Pictorii de biserici, între lupta cu sistemul şi respectarea tradiţiei

Foto: Arhivă personală Ioan Popa

A pictat 51 de biserici şi peste 3000 de tablouri îi sunt expuse în galerii sau în casele colecţionarilor din întreaga lume. Deşi mărturiseşte că la 19 ani era mult mai matur decât este astăzi şi că anii în plus l-au otrăvit, colecţia de tablouri pe care am regăsit-o în atelierul lui din centrul Clujului este cea mai bună mărturie a evoluţiei şi maturităţii sale artistice pe parcursul a cinci decenii. Ghidându-se după principiul conform căruia lumina şi iubirea sunt axele vieţii pe Pământ, Viorel Nimigeanu îşi descrie viaţa ca fiind complicată, dar frumoasă.

„Nebuniile” din Maramureş

Am intrat în atelierul lui Viorel Nimigeanu cu sfiala unor vizitatori, nicidecum cu însufleţirea pe care o au de obicei colecţionarii atunci când trec pragul unui laborator de creaţie. „Ca pictor care încă lucrează, acest spaţiu nu este suficient. Anul acesta voi face patru camere la etaj şi vreau să am o galerie deschisă pentru public” explică profesorul Viorel Nimigeanu simţindu-se în glasul lui regretul că lucrările nu îi sunt puse în valoare într-un spaţiu corespunzător, aşa cum s-ar cuveni. Rezemat de peretele din prima cameră în care intrăm stă un tablou cu dimensiuni impresionante reprezentând un apus de soare în Balcic, care va ajunge în spaţiul generos pus la dispoziţie de Grand Hotel Italia, unde Viorel Nimigeanu expune des lucrări din colecţia sa. Venind vorba despre „nebuniile” pe care pictorul le are în plan în perioada următoare, aflăm şi despre pictura pe care urmează să o realizeze la „Muzeul nobililor maramureşeni români” din Vişeul de Sus. „Voi picta Bătălia de la Baia în care Ştefan cel Mare îi bate pe tătari, dar şi secvenţa în care soldaţii maramureşeni îl salvează pe Matei Corvin. În martie voi merge cu cel mai talentat student al meu, Eduard Kara şi într-o săptămână sperăm să terminăm”, precizează Viorel Nimigeanu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Povestea caprelor dinamice

În Vişeul de Sus, unde este şi cetăţean de onoare, pictorul Viorel Nimigeanu a trăit 18 ani. A pictat numeroase biserici în acea zonă şi aproape fiecare colţ din atelierul său îi aduce aminte pictorului de acele locuri „fermecate” de pe Valea Vaserului. „Când stau de vorbă cu dumneavoastră, în spatele meu sunt milioane de imagini şi de fapte artistice care sunt înregistrate ca pe un fişier. Îmi amintesc de o zi când am fost la o stână în Maramureş, de la Vişeu în sus, cu un preot ca să dezlege locul, să nu vină trăznete şi să nu moară animalele. «Luaţi patru pânze cu dumneavoastră!» îmi zice. Eu îi zic că nu voi lua nicio pânză pentru că oile şi caprele în timpul verii sunt dinamice şi nu le pot picta. Cu toate acestea, fac ce zice preotul. La acea stână era un baci care avea 14 copii şi o turmă de 300 de animale. La un moment dat mă apropiu cu şevaletul şi încep să pictez, accelerând pe măsură ce înaintam în pictură. Patru tablouri am făcut şi nicio capră nu s-a mişcat. Când am terminat, vine baciul la mine să vadă ce am făcut. Eu îi zic că degeaba îi arăt, că nu înţelege semnificaţia liniilor trase de mine. I-am întins totuşi pânzele şi începe să îşi cheme copiii. «Asta-i Codruţa, asta-i Mândruţa», zice preotul, recunoscându-şi animalele în pictura mea. A fost cea mai mare onoarea să văd cum un om cu patru clase îşi recunoaşte oile acolo. De bucurie a vrut să sacrifice iedul cel mai frumos din turmă, dar nu l-am lăsat”, îşi aminteşte Viorel Nimigeanu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Viorel Nimigeanu,   pictor_DB (61)

