Juncker, discurs îndulcit despre Legile Justiției

Klaus Iohannis și Jean-Claude Juncker, în timpul declarațiilor de presă | Foto: CE

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 31 ianuarie, o vizită la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. La declarațiile de presă de după întâlnire, Juncker s-a referit la Legile Justiției cu un ton mai moderat, comparativ cu cel adoptat în declarația publică de săptămâna trecută, semnată împreună cu prim-vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans.

Totuși, Juncker a declarat că, dacă aceste legi rămân așa cum au fost votate de Parlament, discuțiile despre ridicarea MCV și aderarea la Schengen se vor pune „în alți termeni”. „Statul de drept a făcut progrese remarcabile în România, și nu vom accepta ca România să facă pași înapoi pe acest drum. Trebuie să fie un proces ireversibil și am încredere în sistemul judiciar din România”, a mai spus Juncker.

Săptămâna trecută, Juncker și Timmermans adoptau o poziție mult mai fermă, în declarația comună. „Urmărim cu îngrijorare evoluțiile recente din România. (…) Comisia face apel la Parlamentul României să regândească acțiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei și să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat”, se arăta în declarație.

Președintele Iohannis a declarat, la rândul său, că este optimist în privința deznodământului pe care îl vor avea legile justiției. Șeful statului a repetat de câteva ori cuvântul optimist, în cursul declarațiilor de presă. „Personal, sunt hotărât și convins că vom reuși ca acest demers legislativ să se termine cu legi ale justiției îmbunătățite, care să poată fi folosite practic, iar independența justiției să rămână intangibilă”, a declarat președintele Iohannis.

După întâlnirea cu Jean-Claude Juncker, Iohannis a avut o întrevedere și cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, care s-a încheiat după închiderea ediției.

Distribuie:

Postaţi un comentariu