Ecstatic Dance, un concept inedit

Trei tineri pasionați de dans, dar și de autocunoaștere, Cristina Chirnogea, Irina Bardoczi și Lucian Conțiu, și-au propus să aducă la Cluj-Napoca un nou concept numit sugestiv Ecstatic Dance. Evenimentele create de echipa cu același nume își doresc să le arate oamenilor că suntem născuți pentru a dansa, chiar dacă nu ne dăm seama de acest aspect din cauza presiunilor sociale cu care ne confruntăm zi de zi, chiar în timpul orelor obișnuite de dans, de exemplu, când mișcările efectuate trebuie să fie executate într-un anume fel pentru a fi frumoase sau pentru a fi “aprobate” de cei din jur.

În cazul Ecstatic Dance nu există nicio regulă în acest sens. În schimb, conceptul născut la începutul anilor 2000 pe plajele din Hawaii ca o formă de exprimare liberă și de apreciere a muzicii prin dans,  răspândit astăzi în sute de orașe din întreaga lume, are propriile reguli pe care participanții trebuie să le urmeze cu strictețe: în timpul evenimentelor nu se bea, nu se fumează și nu se vorbește. Evenimentele sunt structurate în trei părți: încălzire, dans și relaxare, toate cu un scop bine stabilit.

Cum a ajuns acest concept în România? Clujul a fost al doilea oraș din țară, după București, care a organizat un eveniment de acest gen, iar „vinovată” de acest aspect este Cristina. Tânăra IT-istă a locuit un an în Barcelona, unde, chiar în prima săptămână petrecută pe meleagurile catalane a participat la un eveniment de Ecstatic Dance. „Nu auzisem înainte de acest concept, dar mi s-a părut interesant. Totul s-a desfășurat într-o sală de sport. Erau undeva la 50 de participanți. Lumea s-a așezat în cerc, după care organizatorii au spus regulile: nu se vorbește, nu se bea, nu se fumează. A fost o experiență inedită care mi-a rămas întipărită în minte. După doi ani, am simțit că vreau să promovez conceptul de Estatic Dance și în Cluj. Irina și cu mine locuiam împreună și din vorbă în vorbă, ne-am propus să începem acest proiect împreună. Am avut o tentativă nereușită și abia după un an după aceasta, am revenit la ideea inițială, fiind conștiente de faptul că avem nevoie de cineva care să se ocupe de marketing și PR. Astfel  l-am cooptat și pe Lucian în echipă. Lui i s-a părut interesant, așa că am început împreună realizarea și promovarea evenimentelor Estatic Dance”, povestește Cristina.

Chiar dacă acest concept vorbește despre libertate, există anumite direcții încetățenite care sunt respectate în cadrul tuturor evenimentelor de acest tip. „Respectăm aceste guideline-uri și încercăm să le adaptăm. Pentru prima parte, de exemplu, cea de încălzire, am colaborat cu instructori de yoga, parkour, capoeira, pentru diferitele tehnici și practici prin care oamenii pot să se înțeleagă mult mai bine pe ei înșiși, pentru a înțelege în ce fel se pot mișca, întrucât urmează două ore și jumătate de dans, în care nu ești ghidat deloc. Ești tu, muzica și celelalte persoane. Este o provocare. Practic, ești într-un context nou și nu știi dacă te vei simți bine sau nu. Totul depinde de stare ta, de emoția pe care ți-o transmite muzica”, explică Irina.

Muzica, singurul ghid

Pentru cea mai amplă parte a evenimentului, cea de dans propriu-zis, organizatorii au colaborat până acum cu șase DJ. DJ-ul ales pentru ediția următoare pregătește un mix de piese înainte de eveniment. „Colajul muzical pe care îl face DJ-ul este practic singurul ghid. Nu e aleatoriu, ci are o structură care te plimbă printr-o poveste. Ideea e să te poarte prin cât mai multe emoții. Poți experimenta emoții pozitive, dar și emoții de tristețe sau melancolie. Ideea e să ai  încredere că muzica respectivă te poartă prin anumite stări tocmai pentru a explora mai multe zone ale minții tale, prin mișcare. Mie îmi place să spun că muzica te poate supăra, dar dacă ai încredere, tot ea te va și alina, întrucât va veni o piesă care va fi pe gustul tău și care te va anima”, spune Irina.

În majoritatea țărilor în care există comunități de Ecstatic Dance există anumite structuri de care trebuie să țină cont DJ-ul. „Noi discutăm în prealabil cu DJ-ul, îi spunem care sunt etapele prin care trebuie să treacă pentru a face mixul respectiv, dar nu impunem piesele. Noi nu ascultăm rezultatul final, decât în cadrul evenimentului. DJ-ul primește o structură, dar poate veni cu propriile preferințe, cu propria personalitate în joc”, explică Lucian.

 „Pentru mine personal, Ecstatic Dance e și o metodă de autoreflexie. După o vreme stau și mă gândesc de ce am dansat așa, de ce am simțit așa. Fac anumite paralele între modul în care am dansat și viața reală”, spune Lucian.

Practic, organizatorii sunt cei care crează contextul, dar modul în care se desfășoară lucrurile diferă de la o ediție la alta, în funcție de participanți și de felul în care interacționează aceștia. „Înainte de a începe dansul avem o discuție cu toți participanții, le spunem despre ce este vorba, ce presupune conceptul de Ecstatic Dance, ce urmează să se întâmple exact și le dăm câteva sfaturi: să se simtă liberi, să nu îi judece pe ceilalți, să danseze exact așa cum își doresc, dacă, de exemplu, vor să dea din cap jumătate de oră, să facă asta, practic să se simtă liberi. E ca și cum ai dansa singur acasă, doar că dansezi cu mai mulți oameni în același timp”, explică Lucian.

