Horia Nasra: „Boc s-a plicitisit de Consiliul local”

Horia Nasra

Printre, până la urmă, puținele fețe noi de la masa Consiliului Local al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca se numără social-democratul Horia Nasra. După ani buni în care a stat la umbra liderilor filialei în calitate de purtător de cuvânt al partidului și a îndeplinit și funcția de lider al tinerilor pesediști, Nasra a prins un loc pe scurta listă de consilieri social-democrați. Pentru proaspătul consilier local urmează patru ani la acea parte a mesei la care stă opoziția, iar botezul i-a fost făcut încă de la prima ședință, când consilierii din tabăra adversă i-au blocat prin vot accesul în comisia de învățământ-cultură.

Citiți și: Social-democraţii clujeni nu-s de acord să-i conducă Nasra

-Ce înseamnă pentru tine oportunitatea de a fi consilier local pentru următorii patru ani?

-Este o responsabilitate, în primul rând față de clujeni iar în al doilea rând față de colegii din PSD pentru că se așteaptă să avem o activitate mai intensă, mai punctuală la adresa administrației Boc. Mai mult decât atât sunt convins că toți clujenii așteaptă proiecte asumate în acești patru ani, clare, cu impact direct pentru 2-3 generații și nu pentru un ciclu electoral.

-Ce planuri ai pentru următorii patru ani din acest punct de vedere și care crezi că sunt principalele probleme pe care le-ai putea rezolva din această postură?

-Am trei planuri mari și simple totodată: primul vizează transparența Primăriei Cluj-Napoca și a Consiliului Local Cluj-Napoca. Am promis în campanie că voi susține transmiterea live a ședințelor Consiliului Local, o realitate din iunie 2004 în Timișoara și din 2007 în București.

Apoi, gândesc alături de cel puțin doi clujeni un proiect de infrastructură de anvergură. Sper ca în toamnă să-l finalizăm. Nu sunt adeptul artei cârpelii în infrastructură, nu cred în soluții de moment, având în vedere explozia demografică care va continua în următorii ani.

Susținerea modernizării și reabilitării cât mai multor școli și spitale sunt alte obiective importante pentru grupul PSD din Consiliul Local Cluj-Napoca.

Acestea sunt cele trei direcții care mă preocupă, desigur veți mai afla proiecte noi susținute și comunicate alături de Corina Croitoru și Dan Morar.

-Cum ai descrie drumul pe care un tânăr politician trebuie să îl urmeze de la a fi un simplu membru de partid, la a deține funcția de consilier local?

-Nu cred că există o rețetă a fericirii în politică: cum ajungi consilier local, județean, cum ajungi deputat, prim-ministru… Vorba lui Einstein „Logica te va duce din punctul A în punctul B. Imaginaţia te va duce oriunde” Cam așa și în politică, practica te poate duce oriunde.

Cert este că recomand tinerilor ori să facă voluntariat în ONG-uri ori să intre în politică, ajută mult ca experiență de viață. Pe de altă parte îi atenționez să fie vigilenți și la bolovanii din politică, pentru că sunt mulți și să nu devină la rându-le mici bolovani politici.

Fac de opt ani politică, sunt și eu destul de hârșâit în această activitate, am deprins  multe obiceiuri proaste în acești ani, însă tind să cred că am început să mă tratez din timp. De asemenea, este important să faci uneori și un pas în lateral, să vină alți colegi. Ori muncești, ori ești fratele, fiul, vărul cuiva. Cam astea sunt variantele. Eu cred că am avut și noroc.

-Ai avut deja parte de „botez” în CL, când consiliul ți-a refuzat cererea de a fi membru în comisia de învățământ-cultură. Cum ți s-a părut acest episod și cum te raportezi la ideea că, în esență, aflându-te în opoziție, te-ar putea aștepta multe astfel de momente în următorii patru ani?

-Nu am dorit să fac parte din acea comisie pentru un moft. Colega mea, Corina Croitoru, și-a dorit să facă parte din acea comisie. Corina este este profesor de limba și literatura română în cadrul Liceului “Gheorghe Șincai”, cercetător postdoctoral și asist. dr. asociat la Facultatea de Litere, doctor în filologie (summa cum laude), eu sunt de meserie profesor de istorie și în perioada facultății am fost implicat activ într-unul dintre cele mai importante ONG-uri de drepturi civile și democrație din România, Miliția Spirituală. În prezent sunt voluntar în Crucea Roșie România și în asociația Dispersie.

Amândoi eram calificați pentru a face parte din respectivele comisii, pentru a muncii în ele, iar liderul nostru de grup, Dan Morar, a cerut să fim amândoi în comisia respectivă. Însă pentru PNL și Boc, chiar larg majoritari fiind, democrația nu contează.

Gestul scurt al domnului Emil Boc  de a mă bloca să intru în acea comisie a fost unul tipic unui dictator plictisit. A gesticulat nervos, dar plictisit precum Kim Ir-sen în vacanță. Boc s-a plictisit de aceste ședințe, oricine realizează asta! Este adevărat, există o diferență de vârstă între noi și sincer îmi pare rău că experiența din București l-a schimbat politic, l-a făcut mai egocentrist. Oricum nu înțeleg situația, pentru că PNL avea majoritate în acea comisie și cu doi PSD-iști. Pur și simplu Boc nu a vrut iar consilierii liberali au executat ordinul.

Citiți și: Corina Croitoru, consilier local PSD: „Tinerețea nu e întotdeauna o garanție împotriva mârșăviei”

Bashar Molhem, cel mai tanar consilier local: „Casa mea este Cluj-Napoca. E normal să mă implic politic aici”

Cum e să fii consilier local şi cam cum se fac jocurile în Consiliul Local Cluj-Napoca

Distribuie:

Postaţi un comentariu