Povestea lui Sam, marele portar din fotbalul mic

Fotbalul este sportul care stârneşte pasiuni, îşi găseşte adepţi din marile metropole ale lumii până la sate şi este jucat cu aceaşi îndârjire, indiferent de nivelul de organizare. La nici 30 de kilometri de Cluj-Napoca, satul Răscruci este cunoscut pentru Castelul Banffy, important obiectiv turistic şi, eventual, pentru că acolo s-a născut scriitorul şi poetul Albert Wass, declarat ulterior criminal de război.

În Răscruci oamenii îşi duc viaţa în cel mai tradiţional şi rustic mod cu putinţă. După o săptămână de muncă singura distracţie este să meargă, duminica, la terenul de fotbal, pentru a urmări un meci al flăcăilor satului. Asta după ce au trecut negreşit pe la biserică. Sezonul este la început de drum, aşa că oamenii nu se înghesuie la fotbal, dar dintre cei 50, poate 60 de oameni care mişună pe lângă teren unul atrage atenţia. E puţin diferit faţă de ceilalţi. E un nigerian de 2 metri pe care sătenii îl alintă Sam.

Fotbal cu parfum rural

Categoric, fotbalul de la sat are farmecul lui. Băieţii se întâlnesc cu vreo oră înainte de meci, pentru că trebuie să pregătească terenul, să prindă plasele porţilor, eventual să traseze tuşele, dacă a plouat şi s-au şters. Apoi fiecare intră în vestiar să se echipeze. Nimic nu ar stârni în mod deosebit interesul unui „vizitator” nimerit din întâmplare la Răscruci, dacă poarta celor de la Viitorul nu ar fi apărată de un uriaş de culoare. Meciul la care facem referire s-a disputat în prima fază a Cupei României, ediţia 2015/2016. Adversare pe terenul denivelat, dar altfel bine întreţinut, sunt Viitorul Răscruci, echipa gazdă şi Luceafărul Orman. „În iarbă” trag tare şi din toate poziţiile cei 22 de combatanţi, de toate vârstele.

Unii sunt studenţi, alţii zidari, fundaşul central al gazdelor e chiar director la o firmă de taximetrie din Cluj-Napoca şi sponsorul echipei din Răscruci. Cel mai experimentat pare să fie mijlocaşul de creaţie al vizitatorilor din Orman. Are spre 50 de ani şi se implică în fiecare fază a echipei sale, dar nu se cere afară. Nici nu ar avea cum, pentru că pe „banca” de rezerve nu e nimeni, în afară de delegatul Luceafărului. În teren fazele se succed cu repeziciune, dar portarul Viitorului, pe numele lui Edobor Samson Agbons, este greu de învins. Pe marginea terenului o mână de oameni urmăresc absenţi desfăşurarea ostilităţilor. Câţiva bunici şi-au adus nepoţii să se dea în leagănele amplasate în spatele uneia dintre porţi, pentru că terenul de fotbal este şi parcul satului. Nimeni nu ştie prea multe despre Sam, doar că a venit în această vară la echipă. Cel mai “cunoscător” dintre suporterii Viitorului ne informează că nigerianul a jucat în campionatul trecut la Gherla. La cei 2 metri înălţime, impresionează şi aproape că-i înspăimântă pe atacanţii oaspeţilor. În ciuda masivităţii, Sam, cum îl alintă sătenii, dă dovadă de reflexe bune, plonjează curajos şi respinge mai toate mingile. Finalul de joc se încinge, scorul este strâns şi apar şi „nervii”, dar nimeni nu iese din cuvântul arbitrului. Din când în când mai trece câte un tren, terenul fiind amplasat la mai puţin de 20 de metri de calea ferată. Locomotivele şuieră, iar câte un bătrân ridică mâna în semn de salut, nu se cade să nu răspunzi când conductorul îţi dă bună ziua tocmai din locomotivă. Meciul s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 5-4, care trec astfel în faza a doua a Cupei. La final nimeni nu e supărat, în fond nu e decât un meci de fotbal, iar majoritatea jucătorilor se cunosc între ei, unii sunt chiar colegi de muncă. Cineva propune să se meargă la o bere, dar cei mai mulţi dintre fotbalişti se grăbesc să ajungă la casele lor. În sat va fi nuntă mare şi trebuie să se pregătească de eveniment. „Aşa-i obiceiul pe aici, după meci ieşim toată echipa la o bere. Mai discutăm şi noi cum a fost, unde am greşit. Vorbim despre una, despre alta, aşa cum fac băieţii când ies la bere”, ne lămureşte sponsorul echipei din Răscruci, Szasz Istvan. Şi pentru că tradiţia trebuie păstrată i-am însoţit pe fotbaliştii de la Viitorul Orman la „repriza a treia”.

