Salvaţi patrimoniul industrial al Clujului!

Alte ţări şi alte oraşe au ştiu să-şi valorifice patrimoniul pe care l-au moştenit din perioada de vârf a industrializării. Fabrici vechi, hale industriale, depouri etc, în loc să fie lăsate în paragină şi să se distrugă de la sine sau să fie demolate, au fost revalorificate, amenajate şi oferite din nou comunităţii ca spaţii cu diferite destinaţii publice: muzee, săli de conferinţe, săli de spectacole şi diverse activităţi culturale etc.

Libertatea, o istorie de aproape 150 de ani

Deşi potenţialul nostru este imens la acest capitol, cel puţin până acum n-a fost exploatat aproape deloc. Sunt însă şi excepţii, iar una dintre acestea este fosta fabrică de mobilă clujeană, Libertatea.

„Din vechiul patrimoniu industrial al României, fabrica de mobilă „Libertatea” din Cluj este singura care a trecut, cu succes, printr-un amplu proces de conversie industrială, devenind un reper naţional în acest sens”, ne spune istoricul Varga Attila, care i-a dedicat un volum fostei fabrici –„De la sunet de pian la Hi-Tech. Fabrica de mobilă  Libertatea din Cluj (1870-2016)”.

El a făcut o fotografie, pentru Transilvania Reporter, a epocii în care fabrica de mobilă din Cluj era în vârful activităţii sale: „În perioada când fabrica de mobilă „Libertatea” era la apogeu, cele mai importante fabrici ale oraşului erau: Întreprinderea „Ravag”, care s-a axat pe fabricarea diferitelor produse din metale neferoase în cantităţi industriale; Fabrica Fermeta (după naţionalizare, şi-a schimbat denumirea în „Laminorul”) axată pe prelucrarea materialului feros; Fabricile „Napochemia”, „Gazing” şi „Gladys”, care s-au distins în industria chimică şi farmaceutică; uzinele „Dermata” axate pe fabricarea de încălţăminte, curele, clei, cauciuc, respectiv prelucrarea pieilor; Întreprinderea comercială Valer Pascu axată pe importul de produse de lux: zahăr, făină, cafea, orez, ceai, vanilie, bumbac, lămâi şi portocale; Fabrica de bere „Ursus” care îşi datora evoluţia sa modernă firmei „Frideric Czell şi Fii” din Braşov care a preluat o fabrică veche de mai bine de 300 de ani ce avea o capacitate de producţie anuală de 5.000 de hectolitri de bere; Firma Vlad  et. Comp. S.A. axată pe articole alimentare din Cluj; Societatea Continentală pentru Comerţul Fierului S.A. – întemeiată în anul 1923 a avut în vedere, iniţial, importul de articole metalurgice. Începând cu anul 1938, întreprinderea a trecut de la comerţul de import la desfacerea articolelor de fierărie autohtone”.

Dintre toate aceste fabrici, până acum singura căreia i s-aschimbat soarta în bine este Libertatea.

„Fabricile au funcţionat la turaţie maximă în perioada comunistă şi o perioadă după, când au început să decadă din punct de vedere financiar, motiv pentru care s-a ajuns la încheierea activităţilor, iar apoi părăsirea şi degradarea imobilelor. Cu excepţia fabricii Libertatea, fiecare dintre ele se află într-o avansată stare de degradare din cauza delăsării noilor proprietari. Fabrica „Libertatea”, după momentul ’89, a trecut prin mai multe convulsii ce i-au marcat grav existenţa, dar a fost salvată printr-o investiţie de 25 milioane de euro. La fel ca şi alţi coloşi industriali moşteniţi din perioada regimului de tristă amintire, vechea fabrică de mobilă a supravieţuit cu greu perioadei de tranziţie, reuşind, în anul 1994, să devină companie privată”, mai spune Varga Attila.

dsc_3347

Din capitalism în comunism şi retur

În cartea sa „De la sunet de pian la Hi-Tech. Fabrica de mobilă  Libertatea din Cluj (1870-2016)”, Varga Attila descrie, cu documentele de rigoare, istoria fabricii clujene, cu locurile în care aceasta a funcţionat şi cu proprietarii pe care i-a avut, în paralel cu o descriere a vieţii socio-economice a Clujului din perioadele respective.

„Vechea fabrică de piane, fondată la Cluj în anul 1870 de către vienezul Franz Triska, a trecut prin mai multe procese de rebrand în funcţie de imperativele de moment, ajungând, în cele din urmă, în ipostaza fascinantă de prim parc tehnologic din România. Mai mult decât atât. Istoria ei aproape că se împleteşte armonios cu istoria oraşului în sine, în consecinţă un periplu prin etapele sale trecute înseamnă, obligatoriu, şi o promenadă de neuitat prin realităţile fascinante ale Clujului de altădată”, spune Varga Attila, în introducerea cărţii sale.

Istoria fabricii Libertatea începe prin 1870, când meşterul vienez Franz Triska ajunge la Cluj şi-şi deschide o afacere cu piane. Atunci el locuia pe strada Podului, actuala Regele Ferdinad, unde îşi avea şi atelierul în care făcea piane sau vindea piane aduse din străinătate. Ulterior, în 1872, el a început la Cluj şi o afacere cu cherestea şi plăci de lemn de nuc iar în paralel a deschis o firmă de  prelucrare a lemnului şi la Năsăud.

După Primul război mondial, familia Triska îşi reorientează afacerile.