Mulți dintre cei care au participat la evenimente revin, cu toate că această comunitate nu este una bine închegată. „Sunt persoane care nu au vorbit cu nimeni, dar totuși revin la evenimente. Mulți dintre cei care ne trimit feedback ne spun că în timpul dansului au experimentat sentimentul de libertate. Am avut de asemenea aprecieri legate de muzică, dar dincolo de aceste aspecte, totul devine personal. Fiecare experiență în parte este personală. Depinde ce a simțit fiecare”, explică Irina.  

Evenimentele au început acum un an la Cluj, dar încep să se extindă și în alte orașe precum Brașov sau Iași. „Noi am avut la fiecare ediție undeva la 30 și 35 de participanți. Sunt persoane care vin în mod constant”, spune Lucian.

Tinerii își amintesc cu mare drag de primul eveniment din Cluj, dar mărturisesc că învață tot mai mult pe parcurs și că de la ediție la ediție, se bucură tot mai mult de ceea ce reușesc să ofere comunității prin aceste evenimente.

„La una dintre ediții a venit și o persoană cu dizabilități. A fost foarte interesantă experiența pentru mine, ca observator, dar și pentru el. Tipul respectiv avea numite limitări în mișcare, în sensul că putea să își miște brațele și un picior doar într-un anumit mod, dar persoanele din jurul lui nu și-au dat seama, credeau că aceea e mișcarea și comunicau cu el, răspunzându-i la mișcări. El s-a simțit foarte bine”, explică Cristina.

Cum te schimbă o astfel de experiență în viața de zi cu zi? Depinde. Pentru fiecare e altfel. „Eu reușesc să mă exprim mai liber și în viața de zi cu zi, îmi e mult mai ușor să exprim ceea ce simt. Pun în aplicare ceea ce învăț acolo în mediul de zi cu zi”, spune Lucian, care în viața de zi cu zi se ocupă de marketing și comunicare. Irina este jurist expert. Și ei aceste evenimente îi dau mult mai multă încredere în forțele proprii. „Ecstatic Dance te face să fii mai sincer, să fii autentic”, spune Irina.

„Pe mine, în momentul de față, mă provoacă mai mult partea de organizare, decât evenimentul în sine. Ideea  de a fi parte din echipă și de a reuși să creăm ceva împreună. E provocator, dar îți aduce și o anumită satisfacție. În momentul în care creăm evenimentul pe Facebook, îmi iubesc cei mai mult colegii”, spune Cristina.

„În timpul dansului, apar o mulțime de provocări legate de tine și de ceilalți. Dacă stai acasă și te miști cum vrei , e ok, nu vei simți nicio provocare. Aici sunt și ceilalți în jur, iar fiecare are ideile și întrebările lui. Te confrunți cu fricile, cu blocajele pe care le ai în ceea ce privește interacțiunea cu ceilalți. De obicei când mergem în cluburi, vorbim. Aici nu se poate vorbi, așa că e mai greu. E un exercițiu de autocunoaștere”, spune Irina.

Fiecare ediție de Ecstatic Dance are o anumită temă, prin care organizatorii încearcă să îi confere evenimentului o tentă metaforică. „De anul acestea ne-am gândit cum anume putem să structurăm edițiile. Ne-am gândit să alegem anumite animale de putere precum tigrul, vulturul, delfinul, animale asociate cu anumite trăsături de  caracter și să mergem pe descoperirea acestor trăsături în cadrul evenimentelor. Acest lucru s-a concretizat prin faptul că în cadrul fiecărei ediții avem un logo, o imagine reprezentativă și o poveste, o fabulă pentru public, pentru a transmite cât mai clar tema ediției și trăsăturile pe care vrem să le explorăm. Tot pentru participanți și în ideea de a rămâne ceva după eveniment, am creat un joc în care folosim fie creioane colorate, fie acuarele, pentru ca fiecare să își poată pună ideile pe hârtie în timpul evenimentului, dacă dorește, astfel ca la final să rezulte o operă colectivă”, spune Irina.

Evenimentul se încheie cu partea de relaxare, în cadrul căreia adeseori are loc un concert live, cu diferite instrumente muzicale.

Organizatorii respectă intimitatea participanților, fapt pentru care nu realizează fotografii sau nu filmează în timpul evenimentelor de Ecstatic Dance, tocmai pentru ca aceștia să se simtă cu adevărat liberi.

Pe perioada verii, evenimentele Ecstatic Dance se vor desfășura în aer liber, în cadrul unor festivaluri atât din Cluj, cât și din afara orașului, după care, din toamnă, evenimentele vor reveni în sală. 

Ecstastic Dance se caracterizează printr-un spațiu deschis infinitelor posibilități, o practică de meditație prin mișcare, un loc de explorare prin joacă, câteva ore lipsite de obiective și așteptări, în care ai posibilitatea de a fi tu însuți în fiecare clipă, acceptându-te așa cum ești.

Mai multe detalii despre echipa Ecstatic Dance, dar si despre viitoarele evenimente găsiţi AICI.

Distribuie:

Postaţi un comentariu