Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „Civilizație și carte: Clujul din bucate”

Fiecare loc din lume are un gust, gustul lui. Dar un oraș cosmopolit cum este Clujul, ce gust are? Ce mâncăruri îi atrag pe clujeni și ce noutăți i-au cucerit? Avem restaurante chinezești, turcești, japoneze, indiene, thailandeze, franțuzești, italiene, aproape toate bucătăriile lumii se amestecă pe „floașterul” clujean. Și peste toate, s-a reașezat domol, dar serios bucătăria transilvană. Pentru că tradiția mâncării în această parte de lume, ca și în altele, ține nu doar de ce se pune în farfurie ci și de loc, de companie, de întâlnire, de conversație, de prietenie, unele localuri și restaurante încearcă să reînvie și să trezească spiritul boem-cultural al Clujului de altădată. 

Altele vin ca noutăți absolute și mizează pe tineretul smart al orașului, lipsit de timp pentru gătit acasă și dornic să petreacă timpul liber cu prietenii, să socializeze în afara jobului solicitant. Dacă e să ne uităm în farfurii, putem spune că și aici Clujul s-a adaptat rapid la noile vremuri: joacă multe roluri în piesa aceasta numită „noi și lumea largă”, mănâncă divers, are curiozități și vrea să fie în cât mai multe locuri rămânând totuși, aici, în orașul de pe Someș. O ieșire în oraș poate deveni o călătorie în lumea largă, o experiență culturală dacă avem norocul să găsim o porție de Asie autentică, de Africă; Europă  sau Americă adevărată. Pentru  călătoria acesta de cunoaștere și recunoaștere a culturii din bucate, Transilvania Reporter încearcă să vă trezească curiozitatea și să vă fie ghid în paginile acestui număr.

Sumarul ediției:

ACTUALITATE. Începe programul de bugetare participativă online: 150.000 de euro, suma maximă pentru proiectele câștigătoare. Clujenii cu idei pentru transformarea orașului pot depune online, pe site-ul www.bugetareparticipativa.ro, începând de luni 17 iulie, proiectele lor, acestea urmând să fie evaluate de către specialiștii instituției și apoi votate de către cetățeni, fiecare proiect putând solicita o finanțare de maxim 150.000 de euro.

POLITICĂ. Mihai Goţiu cere anchetă la Romsilva. Uniunea Salvați România (USR) solicită o anchetă a Corpului de control al prim-ministrului cu privire la incendiile din Parcul Național Semenic, informează un comunicat al formațiunii.