A jucat baschet şi a fost coleg cu Ibeh la Beşiktaş

Edobor Samson Agbons s-a născut în 1989 în Nigeria. Provine dintr-o familie bună, dar nu-i place să vorbească despre acest subiect decât dacă este necesar. Sam nu vorbeşte româneşte, dar se descurcă foarte bine în limba engleză, aşa că dialogul se leagă uşor. Astfel, am aflat că primul sport pe care l-a practicat a fost baschetul, dar în cele din urmă a renunţat să mai arunce la coş şi a trecut la fotbal. „Fiind înalt cineva m-a recomandat la o echipă de baschet, dar era plictisitor pentru mine. Cred că puteam să ajung un baschetbalist bun, dar fotbalul m-a atras mai mult. Pe la 14 ani m-am legitimat la Young Stars, un club din oraşul meu natal şi acolo am deprins abecedarul fotbalului”, povesteşte Sam.

Ambiţia şi calităţile fizice impresionante au atras imediat atenţia celor două cluburi importante din Benin (Bendel United şi Benin City), pentru care a şi jucat de altfel. Pasul spre Europa l-a făcut în urmă cu patru ani când căutătorii de talente ai clubului Beşiktaş Istambul au făcut un turneu în Nigeria, urmărind jucătorii cu potenţial. Turcii nu puteau să nu-l remarce şi pe Sam, fie şi numai pentru statura lui impunătoare. Împreună cu Edobor Samson Agbons, la Academia lui Beşiktaş a ajuns şi John Ibeh, fost campion al României cu Oţelul Galaţi, în prezent legitimat la ASA Târgu Mureş. „Am fost selecţionaţi destul de mulţi jucători, de altfel Beşiktaş are legături importante în Nigeria şi foarte mulţi tineri fac stagii de pregătire la academia din Istambul. Am simţit că este şansa mea să fac pasul spre Europa, aici unde visează să ajungă orice tânăr jucător din Nigeria şi în general din ţările africane”, continuă Sam.

Prima experienţă europeană nu a fost însă şi una foarte plăcută. La puţin timp după ce a ajuns în Turcia, agentul care a intermediat „transferul” l-a părăsit, iar Sam a fost obligat să-şi găsească urgent de lucru. „Nu ştiu ce s-a întâmplat, pur şi simplu am rămas singuri în Istambul. Agentul a dispărut, Beşiktaş ne-a anunţat că putem să ne căutăm alte echipe şi aşa am ajuns în Grecia la Olympiakos Pyrgos. Singurul lucru bun după această experienţă este că am rămas prieten cu John Ibeh. Mă bucur pentru el că a ajuns la o echipă importantă din România”, rememorează Sam.

Noua lui echipă nu este una de tradiţie în Grecia, dar este un club mic, bine organizat, iar Sam i-a impresionat repede pe oficialii eleni. A semnat un contract pe trei ani şi chiar a evoluat în liga secundă a Greciei. „A fost cea mai frumoasă perioadă a mea. Mă antrenam foarte serios şi încercam să le arăt celor de la Olypiakos că merit să joc, să fiu păstrat în echipă. Şi din punct de vedere financiar a fost bine. În liga a doua din Grecia un fotbalist tânăr poate să câştige şi 20.000 de euro pe an, sunt bani frumoşi”, spune Sam.

La Salonic şi-a cunoscut soţia … din Apahida

O altă amintire frumoasă din anii petrecuţi în Grecia este vacanţa din vara anului trecut. Atunci a cunoscut-o pe Ramona, o fată din Apahida, care avea să-i devină soţie. S-au cunoscut pe plajă, a invitat-o la un suc şi povestea de dragoste s-a scris de la sine. Tot Ramona a fost cea care l-a convins să se mute în România. „În decembrie anul trecut am venit aici, m-am mutat în Apahida, cu Ramona. Apoi mi-am găsit de lucru, iar acum sunt tehnician la fabrica Bosch din Jucu şi am ajuns la Olimpia Gherla. Sincer, nu mi-a plăcut foarte mult la Gherla, oamenii erau neserioşi, aşa că atunci când m-au chemat să joc la Răscruci am acceptat imediat. E şi mai aproape de casă”, explică Sam. La Apahida fost acceptat imediat de familia Ramonei, iar tatăl fetei îl vede ca pe un fiu, chiar dacă de altă culoare, spune fotbalistul. Nu-i plac sarmalele şi nici nu-l atrage ceva anume în ţara noastră, familia fiind singura bucurie, cel puţin deocamdată. În viitor însă, îşi doreşte doi copii.

La Viitorul fotbaliştii nu sunt plătiţi, sponsorul echipei decontând doar transportul jucătorilor la meciuri. Echipa este formată în cea mai mare parte din localnici, dar sunt şi patru băieţi care nu locuiesc în sat. Pe Sam nici nu-l interesează, deocamdată, să câştige bani din fotbal, este conştient că la acest nivel trebuie să se facă remarcat pentru a face pasul spre o echipă de nivel superior. „Deocamdată mă interesează să-mi creionez un viitor în fotbal. Vreau să apăr cât mai bine, să fiu remarcat şi dacă voi ajunge la o echipă mai bună, atunci vom discuta şi aspectul financiar. Deocamdată eu şi soţia mea câştigăm atât cât să supravieţuim”, se destăinuie Sam.

Portarul echipei din Răscruci nu este atras în mod deosebit de nicio echipă din Cluj, nu ştie de rivalitatea dintre ”U” şi CFR, dar îi place Astra Giurgiu pe care o consideră cea mai bună echipă din ţara noastră, poate şi pentru că una dintre vedetele echipei este Kehinde Fatai, nigerianul pe care Victor Piţurcă l-ar fi vrut naturalizat şi bun de joc pentru naţionala tricoloră. „Este cel mai bun atacant din România. Are viteză, este solid, are tehnică, ştie fotbal. Este cel mai bun, păcat că nu poate să joace pentru România”, adaugă Edobor Samson Agbons.

Pe lângă atacantul Astrei, Sam a mărturisit că îl apreciază foarte mult pe Jay Jay Okocha, fostul mare jucător al Nigeriei, care s-a lansat în Europa la Fenerbahce şi a devenit o adevărată vedetă în tricoul celor de la Paris Saint-Germain. Okocha a mai jucat în cariera lui la Bolton Wanderers şi Hull City în prima ligă a Angliei.

Se antrenează singur

Sam s-a obişnuit să facă faţă greutăţilor, dar este decis să-şi urmeze instinctul. Simte că nu va juca toată viaţa în liga a 5-a, dar la fel de conştient este că la această oră nu este pregătit să facă un pas în faţă. La Viitorul Răscruci echipa nu face antrenamente, băieţii adunându-se doar duminică pentru meciuri. „Asta este cea mai mare problemă a mea, că nu am cu cine să mă antrenez. La Apahida mai chem câte un prieten să-mi tragă la poartă, alerg, încerc să mă menţin în formă, dar e foarte greu. Sper să găsesc până la urmă o echipă cu care să fac pregătirea şi atunci voi putea să arăt că am calitate şi că pot să fac faţă din nou la un nivel mai ridicat. Atunci când se va ivi ocazia vreau să fiu pregătit”, explică uriaşul Sam.

 


Publicitate

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu