FOTO Refugiul celebrităților britanice din inima Maramureşului

Prinţul Charles în Maramureș

În inima Maramureșului istoric, lângă stațiunea balneoclimaterică Ocna Șugatag, pe o suprafață de 3500 de hectare se întinde Brebul. Un sat normal după standardele Maramureșului, Brebul a ajuns să fie făcut cunoscut, nu României, ci „doar” restului lumii, prin intermediul cărții de călătorie, dedicată Maramureșului în general și satului Breb în particular, scrisă de William Blaker. Imediat după apariția acestei lucrări, brebenii s-au trezit cu un nou consătean, unul dintre cei mai cunoscuți oameni ai mapapondului. Este vorba despre prințul Charles, cel care a achiziționat în localitate două case tradiționale. Ultimul englez celebru, stabilit în Breb, este Duncan Ridgley, unul dintre cei mai cunoscuți paparazzo ai Marii Britanii.

Satul Breb se întinde pe o suprafață de 3500 de hectare

Satul Breb se întinde pe o suprafață de 3500 de hectare

A cutreierat lumea întreagă, urmărind vedetele de talie mondială, în speranța unei fotografii de primă pagină. A văzut cele mai frumoase locuri ale globului și, cu toate acestea, a hotărât să se stabilească într-un sat din Maramureș. Numele lui este Duncan Ridgley, unul dintre cei mai de succes paparazzo ai tabloidelor britanice, cel care a urmărit-o îndeaproape, ani de zile, pe prințesa Diana. A ajuns întâmplător în Breb, a rămas surprins de frumusețile locului și mai ales de modul în care au fost conservate tradițiile și locuințele de lemn. După două încercări eșuate în domeniul turismului (în deșertul Sahara și în Sri Lanka), a hotărât că satul maramureșean este locul ideal pentru o a treia tentativă în acest sens.

Duncan Ridgley

Duncan Ridgley

 

„Am investit mulți bani, timp și muncă în Sri Lanka. Nu am apucat să culeg roadele că a venit tsunami-ul și a distrus totul. Nu m-am dat bătut și am construit un sat de vacanță în Egipt. Ghinionul m-a urmat și aici. Odată cu revoltele și evenimentele tragice din această țară întregul turism, și implicit afacerea mea, a ajuns la pământ. Optimismul meu la fel. Totul s-a schimbat însă când am văzut peisajele și casele din Breb. Mi-am dat seama că aici nimic nu are cum să meargă prost. Se pare că am avut dreptate”, ne-a mărturisit paparazzo-ul britanic.

Satul de vacanță este alcătuit din case tradiționale

Satul de vacanță este alcătuit din case tradiționale

A sesizat o parte din potențialul încă neexploatat al Maramureșului. Este vorba despre casele vechi, de lemn, conservate perfect în această parte a țării. Prin urmare a cumpărat un teren în Breb, într-o zonă mai retrasă a acestuia, traversat de un pârâu de munte și înconjurat de pădure. Aici a considerat a fi locul ideal pentru „Village Hotel”.

Casă tradiţională

Casă tradiţională

Un „vampir” texan și alți tineri boemi

Complexul britanicului este impropriu numit hotel, vorbim mai degrabă despre un sat de vacanță alcătuit din case tradiționale, pe care Duncan le-a adus de prin toate părțile Maramureșului. În aceste case vin să locuiască turiști de pe toate continentele. Aleg acest tip de turism nu pentru confortul modern, care de altfel este inexistent ci pentru a trăi, temporar, așa cum o făceau oamenii locului încă de pe vremea dacilor. Plătesc în jur de 60 de euro pentru o noapte de cazare, într-o cameră rustică, fără televizor sau internet. Micul dejun nu este inclus. Pentru servirea acestuia turiștii străini sunt transportați cu căruța  pe la casele localnicilor. Aici, în schimbul a 30 de lei, pot gusta din toate bucatele tradiționale maramureșene.

Turiştii plătesc 60 de euro pentru o noapte de cazare într-o cameră rustică

Turiştii plătesc 60 de euro pentru o noapte de cazare într-o cameră rustică

 

„Eu nu mă plâng cum fac alți hotelieri din România, despre lipsa personalului calificat. Nu am nevoie aici nici de chelneri cu experiență sau somelieri simandicoși. Voluntarii de aici sunt îndeajuns de dedicați pentru a compensa experiența. Nu mă plâng nici în privința infrastructurii rutiere, ori de altă natură. Pe mine drumurile neasfaltate și pline de gropi mă avantajează, fac parte din farmecul locului. Clienții americani, de exemplu, au fost pe autostrăzi toată viața lor. S-au născut cu gaz, cablu TV și cei mai tineri chiar cu internet. Ei nu vor să vină până la capătul lumii, cum zic ei, ca să găsească aceleași elelemente ale vieții de acasă”, explică intreprinzătorul englez.

