Marius Handabuţ, “doctor” de pianine: Piaţa de instrumente muzicale din România are multe necazuri

Foto: Dan Bodea

De 15 ani se ocupă cu vânzarea instrumentelor muzicale şi este printre puţinii tehnicieni de pianine din România. Şi-a transformat jumătate din casă în atelier de reparaţii şi magazin şi încearcă să îşi ţină pe linia de plutire business-ul pe o piaţă aproape inexistentă. La vârsta de 15 ani a primit de la bunica lui prima chitară şi de atunci nu s-a mai despărţit de acordurile ei. L-am cunoscut pe Marius Handabuţ în casa lui de pe strada Moţilor nr.103, o casă la stradă pe langă care trec mii de oameni, dar prea puţini sunt şi curioşi să viziteze magazinul deschis acolo încă din 2007.

Înconjurat de mai multe pianine recondiţionate, Marius Handabuţ  se afla în mijlocul unei operaţii “pe cord” deschis pe care o efectua cu migală şi responsabilitate. “Acesta este mecanismul pianului, bine şlefuit, aici sunt ciocănelele, aceasta este inima lui. Asta e placa de rezonanţă şi acestea sunt corzile care sună  liber ca un ţambal”, explică tehnicianul.

15 ani de business

Aflăm de la Marius Handabuţ că afacerea cu instrumente muzicale, în special piane şi pianine,   a început-o din pură întâmplare. “În urmă cu 15 ani trecea pe drum un microbuz cu număr de Chişinău şi şoferul m-a întrebat dacă nu ştiu unde este Liceul de Muzică. I-am spus că cei doi copii ai mei acolo învaţă. El aducea pianine din Chişinău şi făcea un business din asta. Mi-a spus să îl duc la acordorii liceului şi l-am dus. Prezenta din microbuz pianinele. Aşa a început, eu l-am ajutat să vândă o pianină, apoi mi-a adus alta şi alta. Cu timpul am început să mă orientez şi eu spre piaţa second-hand din Europa. Acum aducem din Suedia, Elveţia, Olanda. Acolo pianinele cu defecţiuni nu se mai repară pentru că reparaţia este foarte scumpă”, declară Marius Handabuţ, precizând că în România sunt puţine magazine cu acest profil şi spre desoebire, de Budapesta sau de alte oraşe din Europa, la noi lipsesc cu desăvârşire saloanele de pian.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În magazinul lui Marius Hanadabuţ ne-a fost prezentat şi „ultimul mohican” în materie de pianine ruseşti, o pianină marca Zarea, recent vopsită. De ani buni în magazin nu au mai fost aduse mărci ruseşti. „Eu am început să învăţ meserie pe pianine ruseşti care toate aveau defecţiuni. Aşa am căpătat îndemânare, la fel cum în război medicii aveau pe ce să exerseze să înveţe meserie, aşa şi eu am învăţat pe pianine vechi. Pe o pianină nouă nu ai ce să înveţi. În această meserie prima condiţie este să ai ureche muzicală şi multă îndemânare. Într-o pianină este vorba despre acustică, mecanică, fizică şi chiar şi despre chimie atunci când vorbim despre exterior. De nevoie m-am perfecţionat şi am ajuns în stadiul de astăzi”, precizează managerul. Acordorul e una, tehnicianul pian e alta, aflăm de la Marius Handabuţ. Tehnicianul pian face diverse reglaje până aduce pianina în stare bună de funcţionare, în timp de acordajul este partea  finală. „În România numeri pe degete acordorii şi tehnicienii. Un necaz al nostru este că nu mai găsim meseriaşi în România. Când îi văd cum ţin în mână o şurubelniţă şi cum o învârt, mă doare capul. Eu am făcut trei ani de profesională, liceu la seral, şcoală tehnică. Aici trebuie să ştii multe meserii. Acum tinerii ştiu engleză şi să intre pe calculator. Nu ştiu o meserie. Atunci sunt nevoit să lucrez eu singur şi nu mai am timp pentru acordaj. Un acordaj durează cam trei ore. Trebuie să ai ureche muzicală foarte bună şi multă experienţă şi de aceea colaborez cu acordorul de la Conservator”, spune cu regret tehnicianul.

