Fosta conducere a Muzeului de Istorie, urmărită penal pentru abuz în serviciu

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei/ Foto: Dan Bodea

Fosta conducere a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) este urmărită penal de procurori ai DNA pentru acte de abuz în serviciu în legătură cu licitația de reamenajare a instituției, câștigată de SC Artex Services International SRL.

Potrivit unui comunicat de presă dat marți publicității,  Viorica Crișan, la data faptelor directorul general al MNIT, este următiră penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (7 acte materiale ), iar Emilia Taloș, la data faptelor contabil șef al MNIT, este acuzată de infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (6 acte materiale). 

În aceeași cauză mai sunt cercetați și trei foști sau actuali angajați din Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN): Mircea Cristian Staicu, la data faptelor secretar general al ministerului, Roxana Bălăuță, la data faptelor directorul adjunct în cadrul ministerului și Constanța Grosu, referent în cadrul MCCPN. Toți trei sunt acuzați de infracţiunea abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (3 acte materiale)

De asemenea, SC Artex International Services SRL Bucureşti este cercetată pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, în condiţiile în care funcţionarul public a produs un folos material necuvenit faţă de o persoană juridică, în formă continuată (5 acte materiale)

Potrivit DNA,  la data de 25.11.2009 a fost semnat contractul de cesiune „Amenajare muzeală”, între MNIT,  reprezentată de directorul general Viorica Crişan şi contabilul şef Emilia Taloș, pe de o parte, și SC Artex, pe de alta. Contractul avea ca obiect „ansamblul de opere de creaţie intelectuală şi artistică intitulat: amenajare muzeală”, în spaţiile Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. S-a stabilit că preţul total al contractului este de 11.000.000 euro (echivalentul a 47.080.000 lei), la care se adaugă TVA 19%, în valoare de 2.090.000 euro (respectiv 8.945.200 lei). Contractul a fost încheiat pentru perioada 25.11.2009-31.07.2011.

Din probele administrate a rezultat că atribuirea execuţiei lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Amenajare muzeală” s-ar fi efectuat cu nerespectarea procedurilor legale privind achiziţiile publice, iar efectuarea de plăţi/cheltuieli de capital, în sumă totală de 6.939.565 lei, la acest obiectiv de investiţii, a fost făcută pe baza unor documente justificative care nu reflectă realitatea, sau a fost făcută pentru servicii şi lucrări neexecutate.

Astfel, susțin procurorii DNA, MNIT a efectuat plăţi, în trei tranşe, în perioada 23.12.2009 – 29.12.2009, către SC Artex, folosind în acest scopt sume de bani solicitate abuziv de Viorica Crişan şi Emilia Taloş de la minist, fără să furnizeze niciun element cu privire la modul de stabilire al valorii estimate a obiectivului de investiţii.

În baza solicitărilor făcute de MNIT,  cei trei funcţionari din cadrul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, au aprobat, cu încălcarea prevederilor legale, suplimentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al MNIT, pe anul 2009, cu suma de 7.663.000 lei, în trei tranşe.

Rezumând, fosta conducere a MNIT este suspectată că a plătit aproape 7, 7 milioane de lei, fără justificare, către SC Artex. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei s-a închis publicului din 2009, exact pentru efectuarea reamenjării muzeale. Aceasta ar fi urmat să dureze doi ani. Momentan MNIT, cel mai important muzeu de istorie din jumătatea vestică a României, organizează doar expoziții temporare.


Publicitate

Postaţi un comentariu