urmată de Irlanda, 3,7% din PIB, și Bulgaria și Italia, ambele cu 4% din PIB.

Media la nivelul UE a fost de 4,9% din PIB. Pe de altă parte, Danemarca a alocat 7% din PIB pentru educație în 2015, urmată de Suedia, 6,5%, Belgia, 6,4%, Finlanda, 6,2%, Estonia, 6,1%, Letonia și Portugalia, ambele cu 6% din PIB.

De asemenea, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa cheltuielilor pentru sănătate pe cap de locuitor, de numai 340 de euro, urmată la mică distanţă de Bulgaria, cu 343 de euro şi Letonia, cu 468 de euro, potrivit datelor aferente anului 2015 publicate vineri, 25 august, de biroul european de statistică Eurostat.

Niveluri scăzute ale acestor cheltuieli mai sunt înregistrate de Polonia (520 euro), Cipru (532 euro) şi Ungaria (592 euro).

La polul opus se află statele care cheltuiesc peste 3.000 de euro pentru sănătate pe cap de locuitor, respectiv Luxemburg (4.112 euro), Danemarca (4.094 euro), Olanda (3.194 euro), Suedia (3.170 euro), Austria (3.149 euro) şi Marea Britanie (3.020 euro).

Între statele membre, România înregistrează a treia cea mai scăzută pondere a cheltuielilor pentru sănătate în PIB, de 4,2%, valori mai mici fiind consemnate în Cipru (2,6%) şi Letonia (3,8%). Ponderi mici ale acestor cheltuieli în PIB mai sunt în Grecia (4,5%), Luxemburg (4,6%), Polonia (4,7%). Cele mai mari astfel de ponderi sunt în Danemarca (8,6%) şi Austria şi Olanda (fiecare cu 8%).

  • 248 de euro pe cap de locuitor a cheltuit România în 2015 pentru Educație 340

  • de euro pe cap de locuitor a cheltuit România în 2015 pentru Sănătate

Distribuie:

Postaţi un comentariu