Poethree. Când poezia iese pe scenă

Sunt tineri, talentanți și plini de inițiativă. În viața de zi cu zi au joburi „serioase”, lucrând în domenii total diferte: bancar, IT sau design. În timpul liber îi „leagă” pasiunea pentru poezie și dorința de a promova cât mai mult în Cluj și de ce nu, chiar pe plan național, conceptul de spoken word poetry. Ei sunt Paul Cristian, Tudor Ciubotari și Ionuț Călin „clujenii” care formează de aproape trei ani trupa „Poethree”.

Paul este din Baia Mare, Tudor din Suceava, iar Ionuț din Constanța. S-au întâlnit la Cluj, orașul de „adopție”, la un concert, iar ideea înființării unei trupe de spoken word poetry pe care o avea Paul încă de la 16 ani a început să prindă contur. Simplu, rapid și cât de poate de natural.

15211716_1429347697093411_372517598_n

Spoken word poetry este o formă de artă neconvențională, un performance bazat pe prezența scenică a poetului și poezia sa sau altfel spus o formă de artă eliberată de normele poeziei clasice. Poetul își citește/ recită poezia în fața unui public, dar în același timp o interpretează, astfel încât să mesajul său să fie cât mai bine transmis. Poezia este însoțită de acordurile muzicale dictate de un DJ în timpul evenimentului.

 „Ne-am întâlnit în 2013 la un concert, dar ne-am format ca trupă în 2014. Cum ne-a venit ideea? Ideea de a face spoken word poetry nu a fost neapărat o idee originală, ideea de a funcționa ca trupă a fost inovativă. Conceptul de spoken word există de o mulțime de timp. Este un concept preluat de la americani. Ne-am dorit să ne facem o trupă și ne-am făcut! Nu știm exact ce a ieșit, dar aproape trei ani mai târziu încă merge, ceea ce e de bine”, spune Paul.

Paul s-a „lovit” de acest curent acum nouă ani, pe vremea când era elev, navigând pe internet. Încă de atunci scria proză, „ca orice alt puștan confuz”. În timpul facultății a locuit o vreme la București, unde a început să scrie poezie, dar și să participe la competiții dedicate iubitorilor de spoken word poetry sau altfel spus la slam poetry, denumire sub care sunt cunoscute concursurile de profil.

„Nouă ani am fost cu ideea de spoken word poetry în cap și mi-am zis că mi-ar plăcea să se întâmple acest lucru și în România, să crească acest concept. E o diferență foarte mare între scena noastră și scena țărilor din jurul nostru. În Ungaria, de exemplu, este o scenă foarte mare dedicată spoken word-ului, sunt concursuri mari, cu public serios”, spune Paul.

Prima tangență cu spoken word poetry pentru Tudor a fost în cadrul unui concurs. „Am fost să văd ce se întâmplă efectiv, să văd concurenții. Am ascultat poeziile și mi-am propus ca data viitoare să câștig eu, ceea ce s-a și întâmplat”, își amintește acesta.

Primul performance ca trupă nu a fost lipsit de emoții, dar încurajările primite de la rude, prietenii, dar nu numai, i-a făcut să meargă mai departe: să compună în continuare, să învețe să își stăpânească emoțiile în fața publicului, dar și să se exprime cât mai bine în momentul în care își prezintă propriile creații pe scenă.

„În cadrul unui show vii să vezi performance-ul unui artist. Un performance implică multe lucruri. Pe lângă faptul că poezia trebuie să fie bună la nivel liric, trebuie să fie și reprezentată bine pe scenă. Câteodată felul în care este reprezentată contează mai mult. Poți să știi poezia pe de rost, dar dacă ajungi în fața a 50 de oamenii și te-ai blocat, nu mai ai cum să o reprezinți. Contează foarte mult să participi la cât mai multe competiții, să ai exercițiu, să te rodezi la cât mai multe concursuri”, consideră Paul.

15239219_1429347723760075_1872944420_n

Paul

„Dacă ceea ce ai scris este sincer, în momentul în care ești pe scenă și citești, se vede pe tine. Practic, pe scenă, te deschizi în fața unui public. E foarte important să știi să punctezi și fizic tot ce vrei să exprimi. Contează enorm expresivitatea ta pe scenă, nu doar textul”, spune Tudor.

Cu toate că cei trei promovează un concept greu de digerat, tinerii consideră că orașul de pe Someș este locul ideal pentru acest dezvoltarea acestuia. Până în momentul de față au primit în mare parte doar feedback-uri pozitive de la cei care au participat la performance-urile lor.

