Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: După festivaluri, înapoi în șantier

Clujul este un oraş al tradiţiilor. La fel ca în fiecare an, la încheierea zilelor culturale maghiare care închid sezonul festivalier de vară, pe străzile oraşului se încetăţenesc buldozerele şi picamerele. Anul acesta, lucrările care vor da complet peste cap traficul din oraş şi nu numai se derulează în paralel în două dintre cele mai importante pieţe centrale: Piaţa Unirii şi Piaţa Mihai Viteazu. Tot potrivit tradiţiei, cele mai multe lucrări vor fi efectuate de aceeaşi firmă înstăpânită peste betonarea oraşului, SC Diferit. Nu e aşadar de mirare că, în mod tradiţional, cetăţenii nu sunt deloc încrezători că termenele de execuţie avansate de Primărie vor fi respectate şi că abrambureala din transportul rutier al oraşului va dura doar şase luni.

Neîncezător în prognozele de şantier ale Primăriei este şi prefectul Gheorghe Vuşcan. După ce a vizitat trei şcoli din zona centrală, acesta s-a declarat sceptic că lucrările de modernizare de acolo vor fi încheiate înainte de începerea anului şcolar. Elevii vor începe şcoala printre schele şi vor putea doar nădajdui că întârzierile nu vor fi de lungă durată.

Chestiunile lucrărilor stradale şi a şcolilor sunt unele locale şi ca atare e loc de lucru de mântuială. Nu la fel se întâmplă când sunt implicate instituţii europene. Reprezentanţii UEFA au inspectat în 23 august gazonul de pe Cluj Arena deteriorat la festivalul UNTOLD. UEFA n-a trimis concluziile inspecţiei, ca atare federaţia română a stopat vânzarea biletelor şi ia în considerare mutarea meciului de fotbal România-Muntenegru programat în 4 septembrie pe stadionul clujean. 20.000 de plătitori de bilete nu mai ştiu în acest moment dacă ce au achiziţionat mai are vreo valoare. Conştient de apatia funcţionarilor publici, guvernul reacţionează prin înfiinţarea unui institut naţional de adminstraţie. Întreg sistemul public va fi reorganizat prin reglementări care să conducă la formarea unei clase de funcţionari profesionalizaţi şi de carieră.

Sumarul ediției:

ACTUALITATE

  • FRF sistează vânzarea de bilete pentru meciul România-Muntenegru
    Federația Română de Fotbal (FRF) a decis miercuri sistarea vânzării de bilete pentru primul meci din cadrul calificărilor pentru Mondialul din 2018, care se dispută în compania naționalei Muntenegru. Decizia a fost făcută publică prin intermediul unui comunicat, deși marți administratorul Cluj Arena, Radu Rațiu, se declara convins de faptul că meciul din 4 septembrie se poate disputa pe acest stadion în condiții normale. (Radu Hângănuț)
  • Guvernul reclasifică oraşele şi comunele
    Guvernul României a pregătit un proiect prin care ar urma să se facă o reclasificare a oraşelor şi comunelor, în funcţie de mai multe criterii, iar municipiul Cluj-Napoca ar urma să devină pol regional principal, alături de oraşele Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Craiova.

DOSAR

  • Clujul, înapoi în șantierClujul se întoarce la buna sa tradiţie din ultimii ani, de a deveni la final de vară un imens şantier. De data aceasta lucrările, care vor da complet peste cap traficul din oraş şi nu numai, se derulează în paralel în două dintre cele mai importante pieţe centrale: Piaţa Unirii şi Piaţa Mihai Viteazu. (Claudia Romitan)
  • Clujenii, năuciți de schimbările stațiilor din Piața Mihai Viteazul
    Lucrările la Podul Traian au debutat luni dimineață, când zona „afectată” a fost împrejmuită cu garduri. Din ce s-a putut observa printre plasele verzi care obturează privirile curioase ale trecătorilor, la fața locului au fost aduse câteva utilitare. Muncitorii discută, măsoară, se gândesc la ce au de făcut, fac planul de bătaie. Prea multă „bătaie” nu este deocamdată. În schimb, în afara gardurilor, schimbarea stațiilor mijloacelor de transport în comun le dă mari bătăi de cap clujenilor. (Maria Man)
  • Trei, Doamne! Și toate trei… cu întârzieri! Trei școli din centrul Clujului nu sunt pregătite să își primească elevii
    Mai sunt două săptămâni până la începerea noului an școlar, dar lucrările desfășurate pe „marile șantiere” ale școlilor clujene nu par a se încheia înainte de sunetul clopoțelului, deși constructorii și managerul de proiect, Ovidiu Câmpean, susțin contrariul. La fel ca anul trecut, Gheorghe Vușcan, prefectul Clujului, a organizat o vizită incognito pe teren, pentru a vedea în ce stadiu sunt lucrările demarate în luna iulie a anului trecut, în cazul celor trei școli modernizate (parțial) din fonduri europene: Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Școala Generală „Ion Agârbiceanu” și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. (Maria Man)

