Primăria stă ca o cloşcă pe ….PMUD

Foto: Dan Bodea

În timp ce şoferii clujeni au intrat de vreo două săptămâni în „luna amară”, octombrie, luna coşmar pentru traficul clujean, mai ales odată cu întoarcerea studenţilor din vacanţă şi a sezonului de ploi când orice clujean care se respectă e cu maşina în trafic, primăria se mulţumeşte să ţină prin sertare ori prin dezbatere publică nesfârşită un valoros Plan de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) elaborat de specialişti britanici în studii de trafic la cererea Ministerului Dezvoltării, cu o finanţare de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Planul are o valoare serioasă mai ales dacă municipalitatea are cumva de gând să facă proiecte ce vizează transportul urban şi care să nu fie finanţate din buzunarul clujenilor, ci în cadrul POR 2014 – 2020, prin FEDR. Studiul care se întinde pe 300 de pagini cuprinde soluţii pe termen scurt, mediu şi lung, pe perioada 2016-2030, la cele mai importante probleme din traficul clujean, de la blocajele din zona centrală, până la locurile de parcare insuficiente şi lipsa parkingurilor din zone strategice, propuneri de rute alternative pentru a ajunge dintr-un cartier în altul fără a trece prin centru, ori un aspect esenţial pentru o aerisire relativ rapidă a traficului şi anume modernizarea transportului în comun.

La aproape un an distanţă de la finalizarea PMUD primăria nu a reuşit decât să organizeze în vară o dezbatere publică pe acest subiect, în rest tăcere totală. Transilvania Reporter a încercat în ultimele zile să afle ce soluţii sunt pe masa primăriei la numeroasele blocaje din trafic şi celelalte probleme ale circulaţiei din oraş, dar serviciul de specialitate nu a oferit în timp util nici un răspuns la întrebările noastre. Aşa că l-am „provocat” la dialog pe această temă pe proaspătul city manager, Gheorghe Şurubaru, în subordinea căruia cad şi problemele ce ţin de trafic. “În Comisia de Circulaţie se discută cel mai frecvent cererile făcute de cetăţenii Clujului de restricţionare a vitezei, de siguranţă a circulaţiei, gen sensuri giratorii, praguri de sol, montare de stâlpişori, instituire de sensuri unice. Desigur dacă sunt probleme mai ample referitoare la trafic se discută în această comisie. Cu executivul primăriei avem în permanenţă astfel de discuţii despre traficul din oraş, e o temă principală pe care o vom discuta şi cu domnul primar, care s-a întors acum din nişte delegaţii. Ca măsuri pentru această perioadă, ce măsuri să fie decât ca poliţia locală împreună cu poliţia municipiului să fie pe teren, să fie în circulaţie, să încerce să asigure dirijarea şi fluenţa traficului în primul rând. În rest, să încheiem lucrările de infrastructură care se mai execută şi încă mai produc blocaje în circulaţie, să mai instituim sensuri giratorii în speţă acolo unde se solicită, cum am făcut acum pe Eremia Grigorescu, şi mai sunt astfel de măsuri, care toate sunt pentru fluidizarea traficului în municipiu”, a declarat city managerul Gheorghe Şurubaru.

Acesta crede că lucrările la Podul Traian nu au adus probleme neaşteptate în circulaţia din oraş. Aceasta deşi la pod se vede cu ochiul liber că se lucrează cu încetinitorul. „Impactul asupra circulaţiei este cel la care ne-am aşteptat şi măsurile s-au luat din timp, referitor la redirijarea unor linii de transport în comun care a fost principala măsură. În rest, sigur, se circulă pe variantele alternative. Nu sunt surprize, este exact ceea ce am estimat şi ne-am aşteptat”, a spus Şurubaru.

Despre implementarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă city managerul are însă veşti destul de vagi. „Ceea ce este prevăzut în planul de mobilitate ca termene imediate rând pe rând vor fi începute şi vor fi implementate. Desigur acestea presupun anumite investiţii, prinderea în bugetul municipiului este un plan multianual. Acţiunile care sunt prevăzute pentru perioada imediat următoare vor fi demarate în mod cert. Este vorba despre anumite mini-centuri, chiar şi un pod peste Someş în zona străzii Căii Ferate, sunt mai multe lucruri care în perioada imediat următoare vor fi începute”, a adăugat Gheorghe Şurubaru.