„Clujul este un oraș deschis, pregătit să înțeleagă și ceva ce nu se încadrează în standardele poeziei clasice. E mult mai ușor să organizăm aici performance-uri, dar și concursuri”, spune Paul.

Cei trei au organizat de curând primul lor concurs, oferind cărți drept premii.

„Mișcarea noastră a crescut constant. La primul concurs am avut 20 de persoane înscrise,  dintre care 17 au fost prezente. E o prezență foarte bună. Au fost prezentate 17 poezii, apoi am venit noi cu încă nouă. Au fost 26 de poezii prezentate într-o singură seară”, spune Tudor.

În cadrul concursului au fost concurenți care i-au impresionat, concurenți care au participat pentru prima dată la un astfel de concurs, pentru a lua pulsul unui astfel de eveniment, dar și concurenți care au interpretat poezie clasică.

15228037_1429347717093409_430568338_n

Ionuț

Inspirația îi înconjoară

În ceea ce îi privește, fiecare se inspiră din realitatea cotidiană, dar și din propriile trăiri.  

„În spoken word îți iei inspirația din ceea ce se întâmplă în societatea actuală. O poezie pe care am scris-o în urmă cu cinci ani nu mai e relevantă acum. Poate să fie cea mai bună poezie pe care am scris-o în viața mea. A fost relevantă atunci, acum nu mai spune nimic. În general, poeții scriu despre ceea se întâmplă acum, redau realitatea actuală. Subiectele sunt diverse: de la cum să te ferești de oameni beți în Vaslui, până la sistemul educațional care ar trebui schimbat și cum ar trebui să gândim, până la sentimente profunde pe care le exprimăm. Fiecare scrie pentru ceea ce este reprezentativ pentru el. Când vine vorba de inspirație, o iei de unde poți. Niciodată nu știi ce te inspiră. Eu am avut momente când  m-au inspirat poeziile colegilor sau un vers auzit la spectacol, becul din cameră, emoțiile pe care le ai într-un anumit moment”, explică Paul.

„Nu m-am gândit niciodată la ceea ce mă inspiră. Sunt lucruri legate de ceea ce s-a întâmplat, actualitate, iubire”, spune Ionuț.

„Mie mi se întâmplă câteodată să simt nevoia să scriu ceva. Apoi mă uit peste ceea ce am scris. Poate doar o strofă e bună sau doar un vers. Pentru mine atunci începe munca de finisare a poeziei. Îmi place să văd că se repetă anumite silabe, că poezia are un anumit ritm. Am terminat mate-info, ceea ce în acest caz își spune cuvântul”, spune Tudor.

Chiar dacă spune că nu citește foarte multe poezii, Tudor are, precum colegii săi de trupă, o listă de poeți preferați. Poezia lui preferată este „Bătrânul ședea mort” de Gellu Naum. „ Eu nu citesc foarte multă poezie. Eu mă ghidez după ideea conform căreia pentru a revoluționa un domeniu trebuie să nu îl cunoști foarte bine”, explică Tudor. Ionuț îl preferă pe Tudor Arghezi, în timp ce Paul îl consideră un geniu pe Lucian Blaga.

„Suntem diferiți și asta îmi place foarte mult. În timpul show-urilor intră Ionuț cu un vibe, eu cu alt vibe, apoi Paul cu alt vibe. Din trei vibe-uri mari, măcar unul îți place, dacă depui efortul să asculți poeziile”, consideră Tudor.

15239301_1429347700426744_1030983893_n

„Nu știu cât de mult contează faptul că am format noi o trupă, ci mai mult faptul că ne ocupăm de promovarea mișcării de spoken word poetry”, consideră  Ionuț.

Paul vrea să scrie o carte

De mai bine de un an, Paul se gândește serios la ideea de a scrie o carte, dar își dorește să fie o „carte mișto”. „Nu va fi poezie clasică. Va fi ceea ce poți asculta pe scenă, dar de data aceasta scris. Dar pentru că vreau să fie o carte altfel, voi avea un format audio pentru fiecare poezie, cel mai probabil în format MP3”, spune acesta.

Primele forme de spoken word poetry au apărut în Grecia Antică. Spoken word a luat amploare prin anii ’70 în Chicago. În ziua de azi, spoken word poetry reprezintă o formă de artă liberă de îngrădirile clasice ale poeziei, necenzurată, direcționată către public.

Distribuie:

Postaţi un comentariu