Locul în care visele se împlinesc: „În această școală poți să te gândești că mâine vei fi astronaut și apoi să realizezi acest lucru”

Sergiu Moldovan și Raluca Brătfălean-Igna, Head Boy și Head Girl ai Transylvania College de anul acesta, singura școală din România acreditată pe curiculum românesc, curriculum național al Angliei și curriculum Cambridge, adică cei mai buni elevi din acest an din punct de vedere academic, dar nu numai, au fost deja ofertați de universități de prestigiu din Marea Britanie. Și-au ales încă din timpul școlii domeniul pe care doresc să îl urmeze, iar din clasa a 11-a au optat să studieze materiile pe care le consideră folositoare pentru ca visul lor să devină realitate. Sergiu va merge la London School of Economics and Political Science, unde va studia dreptul, iar Raluca va studia arhitectura în cadrul University of Bath, cea mai prestigioasă universitate de arhitectură din Anglia.

1IMG_6280

Sergiu Moldovan / Foto: Dan Bodea

„Am fost fericit când am primit oferta având în vedere că e destul de competitiv, mai ales că la univeristatea la care am aplicat eu, London School of Economics and Political Science nu îți mai trebuie niciun examen. Astfel competiția este și mai mare, pentru că poate aplica orice elev își ia examenul de Bacalaureat. Am aplicat la cinci universități și am primit răspuns de la toate, dar trebuie să alegem două. Am ales London School of Economics and Political Science și Queen Mary, care sunt cele mai bune după părerea mea. Prima dată am ales dreptul, apoi m-am gândit dacă să îl fac în țară sau în afara țării. Având în vedere că tot ce fac am făcut la școală e într-un curiculum internațional am zis că acest lucru îmi oferă oportunități în plus și că ar fi păcat să nu beneficiez de ele. Trebuie să aflu notele de la examene și apoi voi știi sigur dacă voi intra sau nu la universitate. Doar în august voi primi rezultatele”, spune Sergiu.

Explicația este simplă: toate examenele elevilor de la Transylvania College se trimit la Cambridge și se corectează acolo, în acest fel asigurându-se standardul internațional. În momentul în care doresc să aplice la facultate, elevii nu se pot baza doar pe note, având un portofoliul personal de care trebuie să se îngrijească. În cadrul acestui portofoliu există un personal statement, un eseu de o pagină în care elevii se prezintă și își motivează alegerea pentru domeniul ales.

„Dreptul mi se pare un domeniu interesant și de foarte multe ori când mergeam în vacanțe, îmi plăceau foarte mult diferențele pe care le sesizam, chiar și cele legate de limitele la viteză. Chiar și acestea țin de legislație. Common law, sistemul britanic de drept mi se pare interesant pentru că deși există o constituție, deciziile se iau în funcție de un precedent. Am vizitat deja univeristatea, îmi place, sper că am făcut o alegere bună”, spune Sergiu.

Dacă ar fi să îi convingă pe britanici că merită să intre la facultate, acesta s-ar baza pe lucruri care pot fi dovedite, fiind o persoană rațională și echilibrată.„Îmi place să vorbesc pe baza unor lucruri concrete. Pot să spun că am notele pe care le am pentru că am muncit, că sunt Head Boy, că sunt ambasador, că am participat la debate, că sunt un membru al Clubului de Debate și că am participat la competiții internaționale în Haga, în Praga, în București. În București am luat premiul pentru cel mai bun vorbitor la debate, iar în Haga m-am clasat între primii 10. Eu pot acum să îmi fac planuri. Există o șansă să nu fie lucrurile cum vreau eu, dar îmi doresc să rămân acolo. Aș avea mai multe avantaje dacă aș rămâne acolo. În timpul universității e foarte mult de învățat și nu prea voi avea mult timp liber, dar sper să reușesc să mă implic în comunitate. Londra eun oraș frumos, imens, sunt multe oportunități și să sper să beneficiez de ele pe cât posibil”, spune acesta.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Cu ce este deosebit sistemul de învățământ din cadrul Transylvania College? „Din clasa întâi sunt în această școală. Sunt copii care nu au posibilitatea ca la șapte ani să aibă un vis. În această școală poți să ai un vis, poți să te gândești că mâine vei deveni astronaut și chiar poți să realizezi acest lucru. Depinde foarte mult de tine. La început ești încurajat să ai un vis, apoi să încerci să îl realizezi. E un beneficiu imens și mă bucur că acum sunt la un pas să îmi împlinesc visul. Școala în sine dorește să e dezvolți armonios și să ai un plan, o idee, să știi e vrei să faci cu viața ta când ieși pe porțile școlii: să mergi la facultate, să îți deschizi o afacere”, este de părere Sergiu.

