Primarii-veterani ai Clujului se pregătesc de noi mandate

Lucia Suciu

Cu mandate neîntrerupte, în unele cazuri, chiar din anii 2000, judeţul Cluj are câţiva primari-veterani care își doresc şi la alegerile din acest an să câştige din nou majoritatea voturilor în comunitățile lor. Cu şanse reale, de altfel. Chinteniul și Gilăul sunt două dintre comunele conduse de aceiaşi primari de mai bine de 16 ani, iar cei aflați în funcție nu dau semne că ar ceda locul altcuiva. Nici nu au de ce, spun ei, pentru că oamenii îi vor în continuare, iar proiectele realizate în ultimii ani reprezintă garanția că au fost oameni de cuvânt. Lucia Suciu, din Chinteni, și Dumitru Sfârlea, din Gilău, sunt primari cu vechime, cu care Transilvania Reporter a vorbit pentru a vedea cum arată o campanie electorală când toată lume te cunoaște, dar și ce se mai poate face după 16 ani de mandat.

„Și dacă ar fi fost două tururi de scrutin, tot eu câștigam”, spune Lucia Suciu, primarul din Chinteni, întrebată fiind dacă o îngrijora posibilitatea ca alegerile locale din 5 iunie să se desfășoare în două tururi. La fel ca primarul din Gilău, Lucia Suciu intră în lupta pentru un nou mandat bazându-se pe realizările din ultimii ani. Majoritatea sunt făcute accesând fonduri europene, care de ani buni sunt colacul de salvare de care se agață administrațiile din comunele în care fondurile guvernamentale nu mai ajung. Chiar dacă sunt în funcție de mai bine de 16 ani, atât Lucia Suciu cât și Dumitru Sfârlea vor să continue, în ciuda faptului că nu îi prea încântă modul în care regulile jocului se schimbă atât de neașteptat în politica românească.

Lucia Suciu, supărată pe CJ Cluj

Primul mandat la primăria Comunei Chinteni a fost câștigat de Lucia Suciu în anul 2000. De atunci a defilat în campaniile electorale ce au urmat, iar acum este sigură că electoratul îi va răsplăti efortul cu încă un mandat.

„Sunt proiecte frumoase pe care le-am implementat aici, sunt proiecte cu o valoare foarte mare și am realizat în proporție de 80% tot ce și-a dorit comunitatea. Dacă fac o analiză a primului meu mandat, a fost o perioadă cu multe probleme. Atunci am crezut că acela a fost un mandat greu, dar astăzi, din cauza situației neclare din punct de vedere politic, pot spune că acesta a fost cel mai greu mandat. Incertitudinea, lipsa forurilor decizionale la Consiliul Județean, unde mi se pare că s-au jucat de-a v-ați ascunselea cu noi… toate acestea ne-au făcut munca mai grea, nouă, primarilor din teritoriu. Toți primarii au implementat măcar un proiect pe fonduri europene, doar la Consiliul Județean nu s-a putut face nimic și mai mult ne-au bulversat. Așa că vă spun cu certitudine că acesta a fost cel mai greu mandat. Dar acum sunt imună și îmi voi duce la îndeplinire planurile”, explică Lucia Suciu.

Ce o recomandă? Dorința de a ajuta oameni, spune ea, și disponibilitatea permanentă pe care a arătat-o în ultimii 16 ani.

„Tot timpul am fost preocupată de cetățeni. Primarul nu lucrează la program, până la ora 16. Primarul trebuie să fie la dispoziția cetățeanului. Nu vreau să fiu un primar care <<Semnează ca primarul>> și de aceea sunt mereu cu oamenii atunci când au nevoie de mine. Chiar dacă avem proiecte importante, problemele aparent nesemnificative ale oamenilor sunt tot timpul cele mai importante”, mai spune primărița.

