Sociologul Vasile Dâncu: În 2018 trebuie să trecem la discuţia despre dezvoltare, modificarea Constituţiei, descentralizare şi regionalizare

Vasile Dâncu / Foto: Dan Bodea

Aproape fiecare an este unul foarte agitat pentru viaţa publică din România, în special pentru cea politică. Dacă ar fi să luăm în calcul numai ultimele două cincinale de realizări: 2011 a fost anul premergător alegerilor parlamentare şi locale din 2012, în 2013 au fost pregătiri pentru alegerile prezidenţiale din 2014, în 2015 au fost alte pregătiri, dar pentru alegerile parlamentare şi locale din 2016. Anul 2017 putea să fie unul mai liniştit din punct de vedere politic. Dar n-a fost să fie. Ba chiar pare să fi fost mai agitat decât anii electorali. Suntem deja în 2018, anul Centenarului Marii Uniri şi, în plus, în anul premergător alegerilor prezidenţiale din 2019. Iar în 2020 vin alte alegeri parlamentare şi locale. Dumnezeu cu mila!

Profesorul Vasile Dâncu ne oferă o perspectivă a sociologului asupra anilor din proximitate: agitatul 2017, anul tocmai început, al Centenarului, dar şi o privire dincolo de el, spre anul prezidenţial 2019.

2017 – anul crizei politice şi al pesimismului generalizat

Rep: Domnule profesor, cum a fost anul 2017, cum îl vedeţi că a fost pentru România, din punct de vedere politic, economic, social? A fost ceva mai special decât în alţi ani?

Vasile Dâncu: Dacă ne uităm în studii şi în bilanţul evenimentelor, mi se pare că oamenii au pus cel mai bine eticheta pe care politicienii sau jurnaliştii n-au avut curajul să o pună: anul crizei politice. Am avut un an de continuă criză politică; de la începutul lui şi până la final a fost un an de tensiune politică şi de înfruntare între putere şi opoziţie. 2017 s-a terminat fără să aducă nici un fel de lumină în ceea ce priveşte viitorul. Toţi indicatorii legaţi de modul cum au trăit oamenii anul 2017 sunt cei mai proşti din punct de vedere al optimismului. Oamenii spun că au dus-o mai rău decât în anii precedenţi şi această dezolare faţă de ceea ce au trăit produce, din păcate, şi o proiecţie negativă pentru anul care vine. Niciodată percepţia direcţiei bune n-a fost atât de slabă ca indicator, la 17%, niciodată n-am observat ca pentru anul viitor 46% să spună că vor trăi mai prost decât în 2017, care era considerat un an prost.

Din această perspectivă, avem un pesimism generalizat, atât pentru ceea ce au trăit oamenii, cât şi pentru ceea ce urmează. Nu am văzut nici soluţii la proiectele care erau pregătite să se desfăşoare. Este o singură lumină: creşterea economică. Aşa cum se face statistica macroeconomică astăzi, România a avut o creştere economică importantă şi a terminat anul fără un deficit mai mare, chiar dacă s-au redus mult investiţiile publice pentru a se rămâne la un deficit de 3%. Altfel spus, lucrurile în societate şi în economie au mers cumva pe o linie ascendentă, dar, pe de altă parte, modul cum s-au articulat relaţiile sociale, relaţiile politice, reprezentarea politicului –totul a mers foarte prost. A fost un deculpaj între politică şi realitate, un deculpaj pe care îl simţim tot mai mult în ultima vreme.

Rep: Politica din 2017 n-a avut cumva o particularitate? E vorba de prezenţa USR în parlament, ai cărei membri nu par să aibă tocmai un comportament clasic de politician, ci se comportă mai degrabă ca activişti, la fel ca atunci când erau în societatea civilă.

VD: De fapt, o schimbare politică majoră, care a continuat şi în 2017, a venit odată cu alegerile din 2014, când a fost ales preşedintele Klaus Iohannis, într-o situaţie destul de suurprinzătoare, în care a reuşit să valorifice pe ultima sută de metri o serie de incoerenţe ale partidului care avea toate şansele să câştige. Atunci a fost un fel de vot disruptiv, un vot -cum spun sociologii- în care lucrurile se schimbă, dar noi nu ne dăm seama, pentru că este o mişcare de profunzime. Klaus Iohannis nu era favorit, nu avea în spate un partid puternic; partidul său a şi pierdut lamentabil ultimele alegeri. Ce s-a întâmplat arată că e vorba de căutarea unui alt tip de politică pe care îl doresc oamenii, o politică mai degrabă a mişcărilor, a mişcărilor stimulate de Facebook, a unor mobilizări selective, ca să spunem aşa, în funcţie de cauze. În 2016 a fost un vot masiv pentru PSD, pentru programul lui Liviu Dragnea; asta a arătat din nou că electoratul este volatil.

Ceea ce s-a întâmplt în 2017 pe scena politică: partidul de guvernământ, PSD+ALDE, au acţionat ca formaţiuni aflate la guvernare, dar au fost tot timpul în defensivă, ceea ce este oarecum nefiresc. Iar pe de altă parte, în ofensivă au fost două formaţiuni care nu sunt partide clasice, dar care au jucat rolul de partide clasice: PMP, care, prin vocea lui Traian Băsescu, a rămas undeva la un stil de opoziţie clasică, şi acest USR, care a încercat să rămână în spaţiul politic prin acţiune, prin bulversarea ordinii actuale din parlament, delegitimând mecanismele parlamentare şi pactizând cu masele în timpul demonstaţiilor, nerespectând regulile interne ale camerelor parlamentare. Deci, USR încearcă să reziste în spaţiul politic printr-un alt tip de acţiune. Părerea mea este că, deşi nu respectă regulile, e o idee creatoare, o strategie bună. La jumătatea anului, USR ajunsese undeva la pragul de 5%, iar în ultima vreme a crescut puţin, ceea ce arată că şi-a securizat cumva locul în parlament. Problema e că-şi securizează locul tocmai prin anti politică. De fapt, este un partid anti sistem, care este coerent cu sine şi este singurul care a adus un pic de vivacitate unei vieţi politice care a fost destul de convenţională şi fără forţă.

Rep: Spuneaţi mai devreme că a fost un an al crizei politice. Pe de alată parte, din punct de vedere economic, cum aţi spus, cifrele pe care le avem spun că România a mers bine…

VD: Dacă ne uităm la cifrele macroeconomice, la indicatorii prin care, astăzi, UE, FMI, organismele internaţionale monitorizează economiile, atunci noi am stat foarte bine. Sigur, nu ştim în ce măsură această stabilitate pe care o avem –nu numai acum, ci şi în anii trecuţi-, dacă această creştere nu ascunde o serie de defecte care se vor răzbuna pe noi mai târziu. De exemplu, faptul că pentru a păstra corectă balanţa aceasta a deficitului nu cumva sacrificăm investiţiile publice şi vom avea în viitor nişte probleme foarte mari? Poate fi o capcană şi cred că  ar trebui să venim la indicatori mult mai fini şi ar trebui ca guvernele să găsească soluţii pentru a prezenta activitatea lor într-o manieră mult mai complexă. Pe de alta parte, observăm că acestă creştere economică nu aduce şi dezvoltare şi o să invoc un indicator simplu: în fiecare an avem creştere economic, dar creşte şi procentul celor care intră în săracie, cu 3%. Avem undeva nişte dezechilibre mari. Deşi PIBul a crescut de la 761 de miliarde la 842 de miliarde, am avut cel mai mare deficit bugetar pe primele 11 luni din ultimii ani. Sunt multe elemente de dezechilibru structural care ar trebui reglate. E importantă creşterea veniturilor şi chiar creşterea bazată pe consum intern, eu nu sunt de partea celor care toată ziua spun ca acestea sunt toxice, deoarece austeritatea nu produce nimic, decât economie, dar niciodată creştere economică sau socială. Însă e nevoie de politici economice şi sociale supravegheate streategic de Banca Naţionala şi politicile guvernamentale.

Rep: …Faptul că politica a mers prost şi economia a mers bine arată cumva o tendinţă de separare a celor două, o independenţă mai mare a celei din urmă faţă de politică? Cum e şi în alte ţări occidentale.

VD: Personal eu nu cred în această posibilitate. Chiar dacă vorbim de Italia sau de alte ţări despre care spunem că schimbă guvernele des dar că au un sistem economic atât de solid încât îi permit ţării să supraveiţuiască şi să se dezvolte fără guvern. Atunci, ar trebui să nu mai avem guvern, ar trebui să renunţăm la guverne şi la politicieni, să constituim nişte comitete de experţi care să dea, alături de guvernatorul băncii naţionale, câteva direcţii din când în când şi lucrurile să meargă singure. Eu cred că pe termen scurt poate să existe această decuplare între politică şi economie, fără să fie efecte majore. Însă pe termen lung nu poate exista, pentru că este o problemă de strategie, mai ales într-o ţară cum este a noastră, care şi în acest moment este o ţară în curs de dezvoltare, în curs de a elabora o strategie de dezvoltare care să ne apropie de media celor 15 din UE.

Justiţia e fata frumoasă pe care toţi vor s-o treacă strada 

Rep: Pornind de la ceea ce aţi spus despre 2017 –prost politic, bun economic-, cum vedeţi anul care a început? Se va transfera lui 2018 ceea ce s-a întâmplat în 2017?

VD: Şi eu m-am gândit dacă se transferă aceleaşi crize din anul 2017, ceea ce nu s-a rezolvat, şi dacă va trebui s-o luăm de la început în 2018. Ar fi un an dezastruos pentru România şi este foarte grav, fiindcă este anul centenar. O să încerc să fiu pozitiv mai degrabă şi să spun ce cred că ar trebui făcut în 2018 şi ceea ce sper că se va face. În primul rând, cred că în 2018 va trebui să terminăm marea bătălie pentru ajutorul justiţiei şi să stabilim o dată care sunt legile acceptate până la urmă de toată comunitatea naţională. Am senzaţia că justiţia este ca un fel de fată frumoasă şi bogată pe care toată lumea vrea s-o treacă strada, chiar dacă ea nu vrea să treacă strada. În acelaşi timp, la semaforul defect sunt alte persoane, cu dizabilităţi, cum sunt educaţia sau sănătatea, care ar vrea să treacă strada, dar nu le ajută nimeni. Cred că va trebui să stabilim, după un an şi ceva de necesare discuţii legate de reforma în justiţie, că trebuie să trecem la discuţia despre dezvoltare, să trecem la un alt nivel. Trecerea la dezvoltare ar însemna, după părerea mea, trei lucruri foarte importante.

În primul rând, ar trebui să reluăm cele două proiecte majore ratate de USL şi care au rămas undeva în aer: modificarea Constituţiei şi reforma administraţiei în dimensiunea descentralizării şi regionalizării. Ar trebui să reluăm aceste două proiecte pentru care s-au făcut deja lucruri în anii trecuţi –şi eu am participat la unele- şi acestea să fie o parte din modul în care noi sărbătorim Centenarul şi ne gândim la ceea ce ar trebui făcut în viitor. Un al doilea lucru care cred că ar trebui să fie un proiect pentru Centenar şi pentru un an de mare importanţă pentru noi este proiectul de ţară. Se lucrează într-o comisie prezidenţială la un proiect de ţară, dar în care elementele principale ale participării sunt partidele politice; eu cred că această discuţie despre proiectul de ţară -mai ales că va fi greu de realizat un consens între partide, fiind un război atât de mare- ar trebui deschisă mult mai mult, spre societatea civilă, spre mediul academic, şi cuplată cu discuţia despre dezvoltarea României în viitor.