IMG_0434

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Drama mea şi a multora de vârsta mea este că acum sunt chitări pe toate gardurile, dar nu mai are cine cânta la ele. Pe vremea mea se cânta în parc, dar numai unul avea chitară. Acum observ tineri cum mănâncă seminţe, fumează şi eventual ascultă la telefon nişte manele. Mă doare sufletul să văd aşa sărăcie culturală şi spirituală”, Marius Handabuţ, manager magazin de instrumente muzicale

Pianine tunate

Un alt „necaz” al pieţei de instrumente muzicale din România este dezinteresul societăţii faţă de această piaţă. „În România nu se cumpără pianine ca în Germania. Acolo copiii îşi fac band-uri, fanfară, se cumpără, se vinde, piaţa este în continuă mişcare. În ţara noastră merge cât de cât piaţa de secondhand. La noi în magazin preţurile pornesc de la 800-1000 de euro pentru o pianină. Cele pe care le-am vopsit sunt mai scumpe. Acum am aplicat programul buy-back ca să atragem clienţi. Vin părinţi care ne întreabă că dacă se plictisesc copiii de cântat ce fac cu pianina? Atunci o preluăm noi, sau poate o schimbăm cu una mai performantă, bineînţeles cu diferenţa de bani. Vin oameni cu maşini scumpe  de zeci de mii de euro şi se miră de 1000 de euro cât costă o pianină. Atunci îi îndrept spre site-ul Thomann, din Germania unde pianinele noi costă între 4000 şi 10.000 de euro. Noi am adus acum patru-cinci ani pianine noi la 2500 de euro, din China. După doi ani însă nu mai ţinea acordajul şi ne-am făcut de ruşine”, declară Marius Hanadabuţ. Pentru a atrage clienţi, tehnicianul a început să tuneze câteva dintre pianine pentru ca mecanismul din interior să fie cât mai vizibil. Mai nou a vopsit o pianină în alb pentru a se conforma modei din ţările nordice. Folosindu-şi imaginaţia, în cazul altei pianine  a decupat partea din faţă , a pus o sticlă şi a aplicat o bandă cu leduri care luminează un albastru plăcut, odihnitor.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Potrivit lui Marius Handabuţ, o pianină recondiţionată, poate suna asemenea uneia noi şi în mod sigur mai bine ca cele chinezeşti. Având deja 30-40 de ani vechime, durata lor de funcţionare poate fi prelungită chiar şi 80 de ani. „Cu cât este mai veche pianina, îi scade valoarea, pentru că în cazul lor ne raportăm la mecanică. La o pianină există arcuri şi arculeţe, ciocănele şi au o mecanică foarte complicată. Pianele peste 100 de ani nu au mare valoare, le recondiţionăm, lucrăm mult la ele, dar nu iese nimic. Nu ţine acordajul. Sunt pianine care au obţinut anumite medalii, însă puţini ştiu că fabrica unde au fost produse a luat medalii, nu pianina în sine care poate nici nu e funcţională. Cine nu se pricepe poate să fie înşelat foarte uşor”, explică Marius Handabuţ.

O altă provocare pentru proprietarii de magazine de instrumente muzicale este aceea de a-şi dovedi credibilitatea în faţa marilor producători precum Steinweg, Bergstein, August Förster, Wilhelm Schimmel, Feurich. „Noi la Grotrian-Steinweg am trimis un email să ne trimită lista de preţuri şi nici nu au vrut să discute. Au zis că să mergem noi în Germania, la Braunschweig, să ne cunoască, cine e tehnicianul, dacă avem angajat care a terminat Conservatorul, ce am vândut până acum şi abia atunci ne-au dat lista de preţuri. Cel mai mic pian era la Steinweg în jur de 14.000 de euro. Din păcate, în România, nu există piaţă pentru piane noi. În România asta e piaţa: maşini anvelope, mobilă, inclusiv aceste instrumente, toate secondhand. Noi luăm pianine din străinătate, direct de la oameni de acasă de obicei şi mă gândesc la piaţa din România atunci când le achiziţionez, ca preţul să fie în jurul a 1000 de euro”, spune tehnicianul.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Uşor cu pianul pe scări

