Szabolcs Guttman: E nevoie de o structură metropolitană care să gândească dezvoltarea urbanistică la nivel zonal

Szabolcs Guttmann / Foto: Dan Bodea

Le vedeai înainte de 1989, când vorba cântecului, braţul lor de fier ridica zeci de blocuri până la cer. De prin 2004 au reapărut, ca apoi să se retragă din nou în 2008, când criza a spart bula imobiliară. Anul acesta au revenit. Clujul este din nou în plin avânt al construcţiilor. În mai toate zonele oraşului, dar cu precădere în sud, când ridici privirea întâlneşti o macara care se roteşte deasupra unui bloc în construcţie.

Clujul are, potrivit indicatorilor, cea mai dinamică dezvoltare imobiliară din ţară şi cei mai mari indici ai preţurilor în domeniu. O combinaţie de factori explică paradoxul de a avea construcţii multe şi, totodată, preţurile cele mai mari. În criză, s-a construit puţin, cu toate că oraşul, cu puternicul său segment IT, n-a suferit la fel ca altele. Decalajul dintre cerere şi ofertă a dus preţurile mult în sus, moment în care s-au reluat construcţiile. Iar în 2015, în apropierea termenului când se mai poate construi pe vechiul PUG, acestea au luat-o razna.

Memoria oraşului e scurtă. Haosul care a domnit în timpul anilor frenetici anteriori crizei este prezent şi în noua aventură imobiliară a Clujului. Autorităţile promit că vor reglementa situaţia odată cu noul Plan Urbanistic General, observatorii sunt însă sceptici, mai ales că infrastructura oraşului nu urmează aglomerarea construcţiilor. Ţepele imobiliare au reapărut odată cu reluarea plăţilor în avans a locuinţelor. Analiştii imobiliari vorbesc deja de pericolul apariţiei unei noi bule în caz că nu va fi temperată creşterea preţurilor. Revirimentul construcţiilor, cu toată dezordinea pe care o implică, revenirea preţurilor locuinţelor la un nivel apropiat celui de dinaintea crizei, arată însă un lucru: Clujul a lăsat în urmă anii de criză şi priveşte cu încredere viitorul.

Arhitectul Szabolcs Guttman susţine că, la fel ca în alte oraşe, în Cluj s-a construit şi se construieşte haotic şi că în cartierele nou-apărute e deja nevoie de reabilitări, deşi încă n-au fost finalizate.

„În ultimii 25 de ani avem diferite perioade de urbanizare şi în nici un caz nu suntem încântaţi de direcţie şi de rezultat. Cel mai bun exemplu este dacă comparăm acest rezultat cu cele din perioada socialistă. În socialism s-a putut face o urbanizare preconcepută, mai ales în anii 70, când practic s-a făcut o restructurare radicală a construcţiilor deja existente –mă gândesc la noile cartiere, când au fost demolate toate construcţiile moştenite şi regândit după artere şi număr de locuitori, centru de cartier, şcoli etc. Chiar dacă în anii 80 s-au trasat nişte limite concrete în jurul oraşelor, pentru a face o urbanizare intensivă, pentru a face economii pentru infrastructurile care există şi să nu depăşească limita intravilanului, ceea ce urmează după 89 este exact contrar acestor măsuri, să le zicem ştiinţifice. Se reevaluează, pe de altă  parte, tot ceea ce s-a moştenit, în sensul că totul devine proprietate privată şi ca atare fiecare se ţine de ceea ce a moştenit sau a dobândit ca proprietare şi începe o perioadă în care practic urbanistul dispare din peisajul oraşului. Cel puţin aşa putem explica rezultatele după 25 de ani, fiindcă se construieşte în extravilan, mai ales lângă centrele urbane, gen Floreşti, fără nici o gândire în ceea ce priveşte ştiiinţa urbanismului. Adică, un lot care era destinat pentru agricultură, cu nişte proporţii gândite pentru tractor, aceste parcele înguste devin parcele construibile, cu nişte proiecte urbanistice zonale pe lot”, spune Guttman.

El este de părere că mai grav e faptul că banii proveniţi din creşterea valoarii unui teren prin trecerea lui de la domeniul agricol la cel imobiliar se duc doar în buzunarul investitorilor privaţi, iar administraţia locală nu are fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii pentru zonele locuite care apar prin construcţia de noi imobile: „Cel mai trist e că tot ceea ce produce ca bani suplimentari o urbanizare –în loc de pătrunjel apar blocuri, ceea ce înseamnă pe cm pătrat o diferenţă imensă în ce priveşte valoarea terenului- această diferenţă de bani intră în buzunarul investitorilor privaţi, fiindcă nu există nici până azi o reglementare prin care urbanizarea în primul rând să o facă administraţia locală, iar acel surplus de bani care rezultă din trecerea ca destinaţie agricultură în destinaţie urbanism trebuie să fie reinvestit în interes public. Iar în interes public poţi să faci dacă acest beneficiu intră în buzunarul administraţiilor locale. Nefiind până acum această activitate imobiliară de urbanism în administrarea localităţilor, practic nu există acel fond necesar pentru infrastructură, nu există echipe care să gândească un oraş reabilitat. Investitorii încearcă să facă cât mai ieftin şi cât mai avantajos financiar pentru buzunarul propriu, iar  interesul public în această ţară se duce în prăpastie”.

Guttman spune că din cauza lipsei banilor, administraţiile locale nu reabilitează nici imobilele valoroase din zonele centrale: „Zonele cele  mai valoroase moştenite arhitectural, urbanistic sunt pericol public, devin periferia oraşului în plin centru, iar periferia, marginea oraşelor are nişte boli comparabile cu cancerul, în sensul că sunt necontrolabile şi netratabile în mare măsură, fiindcă odată înghesuite construcţiile, fără infrastructură, fără acele clădiri publice –grădiniţe, şcoli, servicii- practic locuitorii care se mută în aceste zone vor avea zilnic probleme. E o generaţie care va trebui să suporte foarte multe, iar dacă nu sunt remedieri radicale în acest domeniu, vor fi mai multe generaţii care vor trebui să ducă mai departe o infrastructură negândită urbanistic. Câtă vreme lucrurile merg invers, nu de la o idee de cartier, care să promoveze prima dată infrastructura necesară şi apoi clădirile, acest lucru va fi pompieristic şi întotdeauna cu mari lacune”.

Szabolcs Guttman crede că în oraşele mari, cum este şi cazul Clujului, ar fi nevoie şi de o structură care să gândească dezvoltarea urbanistică la nivel metropolitan, zonal, pentru a fi corelate între ele proiectele administraţiilor locale.

„Peste tot în lume se întâmplă acest fenomen, ca zona metropolitană, care cuprinde localităţile mai ieftine şi mai mici din jurul unor metropole, să aibă o dezvoltare coerentă împreună. Pentru acest lucru, în vestul Europei sunt instituţii specializate pentru zonele metropolitane, pentru a rezolva infrastructura care comunică între localităţi. La noi, în momentul de faţă, acesta este doar un vis. Practic, există consiliile judeţene, municipalitatea şi administraţiile locale la fiecare comună. Dacă nu există o intituţie sau o echipă care se va instituţionaliza pentru a gestiona această problemă, absolut fiecare localitate, în funcţie de coloritul politic, de susţinerea specialiştilor etc va face strategii distincte. Deci, chiar dacă ar funcţiona fiecare distinct încă ar mai fi un pericol, dacă nu există o instituţie care să coordoneze dezvoltarea”, opinează Guttman.


Publicitate

Postaţi un comentariu