Interviu cu Bulgaria

Palatul Culturii din Sofia, principalul loc de desfășurare a evenimentelor legate de președinția UE | Foto: Velislav Nikolov (EU2018BG)

Președinția bulgară a Consiliului Uniunii Europene se află deja la finalul primei treimi din mandat. Un succes pe care vecinii noștri de la sud de Dunăre și-l pot trece deja în cont este restartul procesului de extindere în Balcanii de Vest, pe care Sofia și l-a trecut printre priorități. Eșecurile președinției de obicei se trec în revistă la finalul mandatului, și doar neoficial. Până atunci, Transilvania Reporter a realizat un interviu oficial cu reprezentanții președinției bulgare, pe tema așteptărilor acestei țări de la mandatul în fruntea Consiliului UE, în raport cu interesele comune ale țărilor noastre.

Răspunsurile ne-au parvenit, după insistențe și amânări, de la un purtător de cuvânt al ministerului de externe al Bulgariei. Acesta ne-a transmis totodată că răspunsurile aparțin ministerului, nu unei persoane anume din minister și nici ministrului. Așadar, vă prezentăm un interviu cu personajul colectiv Bulgaria, reprezentat de ministerul său de externe, și primit după cinci săptămâni de la trimiterea întrebărilor.

Care este momentul pe care îl considerați cel mai important din cele șase luni ale președinției bulgare?

Nu există un singur moment. Fiecare zi din aceste șase luni este încărcată de responsabilitate și conștientizare a semnificației sarcinilor pe care le avem de gestionat. Dăm importanță fiecărui eveniment, fie că este o întrunire la nivel înalt sau o discuție a grupurilor de lucru, astfel ca ele să ne ajute să atingem țelul nostru comun –  o Uniune mai sigură și mai prosperă pentru cetățenii ei. Desigur, dăm o atenție specială priorităților bine conturate ale președinției bulgare și vom fi în măsură să comentăm cele mai importante momente după ce le vom fi îndeplinit.

Care sunt așteptările țării dvs. cu privire la summitul despre Balcanii de Vest care va avea loc la Sofia? Va încerca Bulgaria să obțină mai multe clarificări cu privire la extindere, cum ar fi statutul Kosovo, în marja acestui summit?

Summitul din Sofia din 17 mai nu va fi, în esență, un eveniment dedicat extinderii, se va concentra asupra perspectivei de a aduce regiunea mai aproape de UE, printr-o mai mare implicare a UE în relațiile cu fiecare partener. Prin reafirmarea perspectivei europene a fiecărui partener din regiune, vom furniza instrumentele de îmbunătățire a însăși securității UE. De aceea, nu credem în pete albe pe harta vecinătății noastre.  

A rezervat cumva Bulgaria un rol special României pentru aceste șase luni, ca vecin apropiat, cu care Bulgaria împărtășește o serie de probleme contemporane comune (Schengen, MCV etc.)?

Nu aș putea spune că este vreun rol special rezervat pentru cineva. Deținând președinția Consiliului UE, încercăm să facem tot ce e posibil pentru a fi arbitri imparțiali. În ceea ce privesc Schengen și MCV, ca două țări prietene care împărtășim aceleași probleme, continuăm să depunem eforturi pentru ca realizările noastre să fie apreciate la adevărata lor valoare.

Președinția română a Consiliului Europei este programată pentru aceeași perioadă a anului următor. În acest context, există anumite chestiuni în care Bulgaria să coopereze în mod specific cu România? De exemplu extinderea UE sau alte obiective legate de Balcanii de Vest?

Perioada de șase luni este scurtă și nu permite pregătirea și implementarea unor inițiative majore, așa că dezvoltarea progresului făcut și continuitatea sunt esențiale. Este o coincidență fericită că există o suprapunere a priorităților cu președințiile austriacă, română și croată, pe termen un pic mai lung. Perspectiva europeană, facilitarea reformelor și cooperarea cu Balcanii de Vest este cu siguranță una dintre aceste priorități. Vom lăsa la cârmă căpitani în care avem încredere că vor continua eforturile noastre.

Ambele țări, România și Bulgaria, sunt blocate acum să adere la Spațiul Schengen, din motive care nu sunt în mod oficiale legate de criteriile de aderare. Ca arbitri imparțiali, așa cum trebuie să funcționeze în timpul mandatelor lor, cele două țări trebuie să se abțină de la a face lobby pentru a adera la spațiul de liberă circulație. Aceasta înseamnă că ele ar putea intra în Spațiul Schengen doar în timpul președinției austriece, sau după mandatul României. Cum vede Bulgaria această chestiune?

Punctul nostru de vedere este că ele ar trebui să adere „cât mai repede posibil”, deoarece suntem pregătiți de o lungă perioadă de timp și deoarece este dreptul cetățenilor noștri să călătorească fără formalități birocratice în acea zonă.

Care este opinia Bulgariei cu privire la vecinătatea cu Turcia, acum, când există tensiuni certe între unele state membre și regimul Erdogan?

Considerăm Turcia un vecin pe care te poți baza și un partener strategic al UE în multe domenii – migrație, lupta împotriva terorismului, energia, pentru enumera câteva. De aceea, este important ca tensiunile să fie rezolvate prin dialog direct și bunăvoință. În acest scop, Bulgaria a fost unul dintre inițiatori și va fi gazda unei întruniri la nivel înalt UE-Turcia, la Varna, mai târziu în martie.

Postaţi un comentariu