Maia Morgenstern, despre rolul din Las Fierbinți: „Nu înțepenesc într-un turn de fildeș. Sunt deschisă”

Maia Morgenstern / Foto: Lucian Nuță

Maia Morgenstern este aidoma unui film bun. Îl știi, dar de fiecare dată când îl revezi, îți dezvăluie parcă o altă poveste pentru care nu ai avut ochi, urechi și suflet data trecută. Apoi, îl vezi cu alți ochi o bună bucată de vreme. Până când te va surprinde din nou.

Pe lângă rolurile „oficiale”, Maia joacă în viața reală nu mai puțin de șase „roluri”. Este actriță, director, rector, dascăl, studentă și mamă. Momentan este în concediu, dar nu stă degeaba. Pregătește piesa „Fuhrer, la ordin!”, în regia lui Mihai Mănuțiu, ce va avea premiera pe 16 aprilie, la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda. Actrița a fost invitată la Cluj, în cadrul Zilei Porților Deschise. Extrem de caldă și deschisă, aceasta a vorbit liber despre întâlnirea cu Mel Gibson, despre rolul Fecioarei Maria din filmul „Patimile lui Hristos”, despre cel mai dificil rol, dar și despre cel mai drag.

„Cel mai frumos rol a fost să fiu fiica părinților mei”

Surprinzător, cel mai aproape rol de sufletul său este unul din viața reală: „Cel mai frumos rol a fost să fiu fiica părinților mei. Nu a fost un rol propriu-zis. Părinții mei au fost cei mai mari critici pe care i-am avut”, a spus actrița. Dacă tatăl său era perfecționist și poate dur, cerându-i să repete totul de la început la cea mai mică greșeală, mama sa era mult mai indulgentă, spunându-i într-o manieră plăcută, lucrurile ce trebuie corectate. „Cel mai greu rol a fost acela în care nu am făcut nimic. Era un rol dintr-o piesă de teatru și trebuia să stau atârnată și să nu fac nimic. Eram îmbrăcată într-un costum realizat din folie cu bule. De fiecare dată când treceau colegii pe lângă mine, mai pușcau câte o bulă. M-am și ars de la reflectoare, stând atârnată. A fost dificil”, povestește actrița.

Dar poate nimic nu se compară cu emoțiile pe care le-a avut în timpul întâlnirii cu Mel Gibson pentru rolul Fecioarei Maria. Întâlnirea s-a desfășurat la Cinecitta, unul din cele mai mari studiouri de film din lume, aflat nu departe de Roma. Actrița nu a spus nimănui unde merge, fiindu-i frică să nu dezamăgească în cazul în care răspunsul era unul negativ. „Am intrat, am povestit și apoi … nu mai știu și nu mai știu. Pur și simplu nu știu ce s-a mai întâmplat! La un moment dat a intrat o persoană care m-a anunțat că trebuie să plec pentru a nu pierde avionul. Am crezut că voi primi răspunsul zilele următoare, dacă iau sau nu rolul”. L-a primit pe loc: „Normal că Maia va juca rolul Mariei”, i-a spus Mel Gibson persoanei care intrase în cameră. „Apoi iar nu mai știu ce s-a întâmplat”,  povestește Maia.

După acest rol au urmat altele și altele. Am provocat-o pe Maia la o discuție mai puțin oficială despre roluri „oficiale” și roluri reale.

Citiți și: Maia Morgenstern a jucat în stradă pentru a salva Teatrul Evreiesc de Stat: „A zburat acoperișul. Se alesese praful de toate visurile noastre”

Reporter: Sunteți mereu surprinzătoare. Care ar fi trăsătura de caracter care vă definește cel mai bine, în opinia dumneavoastră?

Maia Morgenstern: Nu știu dacă e o trăsătură, nu știu exact cum să o definesc. Poate un psiholog ar știi mai bine. Capacitatea de renaște din cenușă, dorința de a mă reinventa. Nu întotdeauna am atâta răbdare pe cum mi-aș dori. Hmm… Numai defecte. Umorul? Poate ambiția, dorința de a vedea dincolo de aparențe. Am un detector special pentru a vedea situațiile absurde, ridicolul.

R: Ce vă deranjează cel mai mult?

M.M: La mine, faptul că nu de suficiente ori am curajul să spun „Stop, până aici! E o porcărie și o mizerie, praf în ochi, perdea de fum”. Asta mă deranjează cel mai tare. Mă deranjează că de multe ori nu îmi ascult instinctul.

R: Cum arată o zi din viața dumneavoastră? Sunteți studentă, dascăl, actriță, director. Cum aveți timp de toate?

M.M: Acum sunt în concediu. Mi-am luat trei săptămâni de concediu de la mine de la serviciu unde sunt funcționar public și lucrez cu domnul regizor Mihai Mănuțiu pentru spectacolul de la Turda. Sunt atât de fericită. Se lucrează atât de frumos!

R: Deci v-ați luat concediu pentru a lucra.

M.M: Da. M-am rupt pentru că altfel era o fușereală. Trebuie să îți faci o listă de priorități. A face o listă de priorități este iarăși una dintre calitățile la care aș tinde: să știi să îți faci o listă de priorități, să ți le cunoști, să ți le asumi, de unde și vorba bătrânească: „Ai grijă ce îți dorești că ți se poate întâmpla”.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

R: Dumneavoastră ce vă doriți?

M.M: Tot ceea ce mi se îndeplinește e o expresie a dorințelor mele.

R: Spuneați la un moment dat că doriți să lăsați o anumită parte a vieții dumneavoastră în umbră, dar anumite roluri v-au dus exact în direcția aceea, pe care doreați să nu o expuneți.

M.M: Nu au dus neapărat în direcția aceea. S-a întâmplat de suficiente ori să fie o coincidență.

R: Dacă am sta să analizăm filmele ne-am da seama care este zona aceea ținută în umbră?

M.M. Dacă vă spun filmele, poate, dar nu vi le spun.  E un labirint și nu sunt dispusă să le spun. Eu de dezvăluit, nu dezvălui nimic. Ar putea să existe o cheie, un cod, dar pe care nu sunt dispusă să îl spun.

R: Niciodată?

M.M: Nu.

R: Aș vrea să ne întoarcem puțin în timp. Ați jucat de două ori rolul Reginei Maria, în 1999 în „Triunghiul Morții”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, dar și într-un documentar, realizat de Sorin Ilieşiu, la 60 de ani de la moartea reginei. Casa Regală este un subiect foarte dezbătut în această perioadă. Cum v-ați simțit în rolul reginei?

M.M: Ambele roluri mi-au plăcut, dar  documentarul a fost absolut minunat. Am lucrat foarte bine cu Sorin Ilieşiu. Acest rol a constat în bucurie, emoție, duioșie, emoție și intensitate. Citeam în cuvântul scris și în cuvântul rostit atâta bucurie, atâta intensitate, atâta mărturisire. Mare plăcere mi-a făcut.

R: Priviți diferit Casa Regală după interpretarea acelui rol? V-ați identificat cu personajul?

M.M: Nu, nu mă identific cu niciun personaj. A fost o luare la cunoștință, o cunoaștere mai profundă, mai serioasă. Despre regalitate știm destul de puțin sau cel puțin eu știu destul de puțin. A fost o formă de cunoaștere mai aprofundă prin mărturisirile Reginei Maria.

R: Ce v-a impresionat cel mai mult?

M.M: Toată asumarea, toată conștiința cu care și-a îndeplinit rolul, statutul de regină a României. Nu a fost un titlu, ci așa, ca o stare de fapt, profundă, serioasă. Și-a asumat rolul, statutul, condiția de regină.

