Lt. Paula Dărăban, comandant în Jandarmerie: „Când am primit flori la proteste m-a impresionat până la lacrimi”

Lt Paula Dărăban, alături de colegii ei, la protestele antiguvernamentale din acest an

 

Jandarmeria a fost în centrul atenției la începutul anului 2017, când protestele antiguvernamentale au adus din nou, față în față, oameni supărați pe politicieni, dar și forțe de ordine. După o primă seară agitate, în care în Capitală au existat chiar și incidente, între jandarmi și manifestanți s-a legat o relație cum puțini ar fi putut anticipa. În decurs de câteva ore, oamenii au înțeles că jandarmii nu sunt nici „inamicul” și nici „cealaltă tabără”. Mai mult decât a înțelege acest lucru, cei care au ieșit în stradă în zilele imediat următoare au recurs la gesturi nemaivăzute la o manifestație, împărțind flori forțelor de ordine.

La Cluj-Napoca, în prima linie a forțelor de ordine, s-a aflat de foarte multe ori o tânără clujeancă în vârstă de doar 29 de ani. Paula Dărăban este, de aproape patru ani, comandant de grupă în cadrul unei structuri operative de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și participă în prima linie la misiuni dintre cele mai riscante, având în subordine o mică armată de bărbați, care în timp au învățat să îi respecte autoritatea și deciziile.

Paula are 29 de ani și de 4 ani este comandatul de grupă în cadrul IJJ Cluj. În adolescență a cochetat cu handabalul și a făcut și karate, însă sportul de performanță s-a dovedit a nu fi un plan pe care să îl agreeze. Familia a îndrumat-o spre o carieră în domeniul legii, așa că Paula a urma cursurile Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, din București. După terminarea cursurilor a început să lucreze în Jandarmerie iar din 2013 este comandant de grupă în cadrul unei structuri operative de ordine publică.

„Ca principale activități mă ocup de coordonare și conducerea subordonaților. De regulă, avem misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice.În primul rând, voiam un loc de muncă stabil și totodată o muncă mixtă, în care să fie combinate munca de birou dar și munca de teren. îmi place foarte mult ceea ce fac în momentul de față. Particip la misiuni de asigurare a ordinii publice și în același timp am și munca de birou, ceea ce mă mulțumește în acest moment. A fost în primul rând visul părinților mei și ei m-au convins de fapt să merg pe acest drum. Ei nu lucrează în acest domeniu, dar și-au dorit pentru mine o astfel de carieră. Niciodată nu m-am gândit dacă această meserie ar fi delicată sau simplă. Nu este o meserie complicată, dar este complexă prin natura activităților pe care le avem zi de zi. Aici nu se ajunge la monotonie și n niciun caz nu se întâmplă să facem același lucru în fiecare zi”, spune Paula.

Misiunile la care participă zilnic sunt, evident, complexe și diferite față de cele anterioare. Există însă și momente speciale cum a fost cel prilejuit de protestele antiguvernamentale, care seri de-a rândul au strâns zeci de mii de oameni pe străzile din Cluj-Napoca. Cu această ocazie, într-una din primele seri, Paula și colegii ei au primit flori din partea manifestanților, iar momentul a rămas în memoria comandatului.

„În prima zi a fost dificil și am avut emoții. Atunci toată lumea striga împotriva Jandarmeriei, dar apoi, în zilele următoare, totul s-a schimbat. Au fost momente în care mi-au dat lacrimile. A fost foarte emoționant și frumos în același timp. Nu credeam că vreodată voi primi flori în timpul unei misiuni. Am simțit atunci că oamenii ne înțeleg rolul. Am simțti că oamenii conștientizează faptul că suntem acolo pentru a-i proteja și pentru a ne face datoria în sprijinul lor”, explică Paula Dărăban.

Misiuni dificile sunt toate, spune Paula. Momentele în care spiritele se încing sunt stresante și necesită mult calm și multă comunicare, astfel încât intervenția în forță să fie cu adevărat ultima dintre soluții.

„Cea mai grea misiune a fost, probabil,  una dintre primele mele misiuni. Cred ca asta a fost cea mai grea. Erau zilele unei comune din județ și acolo am avut un mic scandal pe care a trebuit să îl gestionăm. Eram comandantul acțiunii și cu ajutorul colegilor am rezolvat imediat problema. Totul s-a derulat cu mult calm. Așa acționăm de fiecare dată, încercând să îi liniștim pe cei implicați și să luăm măsurile legale împotriva celor care au tulburat ordinea publică. Cea mai grea misiune, este misiunea următoare. Fiecare misiune este diferită și în fiecare zi când ieșim pe teren este ceva cu totul nou, iar noi trebuie să fim pregătiți. Sunt locuri noi în care ajungem, sunt oameni noi cu care trebuie să lucrăm și trebuie de fiecare dată să luăm în considerare toți factori posibili. Este nevoie de multă pregătire. În primul rând, facem foarte multă pregătire fizică, dar nu poate fi neglijată nici pregătirea de specialitate, de care are parte fiecare membru al echipei. Asta ne ajută să știm de fiecare dată cum trebuie să acționăm în fiecare situație și să ne putem confrunta cu orice problemă, cu precauție”, mai spune tânăra.

Paul Dărăban confirmă și ea faptul că cel puțin în domeniul acesta, diferențele dintre femei și bărbați sunt tot mai puțin sesizabile.

„Nu pot spune că a fost dificil să lucrez cu atât de mulți bărbați, dar pot spune că aveam emoții, pentru că nu știam cu ce o să mă confrunt. Încerc de fiecare dată să fac față situaților și țin cont de faptul că nu tot timpul îi poți mulțumi pe toți. Cel puțin în Jadarmerie și în special în cazul meu nu pot spune că am simțit vreodată că se fac diferențe între femeie și bărbați. Întotdeauna am fost tratași la fel și inclusiv în Academie munceam cot la cot, fără vreo diferențiere”, mai spune ea.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu