Hotelul Dacia – Zona zero a intereselor obscure

Hotelul Dacia din Satu Mare, monumentul simbol al judeţului a ajuns o adevărată ruină

Hotelul Dacia din Satu Mare, monumentul simbol al judeţului şi una dintre cele mai valoroase bijuterii arhitectonice din Transilvania, trece prin cele mai grele momente ale istoriei sale de peste un secol. Aflat în proprietatea miliardarului negreştean Vasile Ţânţaş în urma unei tranzacţii controversate, imobilul-monument de patrimoniu naţional a ajuns o adevărată ruină. Puţinul care se mai poate zări din faţada ascunsă de perdeaua de protecţie reprezintă amintirea tristă a unor decenii de glorie în care clădirea era omniprezentă pe toate cărţile poştale şi pe materialele de promovare ale municipiului Satu Mare. Criza financiară a dat peste cap planurile de modernizare a clădirii, iar şantierul abandonat de noul proprietar a lăsat în urmă un dezastru de proporţii. Ministerul Culturii a refuzat să-şi exercite dreptul de preemţiune, acuzând lipsa banilor, iar acum se încearcă o ultimă soluţie: exproprierea. Motiv pentru care miliardarul îşi caută evaluatori independenţi care să-i satisfacă pretenţiile financiare în negocierile cu autorităţile locale: 10-14 milioane de euro pentru o ruină! Suntem în zona zero a municipiului Satu Mare şi în zona zero a intereselor obscure.

 

Monument de importanţă universală

Considerată a fi una dintre cele mai frumoase construcţii arhitectonice din Transilvania, clădirea care a adopostit hotelul Dacia a fost inaugurată în anul 1902. Proiectul, fidel stilului secession, a fost unul extrem de apreciat la vremea respectivă, fiind premiat cu medalia de aur la un concurs de arhitectură din Viena, în 1910.

Ideea construirii hotelului Dacia în zona zero a Sătmarului a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, când autorităţile de la acea vreme au decis demolarea vechii primării, numite de localnici „Casa cu turn”, construită în 1777, şi înnoirea centrului oraşului. Destinaţia noii clădiri a creat polemici aprinse printre oficialii vremii, în final câştigând ideea promovată de primarul Herman Mihaly, care a propus construirea unui hotel modern care să găzduiască o cafenea, un restaurant şi o imensă sală de protocol. Astfel, în vara anului 1897, a fost organizat un concurs pentru conceperea de proiecte de edificii în vederea ridicării unui complex arhitectonic care să satisfacă exigenţele culturale moderne. Din cele 11 proiecte depuse şi evaluate de Comisia de arhitectură din Budapesta, a fost declarat câştigător cel conceput de arhitecţii Balint Zoltan şi Frommer Lajos. Cei doi au fost elevii şi continuatorii arhitectului Lechner Odon, promotorul stilului seccesion pe care l-a reprezentat cu cinste în vremurile de glorie şi clădirea Hotelului Dacia.

În perioada austro-ungară, hotelul a purtat numele de Pannonia, iar după 1918 a primit denumirea de Hotel Dacia. Odată cu ocupaţia horthystă din 1940, s-a revenit la vechea denumire, iar piaţa din faţa sa a primit numele „Horty Miklos”. După cel de-al doilea război mondial, s-a redenumit „Dacia”, iar pieţei i s-a conferit numele de Piaţa Libertăţii.

Camerele hotelului Dacia au găzduit de-a lungul timpului numeroase personalităţi printre care istoricul Nicolae Iorga sau scriitori precum Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi Octavian Goga. În 1938, pictorul Ion Ţânţaş a expus aici lucrările „Nunta Dacilor”, „Bătrânii” şi „Ţărăncuţa”. În acest moment, imobilul este clasat în lista monumentelor istorice de categoria A, adică acele monumente considerate a fi de importanţă naţională şi universală.

 

Centrul orașului Satu Mare în perioada interbelică

Centrul orașului Satu Mare în perioada interbelică

 

Un trecut recent plin de absurdităţi 

De-a lungul unui secol de existenţă, clădirea hotelului Dacia a trecut prin multe momente dificile, dar adevăratele probleme au apărut abia după 1995, odată cu privatizarea întregului complex. Aceasta s-a făcut prin metoda MEBO. În contextul unui haos legislativ, SC Dacia SA care administra complexul a trecut din proprietatea Statului Român, mai exact de la Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii Private, în posesia Asociaţiei Salariaţilor. Astfel s-a ajuns ca principalul monument arhitectonic al Sătmarului să intre pe mâna unor bucătari sau ospătari. Administraţia municipală a încercat să reintre în posesia imobilului invocând faptul că societatea Dacia preluată de salariaţi administra complexul fără să deţină clădirea, dar demersul a eşuat definitiv în anul 2005.

