Lorena Someșan, „Ucenica” lui Jamie Oliver: „Românii încep să uite să gătească acasă”

„Câți dintre voi ați fost în ultimul an la un nutriționist?” este o întrebare la care cei mai mulți dintre români ar fi tentați să răspundă „De ce am nevoie de un nutriționist și unde găsesc așa ceva, pentru cazul în care vreodată o să am chef?”.

Absolventă a Facultății de Nutriție și Dietetică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Lorena Someșan este unul dintre nutriționiști-dieteticieni care profesează în România și care luptă zi de zi cu mentalitățile românilor în materie de educație alimentară. Special însă la tânăra de 24 de ani este faptul că, recent, aceasta s-a întors din Anglia unde, cu ajutorul programului Erasmus Plus Mobility, timp de trei luni, a fost instruită în cadrul programului „Ministerului Mâncării”, creat de însuși faimosul Jamie Oliver.

În fiecare zi, timp de trei luni, bistrițeanca Lorena Someșan a muncit cot la cot cu cu colegii ei de la „Ministry of Food” pentru a educa englezi în materie de obiceiuri culinare. A descoperit oameni noi, mult diferiți de români și de tabieturile în ce privește mâncarea, dar și o societate în care medicul dietetician înseamnă mai mult decât un moft.

„Ministry of Food a apărut din nevoie, pentru că în Anglia oamenii nu mai gătesc și nu mai consumă alimente naturale aproape deloc. Jamie Oliver încearcă să convingă oamenii că e bine să înveți să gătești și, pentru cei care mai fac asta, că e bine să gătească în continuare și, mai ales, să gătești cu alimente aflate într-o stare cât mai apropiată de cea naturală. Noi am avut cursuri de gătit, cu trei bucătari care aveau și cunoștințe de nutriție, și găteam efectiv alături de bărbați, de copii, de femei. Găteam preparate de pui, mic dejun, paste și la fiecare lecție discutam partea nutrițională și în felul acesta oamenii erau educați” spune Lorena Someșan, recent întoarsă din orașul englez Bradford, acolo unde a stat timp de trei luni.

Români, treceți la cratiță!

Gătitul acasă oferă, printre alte satisfacții, certitudinea că într-o foarte mare măsură știm ce vom avea, la final, în farfurie. Job-urile stresante sau existența locurilor în care mâncarea este comandată, preparată, servită și chiar consumată în 15 minute duc la pierderea obiceiului de a găti acasă. Asta li se întâmplă englezilor, pentru care fast food-ul este soluția atunci când foamea îi năpădește.

„Am învățat să lucrez mai mult cu pacientul și să îi provoc să aibă mai mare încredere în ei. Am venit cu multe idei și începând de anul viitor voi începe să implementez toate aceste lucruri. Trebuie făcut și marketing,   dar nu marketing pe produse sau pe slăbit ci pe sănătatea omului”,   Lorena Someșan,   nutriționist dietetician.

„Am învățat să lucrez mai mult cu pacientul și să îi provoc să aibă mai mare încredere în ei. Am venit cu multe idei și începând de anul viitor voi începe să implementez toate aceste lucruri. Trebuie făcut și marketing, dar nu marketing pe produse sau pe slăbit ci pe sănătatea omului”, Lorena Someșan, nutriționist dietetician.

„Diferența dintre români și englezi ține de faptul că ei au mai multe probleme de sănătate, dar sunt mult mai deschiși să audă informația. În România, educarea alimentară e mult mai dificilă și practic ți se închide ușa în față. Pe de altă parte, în Anglia cred că sunt mai multe fast-food-uri decât medici. Au un sistem medical foarte bine pus la punct, în care medicii dieteticieni sunt importanți, dar oameni sunt mai obezi tocmai din cauza fast food-urilor și a faptului că nu se gătește acasă aproape deloc”, spune tânăra, masterandă în cadrul USAMV, la masterul de Gastronomie, nutriție și dietetică alimentară.

Chiar dacă românii au obiceiul de a găti mâncăruri tradiționale bazate pe multă carne și în special multă grăsime, cel puțin noi le gătim acasă, spune Lorena. Experiența la cursurile de la „Jamie’s Ministry of Food” a învățat-o că a găti acasă ajută doar dacă ne străduim ca preparatele să fie cât mai naturale. Exclus deci „gătitul” cu semi-preparate.

„Este bine că măcar se gătește acasă și se gătește cu alimente naturale. Asta e foarte important, pentru că dacă gătim cu semi-preparate nu am rezolvat nimic. E un pas înainte, pentru că în Anglia problemele încep de la alt nivel: acolo se pune acum accent pe ideea de a găti acasă, nu neapărat pe a folosi cele mai sănătoase alimente. În România nu se mai gătește atât de mult acasă din cauza faptului că oamenii sunt tot mai ocupați, dar sper să nu ajungem ca și ei și măcar să mai gătim tradițional”,   explică ea.

Avem dieteticieni, ce facem cu ei?

În România există deja cinci generații de nutriționiști-dieteticieni, însă abia în urmă cu o săptămână profesia de dietetician a fost reglementată prin lege. În acest fel, medicii dieteticieni se vor putea organiza într-un Colegiu al Dieteticienilor din România, iar autorizații vor avea doar cei care au studii în domeniu. La fel ca și în Anglia, dar cu aproape 100 de ani întârziere.

„Vom avea și noi credibilitate și omul va avea parte de informații corecte de la oameni care știu ce fac și care pot fi verificați. Va exista și o profesia, ne vom putea angaja și la stat pe posturile noastre. M-au impresionat discuțiile cu colegii de acolo. Mi s-a părut că ei lucrează într-un adevărat Rai. Au multă tradiție și au dieteticieni care lucrează cu oameni de foarte mult timp. Pentru englezi, a merge la dietetician nu este un moft, ci sunt trimiși de medicii de familie. La noi asta nu se întâmplă, medicii de familie se feresc să recomande nutriționiști pentru că nu există o legătură între noi. E o profesie relativ nouă în România”, spune Lorena.

IMG_7185

Până când românii vor învăța că vizita la dietetician nu este una opțională și cu atât mai mult nu este un simplu moft, Lorena continuă munca de educare alimentară cu pacienții ei cu care lucrează în cabinetele din Cluj-Napoca și Bistrița, acolo unde vin oameni de toate vârstele și cu tot felul de nevoi.

„Sunt copii aduși de părinți care au observat că cel mic a luat în greutate. Mai rar se întâmplă ca și copiii să le sugereze părinților. Am avut și cazuri de genul acesta. Sunt persoane care vin după ce își fac analizele de sânge și, la recomandarea medicului care spune „ar fi bine să faci ceva”, vine la nutriționist ca să afle ce trebuie să facă. Sunt mulți care reglează parametri din analize și revin la vechiul stil de viață. Sunt persoane care încearcă să slăbească, persoane care au încercat tot felul de diete dar nu a funcționat nimic și atunci vin la nutriționist și mai sunt persoane care vin preventiv. Îi apreciez foarte mult pe cei care vin să primească educație și să învețe să trăiască sănătos”, concluzionează ea.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu