Un clujean a dus Jocul Fecioresc din Ardeal în Patrimoniul Mondial UNESCO

Joc fecioresc din Ardeal | Foto: Radio Cluj

Jocul Fecioresc din România a fost inclus oficial, miercuri,  2 decembrie, pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO. Anunțul în România a fost făcut joi de ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe Facebook. „România a reușit aseară, prin Ministerul Culturii, la o renuniune UNESCO în Namibia, să includă pe lista patrimoniului imaterial al umanității jocul fecioresc, care se dansează în special în Transilvania”, a scris acesta.

Potrivit ministrului Alexandrescu, cercetătorul clujean Zamfir Dejeu, de la Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române”, este unul dintre artizanii introducerii jocului fecioresc în Patrimoniul Mondial Imaterial. Dejeu a realizat numeroase studii pe tema jocului fecioresc și a lucrat la elaborarea documentației depuse la UNESCO. El a fost prezent la Windhoek, în Namibia, la reuniunea forului mondial care a decis includerea dansului în patrimoniul mondial.

„Jocul fecioresc este un tip de dans bărbătesc din România, practicat cu ocazia unor sărbători. (…) Unul dintre liderii cetei antrenează grupul, în timp ce un al doilea conduce dansul. Participanții pot avea vârste între 5 și 70 de ani, și pot include dansatori maghiari sau romi, la fel ca și dansatori români, contribuind la dialogul intercultural și la coeziunea socială. Dansul ajută tinerii să își întărească poziția în comunitățile tradiționale, mai ales în ochii fetelor și a familiilor lor, în vederea căsătoriei”, se arată în comunicatul oficial de presă al UNESCO.

Conform documentației depuse de România la UNESCO, în prezent, jocul fecioresc se practică în toată Transilvania. „Fiecare localitate,  oricât de mică, îşi are «jucăuşii» ei şi muzicanţii ei. Mai mult, în localităţile unde se mai face jocul duminical şi de sărbători – sudul Transilvaniei, Ţara Năsăudului, Maramureş, Oaş – Feciorescul este învăţat şi de copiii care asistă la joc”, se arată în documentație.

Alte tradiții și meșteșuguri românești prezente în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Uman Imaterial sunt Călușarii, Doina, Ceramica de Horezu și Colindatul în ceată bărbătească (împreună cu Republica Moldova.)

Distribuie:

Postaţi un comentariu