În această perioadă, preşedintele Consiliului Judeţean de atunci, Szabo Ştefan, care era şi administrator al firmei SC Dacia SA, a intrat în posesia clădirii, deşi ocupa o funcţie publică. În anul 2007, acesta a vândut imobilul contra sumei de 1, 7 milioane de euro milionarului Vasile Ţânţaş. De altfel, tranzacţia a fost anchetată la acea vreme de DNA şi de Poliţie, fiind vizată inclusiv o operaţiune de spălare de bani, însă s-a soldat cu NUP. Un NUP pentru care DNA l-a trimis în judecată pe comisarul Adrian Bota, condamnat în cursul lunii iunie 2013 la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Potrivit procurorilor DNA, poliţistul Bota a solicitat în 2007 preşedintelui CJ Satu Mare de atunci, Ştefan Szabo, două cabinete medicale, oferindu-se în schimb să-i rezolve dosarele în care era cercetat. Însă ex-preşedintele Ştefan Szabo a rămas cu NUP-ul şi cu banii.

 

Hotelul Dacia în 2007 – Sursa foto : flickr.com/ Rafal N.

Hotelul Dacia în 2007 – Sursa foto : flickr.com/ Rafal N.

 

Renovare abandonată, autorităţi dezinteresate

Miliardarul Vasile Ţânţaş nu s-a mulţumit să renoveze complexul, ci şi-a propus să-l transforme într-unul de cinci stele. A fost întocmit un proiect care viza consolidarea, restaurarea, recompartimentarea, reamenajarea şi mansardarea imobilului. Iniţial, lucrările estimate la 4, 5 milioane de euro au fost începute de o firmă autorizată în domeniul intervenţiilor asupra imobilelor de patrimoniu. Ulterior, lucrările au fost subcontractate unei alte firme, a cărui patron este directorul de la SC Dacia SA, Radu Hosu, care nu avea autorizaţie pentru acest tip de intervenţii. Criza financiară care a venit rapid a dus în faliment societatea SC Dacia SA, iar proprietarul a abandonat lucrările.

Conform legii, odată sistate lucrările, proprietarul monumentului istoric avea obligaţia de a elabora şi implementa un plan de conservare a clădirii. Nu s-a întâmplat acest lucru. Prin urmare, aşa cum reiese şi din rapoartele de constatare ale Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional (DJCCPN) a Judeţului Satu Mare, în prezent „imobilul se află în stare avansată de degradare ca urmare a sistării lucrărilor, existând pericolul distrugerii în continuare, fără şanse credibile de a se realiza măcar lucrări de conservare“. În acest moment, apa este principalul inamic al clădirii. În urma unui control efectuat de reprezentanţii Primăriei, ai Direcţiei pentru Cultură, Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) s-au semnalat următoarele nereguli: „lipsa unor bucăţi de ţiglă la nivelul învelitoarei; infiltraţii de apă la nivelul etajelor, inclusiv parter, elementele decorative din sala mare şi hol sunt compromise; igrasie la nivelul stâlpilor etc“. Lucrările efectuate în interiorul fostului hotel Dacia au afectat şi clădirea Filarmonicii Dinu Lipatti, în special peretele comun ce delimitează cele două construcţii. La vremea respectivă, lucrările au continuat în pofida unui raport de expertiză tehnică, efectuat de către conferenţiarul Victor Panţel de la Universitatea Baia Mare, care atrăgea atenţia asupra faptului că „lucrările de intervenţii care urmează să fie executate pot avea influenţe negative asupra corpului de clădire adiacent”, adică Filarmonica Satu Mare.

De parcă furia naturii şi dezinteresul proprietarului nu ar fi îndeajuns, imobilul devine o ţintă pentru hoţii de fier vechi. „Proprietarul a luat măsuri de prevenire a intrării prin efracţie însă acestea au fost aplicate doar pe partea din faţă a clădirii. Prin spate se poate pătrunde în continuare în imobil. Chiar am semnalat în acest sens dispariţia unor profile metalice“, ne-a declarat Mircea Drăgan, inspector în cadrul ISC Satu Mare. Este greu de crezut că proprietarul hotelului Dacia va mai investi vreun ban în conservarea clădirii din moment ce şi-a anunţat dorinţa de vânzare încă din 2010.