Planuri, planuri, planuri

PMUD include16 proiecte cu prioritate zero care ar ajuta imens circulaţia în oraş. Investiţia necesară e estimată însă pe mai mulţi ani la 150 de milioane de euro, fără ca deocamdată vreunul din aceste proiecte să îşi fi găsit locul pe lista de investiţii pe 2016. Proiectele prioritate zero la care face referire PMUD includ modernizarea sistemului de transport în comun şi creșterea atractivității acestui tip de transport, soluţii inteligente pentru managementul traficului, o adevărată reformă a sistemului de parcări din oraş, crearea unei agenții metropolitane pentru planificarea transporturilor, dar şi creșterea cotei transportului nemotorizat, cu accent pe creşterea spaţiului pietonal şi extinderea reţelelor de piste de biciclete.

De exemplu, reforma politicii de parcare, unul din pilonii proiectului propus de britanici presupune eliminarea abonamentelor în zona centrală pentru nonrezidenți şi încurajarea parcării pe termen scurt, cu mai multe locuri pentru vizitatori, dar şi cu tarife mai ridicate. Potrivit calculelor, acest proiect este generator de serioase venituri, aproximativ 4, 1 milioane de euro anual. Banii ar putea fi folosiţi de primărie pentru construcția de noi structuri de parcare sub și supraterane, atât în zona centrală cât și în cartiere. Şi asta mai ales că printre soluţiile enunţate sunt construirea unor Park&Ride şi a 20 de parkinguri de cartiere, dar şi a trei parkinguri supraterane în centru (în Piaţa Mihai Viteazu, Piaţa Avram Iancu şi strada Avram Iancu). Toate până în 2020.

O altă problemă esenţială este managementul traficului prin înlocuirea semafoarelor de generație veche cu sisteme moderne, reconfigurarea unor intersecții, în principal pentru creșterea priorității transportului public și transportului nemotorizat.

Bineînţeles că şi transportul în comun trebuie să devină mult mai eficient şi atractiv şi aceasta implică o reconfigurare a pachetului de rute, a frecvențelor şi a capacităţilor de operare în orele de vârf, dar şi înnoirea flotei de transport în comun. Ca tot mai mulţi clujeni să folosească transportul în comun e nevoie ca acesta să se dovedească nu numai mai ieftin, ci şi mai rapid. Ca atare una dintre principalele măsuri este stabilirea traseelor cu benzi prioritare pentru transportul în comun. O primă tentativă foarte timidă a fost realizată în această vară în Piaţa Ştefan cel Mare. E un început, dar nu e suficient.

Pe de altă parte, potrivit propunerilor din PUMD, Clujul trebuie să ofere soluţii adecvate şi pentru transportul nemotorizat, fie că ne referim la pietoni sau biciclişti.

Pentru ca toate proiectele să poată fi realizate ar fi nevoie de peste 650 de milioane de euro.

Cele mai importante măsuri propuse:

  • extinderea tramvaiului înspre Florești
  • drumul nou pe lângă calea ferată tronsonul de vest
  • buclă de tramvai în zona centrală, pe axa Moților – Memorandumului, axa Napoca – Eroilor sau axa Avram Iancu
  • extensia rețelei de troleibuze în cart. Zorilor până la P&R Frunzișului
  • amenajarea de benzi / căi dedicate pentru transportul în comun, peste 20 de kilometri de cale dublă, în prima etapă pe axa vest – est (str. Coșbuc – str. T. Mihali), Splaiul Independenței (pod Garibaldi – Opera Maghiară), Piața Avram Iancu – Piața Cipariu, Piața 14 iulie şi apoi în etapa a II-a pe axa vest-est (Nodul N – str. G. Coșbuc și str. G. Coșbuc – Aurel Vlaicu), linia de tramvai (Bucium – str. Fabricii), str. T. Mihali – str. Al. Vaida Voievod, str. Observator – str. Frunzișului, str. Bucium.
  • nouă legătură rutieră între Florești și Mănăștur
  • Centuri metropolitane
  • Patru parcări de tip P&R (Muncii, Aurel Vlaicu, Unirii, Frunzișului).
  • Proiect integrat de revitalizare a culoarului Someşului care include piste de biciclete și promenade, noi spații pietonale și noi poduri pietonale peste Someș

Propuneri ale PMUD pentru 2016:

  • Reforma parcării – central apoi rezidențial
  • Reforma controlului parcării
  • Autoritate strategică pol de creştere
  • Birou pentru inovații în mobilitate
  • Optimizarea rețelei de transport public
  • Benzi/căi dedicate transportului în comun: etapa I
  • Îmbunătățire acces la stații transport public urban
  • Sistem alimentare troleibuze: etapa I
  • Rețea contact tramvaie: etapa I
  • Spălătorie eco pentru vehicule transport public Bucium
  • Locuri încărcare/descărcare marfă în zona centrală
  • Dezvoltare instituțională – transport public metropolitan


Publicitate

Postaţi un comentariu