Spre satul de vacanţă

Spre satul de vacanţă

În aceleași case tradiționale locuiesc și voluntarii la care Duncan Rigley face referire. Muncesc aproximativ cinci ore pe zi. Pentru asta nu sunt remunerați, în schimb primesc cazare și masă. „Sunt tineri boemi, veniți aici din lumea întreagă. Stau la noi două-trei săptămâni, după care fac autostopul spre alte locații. Nu trebuie să facă munci grele și adevărul e că nici ei nu se prea omoară cu lucrul”, spune, pe un ton glumeț, managerul „Village Hotel”, Alexandra Borca, fiică a satului și totodată licențiată în drept.

Tineri din toată lumea fac voluntariat la Breb

Tineri din toată lumea fac voluntariat la Breb

Printre angajații de la satul de vacanță se remarcă un excentric tânăr texan, care a ajuns subiect principal de discuție în comunitatea din Breb. În urmă cu zece ani și-a făcut implanturi de canini după modelul vampirilor din filmele hollywood-iene.

„El spune că a făcut această alegere pentru a avea succes la fete. Nu știu cât succes a avut cu cele din Texas, dar aici, cu fetele din Maramureș, nu are nici cea mai mică șansă. Adevărul este că nu-l ajută nici pălăria de clovn pe care o poartă mereu”, spune amuzat Duncan Rigley.

Un texan excentric,   voluntar la Breb

Un texan excentric, voluntar la Breb

Spiritul de negociator al moroșanului afectează profitul britanicului

Duncan Ridgley a preferat zona rurală a României, în detrimentul celei a Angliei, Irlandei sau Scoției și din motive financiare.

„Nu pot să zic că nu aș fi preferat o afacere de genul acesta mult mai aproape casă. Un astfel de sat de vacanță, în Irlanda să zicem, m-ar fi costat cel puțin 5.000.000 de euro. Aici mă costă cel mult 10% din această sumă”, spune Duncan Ridgley.

Principalul avantaj financiar al proiectului turistic l-a reprezentat prețul scăzut al caselor tradiționale dar și al forței de muncă necesare demontării, transportării și reconstruirii acestora. Din păcate, spune fostul paparazzo, în prezent prețul unei case maramureșene crește chiar și de 5 – 6 ori atunci când Duncan Rigley își manifestă interesul de a o cumpăra. Mărturisește că a greșit încă de la început, mai exact de la cumpărarea terenului, când a oferit fără să negocieze suma de 25.000 de euro pentru un teren de 60 de ari.

Sătenii îl privesc ca pe un excentric

Nu toți localnicii din Breb îl consideră pe noul lor consătean drept un om înstărit.

„Eu nu înțeleg ce domn îi și englezu` aista. Amu de când o vinit aci tăt cu gaci (pantaloni) de-un fel umblă. Nevasta lui nu știu ce doamnă îi că am văzut-o odată liptind cu tină (noroi ) pă jos. Aci la noi nici țâganii nu mai vreu să facă lucruri d`astea”, ne-a mărturisit contrariat localnicul Gheorghe Opriș.

Sătenii îl privesc pe Duncan ca pe un excentric

Sătenii îl privesc pe Duncan ca pe un excentric

Ca badea Opriș sunt majoritatea noilor consăteni ai englezului. Aceștia nu înțeleg cum poate să cheltuie atâția bani pe casele și obiectele gospodărești ale bunicilor lor când ei nu ar folosi acele lemne nici măcar pentru foc. „Io înțeleg că vrei casă de lemn, că astea le plac la turiști, dar măcar fă-o din lemne noi, nu din alea de amu două sute de ani”, afirmă Vasile Dunca, un alt sătean pentru care eforturile englezului de a păstra autenticitatea sunt de neînțeles. „Am avut mari probleme la început, în a-i face pe cei doi tâmplari cu care lucrez să păstreze aspectul autentic al caselor sau al obiectelor maramureșene pe care le restaurează. Întotdeauna vor să adauge elemente moderne, extrem de complicate, pentru a-și demonstra măiestria. Uneori nu înțelegeau de ce trebuie să lucreze la anumite obiecte când de fapt, spun ei, acestea ar trebui aruncate la gunoi. Până la urmă se apucau de treabă, dar îmi cereau să nu spun nimănui că ei sunt cei care au realizat lucrarea. După ce vedeau însă satisfacția clienților care priveau respectivul obiect își asumau meritele, se băteau cu pumnii în piept și chiar insistau să ofere explicații privind lucrarea. Acum și-au mai schimbat optica și ei”, spune Duncan Rigley.

Una din casele prinţului Charles

Una din casele prinţului Charles

La Breb se dezvăluie o altă față a Prințul Charles

Localnicii din Breb sunt la fel de contrariați de interesul pe care Duncan Rigley îl acordă caselor bătrânești precum sunt și în cazul prințului Charles. Moștenitorul coroanei britanice a achiziționat, în 2003, prima casă tradițională în această localitate. Ulterior, în urma vizitelor în județ, a cumpărat alte trei case, pe care le-a demontat și strămutat în Breb. Doar una din aceste locuințe a fost montată până în prezent. Astfel, cele două case din Breb se alătură bogatei zestre de propriețăți pe care prințul Charles, prin intermediul organizației „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează, le deține înTransilvania. Colecția imobiliară a prințului Charles mai conține  conacul de la Mălâncrav (Sibiu), casa din Viscri (Brașov) și cele patru case din Valea Zălanului (Covasna).

Moştenitorul coroanei britanice are în satul Breb două proprietăţi

Moştenitorul coroanei britanice are în satul Breb două proprietăţi

Localnicii din Breb nu se arată prea impresionați de faptul că au devenit consăteni cu una dintre cele mai celebre personalități ale mapamondului.

„Știu că prințu` are la noi în sat două case. A venit de două ori pe aici, da noi nu l-am văzut că am avut de lucru la câmp”, ne-a spus Teodor Crișan, unul dintre mulții brebeni care au preferat coasa și furca în detrimentul unei întâlniri cu viitorul rege al Marii Britanii.

„S-o plimbat prin sat, o mărs pe la stână unde o mâncat brânză și-o băut pălincă. Am auzit că tare mult i-o plăcut. În rest așe…, părea un om de treabă. Zâmbea tot timpul. Cred că și io aș face la fel ca dumnealui dacă aș duce un trai la fel de bun”, mărturisește Pătru Miron.

William Blacker, britanicul care vorbea româna în dialect maramureșean  

Spre deosebire de compatrioți săi, amintiți mai sus, scriitorul  William Blaker este privit cu totul diferit de sătenii din Breb. Sătenii vorbesc cu deosebit respect atunci când sunt întrebați despre scriitorul englez, vorbesc ca despre unul de-al lor. William Blaker stăpânește aproape la perfecție limba română, nu varianta literară ci numai dialectul maramureșean. Acest atuu, pe lângă sociabilitate și modestie, i-au permis o integrare totală în comunitate.

”Domnu` Willi vorbea cu noi ca și cu domnii. Când nu stătea cu nasu’ în carte ne povestea o gramadă de lucruri. Cu dumnealui puteai vorbi orice. Tare rău ne-o părut când s-o dus”, ne-a mărturisit Grigoriță Neacșu, unul dintre foștii vecini ai scriitorului.

A locuit patru ani în această localitate. S-a retras aici în scopul de a termina cartea „Pe drumul fermecat. O poveste din România”.

Satul Breb,   refugiul scriitorul  William Blaker

Satul Breb, refugiul scriitorul William Blaker

În scurt timp, printre preocupările intelectuale s-au insinuat altele, mai de-ale locului. Mergea la coasă, la sapă, la întors fânul și la toate celelate munci specifice vieții rurale din Maramureș. A fost atât de implicat în modul de viață maramureșean, povestesc localnicii, încât chiar și atunci când mergea la București se îmbrăca în haine tradiționale, de la opincile din picioare și până la cușma de pe cap.

„N-am văzut nicăieri în lumea asta oameni mai ospitalieri decât cei din Maramureș, gata să-ți dea de mâncare și să te găzduiasca în casa lor […]. Am în continuare un mare respect pentru acești oameni, în special pentru bătrânii Maramureșului, adevărați gentelmeni”, declara, într-un recent interviu, scriitorul William Blacker.

Meșterul Petru Pop, principala vedetă locală

Are 83 de ani, sculptează în lemn de 75 de ani și are de gând să continue până la vărsta centenarului. Localnicii îl recunosc ca Pătru Iniții (n.red. al lui Inița) și vorbesc despre el cu un respect profund. Nu este doar cel mai cunoscut meșter popular ci și un sfătuitor al celor mai tineri, un om care are mereu o vorbă de spirit pregătită pentru orice context. L-am surprins exact în momentul în care se pregătea să intre în atelier. Era îmbrăcat în „hainele bune” și părea grăbit să-și continue munca la o lucrare de lemn, muncă întreruptă de necesitatea de a participa la o slujbă de înmormântare, o pauză care pare să fi fost un inconvenient major pentru el.

