Povestea Mărțișorului I. Gheorghe Cristea, un mărțișor din prima generație

Gheorghe Cristea/ Foto: Dan Bodea

Un domn mic de statură, cu față senină și glas cald: prof. univ. dr. Gheorghe Cristea. Cunoscutul fizician face parte din prima generație a Ansamblului Folcloric Studențesc Mărțișorul. Acesta a început să danseze însă mult mai devreme, de pe băncile școlii din satul său natal, satul Escu din județul Cluj. A venit la Cluj în 1956, ca student, când ansamblul începea să își formeze nucleul. Pe atunci, clădirea Casei de Cultură a Studenților nu exista încă. Deși ca student a început să frecventeze cursurile de gimnastică, dansurile au fost cele care l-au cucerit iremediabil.

„Mi-am început activitatea la trupa de gimnastică a universității. Făceam repetițiile la Școala de Coregrafie de pe strada Moților, lângă primărie. Aparatele de gimnastică erau în sala de repetiții a Şcolii de Coregrafie și nu știu cum ne-am intersectat într-o zi noi, gimnaștii, cu cei care veneau la dansuri. Mi-au plăcut dansurile mai mult. Aveam acolo o sală de repetiții, plină de oglinzi, iar instructor ne era directorul școlii, domnul Stroe. Spectacolele le susțineam la Casa Universitarilor. Am activat în ansamblu șase ani. Casa de Cultură a Studenților s-a înființat în 1957, dar nu a avut sediu decât din 1960, an în care a fost finalizată construcția”, își amintește cadrul universitar.

Gheorghe Cristea a fost atât solist, cât și dansator în cadrul Ansamblului Folcloric Mărțișorul.

„Trebuia mereu să mă grăbesc să mă îmbrac dintr-un costum în altul. Aveam trei, patru dansuri, iar la cântece intram cam de două ori, nu mai mult. Cântam în costumul de Bărbunc, dar la dansuri trebuia să fiu îmbrăcat în costumul specific zonei. Atunci totul era mai intim. Eram puțini cei care aveam activități în cadrul Casei de Cultură a Studenților. În prezent sunt vreo 30 de tipuri de activități care se desfășoară aici. Eram cam 20 în trupa principală.Veneau și alți dansatori noi, an de an. Cei care nu aveau talent, plecau. Multe dansuri au fost aduse de noi, din satele noastre. Dansul de Oaș, de exemplu, l-a adus colegul meu Vasile Bura, eu am adus Dansul Bărbunc, care se juca feciorește. Fiecare aducea un dans din zona lui, iar instructorul îl șlefuia. Noi, la țară jucam într-un singur loc, aici trebuia să umplem scena, iar aceasta era treaba regizorului, să găsească modalitatea prin care să punem dansul în valoare. Era o activitate plăcută”, își amintește Gheorghe Cristea.

Gheorghe Cristea și Vasile Bura/ Foto: Dan Bodea

Primele costume ale ansamblului au fost achiziționate de rectorul Constantin Daicoviciu pe vremea când s-a înființat Casa de Cultură a Studenților. „Rectorul era bun prieten cu Gheorghiu Dej și astfel a câștigat un fond pentru formațiile artistice ale universității și a cumpărat costume. Atunci am fost pentru prima dată îmbrăcați în costume noi. Am dat și un spectacol. După acesta, s-a dat o masă mare în foaierul Casei Universitarilor. Printre invitați a fost și Mihai Beniuc, poet. Era mic de statură, chiar mai mic decât mine. Noi am fost chemați să cântăm. La un moment dat, Daicoviciu îi spune lui Beniuc: «Și dacă te urci pe masă, eu sunt mai mare decât tine». Se urcă poetul imediat pe masă, așa bătrân cum era și cocoțat îl ia pe Daicovi de subsuoară. Rectorul îi spune râzând: «Măi, Beniuc, ești tu poet și cunoști limba română, dar văd că nu faci diferența dintre mare și înalt!» A fost un episod foarte drăguț pe care mi-l amintesc și acum cu plăcere. Altă dată, am fost invitați la masa recorilor și proprectorilor, care s-a ținut în cadrul restaurantului Casei Universitarilor. Daicoviciu ne-a spus să ne comandăm ce vrem de băut că va plăti el.

Un coleg a spus că noi nu bem decât un vin bun. Am comandat, iar la final rectorul le-a spus prorectorilor «Să știți că doar ei au comandat vin bun, iar voi toți ați comandat vinuri proaste». A fost o atmosferă foarte bună mereu”, spune profesorul universitar.

Gheorghe Cristea a împlinit de curând 80 de ani. Este în prezent cel mai în vârstă membru al ansamblui care mai participă la întâlnirile anuale organizate de Asociația Ansamblul Folcloric Mărțișorul. Își amintește că o fotografie cu acesta, surprins într-o fază de dans a rămas pe holul facultății în care și-a desfășurat activitatea, mai bine de 20 de ani, până când a avut o ceartă cu secretarul de partid care a decis să îi scoată fotografia de la locul de cinste în care se afla.

Ansamblul Folcloric Mărțișorul 1957

A studiat în America

„Am avut privilegii din această activitate, în sensul că mă cunoștea lumea, nu că îmi dădea cineva note mai mari. Am călătorit mult. În deplasări mergeam cu mașina, cu autobuzul, dar fără să avem nu știu ce condiții. Pe unde mergeam lumea ne invita să bem câte o țuică, iar în drum spre casă veneau uneori amețiți, și fetele și băieții. Era veselă atmosfera. Erau momente și momente. Odată am fost invitați la un spectacol la Sângeorz Bâi și venind de acolo, ne-a întors prin Beclean. De acolo era profesorul Liviu Maior. Când am ajuns acolo ne-a invitat pe toți la el acasă. Ce covoare aveau! Nu erau toate întinse, erau sucite prin casă, că nu era loc. Eram în jur de 30, în jur la masă, cu părinții lui. Afară ploua. Am murdărit covoarele acelea frumose!”, își amintește Cristea.

Deplasările se făceau la acea vreme mai mult prin țară. În 1960, acesta a prims prima deplasare în URSS, alături de ansamblu. S-a numărat printre norocoșii vremii, pentru că, prin natura profesiei, acesta a fost trimis ulterior la specializări, atât în URSS, cât și în Statele Unite ale Americii.

„În 1968 a plecat pentru un an în SUA, unde mi-a făcut o parte din doctorat la University of Illinois. Nu se pleaca ușor pe vremea aceea, într-adevăr, dar am primit ajutorul profesorului meu Ursu, care devenise subalternul Elenei. Am fost de trei ori în Rusia, o dată cu ansamblul și apoi am fost la specializare la Leningrad. Cât timp am stat în America, am dansat și acolo. La University of Illinois studiam studenți din 80 de țări. S-a organizat la un moment dat un spectacol și am dansat și eu, reprezentând România. Am cerut costume de la Ambasada României, dar în loc să aprecize, au spus că am dansat pentru bani, iar acțiunea mea nu a fost agreată de partid. În plus, deja se auzeau zvonuri că nu mă voi mai întoarce acasă. Era o practică oarecum obișnuită. Eu nu am vrut să rămân, în schimb soția mea, da. Cât eram plecat, mi s-a scos la concurs postul de lector la universitate. Cel care a ajutat-o pe soția mea să îmi depună actele pentru post, s-a înscris și el la concurs. A fost interesant. Nu m-am supărat. Acel om mi-a fost coleg de birou până la pensie”, își amintește profesorul.

Ansamblul Folcloric Mărțișorul 1961

 

Despre viața din cadrul Ansamblului Folcloric nu poate să spună decât că a fost una extraordinară, călăuzită de voia bună. „Alt timp liber nu aveam. Aveam repetiții de dans și de muzică populară. Mergeam de cinci ori pe săptămână la repetiții și de două ori la spectacole. Nu mai aveam altă treabă”, spune Cristea. Își amintește că în 1957, înainte ca ansamblul să se numească Mărțișorul, a luat locul I pe țară la muzică populară, fiind decorat de Ion Iliescu, pe atunci președintele Uniunii Tineretului Comunist.


Publicitate

Postaţi un comentariu