Golfee, locul de joacă al tuturor: „Filosofia localului este zâmbetul. Absolut oricine găsește ceva de făcut aici”

La etajul trei al întortocheatului complex comercial Central de pe strada Regele Ferdinand din Cluj puteți găsi un local suficient de atipic încât să atragă atenția. Se numește Golfee și dincolo de a fi o cafenea cochetă este și un mic parc de distracții pentru cei mari și cei mici în care mini-golful este regele. Cu o investiție de peste 20.000 de euro, Ada Prundar, o fostă jurnalistă încă pasionată de frumusețile meseriei, a pornit spre drumul antreprenoriatului și a trecut de partea cealaltă a interviului. Ce este mini-golful, cât de distractiv e și ce valori promovează Golfee, un local construit de mâinile dibace a patru oameni, ne-a spus chiar Ada, invitându-ne la tură pe cele 18 piste create cu multă imaginație din obiecte reciclate, prietenoase cu natura.

Cum a apărut ideea localului Golfee și de ce te-ai gândit tocmai la un local în care mini-golful, un sport puțin cunoscut la noi, să fie în centrul atenției?

Au fost odată ca niciodată un băiat și o fată. Așa încep poveștile cu final fericit, nu? Ei bine, la noi sunt un băiat și 3 fete. “S-au întâmplat” cu grijă și deși niciunul nu avea aceeași meserie sau pregătire, aveau un lucru în comun. Erau copii. Și știi și tu cum sunt copiii, au vise și își doresc tot felul de lucruri, mai mult sau puțin năstrușnice. Așa că s-au pus toți la o masă și au hotărât că acum, în jurul vârstei de 30 de ani, e un moment perfect să își facă un loc în care să se joace. Cei patru se scutură bine de idei, devin serioși, dar rămân jucăuși, și își adună toate forțele ca să creeze un loc în care oricine vine să se poată juca. De ce minigolf? Pentru că nu mai există în Cluj și e mult prea distractiv să nu aibă și clujenii acces la el, pentru că e un joc care încurajează comunicarea, îndemânarea, dar și competitivitatea și pentru că aduce multe zâmbete pe fețele oaspeților noștri.

Sunt multe localuri „sportive”. Prin ce se diferențiază Golfee?

Ne place să spunem că tot ceea ce facem noi e diferit. Implicit Golfee. Atunci când ajungi la noi, te invităm să iei loc pe scaunele și băncuțele făcute cu mânuțele noastre dibace. Iar bunătățile de la bar ți le vom servi pe mese făcute tot de noi, cu și din materiale reciclabile, paleți și cauciucuri. Vei vedea tot felul de decoruri pe care nu le mai vezi în vreun magazin de profil sau alte localuri și centre de distracție. De ce? Pentru că sunt rodul imaginației noastre și realizate din tot felul de lucruri care aruncate ar fi dăunat planetei. Pistele sunt construite și ele tot de noi, din plăci de OSB și lemn. Obstacolele de pe ele sunt tot felul de lucruri care nu își mai găseau locul în casele noastre, de la calculatoare vechi, găleți de plastic sau cutii de carton. Și “sportul” pe care noi îl promovăm cel mai cu drag, este antrenarea minții în tot felul de activități de creație. De la foile de colorat de pe mese, boardgames, nisipul kinetic și până la terenul de minigolf.

Care e „filozofia” localului tău și ce valori încerci să promovezi? Care e publicul tău țintă?

Filosofia localului este zâmbetul. Cum să-l provocăm, cum să-l întreținem, cum să-l primim și, poate cel mai important, cum să-l prețuim. O bună parte dintre oaspeții noștri au spus că au avut senzația că au ajuns în altă lume când au intrat aici. Că te cuprinde o stare de zen, că decorurile, muzica, atmosfera te îmbie toate la relaxare. Și peste toate astea, Golfee este locul în care copiii între 2 și 99+ de ani se pot juca. Absolut oricine găsește ceva de făcut. Copiii se pot da pe tobogan până în piscina cu bile, se pot cățăra pe peretele făcut din cauciucuri sau pot sări șotron și coarda. Oamenii mari se pot relaxa la minigolf, pot colora, pot juca boardgames, pot citi, pot deveni artiști în lădița cu nisip kinetic, iar în tot acest timp își pot hrăni trupul cu bunătăți de băut de la cafenea.

Ce te-a determinat să lași la o parte presa și să te îndrepți spre antreprenoriat?

Presa nu se lasă la o parte. Ea se păstrează fie fizic, ca activitate de zi cu zi, fie în suflet, prin materiale filmate, fotografii făcute și amintiri dragi. Și când poți să aduci o părticică din ceea ce iubești din suflet cu tine în antreprenoriat și să și faci oamenii mai des să zâmbească e cu atât mai împlinitor. Oamenii fug de jurnaliști, în general. Nu le înțeleg meseria. Am avut norocul să dau de oameni frumoși însă, de-a lungul anilor de presă, care m-au convins și mai mult că îmi place să lucrez cu ei și să îi văd zâmbind.

Sunt anumite lucruri învățate în anii de presă care acum te ajută în business-ul tău?

De-a lungul anilor de presă am cunoscut mulți oameni. Cu unii am știut cum să mă comport, cu alții poate că aș fi putut face o treabă mai bună. Am învățat multe din asta. Așadar, pornind de la comunicare, negociere, rezolvat o sută de chestii în foarte scurt timp, generat idei pe bandă rulantă și lăsat imaginația să zburde, până la îndeplinirea unor deadline-uri, seriozitatea în tratarea fiecărei situații în parte și diplomația.

Ca jurnalist întâlnești mulți oameni care încearcă să își dezvolte propriile afaceri. E mai greu acum, când chiar tu ești „subiectul”?

E greu acum când trebuie să răspund la niște întrebări, în contextul în care sunt obișnuită ca eu să le pun. E amuzant și totodată flatant. Și o provocare. Pe care am acceptat-o cu cel mai mare drag.

Planuri de viitor?

Nenumărate. Nu ne-ar ajunge paginile ziarului să vi le spun pe toate. Pe termen scurt, un campionat de minigolf care începe fix în aceste zile, cu un premiu de relaxare la munte și multe alte premii care să ne facă oaspeții să zâmbească, un eveniment caritabil împreună cu prietenii de la Beard Brothers, pachete de teambuilding pentru firme și ateliere de creație pentru oameni mici și mari.

La Golfee, o tură de minigolf costă 10 lei pentru copiii între 7 și 14 ani, iar pentru persoanele mai mari de 14 ani, prețul este de 20 de lei. Traseul complet conține 18 piste cu grad de dificultate tot mai ridicat pe măsură ce avansezi pe traseu. Oaspeții pot juca în grupuri de minim două persoane și maxim cinci. Întrucât localul dispune de locuri de joacă pentru copii sub 7 ani, la care accesul costă 10 lei, la Golfee se pot organiza și petreceri pentru cei mici. Pentru astfel de evenimente prețurile pornesc de la 200 de lei și pot ajunge la 600 de lei, în funcție de complexitatea evenimentului și numărul de persoane.


Publicitate

Postaţi un comentariu