Deşi cele mai multe magazine de instrumente muzicale din România sunt la Cluj,   în toată Transilvania magazinul lui Marius Handabuţ este singurul specializat în pianine. „Pentru aşa ceva îţi trebuie spaţiu mare şi mulţi nici nu se pricep. Dacă un pian ar avea zece kilograme, s-ar ocupa mulţi de business-ul ăsta. Un pian are 200 de kilograme, dar eu am găsit posibilitatea să le urcăm la etaj cu autorul unor funii. Este o echipă la Filarmonică şi cu 500-600 lei îţi transportă pianina. Noi ducem o pianină cu 70 de lei. Când nu mai pot ridica, nu ştiu ce voi face”, mărturiseşte bărbatul în vârstă de 59 de ani. Acesta speră că într-un viitor apropiat vor exista şi în România saloane sau târgri de piane cum se organizează în prezent în Germania. Pentru ca acest vis să devină realitate este însă nevoie de o piaţă de instrumente muzicale. La noi însă, nu există saloane de piane şi cine cumpără un pian vede achiziţia de multe ori doar în momentul livrării. „În Germania sunt târguri cât zece mall-uri numai cu instrumente muzicale. Merg directorii instituţiilor, le testează, le văd, negociază preţul la faţa locului şi astfel nu au cum să ia decizii greşite”, povesteşte Marius Handabuţ.

 [stextbox id=”custom”]Clujul, este oraşul cu cele mai multe magazine de instrumente muzicale din România, existând nu mai puţin de şapte, câteva exclusiv online. Astfel, pe strada Moţilor nr.103, Kvartett este un magazin specializat în piane şi pianine, având şi serviciul de închiriere, transport şi acordare. Unul dintre magazinele cu tradiţie este magazinul Koncert, fondat in 1998. Situat pe strada Georges Clemenceau, la nr. 6A, Koncert are  o gamă variată de instrumente muzicale și accesorii, noi sau folosite. Magazinul deţine şi instrumente în regim consignaţie. De asemenea, pe strada G. Bariţiu nr. 32 lanţul de magazine M&C Musical Instruments Distributor oferă branduri care au schimbat industria muzicală de-a lungul timpului, precum Korg, Vox, Ibanez, Tama, Marshall, Peavey, Casio, Takamine, PRS, Seymour Duncan, Aria, Samson, Hartke, Kurzweil, LP, Ghs, Elixir sau Vintage. Pro Guitar este o altă firmă care are punct de lucru în Cluj-Napoca pe strada Petru Maior nr. 9. Pe lângă chitare şi amplificatoare Fender, magazinul oferă o gamă largă de instrumente muzicale şi accesorii de la branduri precum Gibson / Epiphone, Gretsch, Dean, Roland / BOSS, DigiTech, Dunlop, Meinl.

Magazinul M&C Musical Instruments Distributor de pe strada Bariţiu/Foto: Dan Bodea

Magazinul M&C Musical Instruments Distributor de pe strada Bariţiu/Foto: Dan Bodea

Magazinul Koncert de pe strada Georges Clemenceau/Foto: Dan Bodea

Magazinul Koncert
de pe strada Georges Clemenceau/Foto: Dan Bodea

[/stextbox]

„Prima chitară am primit-o la 15 ani, de la bunica mea. Deşi cânta bine într-un acord şi rău în altul, eu tot m-am bucurat pentru ea. Şi acum simt că mi-a deformat puţin urechea muzicală şi greu se corectează. Eu le spun părinţilor să le cumpere copiilor instrumente de calitate, dar de obicei părinţii vor ce-i mai ieftin şi îi desconsideră pe bieţii copii”,   Marius Handabuţ, manager magazin de instrumente muzicale

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. sefu tau says:

    Cel mai bun doctor de pianine, nimeni nu poate strica o pianina mai bine decat handabut =)) hahahaaaa dati-mi va rog o pianina cat ma costa? 5 lei pfffffffff hahaaaa

  2. Dan Popescu says:

    Este bine sa-ti faci reclama tie si sa nu critici pe altii…..

  3. Remus Pop says:

    O treaba foarte buna. Dar, cine apreciaza? In societatea moderna, trebuie ca toti copii sa fie la acelasi nivel, dopati cu jocuri si filme pe computer, usor de manipulat, avizi de distractie si cu aversiune fata de orice lucru valoros si greu de obtinut…
    Succes celor care lupta impotriva sistemului si cresc copii cu responsabilitate.

Postaţi un comentariu