Finanțările europene, văzute de la nivelul regiunilor: bani, tensiuni și un șantier în lucru

Prezentare din timpul conferinței despre politica de coeziune organizată de COTER la Cluj | Foto: Primăria Cluj-Napoca

În 25-26 martie, la Cluj-Napoca, a avut loc reuniunea Comisiei pentru Coeziune Teritorială și Bugetul Uniunii Europene (COTER), din cadrul Comitetului Regiunilor (CoR). Reuniunea a prilejuit și o conferință pe tema politicii de coeziune a UE.

În marja întrunirii, unul dintre purtătorii de cuvânt ai CoR, Pierluigi Boda, ne-a acordat un interviu pe tema dezvoltării regionale și a implicării comunităților locale în luare deciziilor la nivel european.

Comisarul pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, a vorbit despre două modele administrative diferite, cel centralist și cel regionalist. A dat exemplul Franței, care recent a descentralizat modul în care accesează fondurile europene. În opinia dvs., ca purtător de cuvânt al Comitetului Regiunilor, care model ar fi mai bun?

Europa este unită în diversitate, așa că cel mai bun model depinde de nevoile locale. Vedem că în unele țări descentralizarea a avut ca rezultat o eficientizare a planurilor de investiții, care au devenit mai sensibile la nevoile comunității. În același timp, sunt situații în care fragmentarea creează probleme. De exemplu, dacă îți concentrezi toate resursele doar în câteva zone și nu ții cont de legăturile dintre aceste zone riști să nu obții cele mai bune rezultate. Așadar, trebuie găsit un echilibru. Răspunsul este: depinde de fiecare situație specifică. În Franța această nevoie și-a găsit rezolvarea și a îmbunătățit managementul fondurilor europene. Dar sunt alte țări, de exemplu Estonia, unde ar fi o nebunie să introduci regiuni puternice, fiindcă e slab populată și de dimensiuni reduse. Există, așadar, unele tensiuni potențiale în privința felului în care sunt gestionate fondurile, dar ele sunt firești.

Care ar fi aceste tensiuni?

Avem, în primul rând o tensiune între orașe și regiuni, în mai multe țări, pentru că orașele joacă un rol cheie, deoarece ele sunt motoarele creșterii și tot ele se confruntă cu cele mai mari probleme: conflictele sociale în orașe se manifestă, combaterea sărăciei se desfășoară într-o foarte mare măsură tot în orașe. Și tot aici au loc, în același timp, procesele inovative, crearea de afaceri noi, inițiativa antreprenorială…

Orașele, într-adevăr, agregă toate aceste provocări și doresc să aibă o voce mai puternică. Totodată, regiunile, spun: «dacă nu planificăm un model armonios de creștere în zonele rurale, riscăm să încurajăm depopularea acesteia, fiindcă orașele rămân singura șansă de a trăi mai bine, așa că avem nevoie de această perspectivă, la nivel de regiune». Aceasta este o primă tensiune, între orașe și regiuni: orașele doresc să aibă un rol mai mare în managementul fondurilor europene, în vreme ce regiunile spun că ele au un rol crucial pentru o dezvoltare integrată.

Pierluigi Boda este administratorul unității de ofițeri de presă și relații media al Comitetului Regiunilor

În alte țări, avem și tensiuni între regiuni și guvernul central și schimbări în acest domeniu. Între aceste tensiuni, politica de coeziune a Uniunii Europene este una flexibilă, dar mesajul principal este: actorii locali trebuie implicați în fructificarea planurilor de investiții. Însă felul în care fiecare țară se organizează, cum găsește fiecare stat membru echilibrul pentru a atenua tensiunile dintre orașe și regiuni și regiuni și administrația centrală, nu este treaba Bruxelles-ului. Bruxelles-ul nu impune o singură abordare, dar este clar că dacă nu implici actorii locali, eșuezi. Și atunci, se impun anumite praguri, anumite resurse care trebuie în mod necesar alocate direct la nivel local de un stat membru. Iar cantitatea minimă va fi mai mare în următoarea perioadă de programare, probabil vorbim de un prag de 10 din suma totală alocată unui stat, care să meargă direct către autoritățile locale.

Acum, acest prag este undeva la cinci la sută. În unele țări, procentul este mult mai mare, dar acest lucru a fost decis la nivel național. A fost decizia lor de a mări suma, pentru a răspunde anumitor nevoie specifice. Răspunsul, la întrebarea dvs. inițială este, deci, că fiecare țară își elaborează strategiile în funcție de necesități. Cu siguranță, există și vor exista schimbări, care se impun pentru a îmbunătăți distribuirea fondurilor. Este un permanent șantier în lucru.

Trebuie spus că principiul parteneriatul este unul dintre pilonii politicii de coeziune. Când spunem politică de coeziune, vorbim de o treime din bugetul total al Uniunii Europene care este investit în eliminarea disparităților și furnizarea de inovații, dar, în acest din urmă caz, cu condiția ca ele să creeze incluziune, nu să provoace noi decalaje, să fie inovație care apoi să se răspândească. Politica de coeziune se realizează prin întărirea rolului actorilor locali. Aceste două caracteristici sunt în ADN-ul politicii de coeziune, dar cum este ea aplicată la nivel național se decide de fiecare stat membru, în funcție de caracteristicile sale. În Germania, de exemplu, sunt landuri precum Renania, care au prin tradiție un rol determinat în elaborarea politicilor de dezvoltare, dată fiind importanța sa din punct de vedere al economiei și populației. Sunt, însă alte state, unde nu s-a simțit nevoia introducerii unui nivel regional puternic…

Cum vedeți România, din această perspectivă? Este o țară mare, la nivelul UE, dar cu o administrație foarte centralizată.