OPINII

  • Sky News la vânătoare de pokemoni în România (Brîndușa Armanca)
  • Donald Trump, încercare disperată de-a ieși din groapă (Emilian Isăilă)
  • Ordaliile memoriei – Partea a III-a – (Mihai Maci)

CULTURĂ

  • O lună până la desemnarea Capitalei Europene a Culturii
    Cluj-Napoca și celelalte trei orașe aflate pe lista scurtă a competiției pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii în 2021 se află pe ultima sută de metri până la momentul decisiv în care doar unul dintre ele va fi desemnat oraș câștigător. Ultima etapă a competiției Capitală Europeană a Culturii 2021 în România se va derula în perioada 15-16 septembrie 2016, prin audierea celor 4 orașe care au trecut de faza de preselecție în cursa pentru obținerea prestigiosului titlu: Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Timișoara. (Cristina Beligăr)

REPORTAJ

  • Sic, locul în care un masacru s-a transformat într-o sărbătoare a renașterii
    Cu aproape trei secole în urmă, o tragedie greu de cuprins cu imaginația în zilele noastre a lovit în ceea ce la 1717 era orașul Sic. Atunci, într-o zi de duminică, sute de săteni au fost uciși de tătari, care au năvălit în sat și au masacrat aproape toată comunitatea, mulți dintre localnici murind chiar în biserica din sat.  Câțiva au rămas în viață și au promis să cinstească amintirea celor căzuți prin slujbe anuale dar mai ales prin reconstruirea așezării. În 2016, ambele țeluri par a fi reușit: în fiecare an, la 24 august, sicanii participă la trei slujbe de comemorare a victimelor masacrului, în timp ce localitatea, deși izolată de un drum aproape impracticabil pe alocuri, arată ca un sat european exemplar, în care turiștii sunt atrași de liniștea și frumusețea locurilor, întreținute în special datorită hărniciei localnicilor. (Radu Hângănuț)

COMUNITATE

  • Darius va fi major. Noi, toţi, îi putem oferi cel mai frumos cadou: o şansă la viaţă!
    Familia Păcurar este de mai bine de zece ani puternic încercată. În 2005, Darius, fiul cel mare a fost diagnosticat cu Meduloblastom, o tumoră la nivelul creierului. În acel moment a început lupta cu boala, o boala ce nu vrea să se lase învinsă cu una cu două. (Maria Man)

CĂLĂTORII

  • Delta ne cheamă la ea
    Chiar dacă drumul din Cluj până în Rezervația Biosferei Delta Dunării nu este deloc plăcut și relaxant atunci când ai de parcurs mai bine de 700 de kilometri într-o singură zi pe șoselele și autostrăzile „de-construite” ale României, destinația este una care merită, indiscutabil, toată oboseala. La sfârșitul vacanței îți vei dea seama că paradisul era chiar după colț așteptând, doar, ca tu să îl descoperi. (Cristina Beligăr)

DOCUMENTAR

  • La Tomatina – nebunia, distracția și sucul de roșii
    Sunt multe festivaluri și evenimente trăznite pe lumea asta, apărute pur și simplu din nevoia oamenilor de a se distra. La fel cum există sărbători ”serioase”, legate de figuri și evenimente religioase, sau festivaluri care marchează trecerea anilor, schimbarea anotimpurilor și alte momente importante pentru oameni, la fel există și festivaluri care nu servesc la absolut nimic, nici nu au o semnificație complicată – doar adună laolaltă mulțimi dornice să se distreze. Unul dintre acestea este ”La Tomatina”, celebra bătaie cu roșii între oameni care nu s-au văzut niciodată și nici nu au nimic de împărțit. (Mădălina Kadar)

SPORT

  • E vremea pentru oină
    Cu puțin timp înaintea unui important turneu care va avea loc la Cluj, cele mai bune patru echipe de oină ale momentului s-au înfruntat duminică, 21 august, la Sebeș, în primul turneu din play-off-ul Campionatului Național de seniori. Turneul a avut loc aproape în anonimat, în tribunele stadionului Arini nefiind prezenți ca spectatori decât prieteni și rude ai jucătorilor de oină. Competiția a fost disputată între două echipe „de la oraș” – Straja București (fostă Dinamo) și Frontiera Tomis Constanța – și două din Gherăești, un sat din județul Neamț – Brigada și Biruința. (Bogdan Stanciu)
  • Ghiță Mureșan, singurul baschetbalist român în NBA: „Mi-aș fi dorit ca baschetul românesc să fie mai bun”
    După un an la Cluj și un alt an în Franța, Ghiță Mureșan, unul dintre cei mai înalți oameni care au jucat vreodată baschet, ajungea în cea mai faimoasă ligă de baschet din lume: NBA. A urmat șase sezoane la Washington Bullets și New Jersey Nets în care, uriașul de 2 metri și 31 de centimetri a impresionat, în ciuda accidentărilor care l-au urmărit de-a lungul carierei. (Radu Hângănuț)
Distribuie:

Postaţi un comentariu