 

Hotelul Dacia în vremurile de glorie / Sursa foto: flickriver.com

Hotelul Dacia în vremurile de glorie / Sursa foto: flickriver.com

 

Așa arată acum interorul hotelului / Sursa foto: Direcția pentru Cultură Satu Mare

Așa arată acum interorul hotelului / Sursa foto: Direcția pentru Cultură Satu Mare

 

Exproprierea – ultima soluţie 

Deşi la preţul dictat de piaţa imobiliară se adaugă şi valoarea istorică şi artistică a clădirii, potenţialii cumpărători nu s-au înghesuit la uşa proprietarului. Cauza pare a fi preţul prohibitiv cerut de miliardar. „Domnul Ţânţaş a cumparat clădirea în 2007, într-o perioadă de boom imobiliar, cu suma de 1, 7 milioane de euro. El spune că a investit până acum încă 4, 5 milioane de euro. Fie. Însă acum, într-o perioadă de criză a pieţei imobiliare, dânsul vehiculează sume de 10 sau chiar 14 milioane de euro, ne-a declarat George Vulturescu, director executiv al DJCCPN Satu Mare, instituţia cea mai implicată în salvarea clădirii Dacia. Acelaşi lucru nu se poate spune despre forul tutelar al instituţiei sătmărene, şi anume Ministerul Culturii (MC). Acesta, ca reprezentant al statului român, a avut în nenumărate rânduri posibilitatea de a achiziţiona clădirea-monument istoric. Nu a făcut-o. „Ministerul Culturii putea uza de dreptul legal de preemţiune. Suma cerută însă li s-a părut prea mare celor de la Bucureşti. Eu însumi am criticat doi miniştri ai Culturii (n.r. Theodor Paleologu şi Kelemen Hunor), superiorii mei la momentele respective. I-am acuzat public că nu găsesc o soluţie pentru a salva acest important monument istoric. La fel, am făcut nenumărate demersuri către Primărie şi Consiliu Local. Toţi spun că nu îşi permit să cumpere această clădire“, a adăugat George Vulturescu, acuzând totodată cadrul legislativ care îi limitează extrem de mult posibilităţile de acţiune.

Aceeaşi reticenţă au arătat-o şi investitorii privaţi. Marile lanţuri hoteliere dau vina pe fluxul mic de turişti care vizitează municipiul Satu Mare.

„Nu ne permitem să investim sume de zeci de milioane de euro într-un hotel fără a avea siguranţa că vom avea o medie a gradului de ocupare de cel puţin 70% pe an. Din acest punct de vedere, Satu Mare nu pare prea atractiv”, spune reprezentantul unui lanţ hotelier.

Aşadar, soluţia salvatoare se află în continuare în mâinile statului român, în condiţiile în care preţul cerut de proprietar este uriaş.

Deşi limitat, cadrul legislativ actual a permis instituţiei condusă de George Vulturescu să facă o ultimă tentativă de salvare a imobilului, şi anume propunerea de expropriere. Astfel, în adresa făcută de DCCPN către Consiliul Judeţean se solicită, pe baza legii 422/2001, iniţierea „procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a monumentului mai sus menţionat (n.r. Complex Dacia), în vederea salvării de la degradare şi distrugere“. Deşi în ambele cazuri statul urmează a fi proprietarul imobilului, procedura de expropriere diferă total de aceea de exercitare a dreptului de preemţiune. Principalul element de diferenţiere a celor două proceduri îl reprezintă modul de achiziţionare. Dacă în cazul preemţiunii proprietarul este liber să hotărască valoarea de vânzare, procedura de expropriere presupune stabilirea unui preţ de către un evaluator independent şi echidistant. Dacă în cazul preemţiunii proprietarul este liber să hotărască valoarea de vânzare, procedura de expropriere presupune stabilirea unui preţ de către un evaluator independent şi echidistant.

 

În spatele clădirii și-au făcut loc bălăriile

În spatele clădirii și-au făcut loc bălăriile

 

 

Filarmonica, mari semne de întrebare

La începutul acestui an, opinia publică şi autorităţile aflau oripilate că Filarmonica Dinu Lipatti se află şi ea în proprietatea miliardarului Vasile Țânțaș. Primăria Satu Mare a încercat în 2011 să întabuleze clădirea Filarmonicii, dar Prefectura Satu Mare a atacat în contencios administrativ hotărârea emisă în acest sens de Consiliul Local. Sentinţa Tribunalului Satu Mare care anula hotărârea CL datează din noiembrie 2012, însă primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a anunţat acest lucru public doar în cursul lunii ianuarie 2013. Cu acea ocazie, reprezentanţii miliardarului au oferit la vânzare clădirea Filarmonicii la preţul de 3, 5 milioane de euro, în condiţiile în care nu plătiseră niciun leu pentru ea. Au urmat mai multe runde de discuţii cu miliardarul, pentru ca la sfârşitul lunii aprilie să fie anunţat compromisul: o comisie mixtă care are un rol tehnic de a trece Filarmonica în proprietatea municipiului şi începerea demersurilor pentru cumpărarea clădirii hotelului Dacia cu scopul de a fi transformată în centru multicultural.

 

10 milioane euro pentru o ruină

De ce renunţa de bunăvoie miliardarul la pretenţiile de 3 milioane de euro pentru clădirea Filarmonicii? Poate pentru că urmează negocierile pentru vânzarea hotelului.

“Proprietarul a transmis dorinţa ca Dacia să fie preluată de cineva. Am vorbit cu conducerea Consiliului Judeţean şi am dori ca împreună, cele două instituţii, să preluăm această clădire. Am acord verbal de la Consiliul Judeţean, dacă firma îşi doreşte să preluăm clădirea o putem face, la o sumă transparentă stabilită de experţi, în rate. Am putea obţine fonduri de la Ministerul Culturii sau fonduri europene pentru modernizare”, declara primarul Dorel Coica la sfârşitul lunii aprilie.

Două luni mai târziu, la sfârşitul lunii iunie, Primăria Satu Mare câştiga în instanţă clădirea Filarmonicii Dinu Lipatti.

Consiliul Județean nu pare a dispune de fonduri pentru o asemenea achiziție. „Domnul primar Coica a lansat ideea ca noi, Consiliul Judeţean, să acoperim costurile de achiziţionare a clădirii Dacia, pentru a fi amenajată ca sediu al Bibliotecii Judeţene. Ideea nu este sustenabilă din moment ce cu doar o mică parte din acei bani putem pune la punct actuala clădire a Bibliotecii. Vorbim totuşi despre banii contribuabililor“, ne-a declarat Ciprian Fabian, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean.

Cine vor fi experţii care vor stabili preţul de vânzare al hotelului Dacia? Deocamdată greu de ghicit. Surse din administraţie susţin că miliardarul Vasile Ţânţaş caută deja experţi agreaţi şi de autorităţi, care să îi satisfacă pretenţiile financiare: 10-14 milioane de euro. În condiţiile în care clădirea necesită investiţii de milioane de euro ca să fie adusă la un stadiu acceptabil. De altfel, chiar și reprezentanții proprietarului recunosc că pentru a aduce Dacia la un nivel rezonabil este nevoie de investiții minime de 5 milioane de euro.

 

Ofertă de 5 milioane euro pentru Conti

Că pretențiile miliardarului Țânțaș pentru ruina numită Dacia sunt enorme demonstrează și prețul oferit pentru achiziționarea Hotelului Continental din Cluj Napoca. Omul de afaceri clujean Ioan Bene, proprietarul firmei Napoca Construcții SA, a depus o ofertă de cinci milioane de euro la firma de insolvenţă care administrează Hotelul Continental, clădirea-simbol a Clujului. Într-o declaraţie pentru site-ul ziardecluj.ro, Ioan Bene i-a asigurat pe clujeni că acest simbol al oraşului va fi respectat până la ultima ţiglă. “Voi reface prestigiul acestei clădiri minunate şi, cu modestele mele puteri, o să îi redăm hotelului Conti demnitatea de odinioară, ca să nu mai fie o carie imobiliară în inima oraşului”, a declarat afaceristul Ioan Bene. Potrivit acestuia, clădirea va fi refăcută în întregime atât pe exterior, cât şi pe interior, cu funcțiunea de hotel de cinci stele. În perioada de boom economic imobilul a fost evaluat de experți imobilari la 14 milioane de euro.

 

 

 

 

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu