Ioana Pârvulescu, la Cluj: Scriitorii proveniţi dintre gazetari sunt cei mai buni

Foto: Dan Bodea

Studenţii Facultăţii de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj au asistat vineri la o altfel de lecţie a istoriei presei şi a cititului, predată de scriitoarea şi publicista Ioana Pârvulescu, în prezent cadru universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti. În calitate de „biet universitar care susţine conferinţe despre presă şi nu de presă”, scriitoarea le-a vorbit viitorilor jurnalişti despre modul cum presa scrisă a preluat „hoţeşte” puterea cărţilor începând cu secolul al XIX-lea şi continuând cu secolul XX, până în prezent. Scriitoarea a încercat să răspundă la întrebarea: Cum a ajuns ziarul, în ciuda defectelor lui precum graba, incultura multor gazetari, indiscreţia, superficialitatea, prostul gust, uneori dezinformarea şi minciuna, să aibă atâta putere într-o epocă înclinată să cultive o cultură temeinică?.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Ioana Pârvulescu  a făcut referiri şi la efectul distrugător al presei, la repetitivitatea ei. „La fel ca în urmă cu un secol, au rămas şi astăzi senzaţionale catastrofele, crizele şi răul. De aici vechimea noutăţilor, aerul ei stătut. Pentru cei care au citit ziarele de secol XIX şi din interbelic, nu mai e nimic nou pe lume, sunt aceleaşi lucruri, vă asigur. Noutatea senzaţionalului s-a tocit, dar a creat dependenţă”, a precizat scriitoarea, mărturisind că iubeşte ideea de gazetar şi că în copilărie şi-a dorit să devină jurnalist. Tot la Cluj, Ioana Pârvulescu a declarat că anul acesta, la Târgul de Carte Gaudeamus, va lansa un nou volum de poezie intitulat „Cum continuă povestea”.

„Culori şi titluri cu majuscule vedem în multe pagini de ziare din perioada interbelică, cum şi astăzi la televiziune mie îmi creează un inconfort estetic când văd o mie de burtiere, ştiri în toate colţurile ecranului şi în mijloc un mic om care vorbeşte”, Ioana Pârvulescu, scriitoare

Ioana Parvulescu,   carte si interviu_DB 03

La sfârşitul conferinţei sale, scriitoarea le-a dorit viitorilor jurnalişti: cinste şi gramatică!. În prima zi a Simpozionului Național de Jurnalism a avut loc şi prezentarea volumelor autoarei: „Viața incepe vineri”, ediția a II-a, prefațată de Mircea Cărtarescu și „Viitorul începe luni”, ambele apărute la Editura Humanitas.

În interviul acordat săptămânalului Transilvania Reporter, Ioana Pârvulescu a vorbit şi despre motivaţiile studenţilor de a urma astăzi o Facultate de Litere, dar şi despre Bucureştiul cultural.

Reporter: Doamna Ioana Pârvulescu, cu ce asociaţi Clujul?

Ioana Pârvulescu: Asociez Clujul cu ezitarea mea în a alege o facultate. Am avut de ales când am terminat Liceul “Andrei Şaguna” din Braşov între Facultatea de Litere din Cluj şi cea din Bucureşti. Pentru Cluj pleda faptul că bunicul meu şi-a început Facultatea de Medicină la Cluj şi exista, aşadar, această tentaţie şi tradiţie. El făcuse şi Liceul Şaguna, dar pentru Bucureşti a pledat un motiv practic şi anume faptul că era mai aproape de Braşov. Până la urmă Clujul a rămas doar o opţiune într-o viaţă paralelă.

R: Sunteţi conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, respectiv la Facultatea de Litere. Ce îi motivează astăzi pe studenţi să dea la Facultatea de Litere şi ce v-a îndemnat pe dumneavoastră spre această Facultate?

I.P.: Facultatea de Litere am ales-o pentru că nu am avut o opţiune mai bună. Tentaţia mea era arheologia, dar pe vremea aceea Facultatea de Istorie era politizată şi am fost prevenită că arheologie se face doar în anul IV şi că e o utopie să devin arheolog, că nu este ce cred eu. Din această dezamăgire am ajuns la Facultatea de Litere unde am făcut mai mult arheologie literară. Ca studentă nu am fost foarte încântată de facultate, sau am fost încântată dintr-un singur punct de vedere: era foarte uşoară, nu era nevoie să învăţ, ajungea să citesc. Să citesc îmi plăcea, era pentru mine o distracţie. Acum încerc să îi câştig şi pe studenţi să le placă să citească pentru că în mod paradoxal mulţi dintre ei vin prin eliminare pentru că nu sunt în stare de altceva şi vin fără să le placă cititul. Pentru mine e un mister ideea că vii la Litere şi nu îţi place să citeşti, e aproape un nonsens.

R.: Cum aţi descrie Bucureştiul cultural?

I.P: Este unul dintre motivele pentru care am şi rămas în Bucureşti. În acest oraş se întâmplă ceva în fiecare clipă şi eşti în miezul vieţii culturale. Lansările de carte de la Librăriile Humanitas, spre exemplu sunt ocazii unde poţi afla lucruri uluitoare. Nu sunt făcute numai de dragul de a vinde, de multe ori nici nu au acest scop.

R.: Cât de lungă este perioada între a scrie şi a publica în cazul dumneavoastră?

I.P.:  Este foarte mică. Am avut acest noroc de la început, cu excepţia primului volum de versuri care a stat ani de zile la editură pentru că era înainte de 1989 şi nu aveam niciun atuu ca să public. Cum spuneam, cu excepţia acestuia, toate celelalte volume s-au publicat în timp record şi nu numai cele de la Humanitas. Asta pentru mine este foarte bine. Nu ştiu de ce am această nerăbdare ca după ce termin o carte să o văd deja apărută.

R.: La începutul anilor ’90 scriaţi şi critică, însă pe parcurs aţi renunţat.

I.P.:  Critică de întâmpinare am scris de nevoie pentru că domnul Manolescu îmi încredinţase rubrica de cronică literară pe care o ţinuse el ani de zile şi era o onoare să o preiau, dar nu a fost ceva care să îmi placă. A fost un exerciţiu util, însă se creau nişte relaţii de putere care pe mine mă deranjau, în plus nu e bine să îi cunoşti pe oamenii despre care scrii, am ajuns să îi cunosc mai pe toţi, era complicat. Nu era ceva care să mă atragă în mod deosebit, dar foloseşte foarte mult pentru că te plasează în articulaţiile cele mai intime ale unei cărţi şi este de folos.

R.: Ce părere aveţi despre presa culturală astăzi?Este în continuare o nişă?

I.P.: E mai degrabă o nişă şi este receptată de tot mai puţini. Tirajele au tot scăzut, numărul de reviste culturale a scăzut, e remarcabil că unele mai sunt în viaţă. Continuitatea mi s-a părut întotdeauna esenţială. Probabil presa culturală nu este, cum spuneam despre presa de astăzi, senzaţională, cultura nu este un lucru senzaţional, ci un lucru de coabitare şi din cauza asta are şi mai puţini “adepţi”. Întotdeauna când vin mulţimile este ceva suspect aşa că e bine să aibă susţinători puţini, dar temeinici. Pierderea este a celorlalţi.

R.: Când vă raportaţi  la mediul literar clujean, la ce scriitor vă gândiţi în primă instanţă?

I.P.: În general nu-mi place să am tipare nici măcar legate de graniţe culturale. De exemplu, în colecţia Cartea de pe noptieră am inclus şi scriitori români şi străini tocmai în ideea că o colecţie de literatură universală trebuie să conţină şi români. Din această cauză nu îmi place să pun asemenea tipare orăşeneşti, culturale. Mă gândesc la Cluj la Transilvania, la România, fără să delimitez şi fără să pun graniţe.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Conferinţa susţinutǎ de doamna Ioana Pârvulescu intitulată „Noutǎţi senzaţionale din vechea presǎ. Şi invers…” a avut loc în cadrul Simpozionului Național de Jurnalism cu tema Industria media și învățământul jurnalistic, organizat la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității Babeş-Bolyai în perioada 23-25 octombrie.

 

 Ioana Pârvulescu predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“.SCRIERI: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, ediţia a doua, 2007), În intimitatea secolului 19 (2005), În Ţara Miticilor (2007, ediţia a doua, adăugită, 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009), Viaţa începe vineri (2009), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012). Romanul Viaţa începe vineri a apărut în 2011 în limba suedeză şi este în curs de traducere în alte câteva limbi europene.În anul 2013, Ioana Pârvulescu a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură. TRADUCERI: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă, 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007). ANTOLOGII: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012).

Mai jos puteţi urmări o galerie de imagini realizate de Dan Bodea:


Publicitate

Postaţi un comentariu