În general, țările estice au pornit de la o structură centralizată, aceasta a fost o tradiție și ele testează moduri diferite de descentralizare. Trebuie ținut cont de necesități. Dacă ai nevoie să reformezi o întreagă infrastructură, ai nevoie de o direcție puternică, dar când nevoile se schimbă, trebuie schimbate și abordările. Dacă ai făcut progrese importante, dacă ai atins un nivel de dezvoltare în care te uiți și la alte nevoi, cărora li se poate răspunde mai bine de la nivel local, atunci poate e timpul să iei în calcul o evoluție în managementul investițiilor, așa cum s-a întâmplat și în Franța.

Ce cuvânt are de spus Comitetul Regiunilor la alcătuirea bugetului Uniunii Europene, fiind doar un organism consultativ?

Este obligatoriu să fim consultați, dar nu avem drept de veto. Putem interveni în două momente. Prima dată, când Comisia face proiectul. Noi influențăm propunerea comisiei, care este obligată se ne consulte în timpul elaborării bugetului. Ideea este simplă: noi dăm voce preocupărilor liderilor locali, pe care le punem în fața Comisie atunci când se elaborează proiectul de buget. Consultările în acest sens încep cu mult înainte de prezentarea propunerii de buget. Sunt consultați toți cei care au un interes în construirea bugetului, iar în această fază ne asigurăm că vocea comunităților locale se face auzită la nivelul Comisiei. Așadar, prima intervenție este aceasta: influențarea propunerilor Comisiei. A doua intervenție este după publicarea proiectului. În mod uzual, Comitetul Regiunilor este primul care reacționează. Trimitem propunerile noastre de îmbunătățire a proiectului și dacă ne facem treaba bine, următorul lucru care se întâmplă este că amendamentele noastre sunt însușite de Parlament. Raportorul nostru lucrează cu Parlamentul, dar există și un nivel de dialog politic, între Comitetul Regiunilor și Consiliul Uniunii Europene, care și el trebuie să aprobe bugetul. Din acest punct de vedere, președinții precum cea a României sunt o mare oportunitate, deoarece astfel de țări susțin întotdeauna bugete de coeziune generoase.

În ce domeniu se manifestă cel mai mult influența CoR?

Influența noastră este puternică în sectoarele în care suntem relevanți. De exemplu, în domeniul politicii de coeziune, inputul nostru este foarte important, fiindcă toți ceilalți actori implicați – statele membre, Parlamentul, Comisia – vor să știe care este poziția celor direct vizați. Când vine vorba de subiecte care nu sunt atât de legate de teritorialitate, cum ar fi de exemplu schimbările climatice, cuvântul pe care îl avem de zis scade în importanță. Deși, dacă stăm să ne gândim, cum finanțezi acțiunile de combatere a încălzirii, dacă nu la nivel local? Elaborezi, foarte adevărat, o strategie globală, dar ca să o aplici, trebuie să acționezi la nivel local. Sau migrația – e un fenomen supranațional, dar, odată ajunși la destinație, problemele migranților nu pot fi abordate decât prin măsuri locale, pentru a preveni conflictele sociale, a-i integra etc. Trebuie să existe colaborare la toate nivelurile, fiindcă nu este la latitudinea autorităților locale sau regionale să decidă cine intră într-o țară, dar este la latitudinea lor să le asigure condiții de viață decente. Nu poți decide, dar ești responsabil.

În final, trebuie reținut că de multe ori expertiza de la nivel local poate furniza cunoștințe și soluții pentru a gestiona probleme de nivel național sau supranațional.

Recent, în România, patru orașe importante din zona de Vest a țării au format o alianță pentru a crește absorbția fondurilor europene și a accelera dezvoltarea. Care este poziția Comitetului Regiunilor față de astfel de alianțe?

Nu pot spune că CoR are o poziție cu privire la astfel de asocieri. Dar, vorbind, la modul general, unul dintre cele mai mari succese din anii trecuți la nivel european a fost adoptarea Agendei Urbane, iar acest cadru de lucru are în centru realizarea de parteneriate între orașe, fie că vorbim de Amsterdam, București, Paris sau Barcelona, care să colaboreze între ele, prin formarea de parteneriate, pentru a răspunde unor provocări comune. Acesta este un lucru firesc. Acum, dacă un astfel de parteneriat în interiorul unei țări poate avea un impact, depinde, cred, de relațiile care există între ele. Dacă mă uit la țara mea (Italia – n.r.), care are o mare problemă legată de fragmentare, și unde fiecare joacă doar pentru echipa sa, integrarea unor nevoi, prin formarea unor clustere nu ar putea fi decât benefică, dacă am reuși să trecem peste această fragmentare. Noi avem o tradiție a competiției între orașe precum Torino și Milano, dar chiar și ele au încercat să se dezvolte în comun. Îți trebuie însă multă voință politică în Italia să treci peste diferențele regionale, iar astfel de alianțe, precum cea la care vă referiți nu pot fi decât un lucru înțelept (engl. meaningful – n.r.). Trebuie să existe sinergii, nu putem privi orașele ca pe niște insule izolate. Trebuie să depășești granițele tradiționale pentru a-ți putea elabora strategiile, iar liderii locali sunt tot mai conștienți de acest lucru și caută soluții inovative. Bineînțeles, poziția CoR este că asemenea alianțe trebuie să furnizeze oportunități pentru toți, nicio inițiativă nouă nu trebuie să creeze noi decalaje. Dacă există un proces prin care se accelerează creșterea, implici partenerii și deschizi un drum de care și ceilalți pot profita, atunci nu poate fi decât bine.


Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și Transilvania REPORTER în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Postaţi un comentariu