DOSAR: Lumea în Farfurie

  • Gulașul, copilul iubit al bucătăriei ungurești. La doi pași de aglomerata și atât de agitata Piezișă, restaurantul cu specific unguresc Miko, de pe strada Clinicilor a intrat într-un scurt proces de extindere, care se va încheia până când Clujul va fi acaparat de festivalul de muzică electronică, Untold. „Un restaurant liniștit, unde produsele sunt proaspete și servirea este ireproșabilă”, spune Kovacs Zsolt Dietmar, proprietarul localului, denumit ca un soi de omagiu oferit fostului guvernator al Transilvaniei Imre Miko. (Radu Hângănuț)
  • Gandhi, incursiune în aromele îndepărtatei Indii. Despre India se spune pe bună dreptate că are cea mai aromată bucătărie din lume cu vrea 2000 de condimente. Nu e de mirare deci că bucătăria indiană şi-a găsit un colţişor şi la Cluj, în Piaţa Mihai Viteazu la restaurantul numit sugestiv Gandhi. E o afacere pornită de doi tineri din Bangladesh şi care aduce aproape de noi farmecul şi savoarea bucătăriei indiene, alături de o atmosferă orientală. Cu ornamente care amintesc de palatele maharajahilor pe care le vedeam în filme, Gandhi, chiar dacă este un restaurant mic, îţi oferă chiar în centru o bine venită oază de linişte şi relaxare. (Claudia Romitan)
  • Distracție cu shish kebab, baclava și cafea la nisip. Malul Someșului s-a transformat weekendul trecut, cel puțin din punct de vedere culinar, într-un mal al Bosforului, deoarece platoul Sălii Sporturilor Horia Demian a găzduit timp de trei zile Festivalul Turcesc, organizat la Cluj de Fundația Tuna. Baclava, înghețată cu mastic, shaorma, shish kebab și multe alte bunătăți i-au aşteptat pe clujeni la întâlnirea cu cultura și tradițiile turcești. (Claudia Romitan)
  • Mâncare din toate colţurile lumii la Cluj. ElToro Steakhouse se descrie ca fiind primul steak argentinian autentic din Transilvania. Specialitățile gătite aici sunt produse din carne importată direct în stare proaspătă sau refrigerată din toate colţurile lumii: Argentina, Arezzo – Toscana, Viena, Noua Zeelandă sau chiar Japonia. În meniul restaurantului regăsim preparate precum: biftec tartar argentinian, prosciutto crudo, mousse de somon afumat cu avocado, fritto misto , empanadas – foietaj umplut cu vită şi ciuperci, bruschette mixte , rib-eye dakota (antricot), rib-eye argentina (antricot), striploin argentina (vrăbioară). (Maria Man)
  • Un colț de autentic într-un Babilon al ofertelor culinare. Un mix de arome te îmbie să te oprești, fie și doar pentru o gustare, oriunde te-ai afla în Cluj. Cu specific oriental, asiatic, mediteranean sau tradițional, restaurantele din Cluj-Napoca își adaptează meniurile și oferta, la tendințele secolului în care trăim. Un singur local pare încremenit în timp. Restaurantul Valahia și-a început povestea în urmă cu 15 ani, mai exact 2002, ca o afacere de familie. (Patrice Podină)
  • Andrei Gheorghe, despre restaurantele clujene:  “Mâncarea e banală și mediocră”. Andrei Gheorghe a participat la Electric Castle, festival care l-a încântat, întrucât spune acesta, oferă o experiență aparte. În schimb nu la fel de mult l-a încântat mâncarea restaurantelor clujene. (Maria Man)
  • Călin Felezeu: La Cluj aş merge pe un mozaic culinar transilvan. Dacă, aşa cum se zice, dragostea trece prin stomac, dragostea faţă de un oraş precum Clujul trece şi ea prin stomac? Ce oferă oraşul pentru pântec şi pentru papilele gustative? Câteva răspunsuri are profesorul universitar Călin Felezeu, istoric, prodecan la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul UBB, un împătimit şi un foarte bun cunoscător în ale bucătăriei. (Marius Avram)

CULTURĂ. Balerinul slovac Boris Nebyla a fost numit director artistic al baletului Operei Naționale din Cluj. Opera Națională Română din Cluj-Napoca va avea începând cu noua stagiune un director artistic care va coordona artiștii corpului de balet și care, împreună cu actualul manager al Operei, Florin Estefan, va gândi o nouă strategie pentru acest compartiment. Coregraful Boris Nebyla, fondatorul celei mai mari școli private de dans din Viena, „Dance Arts” și balerin de renume al Operei de Stat din capitala Austriei în anii ’90-2000, va intra în noul său rol în această toamnă. (Cristina Beligăr)

LUPTĂTORII. Depeche Mode, la Cluj. Doar trei zile îi mai despart pe fanii români de întâlnirea cu Depeche Mode, eveniment care va avea loc în data de 23 iulie pe Cluj Arena. Concertul marchează prima vizită a trupei la Cluj-Napoca, acesta fiind totodată ultimul show din segmentul european al turneului Global Spirit de promovare a celui mai recent album. Am aflat mai multe despre concertul Depeche Mode de la Cluj, dar și despre potențialul pe care îl are orașul de a găzdui concerte de mare anvergură de la principalul organizator, Laura Coroianu, Managing Director Emagic. (Cristina Beligăr)

REPORTAJ. Electric Castle 2017. Mai mult decât un festival de muzică. Muzica e pretextul, muzica e liantul, muzica e povestea. Electric Castle nu este doar despre muzică. Este despre starea colectivă care îi cuprinde pe cei care uniți de aceleași ritmuri, despre atmosfera creată în jurul muzicii, despre comunitatea care se caută și se regăsește pe moșia castelului. E despre oameni și sufletul lor. E despre întrebări și răspunsuri. E despre ploaie și lacrimi. E despre cizme și curcubeu. E despre hintă și dans. E despre bine și rău. E despre mine și tine. E despre noi. Despre muzica din noi. (Maria Man)

ELECTRIC SHOW. Kino și Joshua, „fulgerele războinice” de pe cerul Bonțidei. Dacă ploaia a fost blândă anul acesta cu festivalierii în cadrul celei de-a cincea ediții  Electric Castle, nu același lucru se poate spune despre descărcările electrice. Fulgerele nu au ocolit nicio zi zona festivalului, făcând un adevărat show pe cerul Bonțidei. Lordul Roșu și Lordul Albastru, Joshua Leighton-Trew și Kino Placebo, performerii care alcătuiesc împreună faimoasa trupă Lord of Lightning, originară din Anglia, au propulsat duelul electric, la rang de artă. (Maria Man)