Există foarte multe lucrări făcute în ultimii 10 ani despre viitor, de la strategia de dezvoltare teritorială a României, la strategia „România competitivă”, strategia pentru societatea informaţiei, pentru o Strategia de dezvoltare rurala a Romaniei. Aceste lucruri, dacă s-ar pune toate la un loc, ar însemna un proiect de ţară pe care să-l dezbatem în acest an. Ar mai trebui, cred, şi o reflecţie legată de reconstrucţia instituţiiilor fundamentale, parlament, guvern, preşedinţie, ca arhitectură instituţională, ca logică de funcţionare şi, din mai multe perspective, în noua arhitectură constituţională, să fie discutate aceste lucruri, fiindcă, la acest nivel de încredere –undeva între 8 şi 20%-, aceste instituţii şi-au pierdut credibilitatea şi nu pot funcţiona într-un sistem democratic, nu pot aduce ceea ce se cere de la ele într-un sistem democratic. Dacă am face aceste lucruri, viitorul României nu ar mai fi atât de incert cum îl văd, în acest moment, oamenii în sondaje şi în focus grupurile pe care le facem cu intelectuali, cu oameni care au o altă viziune despre lume. Şi politica ar trebui să se întoarcă asupra ei şi să înceapă să facă ceva, până nu este prea târziu, fiindcă cifrele din sondaje arată dezastruos. Cred că partidele ar trebui să-şi definească mult mai bine proiectul politic şi locul lor în zona scenei politice. Principalul element care blochează politica românească în acest moment este lipsa de încredere în lideri şi acesta e lucrul cel mai important care în viitor ar trebui să fie rezolvat.

Nu putem bloca marile proiecte pe ideea că ne supărăm colegii de istorie

Rep: Cel puţin două-trei proiecte pe care le-aţi enumerat –modificarea Constituţiei şi reforma administrativă şi regionalizarea- ar presupune o implicare activă a UDMR şi a comunităţii maghiare din România. Cum vedeţi lucrurile, ţinând seama de faptul că e şi anul Centenarului şi că deja au apărut o serie de tensiuni pe teme interetnice? 

VD: Oamenii politici ar trebui să se deosebească de ceilalţi şi prin curaj. Eu nu cred că toate proiectele României, inclusiv proiectul de Centenar, trebuie să le ţinem agăţate de minoritatea maghiară sau de expresia politică a minorităţii maghiare. Nu există niciun conflict între români şi maghiari. Vă spun acest lucru şi sociologic, din studiile pe care le fac de aproape 30 de ani. De asemenea, nu există în acest moment nicio revendicare esenţială sau vreo poziţie din partea minorităţii maghiare în ce priveşte sărbătorirea Centenarului. Noi trebuie să mergem în continuare pe respectarea drepturilor minorităţilor, să lărgim cât se poate acest lucru, pentru că o discriminare pozitivă, după părerea mea, nu este un lucru rău, atâta timp cât ţi-o poţi permite din punct de vedere constituţional şi din punct de vedere al climatului într-o ţară. De aceea, eu cred că este nevoie de participarea UDMR la toate procesele politice din România, este nevoie să ascultăm vocea partidului lor atunci când este vorba de minoritatea maghiară, dar nu putem să blocăm marile noastre proiecte pe ideea de a nu-i supăra pe vecinii noştri sau pe colegii noştri de istorie, cum spune un prieten de-al meu, antropolog francez. Cred că reintelectualizarea clasei politice -care este unul dintre proiectele pe care ar trebui să şi-l asume şi PSD, şi PNL, şi alte aprtide- ar trebui să ducă şi la regândirea unor relaţii normale între UDMR şi majoritate sau între UDMR şi celelalte partide. Dar eu nu cred că ne lovim în acest moment de adversitatea UDMR sau de un blocaj al UDMR. Prin conducerea pe care UDMR o are este un partid care a fost destul de participativ la proiectele românilor, a răspuns de foarte multe ori la cererile pe care clasa politică le-a făcut, nu stimulează un climat de tensiune sau de agresivitate reciprocă între români şi maghiari şi nu ne vom lovi de asta.

PSD are datorii faţă de intelectuali şi faţă de Transilvania 

Rep: Dacă am discutat de UDMR, vă rog să vă referiţi şi la PSD, pentru că e, totuşi, partidul aflat la guvernare, are majoritatea şi de care, până la urmă, depinde în mare măsură prezentul şi poate că şi viitorul ţării. Ce nu face bine PSD, ce credeţi că ar trebui să facă?

VD: În general nu-mi place să vorbesc despre PSD, pentru că se exagerează întotdeauna ceea ce spun. Însă nu pot să nu vorbesc, pentru că întrebarea e legată de faptul că PSD este cu adevărat un factor important pentru configuraţia politică a anului viitor, pentru ceea ce se va întâmpla în România, pentru succesele sau insuccesele noastre. Cred că de liniştea pe care şi-o va găsi PSD şi de capacitatea lui de a guverna va depinde într-o oarecare măsură şi liniştea din România. Spuneam că PSD a avut în 2016 o victorie care a surpsins pe toată lumea, a surprins prin magnitudinea ei, nu prin faptul că va câştiga sau nu. Eu cred că PSD are nevoie, în anul care vine, de câteva decizii interne, care nu sunt foarte simple, dar pe care trebuie să le ia. 2017 a fost un an în care a fost în defensivă, dar nu a fost cel mai rău an al PSD; procentele din sondaje au rezistat destul de bine, chiar dacă spre finalul de an a mai pierdut. Deci, în 2017 a rezistat surprinzător. Şi acest lucru va trebui să fie o lecţie, cred, pentru ei, fiindcă în acest moment este nevoie de un alt tip de acţiune politică.

În acest an, PSD trebuie, în mod normal, să iasă din defensivă, pentru că o politică defensivă internă blochează dezvoltarea, blochează curajul inovaţiilor şi cel mai rău e că va bloca Centenarul, pentru că nu se poate imagina un Centenar, o sărbătorire, un bilanţ şi un proiect în care să participi numai cu cei de la guvernare. Trebuie să participe toată lumea şi asta înseamnă că PSD trebuie să găsească resurse de toleranţă pentru a-i integra şi pe ceilalţi în proiectul Centenarului, pentru a accepta şi din partea celorlalţi anumite proiecte. Pe de altă parte, cred că este nevoie –am văzut că se discută în partid- de un congres, poate de un candidat la preşedinţie; rolul acestuia ar fi acela de a proiecta o strategie a PSD pentru viitor. Mai sunt câteva datorii pe care PSD le are. Ne aducem aminte de congrsul lui Dragnea, care a surprins pe toată lumea, în care a lansat o nouă direcţie legată de întinerirea partidului, legată de o nouă dinamică ideologică, un proiect de stânga, dar mult mai moderat, axat pe o dezvoltare în care să cuplezi –ceea ce spun sociologii politicului- libertatea culturală cu libertatea economică. Este nevoie, poate, să se revină la momentul acela, pentru că a fost un moment bun, a fost un moment de surpriză. De asemenea, PSD mai are o datorie faţă de două categorii importante. Este vorba de intelectuali, de cei cu studii superioare; pentru prima dată, în 2016, PSD a câştiga alegerile pe partea celor cu studii superioare, a fost primul partid la studii superioare, nu s-a mai întâmplat asta niciodată.