R: Dacă ar fi să vorbim despre o altă Maria, am putea spune că rolul din pelicula lui Mel Gibson a fost cel mai important rol pe care l-ați avut până acum?

M.M: Dintr-un anumit punct de vedere și ca să nu vă dezamăgesc, da. Am avut roluri, s-au întâmplat lucruri care au dus către acest rol. Da, dintr-un punct de vedere este cel mai important, din altele nu.

R: Cum v-ați simțit în pielea unui astfel de personaj?

M.M: În primul rând, ca actriță, era un dar pe care mi-l făcea viața. Ca artist, pentru că am conștientizat și mi-am asumat și am trăit plenar bucuria de a fi aleasă să interpretez rolul mamei lui Iisus, Joshua, și atunci modul în care am lucrat cu regizorul și demnitatea în suferință au fost pe măsură. Suferința mamei care își pierde copilul este universală. Toată acea intensitate te copleșește. A fost foarte important pentru mine. Am înțeles, am trăit pe viu bucuria de a juca acest rol.

R: Întâlnirea cu Mel Gibson a fost foarte emoționantă. Pe parcursul filmărilor extrem de grele, v-a dovedit că e un om deosebit, oprind la un moment dat filmările pentru că fiica dumneavoastră era bolnavă și avea nevoie să fiți în România. Mai țineți legătura cu acesta?

M.M: Numai când mă caută el. Numai atunci. La rândul meu îi întorc cu drag dialogul, comunicarea. Vorbim numai atunci când își dorește să comunice.

R: Revenind în România, ați avut mai multe roluri în seriale românești. Cum a fost și ce anume v-a determinat să jucați în acestea?

M.M: Așa e, am avut mai multe roluri, în mai multe seriale românești. Mai demult,  în „Iubire imposibilă”, în 1999 s-a filmat, apoi în „Aniela” și în „Iubire și onoare”, acum în „Las Fierbinți”. Am avut roluri foarte interesante și diverse și din păcate am surse de inspirație suficiente. „Las Fierbinți” e un serial de satiră, cu mult umor, cu multă ironie și cu o doză de cinism și din păcate cu o serioasă doză de realism. Cred că acesta este farmecul său, iar succesul este asigurat de doza de realism și de adevăr prezentate. De  absurd. De stupizenie.

R: Gurile rele v-ar putea condamna oarecum pentru aceste roluri, pentru că e o diferență între Fecioara Maria din „Patimile lui Hristos” sau alte roluri mari și Țața Rapidoaica din „Las Fierbinți”, de exemplu. Simțiți cumva că astfel de roluri vă trag înapoi?

M.M: Nu, sunt fericită să fac și astfel de roluri. Sunt roluri de facturi diferite. Nu înțepenesc într-un turn de fildeș. Sunt deschisă. Cu cât rolurile sunt mai diverse, cu atât abordez, încerc metode noi de interpretare, mijloace artistice mai diferite, mai opuse, cu atât e mai interesant pentru mine.

R: Spuneați că tatăl dumneavoastră era cel mai mare critic al dumneavoastră, dar cu toate acestea cel mai bine ați învățat un rol împreună cu acesta. Faceți acest lucru cu Tudor Aron Istodor, fiul dumneavoastră care e și el actor?

M.M: Nu prea are timp. De Cabiria mă rog. Cu ea am studiat și rolul pe care îl interpretez acum la Turda, dar nu destul. Nu cu o mână suficient de fermă, de tare cum avea tata. O virgulă nu se clintea!

R: Ce părere aveți că fiul dumneavoastră, dar și fiica mijlocie vă urmează în carieră?

M.M: Eu vreau să își urmeze dorințele și pornirea sufletului. Credeți că aș fi mai liniștită sau nu mi-ar păsa dacă mi-ar spune că ar vrea la medicină sau la arhitectură? Vreau să facă tot cu dăruire, să își urmeze visele.


Publicitate

Postaţi un comentariu