Proiectele europene care au schimbat faţa Clujului

Foto: Dan Bodea

Cluj-Napoca a cunoscut în ultimii 10 ani, de când România este membră a UE, o dezvoltare impresionantă, de altfel de aşteptat. Valoarea bugetului local a crescut constant chiar dacă nu neapărat spectaculos, iar câteva proiecte cu finanţare europeană au schimbat la propriu faţa oraşului. Astfel, bugetul municipiului a urcat din 2007 de la circa 700 de milioane de lei, la circa 950 de milioane anul trecut. Iar municipalitatea se poate lăuda în acest interval cu câteva proiecte majore din bani europeni cum ar fi reabilitarea Parcului Central sau a liniei de tramvai. Cluj-Napoca a câştigat finanţări consistente în special pe proiecte depuse în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare – pol de creştere Cluj-Napoca 2009-2015, finanţări care au depăşit 150 de milioane de euro.

Proiectele de milioane ale Clujului

Pe lista scurtă a proiectelor care au schimbat semnificativ faţa oraşului se numără restaurarea ansamblului monument istoric Parcul Central şi a clădirii Casino, proiect finalizat în 2012, în valoare de 17 milioane de lei şi care a readus parcul în centrul atenţiei, în ultimii ani aici fiind organizate numeroase evenimente de anvergură de care s-au bucurat clujenii şi nu numai. Vorbim despre Untold, Jazz in the Park, spectacolul de balet pe lacul din parc Lacul lebedelor, ca să dăm doar câteva exemple. De asemenea, tot din bani europeni s-a realizat în două etape modernizarea liniei de tramvai din Mănăştur până pe Bulevardul Muncii, proiect finalizat în 2015, în valoare de peste 100 de milioane de lei. Un alt proiect important a vizat modernizarea tramei stradale de acces la zona industrială, proiect care cuprindea străzile Calea Baciului, Primăverii, Plopilor, Splaiul Independenţei, Emil Isac, George Bariţiu, Horea, Piaţa Gării, I.L.Caragiale, Căii Ferate, Decebal, Oaşului, Bulevardul Muncii, Căpitan Grigore Ignat, Regele Ferdinand, inclusiv patru poduri (Podul peste Canalul Morii, Podul Horea, Podul peste Nadăş, Podul peste valea Chintăului), lucrări de peste 70 de milioane de lei, care încă nu au fost finalizate.

După cum era firesc şi centrul Clujului a beneficiat de un proiect de „lifting” tot pe bani europeni şi anume „Oraşul comoară. Căi de acces spre centrul istoric”. Cu 21 de milioane de lei au fost refăcute străzile I.C. Brătianu, Memorandumului, Avram Iancu şi Moţilor. Strada Făgetului a fost de asemenea modernizată printr-un proiect cu finanţare europeană, costurile lucrărilor ridicându-se la 10,5 milioane de lei. Iar ambulatoriul de la Spitalul Clujana a fost modernizat tot cu fonduri europene, proiectul având o valoare totală de peste 8,5 milioane de lei.

Au existat şi câteva proiecte care au înaintat mai anevoios, fiind implementate cu multe amânări. Cel mai la îndemână exemplu este, sistemul de self-service de închiriere de biciclete care a costat peste 12 milioane de lei şi a fost finalizat abia anul trecut. De asemenea, modernizarea transportului public prin implementarea sistemului de ticketing şi extinderea către zona metropolitană a costat peste 20 de milioane de lei, proiectul urmând să continue anii următori cu etapa a doua. La capitolul proiecte întârziate din bani europeni trebuie să menţionăm şi construirea Centrului Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative, aşa numitul Buftea de Cluj. Valoarea finanţării este de 58 de milioane de lei. O altă investiţie pe bani europeni încă în derulare este Centrul de sprijinire a afacerilor TEAM, proiect în valoare de 35 de milioane de lei. „La ambele centre se lucrează, suntem aproape de finalizare. La TEAM mai trebuie făcute doar racordarea la utilităţi, cu cei de la gaz era stabilită o întâlnire chiar zilele acestea, iar apa şi curentul vor fi instalate odată ce sunt finalizate lucrările la drumul de acces. La drum au fost câteva probleme legate de alunecările de teren, dar proiectul este în derulare. Cât priveşte CREIC şi acolo suntem aproape de finalizare”, a declarat Ovidiu Câmpean, manager de proiect şi director la Direcţia Evenimente publice şi informare cetăţeni din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Tot din bani europeni s-au reabilitat termic foarte multe blocuri vechi din Cluj-Napoca, valoarea contractelor depăşind până acum 20 de milioane de lei. Din bani europeni au fost realizate şi câteva proiecte sociale cum ar fi locuinţele sociale de pe strada Albac numărul 21, proiect în valoare de 800.000 de lei, casele sociale integrate de pe strada Iuliu Coroianu numărul 5, în valoare de 4 milioane de lei, Centrul multifuncţional de servicii sociale integrate Ţara Minunilor în valoare de 3,4 milioane de lei, Centrul multifuncţional de servicii sociale integrate pentru persoane vârstnice nr. 2 de pe strada Decebal nr.21 şi B-dul 21 decembrie 1989, nr. 108, în valoare de 3,4 milioane de euro.

 

Cum a evoluat bugetul municipiului Cluj-Napoca

2007 739.214.224 lei

2008 759.253.774 lei

2009 779,054,756 lei

2010 782.658.225 lei

2011 – 843.778.000 lei

2012 784.301.000 lei

2013 772.919.000 lei

2014 829.962.000 lei

2015 934.651.000 lei

2016 954.746.543 lei


Publicitate

Postaţi un comentariu