Elevii dau la finalul fiecărui an o serie de examene. „În noua și a zecea dăm un fel de treaptă, din opt materii, șase obligatorii și două la alegere. Materia din a 11-a este jumătate din materia de Bacalaureat. În clasa a 11-a se fac patru materii, iar într-a 12-a faci doar trei materii”, povestește elevul.  Un element extrem de important în pregătirea lor este prioada de două săptămâni la finalul fiecărui an pe care elevii le petrec în cadrul unei companii, unde fac practică profesională.

Raluca Brătfălean-Igna / Foto: Dan Bodea

Raluca Brătfălean-Igna / Foto: Dan Bodea

Raluca este elevă a Transylvania College de la vârsta de trei ani. Practic, a crescut împreună cu școala. „Pe măsură ce am crescut, școala a devenit tot mai mare. Am învățat în toate clădirile școlii. Am văzut evoluția școlii, ca număr de elevi, dar și ca materiale didactice. Acum aveam table interactive. La început nici nu visam la așa ceva”, povește Raluca. Din clasa a opta este ambasador al școlii, adică reprezintă școala în comunitate. „Sunt coordonatoarea unui comitet de elevi, comitetul Round Square International. E o asociație globală care cuprinde mai multe școli din lume și scopul ei este să implementeze mai multe principii în școli, principii care țin de implicarea în comunitate. Am implementat diferite acțiuni în școală care țin de aceste principii. Am fost la o conferință în India, au fost elevi din peste 100 de școli din toată umea. A fost o experiență incredibilă. Genurile acestea de activițăți sunt cele care m-au ajutat să devin Head Girl. Am primit o ofertă de la University of Bath, cea mai bună universitate de Arhitectură din Anglia. Aceasta a fost prima mea opțiune și sunt foarte fericită. Motivul principal pentru care am ales-o este faptul că aici se face un an de practică în al treilea an. Voi fi angajată un an, voi lucra și voi fi plătită petru asta. Mi se pare o experiență inedită să lucrez un an înainte de a fi angajată cu adevărat la o firmă”, spune Raluca.

Aceasta se consideră o persoană motivată, dornică să își depășească limitele, să ajungă unde își propune. Deși era timidă la început, implicarea în diferite proiecte a ajutat-o să devină mai încrezătoare în forțele proprii.  Dorește să devină arhitectă și să locuiască în Australia, țară care a fascinat-o de mică. „Din clasa a șaptea vreau să dau la arhitectură. Până atunci vroiam să mă fac astronaut, eram foarte hotărâtă că vreau asta. Am luat și ore de astronomie, am fost și la olimpiadă, dar a venit o profesoară de arte care mi-a plăcut foarte mult. Nu credeam că am o parte artistică în mine, dar de atunci mi-a plăcut mult să pictez.  Mi-am dat seama că prin arhitectură pot să combin arta cu matematica înr-un domeniu care îmi place foarte mult. În clasa a 12-a am studiat artă, matematică, fizică și georgrafie.Georgrafia e materia mea preferată. La sfârșitul clasei a 12-a trebuie să dăm doar trei examene, dar au am dat patru. Nu am putut renunța la georgrafie”, spune aceasta.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

A învățat intens pentru toate exemenele, dar în special pentru cel de artă unde a avut de pregătit un portofoliu consistent. „Am ales să studiez arhitectura caselor în stil brâncovenesc care există în Cluj pentru că în cartierul în care locuiesc există mai multe case de acest fel și le pot studia”, a explicat eleva.