LUMEA EC. Ce face „meteorologul de serviciu” când NU „Plouă la Bonţida?”Festivalieri sau nu, cu siguranță ați accesat măcar odată ploualabontida.com, dacă nu pentru a verifica starea vremii, măcar de curiozitate. La doi ani de la lansarea aplicației web care ne transmite în timp real, prin mesaje amuzante, starea vremii din Bonțida în timpul Electric Castle, Transilvania Reporter a discutat cu Dan Lucian Ștefancu, „meteorologul de serviciu” pentru a afla povestea site-ului devenit viral la scurt timp după lansare, dar și a tânărului care nu a pierdut până acum nicio ediție de Electric Castle. Cine este acesta, cu ce se ocupă și mai ales ce face când NU plouă la Bonțida? (Maria Man)

MICILE AFACERI ALE MARELUI ORAȘ. Hotelul Ham Ham, o afacere născută din dragoste pentru căței. Câinii, pisicile, precum și alte animăluțe au începând din această lună un hotel special amenajat pentru nevoile lor, un hotel situat în mijlocul naturii, unde acestea pot să își petreacă timpul într-o manieră plăcută, în vreme ce stăpânii lor sunt fie la serviciu, în vacanță sau de ce nu, la unul dintre multele festivaluri, mai mici sau mai mari care au loc în inima Transilvaniei. Hotelul Ham Ham a avut deschiderea oficială pe 15 iulie. E locul ideal unde patrupedul se va simți iubit, răsfățat și nu în ultimul rând liber să alerge, și să se joace cu ceilalți cățeluși, în așteptarea stăpânului. (Maria Man)

STAREA UNIUNII. Cu Brexitul pe masă. Prima rundă de negocieri UE-UK are în centru drepturile cetățenilor, acordul financiar și frontiera dintre cele două Irlande. Negociatorii pentru Brexit ai Marii Britanii și ai Uniunii Europene au început luni, 17 iulie, la Bruxelles, a doua rundă de discuții. Este, de fapt, prima rundă de negocieri propriu-zise, în condițiile în care prima întâlnire oficială, desfășurată la 19 iunie, a fost una de organizare, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. (Bogdan Stanciu)

DOCUMENTAR. Paradisul aproape de noi: insulele grecești. Grecia este una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de toată lumea, nu doar de români. Nici nu e de mirare, are tot ce trebuie pentru un concediu relaxant: peisaje de vis, plaje întinse cu nisip fin, ape în culori incredibile, bucătărie apetisantă, istorie bogată. Pe scurt, Grecia are câte ceva pentru oricine, pentru orice gusturi. Fiecare insulă are ceva specific, de aceea există nenumărate topuri ale acestora, întocmite de turişti ori de agenţii şi site-uri de turism. Aruncăm o privire asupra celor mai populare zece insule greceşti, ca să ne facem o idee care dintre ele ni s-ar potrivi mai bine pentru o vacanţă reuşită. Apoi trecem în revistă alte zece insule, mai puțin cunoscute turiștilor obișnuiți. Este de notat faptul că Grecia – cunoscută încă din vremuri străvechi sub numele Elada – are 227 de insule locuite, din cele aproximativ 1.400 ce îi compun teritoriul. (Mădălina Kadar)

SPORT. Culio, la vida como una montaña rusa. La 33 de ani Juan Emmanuel Culio s-a întors la CFR, echipa la care s-a umplut de glorie și bani. Nu este genul acela de revenire în care fotbalistul are orașul la picioare deși, măcar în amintirea acelei seri de septembrie, argentinianul poate ar fi meritat. Cel alintat la un moment dat de suporteri ”Draculio” nu revine nici măcar ca un fotbalist împlinit, ci ca un jucător gata să o ia de la capăt, după șase ani cu suișuri și coborâșuri, asemenea clubului pentru care a jucat în 143 de meciuri și a marcat 10 goluri. Juan Emmanuel Culio a ajuns în cantonamentul CFR-ului în calitate de jucător retrogradat în Liga a III-a cu Mallorca. Însă, pentru fostul zidar timpul nu este un inamic. Mijlocașul argentinian încă mai speră ca va cuceri un nou titlu cu CFR și va juca din nou în Liga Campionilor, acolo unde a făcut meciul vieții, pe 16 septembrie 2008, când a marcat ambele goluri în victoria clujenilor cu 2-1 împotriva Romei,  pe Olimpico. (Patrice Podină)


Publicitate

Postaţi un comentariu