Luchian şi Petraşcu

Înaintând în laboratorul de creaţie al profesorului clujean găsim şi câteva lucrări din ciclul de picturi care redau expresia figurii umane în mişcare, una dintre temele preferate ale artistului. Totodată, portretul lui Ştefan Luchian şi cel al lui Gheorghe Petraşcu, reproduceri după originalele lui Nicolae Tonitza sau Nicolae Grigorescu, toate ocupă un loc de seamă în sufletul artistului Viorel Nimigeanu. „Toţi aceşti artişi mari ne duc la adevărata cale, care la rândul ei ne duce pe toţi la împlinire”, spune profesorul clujean. Multe dintre reproducerile operelor marilor artişti au fost realizate împreună cu studenţii săi de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj. „Avem acces la originalele din Muzeul de Artă sau din alte muzee şi merg cu studenţii acolo. Eu, părintele, trebuie să ies primul la luptă şi apoi tinerii. Ăsta e învăţământul adevărat, nu doar teoria”, explică profesorul. „Geniu înseamnă nonconformism, nu nebunie. Energiile care sunt în acest ego, omul şi sufletul nu le pot duce”, precizează pictorul ţinând în mână portretul lui Ştefan Luchian.

Lumina de la ora 18.00

Un scaun vechi de 500 de ani găsit într-o biserică, un Crist cu aceeaşi vechime şi cu valoare de patrimoniu, un desen cu mama lui din 1974, o mască mortuară, o icoană dublă în miniatură, o sculptură primită cadou de la Traian Brădean, diploma de doctor, poze cu studenţii din timpul orelor de restaurare, sunt doar câteva dintre obiectele care ornează atelierul profesorului Nimigeanu. În prima cameră, în colţul din dreapta de la geam stă şevaletul, culorile olandeze şi franţuzeşt, peste 100 de unelte de lucru, dar şi o pictură cu natură statică, printre ultimele lucrări ale profesorului .„ În casă mai am 100 de tablouri expuse şi cam toate au povestea lor. Mai nou sunt îndrăgostit de Parcul din Cluj. Îl iubesc. Mă duc spre studenţi şi merg pe jos doi kilometri doar pentru a vedea Parcul” mărturiseşte pictorul. Văzând o lucrare începută l-am întrebat pe profesorul Nimigeanu care este ritmul în care lucrează. Am aflat că are o sensibilitate la noapte. „Atunci este linişte, lumea doarme şi nu mai face păcate aşa de mari. Când eram tânăr am întrebat-o pe mama mea la ce oră m-a născut şi mi-a spus că la ora 18.00 după amiaza. Astfel, am rămas receptiv la lumina de la ora 18.00. Soarele în timpul dimineţii binecuvântează floarea, iarba, roca geologică, casa, haina, omul, aerul, pământul, apa. După ora 12.00 acea energie absorbită se reflectă în jur şi se produce acel ceva când se colorează aerul, reflexele. Eu am rămas tributar la acea lumină şi cele mai bune tablouri ale mele le-am pictat în acea lumină”, afirmă Viorel Nimigeanu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Patru din 124

Viorel Nimigeanu a făcut cursuri universitare de grad teologic la Bucureşti cu părintele Constantin Galeriu şi l-a cunoscut personal şi pe părintele Stăniloaie. Pe una dintre coperţile unei cărţi publicate de Viorel Nimigeanu în anul 1973 părintele Galeriu notează: „Tineri pictori, mergând pe teritoriul Patriarhiei Ortodoxe Române şi nu numai, acolo unde veţi vedea semnul Sfintei Cruci patronând turla unei biserici şi veţi auzi un imn religios şi o Liturghie, faceţi totul ca să apară şi chipul Sfintelor Icoane!”. Din 124 de absolvenţi, în anul 1974 doar patru au primit autorizaţia din partea comisiei de pictură bisericească, iar primul a fost Viorel Nimigeanu, astăzi în schimb mulţi absolvenţi apelează la autorizaţii provizorii care de cele mai multe ori se obţin în schimbul unei sume de bani. „Când eu am luat autorizaţia am avut bileţelul cu scena «Pogorârea la Iad-Învierea Domnului». Am avut de realizat 37 de personaje în tehnica frescă. De atunci am pictat biserici de sat, capele, catedrale. Astăzi, un student trebuie să facă 12 ani de liceu, cinci ani de Facultate, trei ani de stagiu şi în plus trebuie să intre în stagiatură după ce îşi susţine examenul final în faţa comisiei la Bucureşti. Acesta ar fi parcursul normal”, explică Viorel Nimigeanu.

