Ştefan Emilian, din Bonţida în elita Iaşiului

Foto: Dan Bodea

Din cercetările efectuate de mai mulţi istorici s-a format un bogat material care-i vizează scurta perioadă a copilăriei petrecute în localitatea Bonţida şi din perioada instrucţiei şcolare de la Sibiu, a studiat universitatea de la Viana, perioada de profesor la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov şi apoi din Iaşi, unde s-a stabilit definitiv din 1858 şi a trăit până la sfârşitul vieţi îndeplinind funcţia de profesor universitar.

S-a născut în 8 august 1918 la Bonţida din părinţi Diacu Filip, la botez i s-a „dat pruncului numele de Nechita, naşa de botez s-a numit Maria, preotul care l-a botezat s-a numit Popa Grigore şi a fost uns cu sfântul mir. Nu a fost oltuit de vărsat (vaccinat) din pricina părinţilor şi doftorului”. În registrul „botezaţilor” consemnarea acestui eveniment a fost înscrisă la rubrica „botezaţiloru” cu litere cirilice, la religia ortodoxă.

Este greu de selectat priorităţile din cele cinci momente ale vieţii lui Ştefan Emilian, întrucât profesorul după lungi perioade de timp şi-a deschis sufletul elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi cunoscuţilor momente inedite din viaţa tumultuoasă a copilăriei, adolescenţei, perioade gimnaziale, studenţiei la Viena, luptei revoluţionare de la 1848, dusă împreună cu Simion Bărnuţiu, şi după, până la cea de profesor de la liceul din Braşov şi apoi cea de cadru universitar în Iaşi.

A avut diverse preocupări: de arhitect, de pasionat de folclor şi de activ participant în viaţa culturală în Ardeal şi apoi la Iaşi.

Se ştie că Ştefan Emilian la Viena a urmat cursurile universitare în tehnică şi cursul de „armonie şi folclor”. În perioada de instruire şcolară la Gimnaziul „Terezianum” din Sibiu avea identitatea cu numele Kevlësz István, iar numai aşa a putut urma gimnaziul „Terezianum”, rezervat numai copiilor de religie romano-catolică. Numele şi prenumele de Ştefan Emilian ca identitate şi l-a luat în jurul anului 1841, înainte de a de înscrie la Universitatea Politehnică din Viena.

Cursurile universitare la Viena le-a absolvit ca inginer în anul 1845, după care s-a întors în Transilvania. A participat la Revoluţia de la 1848, organizând pe răsculaţii români să protesteze faţă de dominaţia austriacă.

A fost urmărit de administraţie pentru participarea la Revoluţia de la 1848 şi timp de mai mulţi ani în Sibiu a avut activităţi culturale cu formaţii româneşti.

Din 1850 a funcţionat ca profesor la Liceul greco-ortodox din Braşov „Andrei Şaguna”, predând matematica, timp în care a proiectat vechea fabrică de hârtie din Zărneşti.

A fost chemat în 1858 la Iaşi de caimacanul Konaki Vogoride şi a susţinut doi ani cursuri de matematică la Academia Mihăileană din Iaşi, după care în 1860 a participat la înfiinţarea Universităţii ca profesor.

În 1848 s-a căsătorit cu Ecaterina din Sibiu, soră fiind cu Ioan şi Mişu Pop, ultimul fiind profesor în Sibiu, a doua soţie a fost Cornelia cu care a avut trei copii, Valeriu Emilian colonel de artilerie, Dumitru Emilian inginer de mine de la L’ecole superieure des mines du Paris şi Celina Emilian având ca preocupări domeniul picturii, a absolvit facultatea de Belle Artes de la Iaşi. Celina Emilian şi-a continuat apoi specializarea la Paris avându-l ca profesor pe marele sculptor francez Bourdelle Emile Antoine (1861 – 1929).

În 1866 profesorul Emilian a publicat lucrarea „Cursul de perspectivă liniară”, susţinută la Universitatea din Iaşi. Profesorul Emil Pangratti (1856 – 1934) de la Universitatea din Iaşi, care i-a fost elev şi student, i-a centrifugat cursul de geometrie descriptivă pe care-l ţinea la Universitatea din Iaşi, care a fost dus mai departe la Universitatea din Bucureşti.

În societăţile culturale din Iaşi a dezvoltat relaţii amicale cu mari personalităţi ale vremii: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Miron Pompiliu, Titu Maiorescu.

Ştefan Emilian s-a stins din viaţă în vara anului 1899 la vârsta de 80 de ani. La moartea lui marele istoric A.D. Xenopol într-un discurs ales a spus asistentelor şi studenţilor „să ne descoperim în faţa unui român patriot şi omului muncii”.

În timpul vieţii s-a ştiut prea puţin despre viaţa acestui mare învăţat român născut în Bonţida. După moarte s-au scos la iveală momente din activitatea lui publică, didactică, prietenia cu cunoscuţi dascăli ardeleni: Ştefan Micle, Ioan Popp, mai detaliat opera a fost scrisă şi publicată în Anuarul Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov în al 75-lea an şcolar de către directorul Liceului, Iosif Blaga.

Ştefan Emilian a fost un muzician amator, a publicat sub anonimat la Iaşi în 1866 „Istoricul renaşterii jocurilor (danţurilor) noaste naţionale, Româna şi Bătuta”. Cartea a fost difuzată în Ardeal de pictorul Mişu Popp, frate al primei soţii Ecaterina Popp, care a trăit la Sibiu. Acesta i-a făcut portretul lui Ştefan Emilian care se păstrează la Muzeul „Astra” din Sibiu de unde s-a obţinut copia portretului.

Ştefan Emilian nu a lăsat urme stricte dacă a fost la Bonţida după reîntoarcerea de la Viena. Dar în cugetările lui scrise şi în cele pe care le-a relatat studenţilor din Iaşi cu multă nostalgie a relatat despre locul lui natal Bonţida, de care nu a uitat niciodată.

După cele scrise de Ştefan Blaga în anuarul Liceului „Andrei Şaguna” după 75 de ani, îl descrie pe Ştefan Emilian ca fire de artist şi bun cunoscător al muzicii ardeleneşti, al folclorului şi de „armonie”, răspândind muzica şi dansurile naţionale din Ardeal. A colaborat cu Iacob Mureşan şi a compus dansul „Românul”, căruia în mod greşit i s-a spus „Căluşerul”. În anii 1848 – 1858 a organizat reprezentaţii de teatru cu diletanţi din Ardeal jucând piesele lui Vasile Alecsandri.

La Iaşi după 1858, ca lucrări de arhitectură Ştefan Emilian se cunoştea că a proiectat vechea fabrică de hârtie, continuând la Iaşi cu proiectarea Institutului de Anatomie, Biserica lipovenească din Boşia – Iaşi, multe clădiri particulare din Iaşi şi împrejurări.

În vara anului 1899 a fost invitat la Sibiu să facă proiectul Catedralei Metropolitane Ortodoxe, dar în noiembrie 1899 a intervenit moartea, iar proiectul a rămas neterminat.

Este descris de intelectualitatea ieşeană ca un suflet generos şi iubitor de literatură românească, la casa lui din Iaşi au găsit prietenie, sprijin moral şi material în vremuri grele literaţi ca Ion Creangă, Mihai Eminescu, Nicolae Beldicanu, Miron Pompiliu.

La Universitatea din Iaşi a fost strânse relaţii de prietenie cu familia Ştefan Micle, care era profesor de fizică şi chimie, având multe colaborări pe teme didactice şi de viaţă literară în Iaşi, popularizând lecţii de fizică, chimie şi ştiinţe ale naturii.

Aurel Loşonţi, doctor în economie

Postaţi un comentariu