Lista lui Moş Crăciun

În urmă cu o săptămână, cu câteva zile înaintea serbării, i-am spus copilului că Moş Crăciun nu există. A avut o reacţie de negare furioasă. Cel mai bun prieten din grădiniţă îi spusese acelaşi lucru; au ajuns  la ceartă. E greu să lupţi cu dorinţa copilului de a crede. Bineînţeles că în jur toţi îi vorbesc de moşul. I se spune şi că Dumnezeu există. La grădiniţă, înainte de masă, toată grupa spune Tatăl Nostru. Eu n-aş minţi copilul, dar nu insist. Ştiu că adevărul meu e mult mai sărac. Ce am obţinut, ca prim pas înspre o educaţie realist dialectică, a fost să admită că moşul care vine la grădiniţă cu cadouri e doar ajutorul Moşului. Moşul adevărat e cel care vine noaptea la case.

Nu-mi amintesc să fi crezut vreodată în Moş Crăciun. La grădiniţă făceam serbare în costume populare ca şi copilul acum, dar nu venea niciun bătrânel costumat să ne aducă daruri. Acasă, ne furişam cu frate-miu să o vedem pe mama din uşa sufrageriei cum aranjează cadourile sub brad. După ce am mai crescut, am învăţat să găsim cadourile cu zile înainte ca ele să apară aduse de Moş în seara de Ajun. Aşa că am ajuns să le aranjăm împreună în locul Moşului. Nici pios nu prea am fost. Nu mă crede nimeni, dar îmi amintesc trauma botezului la contactul cu apa. În biserică am călcat doar că aşa mi se spunea să fac. Din copilărie, Crăciunul este pentru mine o sărbătoare laică în familie. Bradul. Păstrez o poză în care suntem toţi patru lângă brad. Era aranjat în camera noastră, a copiilor, în anul acela. Părem fericiţi, părinţi şi doi copii mici împreună. Darurile. Masa cu rude şi prieteni ai familiei. Colindele. Vocea mamei. Portocale şi banane. Ceva mai târziu, colindatul pe la colegi şi colege. În adolescenţă, Crăciunul cu cel mai preţios dar; singura perioadă din an când se vindea la Central votcă rusească sau poloneză. 40 de lei sticla. Meditaţii despre destinul brutal al unui om blând şi iubitor şi despre puterea unei legende de a transfigura lumea. În cele din urmă, câteva zile libere, cu semn distinctiv un brad împodobit în faţa unei cabane.

Astăzi dimineaţă, copilul mă întreabă dacă am scris lista pentru Moş Crăciun. Mai sunt patru zile până vine Moşul, îmi spune. Are un calendar şi încercuieşte zilele. Trebuie să aibă timp Moşul să caute cadourile din listă, zice el. Înţelege din privire că n-am listă. Dar nu-i nimic. Facem lista împreună, spune, eu am multe idei, tu le scrii. Îmi aduce şi un timbru pentru scrisoare. În timp ce se îmbracă pentru grădiniţă întreabă cum e moşul. Îi e frig, ce idei are el. „Căci Moş Crăciun există, nu-i aşa Caius?”. Nu-i mai spun că nu, nu există. Şi, după mai bine de 40 de ani, diseară îi voi scrie o listă lui Moş Crăciun. Are fiul meu idei.

Transilvania Reporter vă prezintă, pe parcursul Ajunului, o serie de povești despre magia Crăciunului, privită prin ochii mai multor generații. 

Postaţi un comentariu