Mai ieftin, mai „bun”

În cazul picturii bisericeşti, lucrurile sunt destul de grave, spune artistul, şi asta din cauza instituţiilor şi a sistemului. „Preoţii nu au toţi o cultură artistică iconografică la terminarea facultăţii şi angajează arhitecţi care la rândul lor nu au şcoala suficientă de a respecta tradiţia. Au fler pragmatic, obţin autorizaţii, însă cam atât. A apărut sloganul conform căruia care e mai ieftin, pe acela îl luăm. Sunt biserici care sunt discotecă, restaurant numai biserici nu din cauza conceptului de arhitectură. Pictorul nu corectează arhitectul niciodată, ci îl decorează. El nu face religii ci îmbracă arhitectura într-o imagine mediatoare între Pământ şi Cer”, spune Viorel Nimigeanu. O altă problemă în pictarea bisericilor este influenţa mult prea mare pe care o au sponsorii dictând pictorilor doleanţele lor. „Mulţi pictori fac ceea ce zice sponsorul, dar Biserica nu este a unui preot şi nici a mea. Biserica este a generaţiilor”, concluzionează pictorul clujean.

Cupola unei biserici din Alba Iulia pictată de Ioan Popa/Foto: Arhivă personală

Cupola unei biserici din Alba Iulia pictată de Ioan Popa/Foto: Arhivă personală

Păstrător al tradiţiei

Unul dintre pictorii care astăzi prin lucrările sale încearcă să redea fidel învăţătura de credinţă a Bisericii este Ioan Popa. Aiudean de origine, absolvent al Liceului de Arte Plastice “Romulus Ladea” din Cluj, pictorul Ioan Popa a urmat studiile academice la Universitatea de Artă din Bucureşti, secţia Artă murală, promoţia 1999. Perioada de început în zona picturii bisericeşti şi-a conturat-o ca autodidact alături de colega şi soţia lui, Camelia, în Italia, unde a decorat primele ansambluri murale de influenţă romanico-bizantină în edificii de cult catolice. Au urmat lucrări în Cipru şi apoi revenirea definitivă în ţară unde astăzi, la vârsta de 38 de ani, împlineşte tot acest potenţial fabulos pe care România îl moşteneşte din vechiul Bizanţ. Potrivit pictorului aiudean, pictarea unei biserici presupune nu atât o viziune personală, nici un proces strict de decorare şi înfrumuseţare a unui spaţiu sacru, cât complementara şi expresia vizuală a actului liturgic, formulat de-a lungul secolelor prin lucrarea harului divin revărsat asupra Sfinţilor Părinţi. Astfel artistul iconar prin mijloace picturale şi tehnice redă fidel învăţătura de credinţă a Bisericii întemeiată pe Sfânta Scriptură, Tradiţia transmisă oral şi în scris, vieţile sfinţilor, bogatele slujbe bisericeşti. “În acest cadru, pictorul bisericesc se poate exprima liber la nivelul alegerii temelor şi scenelor cât şi a formulelor compoziţionale şi preferinţei culorilor. La acestea se adaugă în prima fază o perioadă de ucenicie pentru deprinderea alfabetului plastic şi tehnic iar apoi experienţa, provocările şi rezolvările pe care le ridică fiecare edificiu bisericesc în parte”, precizează pictorul Ioan Popa.

“Tendinţe concrete se vor contura probabil în anii următori, experienţele de referinţă de până acum fiind sub forma unor tatonări şi preluări din diferite spaţii geografice ale Imperiului bizantin, începând cu cele ale şcolii cretane, macedonene, constantinopolitane, ruseşti şi sporadic moldoveneşti şi ale şcolii brâncoveneşti”, Ioan Popa

