OMV își jecmănește dealerii din Nord-Vest

OMV – strada Botizului Satu Mare / Fotoreporter: Vasile Mihovici

Dealerii OMV din Nord-Vestul țării s-au trezit că au de plătit penalități de sute de mii de euro, compania imputându-le sute de mii de litri de combustibil care ar fi dispărut dintr-o dată de la pompele din Cluj, Satu Mare, Zalău și Baia Mare. Dealerii spun că de vină este sistemul de gestiune implementat în ultimii doi ani de OMV, care ar fi incompatibil cu pompele de alimentare construite cu mai mult de trei ani în urmă.

Lipsă în gestiune

Potrivit unui document intern, OMV le impută dealerilor din Cluj, Dej, Satu Mare, Zalău și Baia Mare lipsa din gestiune a sute de mii de litrii de combustibil, care a fost descoperită abia după doi ani. Delaerii spun că OMV încearcă doar să arunce pisica moartă în curtea lor, deși aceste lipsuri ar fi doar scriptice, generate de programul de gestiune al companiei, care nu ar fi compatibil  cu pompele de alimentare construite cu mai mult de trei ani înainte.

Dealerii se apără și spun că au semnalat aceste deficiențe în repetate rânduri atât CEO-ului Adrian Nicolaescu, dar și șefului regional Ioan Țou, dar OMV i-a asigurat că problema va fi rezolvată. Într-adevăr, problema a fost rezolvată prin imputarea combustibilului lipsă către delaeri, care au de plătit între 35.000 de litrii de combustibil, cum e cazul dealerilor din Satu Mare (stația de pe strada Henri Coandă) și Cluj (stațiile de pe Calea Turzii, Mănăștur și Mărăști) și 10.000 de litri- stația din Cluj de pe strada Aurel Vlaicu și cea din Baia Mare.

OMV, dator la dealeri

Dealerul din Satu Mare, Anastasia Radu, s-a trezit cu două facturi de 265.173 lei și 186.849 lei de plătit către OMV pentru cei 34.779 litri de combustibili găsiți de OMV ca fiind lipsă din gestiune. Anastasia Radu spune că în 12 ani de când este dealer OMV nu a avut nicio problemă și, din senin, compania îi impută nu mai puțin de 35.000 de litri de combustibil.

Anastasia Radu acuză OMV că îi datorează 100.000 de euro reprezentând comisionul pentru vânzările din ultimul an, pe care compania a întârziat voit să îl vireze, cel mai probabil anticipând litigul cu dealerii. Coincidența face ca suma imputată de OMV să fie aproximativ egală cu cea a comisionelor neplătite și a garanției de 10.000 de euro pe care delarul a depus-o la începutul parteneriatului.

Condiții înrobitoare

Conform contractelor încheiate cu OMV, dealerii erau obligați să respecte reguli foarte stricte în relația cu compania și nu aveau voie să deruleze alte afaceri. Totodată, marfa expirată din benzinărie trebuia plătită de dealer, dar stocul de produse era stabilit de OMV. Dealerul nu avea voie să refuze aprovizionarea cu produse pe care le considera greu vandabile și nu avea voie nici să umble la prețuri, care erau stabilite de compania petrolieră. OMV era cea care făcea comenzi și emitea facturi în numele dealerilor.

Deși dealerul era cel care plătea salariile angajaților, organigrama stației și nivelul salariilor era stabilit tot de OMV, potrivit contractului. Teoretic, contractul de dealer era pe termen nemilitat, dar  odată la șase luni trebuiau semnate acte adiționale, impuse de companie. Refuzul semnării acestor acte adiționale însemna rezilierea contractului.

Purtătorul de cuvânt al OMV-Petrom, Dan Pazara, nu a răspuns solicitărilor făcute de Transilvania Reporter pentru a prezenta și poziția companiei.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Carrera spune:

    Omv=Petrom=jaf pe spatele unor oameni care au crezut ca pot construi o afacere cu ei.Raspunderea este externalizarea la dealer iar regimul de teroare este inimaginabil.Te țin captiv pe baza contractului și ești jecmănit ca la drumul mare,toate astea ca un analfabet ajuns manager sa ia bonusuri de zeci de mii de euro.Felicitari pentru articol,este un început bunicel chiar dacă slab documentat.In aceasta situație sunt toți dealerii de la toate companiile petroliere din România doar ca nimeni nu a luat atitudine în mod serios pana acum.Continua cu sapaturile,o sa găsești sistem de sclavie instituționalizat pe banii unor oameni care sunt înșelați pur și simplu de faima și numele companiilor.Articolul este actual și-n 2015!!!

Postaţi un comentariu