Dacă ar fi arhitect în acest moment și ar putea decide aupra aspectului orașului, aceasta ar dori să restaureze și să renoveze clădirile vechi din Cluj, astfel încât acesta să devină un veritabil centru cultural. „Transilvania are cele mai frumoase orașe din țară și nu cred că ar trebuie să le schimbăm, să le modernizăm. Trebuie să le păstrăm autenticitatea”, a spus aceasta.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

75 % dintre absolvenți pleacă să studieze la universități de top din Marea Britanie

Majoritatea absolvenților din promoția 2015 a liceului Cambridge din cadrul Transylvania College, se pregătește să plece în toamna aceasta la studii în străinătate, la universități de top din Marea Britanie. Colegii lor au ales să studieze la universități din România sau din Australia, Elveția, Olanda, Germania și Austria. Mulți dintre absolvenți au parcurs întregul traseul educațional în cadrul Transylvania College, fiind elevi ai instituției încă de la creșă.

Elevii care au primit deja oferte de la universități din Anglia și Scoția vor avea oportunitatea să urmeze cursurile unor instituții prestigioase, precum London School of Economics – ce ocupă locul al treilea în topul universităților din Marea Britanie sau University of Bath, clasată pe locul 8. Celelalte universități care au trimis oferte absolvenților liceului Cambridge din cadrul Transylvania College sunt City University London, University of Surrey, University of Southampton, Nottingham Trent University, Sheffield University, King’s College din Londra, University of Manchester, Queen Mary University, University of Reading, Heriot-Watt University din Edinburgh, University of Strathclyde, Bournemouth University, University of Glasgow și University of Aberdeen.

Ruxandra Mercea,   Director Executiv Transylvania College.

Ruxandra Mercea, Director Executiv Transylvania College.

Mai mult, o elevă a primit o ofertă necondiționată de la Melbourne University, locul 1 în Australia și locul 33 în lume. „În această vară îi sărbătorim pe cei 29 de absolvenți ai liceului Cambridge, dintre care mulți au parcurs întregul traseu educațional la Transylvania College, încă din creșă. Suntem mândri și bucuroși că educația la standarde înalte primită în cadrul școlii noastre a contribuit la acceptarea a peste 20 de elevi la universități de prestigiu din străinătate. Frumusețea sistemului Cambridge CIE pentru liceu este dată de faptul că elevii își pot urma pasiunea și pot continua să studieze în România sau oriunde în lume, studiile fiindu-le recunoscute și diplomele acceptate pentru admitere atât în țară cât și în străinătate”, a declarat Ruxandra Mercea, Director Executiv Transylvania College.

Unul dintre absolvenții acceptați la University of Southampton a beneficiat pe perioada liceului de o bursă de studii la Transylvania College, fapt ce dovedește încă o dată că fiecare elev își poate atinge potențialul maxim în cadrul acestei instituții.

[stextbox id=”custom”]

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Pe drumul excelenței, școala a dobândit numeroase premii la nivel național (Școala Anului în România) și internaționale (3 premii I la festivalurile COBIS Young Scientist Film Awards;  Premiul „Global Money Week Award” pentru cel mai bun program de educație financiară și  antreprenorială; Premiul “Diana Award” – acordat de două ori consecutiv elevilor din Transylvania College; 3 premii obținute la concursurile internaționale lansate de Agenția Spațială Europeană ESA; Premiul „Bill Bryson Award” acordat de Societatea Regală de Chimie din Marea Britanie unui elev de la Transylvania College, ales din 600 de concurenți de la școli britanice din lume, precum și cele mai bune rezultate din țară obținute la examenele internaționale Cambridge). Transylvania College este, de asemenea, membră Round Square și COBIS.

[/stextbox]

Transylvania College acordă anul acesta trei burse de studii pentru elevii excepționali, una pentru clasa a cincea și două pentru clasa a noua. Mai multe detalii aici.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Ariadna says:

    Cata vreme in proportie de 99 % din elevii acestui liceu sunt pregatiti sa mearga in strainate, pregatirea lor academica este prea putin folositoare tarii noastre intrucat tara nu va beneficia de cunostintele lor . Si desi se lucreaza la nivel foarte inalt tinand cont ca traim in romania un liceu sa coste aproape cat un an la facultate in Anglia e clar ca doar putini tineri au acces la acest sistem , lucru care iar nu ne ajuta foarte mult.Sa platesti 7000 de euro taxe scolare ori esti strain ori no comment. Oricum felicitari liceului pentru rezultate si diversele proiecte si prestigiul care il aduce orasului .

Postaţi un comentariu