Florin-Stefan Morar: „Am găsit exact ce căutam la Harvard, un loc în care sunt foarte fericit”

Doctorand la Harvard

Sunt tineri, ambiţioşi şi tobă de carte. Vorbim despre studenţii români de pe mapamond care au avut curajul şi perseverenţa de a-şi urma pasiunea pentru studiu şi visele în cele mai diferite puncte de pe glob. Transilvania Reporter îşi propune să vă prezinte săptămânal în cadrul campaniei „Români în amfiteatrele lumii” poveştile de viaţă, pasiunile şi realizările celor mai valoroşi şi premiaţi tineri români, care studiază la unele din cele mai prestigioase universităţi din lume sau care au ales să înveţe în locuri dintre cele mai surprinzătoare pentru a-şi lărgi orizontul şi experienţa de viaţă.

Bistrițeanul Florin-Ștefan Morar este în prezent doctorand la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii în cadrul departamentulului de Istoria Științei. Dorința de a studia și de a-și pune semnătura pe o cercetare cu adevărat valoroasă l-a făcut să își dorească să studieze alături de cei mai buni profesori și cercetători ai lumii, iar după multă muncă, visul i s-a îndeplinit.

Ajuns la Harvard, a publicat diverse articole în revistele de top, a participat la conferințe de specialitate și nu în ultimul rând a obținut o serie de burse și premii prestigioase pentru cercetarea sa. Cunoaște opt limbi, iar una dintre pasiunile sale este aceea de a călători, de a explora noi și noi locuri din lume. Vă invităm să îl cunoaștem mai bine și să descoperim împreună motivele pentru care acesta a decis să studieze în amfiteatrele lumii, în detrimentul celor naționale. 

Reporter: Multor tineri le este greu să aleagă ce vor să devină când vor fi „mari”. Tu când anume ai decis pe ce domeniu îţi doreşti să te specializezi?

Florin-Ștefan Morar: Nu cred că a a existat un moment neapărat când am hotărât să mă „specializez.” Şi nu cred că mi-am propus neapărat vreodată să fac un anume lucru când am să mă fac mare. Cred că dacă stau să mă gândesc sunt un om care s-a construit observând lumea și observându-mă pe mine și din aceste observații am luat decizii pe care le-am crezut potrivite. Am încercat atât cât am putut să îmi urmăresc inima și pasiunea și am refuzat categoric pe oricine și orice încerca să îmi impună altceva. Părinții mei au avut cred marea înțelepciune să îmi lase libertatea, și, ar trebui să spun, responsabilitatea, să decid eu pentru mine. E un avantaj enorm să ai asta. Mi se pare înfiorător de trist când mă gândesc câți părinți din România își împing copii spre cariere inadecvate care sună bine și dau aparența succesului. Câți nu fac „management” sau „studii europene”, whatever that means.

Cred că e important să realizezi că poți să ai succes în orice, că poți să îți construiești viața pe care simți că ai nevoie în orice domeniu, și contează să fi pasionat de ceea ce faci și să muncești pentru a-ți realiza pasiunea. Poate că ar trebui să insist totuși pe muncă mai mult, nu vreau să se lasă să creadă că e ușor. În nici un caz nu e.

Nu vreau să vorbesc de studiile mele în România foarte detaliat. Nu vreau să identific locuri și persoane. Aș vrea să spun că erau foarte multe lucruri acolo care nu mi-au plăcut, că am învățat mai mult cum să nu fiu decât cum să fiu ca intelectual. Erau la litere, filosofie și istorie în universitate nenumărați indivizi de competență îndoielnică. Cărți doar de sinteză, fără nicio cercetare în spate. Lipsa de cunoștințe lingvistice adecvate și astea sunt păcate relativ ușoare, într-un context în care mai există plagiate. Văzând asta eu, și cred că nu numai eu, împreună cu alții din generația mea, mi-am propus că dacă e să fac cercetare la nivel academic, trebuie să fie originală, serioasă, pe surse noi, cu competențe clare. E dificil, mi-a luat ani, dar sunt mulțumit de ceea ce produc. Până acum nu mi-am încălcat standardele.

La un alt nivel, și schimbând registrul, cred că am beneficiat de un lucru la Cluj care există în foarte puține alte locuri. Există la Cluj printre cei pasionați de cărți și de munca intelectuală indiferent de disciplină (până la urmă ce contează disciplinele?) o cultură a discuției, ba chiar o cultură de cafenea. Îmi amintesc cu mare plăcere multe din dezbaterile de la cafeneaua BCU sau chiar din Insomnia. Erau discuții cel mai adesea care nu duceau nicăieri, dar asta nici nu era important. Conta că ne făceam plăcere unul altuia discutând despre cărți. Surprinzător asta mai continuă încă. Datorez enorm, mai mult decât știu și ei probabil prietenilor mei din timpul studenției la Cluj (în special lui Ovidiu și Radu). 

Reporter: De ce ai decis să pleci să studiezi în afara țării?

Florin-Ștefan Morar: În esență, am decis să plec pentru că deși iubeam Clujul și îmi plăcea atmosfera culturală de acolo, eram complet dezamăgit intelectual de universitate, de profesorii mei care îmi ofereau prea puțin și nu mi-am văzut viitorul acolo. Am plecat inițial în Germania printr-o bursă DAAD. Am învățat germană singur în Romania pentru că credeam că e necesar să o cunosc și pentru că voiam să le arăt prietenilor mei că pot să o fac. Apoi am făcut și un master în Franța, mai mult pentru că aveam prieteni acolo și pentru că am crezut că e important pentru dezvoltarea mea intelectuală să petrec ceva timp la Paris. Îmi amintesc și de acel timp cu plăcere, în special de serile de biliard în beciul École normale supérieure.

Reporter: Ești în prezent doctorand la Universitatea Harvard în departamentul de Istoria Ştiinţei. Cât de greu este să ajungi să îţi faci doctoratul la una dintre cele mai prestigioasse universităţi ale lumii?

Florin-Ștefan Morar: Am plecat în Statele Unite pentru că vroiam să fac un doctorat riguros care să îmi dea timp să mai învăț lucruri noi, să predau, să am suficiente resurse materiale, să pot călători. Am găsit exact ce căutam la Harvard, un loc în care am fost și sunt foarte fericit. Am ajuns acolo prin cercetarea pe care am desfășurat-o anterior în Germania în timpul masterului care m-a dus spre a găsi direcții noi în istoria științei. Am studiat la Bielefeld, o universitate din Nord Rhein Westfalen care are departamente excelente de istorie și sociologie.

Reporter: Teza ta de doctorat se focusează pe schimburile de cunoştere dintre Europa şi China dintre secolele 16 şi 19. Cum anume ţi-ai ales această temă? În mare, care erau schimburile studiate dintre cele două regiuni?

Florin-Ștefan Morar:  Am studiat limba chineză după ce am ajuns la Harvard. Am făcut-o în principal din motive intelectuale. Voiam cu orice preț să produc o cercetare nouă în domeniu și am ajuns destul de repede la concluzia că nu are rost să merg pe căi bătătorite. O mare parte din românii care studiază în străinătate, cred fac greșeala să studieze tot lucruri europene. Ce rost are să mai scriem încă o carte despre Heidegger (o mare pasiune încă în România) sau despre Descartes sau Galileo – există deja biblioteci întregi!

Ar trebui să avem curajul să studiem lucrurile care sunt mai puțin evidente, mai necanonice, din punctul nostru de vedere marcat Eurocentrist, care poate ne pot da nişte răspunsuri la probleme la care nu ne-am gândit în întregime, dar care ne marchează prezentul. China e în o multitudine de moduri un loc fără de care nu putem gândi până la capăt modernitatea și în special încrucișarea dintre globalizare și știință care determină lumea noastră așa cum o știm din secolul 16. Trebuie să ne gândim că fără China nu exista de pildă rețeaua globală de comerț, care a apărut în momentul în care argintul a fost exportat din America de Sud și Japonia de către spanioli și portughezi pentru a fi schimbat pe produse tipic chinezești precum porțelanul și mătasea.

Aceste schimburi comerciale au adus și specii noi de animale și plante care au spart vechile moduri de a clasifica cunoașterea, moștenite de la greci și romani. De asemenea, trebuie să ne dăm seama că în perioada modernității timpurii structura de putere a lumii era inversată: Europa era slabă, iar China practic singura mare putere a lumii – o țară de dimensiunea unui continent, centralizată, bine organizată, care poseda un sistem de scriere și alfabetizare extinsă. În fața acestor fapte vechea narațiune a științei care apare în Europa, în timpul revoluției științifice și se răspândește în alte locuri e nesustenabilă. Să studiezi relațiile de cunoaștere și putere dintre Europa și China înseamnă să studiezi o imagine în oglindă a lumii cu care ne-am obișnuit. Aceea era o lume în care de fapt Europa era slabă și ceilalți, în special China, erau puternici, o lume care merită să fie studiată pentru că pare a fi lumea spre care ne îndreptăm din nou în viitor.

Reporter: Ai fost în China în timpul cercetării? Ce alte ţări ai vizitat? Care te-a impresionat cel mai mult?

Florin-Ștefan Morar: Da, am fost în China. Am fost în total cumulat aproape doi ani, cu o perioada de un an și jumătate neîntrerupt. Am petrecut de asemenea perioade de timp mai îndelungate în Germania, Franţa, Spania, Portugalia, Olanda, Marea Britanie, Italia, Japonia și Korea. Toate locurile în care am fost m-au impresionat într-un fel sau altul. Nu cred că am un loc preferat. Cred că prefer mai degrabă câte un aspect din fiecare loc în care am fost. Îmi plac relațiile colegiale la Harvard și prietenia oamenilor din Portugalia, îmi place mâncarea din Kyoto în Japonia și cea din provincia Liaoning în China, culoarea luminii în Italia, scările din Montmartre în Paris și portul din Barcelona, interioarele colegiilor de la Oxford și plaja din Albufeira… Ar fi interesant dacă ar exista un singur loc care să le reunească pe toate. Dar asta nu se poate. De aceea trebuie să călătoresc.

Reporter: Ce îi sfatuieşti pe tinerii care doresc să studieze în afara ţării?

Florin-Ștefan Morar: Să o facă. E mult mai ușor decât pare, mai ales în zilele noastre. Nu există aici și dincolo. Orice punct de pe glob e doar la maxim 16 ore distanță. Până la urmă granițele cele mai dificil de trecut sunt cele interioare.


Publicitate

Postaţi un comentariu