„Alături de fabrica Triska, care începea deja să facă trecerea de la instrumente muzicale la exploatarea masei lemnoase, s-au mai remarcat un număr de 7 fabrici care au devenit şi ele un veritabil „Brand” nu doar pentru Cluj, cât şi pentru întreaga ţară: Industria sârmei, Întrepronderea Dermata, Întreprinderea comercială Valer Pascu, Fabrica de bere Ursus, Fabrica Vlad Comp SA, Federala Zorile, Societatea Continentală pentru Comerţul Fierului SA”, arată Varga Attila.

Familia Triska şi urmaşii lui Franz Triska şi-au schimbat şi diversificat activităţile, ajungând să producă, printre altele, şi gramofoanele ITJ sau Medalion, dar şi articole casnice din lemn sau articole sportive (rachete de tenis, tălpi şi beţe de schi, suliţe, discuri, instrumente pentru hochei). În 1938-1939, fabricile familiei Triska au fost furnizor de schiuri pentru armata română. În plus, ele se ocupau de livări pentru fabrica de tutun din Cluj, iar trabucuriel Fortuna şi Naţional erau produse în presa de trabucuri fabricată de urmaşii lui Franz Triska.

Fabrica de mobilă a familiei Triska a fost naţionalizată de regimul comunist, iar ulterior, în anii 50, au fost construite clădirile de pe actualul loc al în care a funcţionat, până în anii de după revoluţie, fabrica Libertatea: „La scurt timp după naţionalizare, primul mare imperativ care a trebuit soluţionat s-a raportat la problema spaţiului devenit insuficient în condiţiile transformărilor petrecute în cadrul fabricii. Terenul pe care se afla aceasta a fost expropriat în favoarea întreprinderii de stat „Electrocarbon”. Ea a făcut investiţii şi extinderi proprii, situaţie care nu a mai fost favorabilă vechii fabrici de mobilă ceea ce impunea o soluţie imediată.  (…) Pe data de 29 martie 1951, s-a reuşit să se ofere o soluţie şi în privinţa terenului necesar construirii unui nou edificiu pentru fabrica de mobilă. Era vorba despre o suprafaţă de 27.291 m.p. situată pe Str. Gării nr. 35-45, loc ideal pentru ridicarea fabricii de produse finite din lemn „Libertatea”. Proiectul în sine i-a fost încredinţat inginerului Gheorghe Hintea care a şi condus lucrările de şantier în perioada 1951-1957.  (…) Corpurile  principale de clădire I şi  II, laolaltă cu clădirea administrativă, au fost definitivate în intervalul de timp cuprins între anii 1953-1954 cu un cost total de 5.900.000 de lei. Investiţiile care s-au făcut până în anul 1955 au conturat, în inima Clujului, o fabrică modernă, cu profil industrial, în fapt una din primele fabrici de mobilă din ţară ce prezenta caracteristicile organizării unui flux tehnologic continuu110. După cum o arată şi sursele, în această fază de început, producţia de mobilă a fost destinată exportului în proporţie de 94, 6 %”.

dsc_3348

Nişte clădiri

Exită mai multe clădiri din judeţul Cluj care ar putea fi cuprinse în patrimonial industrial şi care figurează pe lista monumentelor istorice: Moara veche de hârtie din  Cluj-Napoca, Str. Calvaria, 32; Gara Cluj-Napoca; Tipografia Liceului Reformat Cluj-Napoca, Str. Avram Iancu, 13-15; Tipografia Colegiului Reformat Cluj-Napoca, Str. Mihail Kogălniceanu, 18; Vama veche Cluj-Napoca, Calea Mănăştur, 1; Monetăria veche Cluj-Napoca, Str. Emile Zola 4; Moara Castelului Bánffy, sat Bonţida; Moara Bíró, Căpuşu Mic; Clubul muncitoresc (Palatul Culturii) Câmpia Turzii, Piaţa Mihai Viteazul 8; Moara Szabó, sat Şoimeni; Fabrica de Bere Turda, Piaţa Romană 17.

De asemenea, există şi o serie de propuneri de clădiri din zona industrială care să fie incluse pe lista monumentelor istorice: Remarul „16 Februarie” Cluj-Napoca, Str. Tudor Vladimirescu 2-4; Fabrica Clujana (diverse corpuri), Cluj-Napoca, Piaţa 1 Mai 4-5; Carbochim Cluj-Napoca, Piaţa 1 Mai 3; Fabrica Libertatea, Cluj-Napoca, Str. Gării 21; Parcul Feroviarilor Cluj-Napoca, Cart. Mărăşti; Abatorul Vechi, Turda, Str. Aurel Vlaicu 34; Fabrica de Sticlă, Turda, Str. Fabricii, 71; Gara de linie ingustă Turda, Str. Fabricii; Linia ferată îngustă Turda-Câmpeni-Abrud; Combinatul Industria Sârmei Câmpia Turzii, Str. Laminoriştilor 145; Hidrocentrala Someşul Rece; Muzeul Apei Floreşti; Moara din Jucu de Sus.

 


Publicitate

1 Comentariu

  1. Dela Timisesti spune:

    17:33 20.10.2016

    In ROMANIA, fabrici vechi, hale industriale, depouri etc,
    în loc să fie lăsate în paragină şi
    să se distrugă de la sine sau să fie demolate,
    sa ne asociem noi in ROMANIA cu scopul sa fie modernizate / transformate / convertite
    in noi fabrici, noi hale industriale, noi depouri, noi_etc*).

Postaţi un comentariu