Canalizarea, reabilitarea și amenajarea de drumuri care fac ruta Chinteni-Cluj-Napoca mai scurtă, introducerea apei potabile în anumite localități, construcția unei capele în Chinteni, realizarea unui plan urbanistic zonal, amenajarea lacului din Chinteni și construcția unei școli cu sală de sport sunt doar câteva dintre obiectivele Luciei Suciu pentru următorul mandat.

Fondurile europene, salvarea Gilăului

Dumitru Sfârlea este și el primar din anul 2000, după o „stagiatură” în perioada 1996-2000, în care a fost viceprimar. Recunoaște că în lipsa banilor de la UE nu ar fi reușit prea multe, așa că are deja pregătite alte proiecte pentru următorul exercițiu bugetar.

Dumitru Sfârlea

Dumitru Sfârlea

„Mă motivează problemele. Am fost de două ori numit cel mai bun primar din regiune și încă mai am am în birou dosare cu proiecte pe finanțare europeană, proiecte pe care vreau să le duc la bun sfârșit. Trebuie să facem creșe, școli, drumuri, canalizare, apă… Așteptăm celelalte sesiuni cu bani europeni, dar e greu și aici pentru că trebuie să ai totul pregătit din timp”, spune primarul din Gilău.

Despre experiența ultimilor 16 ani, Dumitru Sfârlea spune că e tot mai greu să ai această funcție. Chiar dacă în anii ’90 nu erau bani, în 2016 presiunea este mai mare, iar proiectele europene necesită experiență și multe cunoștințe de legislație, pe care mulți primari nu le dobândesc înainte de a ajunge în funcție.

„Eu am acumulat experiență și sunt pregătit pentru orice, chiar dacă acum se tot schimbă regulile jocului. Mi s-a albit părul cu proiectele astea. E tot mai greu să fii primar. Acum 20 de ani nu erau atâtea proiecte, dar tot mai greu e acum. Fără experiență, ai nevoie de un mandat în care doar să înveți legislație și să îți dai seama ce ai de făcut. Eu am avut șansa să fiu viceprimar între 1996 și 2000 și altfel nici nu aș fi candidat. Nu m-aș fi băgat în așa ceva. Atunci am cunoscut oameni, am învățat din greșelile mele și ale șefului, mi-am făcut o strategie ca să pot accesa fonduri și apoi m-am bazat pe asta. Sunt mulți care ajung la primărie și nu știu ce să facă. Ai nevoie de o perioadă de ucenicie și în meseria asta, așa cum ai nevoie și când vrei să fii sudor. Sigur, dacă vrei să faci ceva. Dacă nu vrei, poți sta așteptând banii, dar e păcat să nu faci nimic și să nu lași nimic în urma ta. E o perioadă în care cu bani europeni se pot face multe. După 2020 s-ar putea schimba asta și trebuie bătut fierul acum, cât e cald”, spune Dumitru Sfârlea.

Bun-venit lipsei de circ

După 16 ani de mandat, un primar cu greu ar mai putea spune că are nevoie de campania electorală cu bannere, pliante, pungi și sărbători câmpenești. Și dacă ar avea, astfel de practici sunt, începând cu aceste alegeri, interzise. Un lucru excelent, spun cei doi primari din Chinteni, respectiv Gilău.

„Comuna Chinteni are peste 1.000 de locuitori noi cu care am interacționat mai mult sau mai puțin. Sunt oameni care au venit la noi și la care va trebui să merg și să le explic ce proiecte am și ce trebuie să facem împreună, pentru că trebuie să funcționăm ca o comunitate și să avem activități împreună. Sunt încântată de ce ne așteaptă în viitoarea campanie electorală și mă bucur că scăpăm de circ. Nu am fost adepta bannerelor, dar când contracandidați fac asta, a trebuit să fac și eu. Se poate elegant, cu pliante și afișe așezate pe panou. Era o competiție veșnică și era plin de afișe peste tot, iar azi încă se mai văd pe stâlpi urme ale afișelor din campaniile trecute”, spune Lucia Suciu.

Nici primarul din Gilău nu este îngrijorat de noile rigori ale campaniei electorale și se bucură că în următoarea lună, în Gilău, va fi mai multă liniște și, cel puțin teoretic, mai puțin circ.

„Campania o fac cum scrie legea. Sunt locuri unde se pot afișa pliante și atât. E bine așa. Se fac și economii și scăpăm de circ. Bannere peste tot, partidele își furau afișele între ele noaptea și era o țigănie de nedescris. Acum o să fie mai liniște, nu o să fie nici mașinile din care se strigă numele candidaților… era chiar ca la circ. Se făcea campanie după modelul <<cine strigă mai tare>>. Și așa nu era normal”, crede Dumitru Sfârlea.

Nici problema numărului de tururi din viitoarele alegeri, lămurită între timp de CCR care a decis că scrutinul să se desfășoare într-un singur tur, nu îi îngrijorează pe cei doi aleși.

„Este o decizie înțeleaptă. Nu se pot schimba regulile jocului în timpul jocului. Nici pe viitor nu ar avea sens să avem două tururi pentru că electoratul poate alege din primul tur și poate alege ce vrea din primul tur. Pentru încă un tur se cheltuie bani în plus. Dacă acești bani ar fi fost folosiți pentru drumuri, România ar arăta altfel. În plus, parlamentarii au decis asta și trebuie să fie responsabili, nu să se răzgândească la câteva luni”, spune Lucia Suciu, primarul comunei Chinteni.

„Cu un singur tur se poate face economie la buget. Pe de altă parte, între tururi se fac alianțele și afacerile. Dar să fie și zece tururi, mi-e tot una. Primarii în exercițiu sigur că au un avantaj, dar asta numai dacă au făcut ceva”, este de părere Dumitru Sfârlea.

Articole pe aceeași temă:

O campanie cu reguli noi

George Jiglău, politolog: „Nu trebuie să ne așteptăm la o campanie diferită”

Clujenii pot verifica dacă apar pe listele electorale permanente

Competitorii electorali își pot înregistra mandatarii financiari la Autoritatea Electorală Permanentă până în 6 mai

Zece pentru Cluj. Degeaba? Clujenii nu au auzit de candidații locali


Publicitate

1 Comentariu

  1. Keresztes Ibolya spune:

    Va felicit pentru realizari si proiecte noi!Dar cel mai mult ma bucura,faptul ca va ocupati si de drumul amaratilor din Padureni!Pe multi din Padureni sunt cam suparata,pentru ca NU AU ACT DE IDENTITATE de Padureni.Cand ar fi nevoie de ei,nu te poti baza pe ei.De aceea apare ca Padureniul are doar 80 de locuitori.Cred ca acest lucru este un dezavantaj in proiecte si in alegerile locale!(PARERE PERSONALA)Un singur lucru ma ingrijoreaza in momentul de fata: firma care se ocupa de pietruirea drumului Subceri(sub padure) a intrerupt lucrarile n-au mai adus piatra,ba se cara piatra destinata acestui drum nu stiu unde.Drumul nostru a fost nivelat cu lama,ca urmare nu mai este iarba si cand ploua,toata strada este doar noroi.Cand se vor porni cu caratul lemnelor,se vor forma din nou santuri adanci,creste mari si drumul va deveni si mai inaccesabil,nu numai pe timp ploios ci si cand va fi timp frumos!AM INCREDERE insa in PROMISIUNEA DUMNEAVOASTRA si sper in continuare ca in tr-un timp scurt va fi gata si strada noastra.Avem mare nevoie de acest drum!Stiu ca nu sunteti de vina pentru intarzierea lucrarilor,dar poate puneti o vorba buna pentru noi.CU MARE STIMA!SUCCES inca o data atat in realizari cat si IN ALEGERI!

Postaţi un comentariu