Meșterul Petru Pop

Meșterul Petru Pop

„Dacă a-ți venit până aici nu pot să nu stau de vorbă și cu dumneavoastră, cu toate că am pierdut o grămadă de vreme la înmormântarea asta”, ne-a răspuns, fără prea mare tragere de inimă, solicitării noastre.

Spune că este un autodidact în meșteșugul sculpturii tradiționale. A început cu un simplu briceag, pe la vârsta de 7 – 8 ani, din nevoia de a alunga plictisul inerent păstoritului. ”Am văzut p`n sat oameni care luau o bucată de lemn și făceu din ea o bijuterie. Am zis că tre` să-ncerc și io, că m-am săturat să mă tăt uit la oi și să nu fac nimic. Cred că în primii ani aruncam mai mult de jumătate dintre lucrări. Nu m-am lăsat, am continuat și până la urmă am învățat singur cum trebuie lucrat”, spune cu mândrie meșterul Pătru. Nu are un atelier, ca toți „artiștii”, spune că nu a avut niciodată și nici nu a avut nevoie de unul.

”Îmi aduc aminte că pe vremea comunismului m-o vizitat niște domni de la partid. Nu tovarăși! DOMNI, io așe le spuneam. O venit la mine, vezi doamne, să-mi viziteze atelieru`. Le-am zis că nu am așa ceva. O insistat să le arat atunci masa de lucru. Le-am arătat o cutie de conservă și le-am demonstrat că numai de atâta am nevoie să pot lucra, de un badog și de-un colț de masă”, își amintește artizanul din Breb. Are totuși o cameră înțesată cu sculpturile sale, un fel de show room al obiectelor artizanale, vizitat de turiști (și potențial clienți) din toată lumea. Prețul obiectelor realizate de Pătru Iniții presupun zeci de oră de muncă, multă răbdare și ani de experiență. Din acest motiv, spune meșterul, nu poate să le vândă la prețuri derizorii, altminteri ar însemna să-și bată joc de propria-i persoană.

Arta moroșană,   transmisă din generaţie în generaţie

Arta moroșană, transmisă din generaţie în generaţie

„Arta moroșană nu moare odată cu bătrânii ca mine”

Vorbește cu vădită mândrie despre băiatul său, Gheorghe, și nepotul Petre, urmași care i-au preluat meșteșugul și chiar l-au întrecut în măiestrie.

„Și io am fost la multe expoziții, am doi pereți plini cu diplome, da` tre să recunosc că băiatu m-o întrecut. El are lucrări prin Spania și chiar în Shanghai, acolo la chineji”, spune cu emfază Pătru Iniții.

Dacă tatăl s-a limitat la obiecte de mici dimensiuni, fiul, Gheorge Pop, optează pentru lucrări de anvergură unele dintre ele extrem de complexe. Totodată, Gheorghe Pop nu se limitează la specificul maramureșean. Folosește meșteșugul învățat de la tatăl său pentru realizarea unor machete, din lemn, ale unora dintre cele mai importante monumente arhitectonice din lume, printre care se numără și replica Basilicii San Pietro de la Vatican.

Pătru Iniții nu și-a transmis secretele doar pe linie familială.

„Copilul nostru s-a născut cu o formă gravă de coxartroză. A făcut o mulțime de operații și totuși nu putea scăpa de dureri. Copilul avea vreo 12 ani când la noi acasă a venit meșterul Pătru și s-a oferit să-l învețe pe băiat meșteșugul sculptatului, pentru a mai uita de dureri. Au trecut cam cinci ani de atunci și viața băiatului s-a schimbat complet. Nu trece zi de la bunul dumnezeu să nu lucreze în lemn”, ne-a spus brebeanul Gheorghe Dunca, tatăl lui Cristian.

„Nu l-am învățat tare multe, numai cât să înceapă și să prindă dragoste de meșteșug. Și pe Cristi, ca și pe băiatul meu i-am sfătuit să aibă răbdare în primul rând. Cu răbdarea treci și marea, iar cu rău` nici părău`”, răspunde seniorul artizan.

foto-breb-(225)

foto-breb-(56)

foto-breb-(3)

foto-breb-(1)

foto-breb-(78)

1 Comentariu

  1. pavel spune:

    „Dacă a-ți venit până aici nu pot să nu stau de vorbă”… Ce-a ajuns limba romana, daca si ziaristii o pocesc…

Postaţi un comentariu