Foto: Arhiva personală Ioan Popa

Foto: Arhiva personală Ioan Popa

Ratarea mesajului autentic

Nu doar erorile de sistem subliniate de profesorul Viorel Nimigeanu duc la pictarea defectuoasă a unei biserici, ci şi abordările artistice lipsite de o profundă trăire duhovnicească, este de părere pictorul Ioan Popa. Acestea combinate conduc la ratarea mesajului autentic şi catehetic pe care o pictură trebuie să-l transmită cu adevărat. “Putem constata astfel de situaţii, cultivate frecvent din păcate, în postura unor ansambluri murale foarte încărcate vizual, tematic şi mai ales cromatic, excesiv decorative şi şablonizate, încremenite în nişte reţete şi formule iconografice, în care predomină cantitatea şi nu calitatea, făra o viziune de stil şi specific autohton racordat la tradiţia bizantină a Bisericii Una. Cauzele le găsim în lipsa aprofundării sârguincioase a ceea ce vechii meşteri au pictat în monumentele de referinţă a spaţiului ortodox, lipsa studiului textelor liturgice şi a desenului de bază. Şi, nu în ultimul rând, influenţele contemporane ale secularismului şi societăţii de consum care tratează superficial şi în grabă întreaga abordare, tendinţa şi lipsa de control a exprimării personale, a sinelui artistic în dauna slujirii cuviincioase”, declară pictorul aiudean. Ioan Popa consideră, de asemenea, că un factor semnificativ care îl susţine pe un pictor în actul iconic este credinţa. “Dacă e să depăşim acest aspect cu numeroase valenţe personale, cred că i se poate adăuga o mai multă implicare vie în sânul comunităţii creştine din care facem parte, o viaţă activă duhovnicească materializată într-o relaţie puternică cu un părinte duhovnic, primirea binecuvâtării şi lucrarea harului dumnezeiesc, conştienţi fiind că acesta este principalul autor şi coordonator a ceea ce pictăm”, declară Ioan Popa.

Pictura bisericească, astăzi

Aflăm de la pictorul aiudean că o dată cu începutul anilor ’90 în pictarea bisericilor s-a resimţit o puternică deschidere faţă de filonul bizantin, autentic datorită mai ales accesului la publicaţii de specialitate, a reproducerilor din toată aria bizantină, a liberei circulaţii şi contactului direct cu monumentele istorice ce deţin ample programe iconografice. “Aceste repere de vârf ale artei bizantine, de referinţă pentru întreaga viaţa bisericească au devenit maeştri predilecţi în formarea unei noi generaţii care încearcă să se racordeze cât mai firesc la această evoluţie a picturii murale de-a lungul secolelor şi intreruptă dramatic şi nespecific de perioada influenţelor picturii occindentale de tip tablou renascentist, în care întregul discurs este axat pe figura centrală a persoanei umane, latura divină a transcendentului nefiind enunţată decât prin titlul lucrării”, precizează Ioan Popa.

“Alături de cântarea liturgică, accesoriile şi ritualul ce ne înconjoară când suntem prezenţi la slujbele sfinte, de predică şi cuvântul citit la strană, imaginea pictată trebuie să rezoneze organic cu toate acestea să fie din aceeaşi familie şi toate împreună să exprime cerul pe pământ, arvuna vieţii viitoare şi icoana Împărăţiei cerurilor, întrupate într-un edificiu, Biserica”, Ioan Popa

Pictură bisericească în SS Crocifisso,  Barletta,   Italia/Foto: Arhivă personală Ioan Popa

Pictură bisericească în SS Crocifisso, Barletta, Italia/Foto: Arhivă personală Ioan Popa

Examen de autorizare

În perioada 31 martie-08 aprilie 2014 se organizeazǎ examene de autorizare a stagiarilor care au efectuat integral perioada de practicǎ pe șantiere aprobate de Patriarhia Română. Programul dupǎ care se vor desfǎşura examenele de autorizare este: 17-21 martie 2014- perioada de înscriere, 31 martie- 05 aprilie 2014 – susținere probǎ practicǎ, 07-08 aprilie 2014- susținerea probei teoreticǎ. Proba practicǎ constǎ în executarea unei picturi realizată pe perete în tehnica frescă (stilul bizantin) în termen de cinci zile cu o temă repartizată de Comisia de examinare. Candidații admiși la examen obțin autorizarea ca zugravi, respectiv pictori bisericești, după următoarele criterii: zugravi bisericești de categoria a IV-a provizoiu sunt candidații care au obținut media generală între 6, 00-7, 50, zugravii bisericești de categoria a IV-a definitiv sunt candidații care au obținut media generală între 7, 51-8, 50, pictori bisericești de categoria a III-a provizoiu sunt candidații care au obținut media generală între 8, 51- 9, 50, pictori bisericești de categoria a III-a definitiv sunt candidații care au obținut media generală între 9, 51-10, 00.


Publicitate

Postaţi un comentariu