Pentru a răspunde la datoria pe care o au, fiindcă ei îi reprezintă la putere şi pe cei cu studii suprioare, cred că au nevoie de a reintelectualiza partidul, de a găsi modalităţi prin care să aducă oameni din universităţi, din afară. Şi înăuntru sunt foarte mulţi pe care nu-i valorizează nimeni. Cred că este o idee pe care şi ei o au şi cred că nu este foarte simplu de făcut. De asemenea, această datorie faţă de intelectuali înseamnă şi reconstrucţia partidului; departamentele partidului erau cu sute de oameni care proiectau activitatea, din sănătate, din justiţie, din educaţie etc. Nu mai funcţionează partidul din interior aşa cum funcţiona înainte şi cred că este nevoie de asta, pentru a solidifica acţiunea guvernamentală. Aceasta este datoria faţă de intelectuali, dar mai este o datorie faţă de Transilvania, pentru că în Transilvania PSD a câştigat alegerile, tot pentru prima dată, după 27 de ani de democraţie, şi în acest moment încă circumscrie puterea undeva într-un patrulater sudic. Poate că au fost necesităţi de luptă politică în primul an, de încredere în echipe foarte apropiate, dar cred că PSD va trebui să deschidă mult mai mult paleta reprezentării. Fără asta ar putea avea probleme, probabil la următoarele alegeri. De asemenea, ar trebui ca guvernul să fie ajutat mai mult de partidele care se află în spatele lui.

Cred că este nevoie, chiar dacă reduci guvernul, ca portofoliile să fie deţinute de oameni reprezentativi şi partidul ar trebui să suporte şi oameni care nu vin direct din structura sa de conducere. Numai aşa poţi ajuta un guvern să devină performant, furnizându-i oameni de maxim profesionalism. În fine –nu-mi place să dau neapărat sfaturi PSD, că am şi oameni cu care discut şi nu trebuie să spun asta în media, ci le spun direct, când cineva mă întreabă- cred că este nevoie de un departament de comunicare puternic şi de o structură de dezvoltare strategică la nivelul partidului şi una la nivelul guvernului. Acestea nu trebuie nici să se concureze, nici să se acopere una peste alta, dar nu poate fi înlocuită una de alta.

Viitorul candidat la preşedinţie e marea provocare a PSD

Rep: Legat de aceste două direcţii pe care le vedeţi necesare din partea PSD –orientarea spre intelectualitate şi spre Transilvania-, cine ar trebui să fie viitorul candidat al PSD la preşedinţie? Dacă nu un nume, măcar un portret robot.

VD: Este una dintre provocările pe care PSD le are în acest moment, una dintre marile provocări şi pe aceasta n-o poate influenţa nimeni din afară, nici cu sfaturi şi nici cu analize. PSD va trebui să stabilească dacă vine cu metoda tradiţională, în care preşedintele partidului devine candidat; aceasta este oarecum de aşteptat, pentru că a fost şi este o regulă a partidului. Aici trebuie văzut care sunt şansele şi trebuie să gândească la rece, nu doar la cald. Dar sigur că există şi o altă posibilitate, ca partidul, prin candidatul său, dacă va fi alt candidat, şi prin strategie, prin ideile unui om nou, să rupă această dinamică negativă pe care a avut-o în ultima vreme, să surprindă, ca să spunem aşa.

Deci, ar exista această posibilitate a unei variante surpriză, dar, sigur, aceasta ar trebui s-o gândească Liviu Dragnea şi cei care se află la conducere. O să vedem cum va hotărî partidul; aici nu ştim noi şi cred că nici conducerea partidului nu ştie în acest moment şi nu le putem cere să ştie. Cred că sunt într-un proces de reflecţie, dar care este generat până la urmă şi de evoluţia internă a lucrurilor, de modul cum evoluează legătura dintre partid şi guvern, modul cum performează guvernul, modul cum va performa partidul în sondaje şi diverşi oameni din partid. Aceasta este adevărata provocare pe care o are PSD în anul viitor, este o provocare interesantă, care ar putea să complice sau să simplifice alegerile din 2019.


Publicitate

Postaţi un comentariu