Viitorul Clujului, subiectul celui mai mare dialog public din România: „Ne așteptăm să participe 1.500 de persoane”

Daniel Matei, Impact Hub

Clujenii sunt invitați să participe la cel mai mare dialog public din istoria orașului, care are ca subiect chiar viitorul comunității locale. Marți, 16 iunie, de la ora 19:30, sute de mese vor fi amplasate în Piața Unirii și peste 1.000 de clujeni vor fi invitați să discute despre temele care contează pentru ei atunci când vine vorba despre viitorul comunității din care fac parte.

Evenimentul, organizat de Impact Hub în cadrul Impact Festival se va desfășura după formatul World Cafe și este deschis tuturor celor care vor să se implice în a decide viitorul orașului. Transilvania Reporter a aflat de la organizatorul evenimentului, Daniel Matei, mai multe detalii despre dialogul deschis organizat în premieră națională la Cluj.

Reporter: De ce ați ales Clujul pentru organizarea primei dezbateri publice în cadrul Impact Festival?

Daniel Matei: Prima ediție a Impact Festival a avut loc în decembrie 2013 în București, iar a doua în decembrie 2014. Anul acesta ne extindem la nivel național și vom avea două ediții: la Cluj și la București. Până acum, la București doar am încercat să popularizăm acest concept, prin workshopuri și ateliere. De ce în Cluj –Napoca? Pentru că în perioada 15 – 17 iunie, cu ocazia Unlikely Allies Summit 2015, din care face parte Impact Festival, vor fi prezenți în oraș mai mulți speakeri internaționali.Tema conferinței este legată tot de impactul cetățenilor în societate. Ne-am gândit să le oferim clujenilor, societății civile, anteprenorilor, oamenilor de afaceri oportunitatea de a interacționa cu acești speakeri. În cadrul conferinței nu era tocmai facil de realizat acest lucru și am decis să organizăm pe 16 iunie o zi deschisă publicului. Clujul este anul acesta Capitala Tineretului și pentru că își dorește să devină Capitală Culturală Europeană în 2021, acest format de eveniment îi poate ajuta pe clujeni să contribuie cu idei, să spună chiar ei cum ar vrea să arate orașul peste șase ani.

Evenimentul va debuta prin două sesiuni organizate la Grand Hotel Italia, Inspiration Arena și Masterclass-uri, urmate de cel mai mare dialog public din istoria orașului, World Cafe, programat seara de la ora 19:30, în Piața Unirii. Participarea la toate secțiunile Impact Festival este gratuită, pe baza înscrierii prealabile online, aici.

Reporter: Câte persoane vă așteptați să vină la dezbaterea care va avea loc în Piața Unirii?

Daniel Matei: Set-up este făcut pentru aproximativ 1.500 de persoane. Noi ne-am dori să atingem această cifră, poate chiar să o depășim, depinde foarte mult de felul în care clujenii vor reacționa la o astfel de propunere. Din feedback-ul pe care l-am primit până acum acțiunea este una de interes, oamenii își doresc să contribuie, rămâne de văzut câte persoane vor fi cu adevărat prezente. Noi estimăm că vor veni în jur de 1.000 – 1.500 de persoane.

Clujenii care vor să participe la dialogul public din seara de 16 iunie și să contribuie cu propriile idei pentru viitor se pot înscrie online pe site-ul evenimentului

Clujenii care vor să participe la dialogul public din seara de 16 iunie și să contribuie cu propriile idei pentru viitor se pot înscrie online pe site-ul evenimentului

Reporter. Care sunt regulilele ce trebuie respectate în cadrul unui World Cafe? Cât va dura dezbaterea?

Daniel Matei: Un moderator introduce subiectele de discuție și explică regulile. Participanții sunt invitați să ia loc la mese, să cunoască oameni noi, să înceapă conversațiile și vor avea ocazia să schimbe apoi masa și să descopere noi parteneri de dialog, În acest fel, dialogul participativ produce efecte din prima clipă, fiecare persoană implicată având ocazia să cunoască alți oameni interesați de subiectul în discuție și să descopere idei și abordări diverse. Toate conversațiile sunt capturate fizic, adică la sfârșitul evenimentului cei care participă își vor nota toate ideile pe o serie de template-uri pe care noi le punem la dispoziție. După eveniment ideile vor fi centralizate și făcute publice. Vor fi oferite participanților, publicului larg și autorităților pentru a înțelege care este viziunea cetățenilor vizavi de orașul în care trăiesc. Există un program prestabilit pe care vom încerca să îl urmărim cât mai bine. Oamenii sunt așteptați în piața la ora 19:30, iar întregul eveniment se va încheia în jurul orei 21:45, cel târziu 22:00.

Reporter: Pot fi prezentate și idei de afaceri proprii care să contribuie la vizibilitatea orașului?

Daniel Matei: Da, pot fi și idei de afaceri atâta timp cât contribuie la ideea de dezvoltare a comunității. Dacă vreau, de exemplu, să îmi deschid o afacere strict pentru profit, aici nu e neapărat locul potrivit pentru acest lucru. Dacă vreau să îmi deschid o afacere care ar putea avea un impact major în comunitate și explic cum ar putea ajuta orașul mai departe, atunci cu siguranță și acest gen de conversație ar fi binevenită. Este foarte important să știm care este obiectivul final al ideilor cu care participanții contribuie.

Întreaga piață va fi special amenajată pentru ca participanții să poată dialoga cu persoanele din domenii diferite de activitate.

Întreaga piață va fi special amenajată pentru ca participanții să poată dialoga cu persoanele din domenii diferite de activitate.

Reporter: Există și posibilitatea implementării unor proiecte la final? Se oferă suport pentru cea mai bună idee?

Daniel Matei: Acest lucru va ține foarte mult și de inițiatorii proiectelor, ideilor. Noi vom centraliza ideile, le vom oferi inițiatorilor posibilitatea să rămână în contact, dar implemetarea efectivă a acestora va rămâne foarte mult la nivel de inițiativă locală. Până la urmă orice idee pentru a fi implementată are nevoie de susținere. Susținere din partea noastră există, dar ideile au nevoie ca inițiatorul lor să le susțină, să și le asume și să meargă mai departe cu implemtarea acestora.

Formatul World Cafe a fost folosit cu succes pentru generarea de idei și priorități de dezvoltare în zeci de țări de pe cinci continente, astfel de evenimente fiind organizate în orașe dintre cele mai diferite, precum Tokyo, Tel Aviv, Rio de Janeiro sau Boston.

[stextbox id=”custom”]Piața Unirii a fost aleasă pentru acest demers atât datorită statului ei de „kilometru zero” al orașului, cât și în mod simbolic: marcată în trecut de semne ale dezbinării comunităților care conviețuiesc în Cluj, ea va deveni, în 16 iunie, o „piață a unirii ideilor bune”, în care toate punctele de vedere sunt ascultate și luate în considerare.[/stextbox]

Impact Hub este organizația ce susține dezvoltarea antreprenorială a inițiativelor cu impact pozitiv în societate în cadrul unei comunități globale, oferind spații de lucru colaborative, programe de dezvoltare și incubare a afacerii, conferințe și evenimente precum și opțiuni de finanțare prin crowdfunding. Prezentă în București din 2012, organizația face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 60 de orașe de pe 5 continente.

Distribuie:

Postaţi un comentariu