Nu rata în săptămânalul „Transilvania Reporter”: Săptămâna neagră a liberalilor clujeni

Joi a apărut un nou număr al săptămânalului „Transilvania Reporter”, care are ca subiect principal reținerea președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, și a oamenilor de afaceri Ioan Bene și Vasile Pugăcean. Sumarul ediției, în rezumat:

Actualitate: DNA decapitează PNL. Dacă ar fi să dea timpul înapoi, Horea Uioreanu ar renunţa cu plăcere la cele 700 de voturi cu care a câştigat dramatic preşedinţia Consiliului judeţean în faţa lui Alin Tişe. De altfel, nici la acel moment, el n-a părut deosebit de încântat să dea viaţa tihnită de parlamentar pe serviciul regulat de la judeţ. Uioreanu este cercetat de procurorii DNA într-un caz de corupţie circumscris se pare celei mai mari investiţii post decembriste din judeţ: pista lungă de 2.200 de metri de la Aeroportul căruia tot el i-a dat numele Avram Iancu.  Alături de Uioreanu, este cercetat consilierul judeţean Ioan Petran. Astfel, într-o singură zi, amândoi şefii liberali de la judeţ şi municipiu, ajung să dea declaraţii procurorilor. Surse din lumea politică spun că procurorii au amânat descinderile în acest dosar mai mult de o săptămână pentru a nu interfera cu procesul alegerilor. Uioreanu nu a fost singura ţintă a procurorilor DNA de ieri. Preşedintele Consiliului judeţean Neamţ, celebrul Pinalti, a fost pus sub învinuire pentru luare de mită. (Radu Hângănuț)

Politică: Partidele țării se căciulesc la Cluj. După toate aparențele, antrenamentul cu public al PSD de duminică arată că social-democrații sunt în formă în vederea meciului final din toamna prezidențială, deși n-ar fi exclusă nici acum o mare coaliție, ca în 1996, care să pună cu botul pe labe Goliatul politicii românești. La alegerile de duminică -desfășurate într-un context european, dar cu frisoane naționaliste-, PSD a reușit să cucerească județe la care abia visase, multe din zona Transilvaniei, regiune care cam tot timpul a dat tonul pentru viitorul președinte. Unul dintre aceste județe e chiar inima Transilvaniei, Clujul, o cetate pe care de ani buni o avea în stăpânire Emil Boc și PDL, după ce vreme de atâta amar de ani o posedase Gheorghe Funar și PRM. (Marius Avram)

Economie: Fabrica Napolact de la Baciu preia producţia de la Carei. Fabrica Napolact din Baciu îşi extinde activitatea până anul viitor. Recent, olandezii de la FrieslandCâmpina România, deţinători ai brandului Napolact, au anunțat centralizarea producției de brânzeturi la această fabrică. Mai exact, în urma acestei decizii atât producția de brânzeturi de la Carei, cât și activitatea de tăiere și ambalare a brânzei de la Târgu Mureș vor fi relocate la Baciu cel mai până anul viitor. La fabrica de la Târgu Mureș se va continua producția de iaurturi. (Claudia Romitan)

Spectacol: Începe Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Un weekend de poveste pentru familii, dezbateri pe teme ecologice și proiecții-maraton îi vor aştepta pe spectatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care începe vineri, 30 mai, la Cluj-Napoca.

Cultură: EducaTIFF, la episodul șase. Ce aduce nou ediția din acest an. În cel de al șaselea an de existență, programul de educație cinematografică, EducaTIFF, ce se va desfășura în perioada 30 mai-8 iunie, revine cu o rețetă și mai savuroasă. Filme multi-premiate, invitaţi speciali, un spectacol Cinepiano, o lecţie de actorie cu „copii-vedete de cinema”, seminarii de critică de film, ateliere de animație și alte activități vor face deliciul ediției din 2014.

Cariere: Clujul va avea şcoală gratuită pentru stewardese. O şcoală gratuită pentru tinerele care îşi doresc o carieră în aviaţie, pe postul de stewardesă, va fi deschisă la Cluj-Napoca în această vară.  Proiectul „Însoţeşte-ne la bordul carierei” s-a născut în vara anului 2013 şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Perioada de implementare este mai 2014-octombrie 2015. (Cristina Beligăr)

Religie: Locuri de pelerinaj – Mănăstirea de la Muntele Rece. Biserica Ortodoxă şi cea Greco-Catolică prăznuiesc Înălţarea Domnului, la 40 de zile după Înviere, în Joia din cea de-a patra săptămână după Paşti. În această zi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiti de durerea despărţirii de Mântuitor. (Elena Gădălean)

Călătorii: Tură de vară – printre legionari, flori și „zmei”. La începutul sezonului estival, Transilvania Reporter vă recomandă o „tură de vară”, care poate fi făcută ușor cu mașina într-o zi de weekend și combină, atracțiile culturale cu cele naturale: Cluj – Porolissum – Grădina Botanică Jibou – Grădina Zmeilor. (Bogdan Stanciu)

Dosar: Vedete de talie internațională, pe covorul roșu la TIFF. Festivalul Internaţional de Film Transilvania, cunoscut de toată lumea mai degrabă ca TIFF, a ajuns la cea de-a 13-a ediţie în acest an, fiind aşteptat cu mare nerăbdare de fani. Prima ediţie a festivalului a avut locîn anul 2002, iar TIFF este recunoscut drept primul festival internaţional de filme de lung-metraj din România unde se promoveazăşi filmele româneşti. Evenimentul a crescut de la un an la altul şi a reuşit să îşi surprindă mereu publicul, atât prin selecţia de pelicule, cât şi prin invitaţii de marcă din lumea filmului, atât din ţară, cât şi din străinătate. (Mădălina Kadar)

Sport: Vara marilor schimbări în fotbal. Ediţia 2013/2014 a Ligii I de fotbal s-a terminat, dar ecourile sunt departe de a se fi stins. Ba chiar putem vorbi despre o vară fierbinte şi cu multe schimbări, dacă este să analizăm evenimentele din finalul sezonului. Steaua este campioană cu repetiţie, dar antrenorul Laurenţiu Reghekampf a dat curs „petro-dolarilor” din zona Arabiei. Dinamo nu va mai juca în Europa cel puţin trei ani, iar succesul din Cupa României îl motivează şi mai mult pe cel mai bogat om din ţara noastră, Ioan Niculae, să viseze la un nou pol al fotbalului, la Giurgiu. Problemele financiare cu care se confruntă Dinamo i-a făcut şi pe şefii CFR-ului din Cluj să se răzgândească şi să se reorienteze spre noi performanţe. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu