Petru Iluţ: Până unde este vorba de insistenţă în a cuceri şi de unde începe hărţuirea sexuală?

Petru Iluţ/ Foto: Dan Bodea

Psihosociologul Petru Iluţ spune că agresiunea asupra femeilor, mai ales sexuală, este de neacceptat în ziua de azi, cu toate că încă se întâmplă des şi de cele mai multe ori agresiunea fiind acoperită de tăcere.

„Violul este un lucru total inacceptabil şi, neîndoielnic, cele mai multe persoane îl resping, nu doar la modul teoretic, delarativ, ci şi de facto. Cu toate acestea, violul şi hărţuirea sexuală sunt acoperite de tăcere în multe situaţii. Aceasta se întâmplă îndeosebi în medii formale şi informale unde există diferenţe de putere (organizaţii, şcoli, familie, instituţii totale – cum sunt închisorile), iar la modul statistic, în toate culturile victimele sunt femeile. Dar la modul statistic doar, fiindcă sunt multe cazuri şi de bărbaţi; bărbaţi hărţuiţi şi de femei, dar mai ales între ei, inclusiv sexual. Şi nu e greu de explicat de ce femeile nu fac cunoscute actele abuzive sexual, nici apropiaţilor, nici public şi cu atât mai mult autorităţilor.

Aceasta se întâmplă din două motive: frica faţă de agresor sau hărţuitor –şef ierarhic, părinte etc- şi ruşinea (teama faţă de ce zice lumea). Astfel, multe violuri şi foarte multe acte de hărţuire sexuală sunt invizibile. În societăţile tradiţionale, îngrijorarea în legătură cu ce va spune lumea este mult mai pronunţată, aşa cum este şi la noi. În asemenea culturi patriarhal-autoritare, „drepturile” bărbaţilor în toate domeniile sunt acceptate larg chiar de către femei. Dar e greu de înţeles cum soţul îşi poate viola şi cu atât mai mult agresa soţia. E aproape de neînchipuit, de neînţeles. Mişcarea MeToo, deşi este cu totul pozitivă şi încurajatoare, reprezintă o parte poate chiar infimă din marea masă a tăcuţilor victimizaţi şi va trece mult timp până când această masă, preluând o idee consacrată, a celor fără de putere, să ajungă la putere”, spune Petru Iluţ.

Dar de ce sunt agresivi bărbaţii? Frustrare, chestiuni care ţin de genetică?

„Bărbaţii fac asta pentru că au putere, pentru că este şi o altă formă de a arăta că domină. În societăţile acestea centrate pe bărbat, dar şi în cele mai democratice şi avansate societăţi funcţionează fenomenul de centrare pe bărbat (male center society). Acuma, explicaţiile psiho-sociale sunt mai largi, dar o cauză fundamentală este aceasta: că bărbaţi au putere. Şi au putere nu numai fizică, ci au o putere în toate domeniile. Sunt teorii care spun că e şi o înclinaţie cu potenţial genetic. Dar să ne înţelegem, că înainte, acum chiar 100-200 de ani, nici nu se consideră că erau acte de violenţă. Era considerat ca fiind ceva aproape normal. Nu se discutau asemenea lucruri, aşa cum nu se discuta condiţia femeii. Da, sunt şi motivaţii care ţin de frustrare, de neîmpliniri, dar dacă ar fi numai cauze din acestea cu totul specifice ne-am putea întreba de ce e aşa de răspândit acest lucru la bărbaţi numai, nu şi la femei, că şi ele pot fi frustrate şi nemulţumite!? Dar şi în societăţile occidentale, cu democraţie mai statornică şi mai exersată şi cu un grad mai mare de emancipare se întâmplă aceste lucruri”.

Petru Iluţ consideră că hărţuirea sexuală necesită şi o anumită discuţie, privitoare la limita dintre ceea ce se numeşte cucerire romantică şi ceea ce este o agresiune:

„O problemă interesantă în legătură cu hărţuirea este următoarea: că în procesul de construire a relaţiilor romantice, cutuma, reprezentarea socială generală, este ca bărbatul să aibă iniţiativă (inclusiv în fenomenul numit mai argotic agăţare). Şi se ridică întrebarea: până unde este vorba de insistenţă în a cuceri şi de unde începe hărţuirea? S-ar putea considera că răspunsul este simplu, şi anume: dacă genul frumos şi delicat, adică femeile, acceptă sau nu. Aici este însă o mare problemă cu interpretarea semnalelor ce vin din partea cuceritorului şi a celui vizat spre cucerire. Cred că mişcarea feministă este de acord cu mine că este de discutat însăşi conceptul de cucerire (am cucerit, m-a cucerit), care spune ceva despre relaţiile dintre părţi. Adică, să cucereşti cum cucereşti teritorii? Sunt ale tale?”.

Deşi încă sunt prezente, profesorul Petru Iluţ apreciază că asemenea fenomene legate de stereotipurile de gen sunt în scădere: „Există multe argumente că se diluează, inclusiv la noi, stereotipurile de gen şi în privinţa relaţiillor de dragoste şi matrimoniale, media clasică, cât şi media socială având o contribuţie importantă în acest proces, dacă nu de eliminare, măcar de diluare a prejudecăţilor, stereotipiilor. Eu cred însă că factorul principal rămâne educaţia sistematică, educaţia prin şcoală. Şi trebuie subliniat că, sigur, ţara are nevoie de buni meseriaşi, dar trebuie să ne gândim la ridicarea calitativă a populaţiei prin lărgirea orizontului de cunoaştere, prin ridicarea nivelului axiologic şi a deschiderii general culturale”.


Publicitate

Postaţi un comentariu