Doina Dejica. O viaţă printre păpuşi

Teatrul de Păpuși „Puck” a împlinit 68 de ani de la înființare la începutul lunii februarie. Programul zilei aniversare a  cuprins două premiere: „Paprikajancsi kalandjai”, în regia lui Vadas Laszlo și „Ali Baba și cei 40 de hoți”, în regia lui Traian Savinescu, dar şi un moment special, dedicat Doinei Dejica, actriţă care a jucat nu mai puțin de 50 de ani pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” . Actriţa, în prezent pensionată, a primit, tot în premieră, primul Premiu de Excelenţă acordat de Teatrul “Puck” pentru întreaga carieră, alături de păpuşa Pinocchio, cea căreia actriţa i-a dat viaţă de nenumărate ori, de-a lungul carierei sale.

Despre Doina Dejica se poate spune, fără teama de a greşi, că este cea mai experiementată actriţă a Teatrului de Păpuşi “Puck”, o prezentă care uimeşte şi acum, după jumătate de secol de carieră, prin forţa de muncă şi pasiunea pentru teatru, pentru păpuşa pe care a idolatrizat-o încă de la început.

Doina Dejica a debutat în teatru la vârsta de 20 de ani, în luna februarie a anului 1968, când a devenit cea mai tânără actriţă a secţiei române a Teatrului de Păpuşi “Puck”. Dragostea pentru artă a Doinei Dejica nu este întâmplătoare, fiind mezina unei cunoscute familii de artişti, familia Fânăţeanu. Cei patru fraţi mai mari au fost cântăreţi de operă şi operetă, apreciaţi atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Doina a ales să se dedice teatrului, deşi studiase pianul. Deoarece îi plăceau enorm copiii, aceasta a fost, pentru o perioadă scurtă de timp, educatoare. Mergând cu copiii la teatru de păpuşi, ceva din interiorul său i-a spus că acolo este locul ei, că trebuie să rămână. Astfel, la scurt timp, a dat examen pentru un post de păpuşar. Şi-a ascultat instinctul, iar de atunci au trecut exact 50 de ani: ani plini de roluri, de emoţii, de premii. O viaţă printre păpuşi.

50 de ani de carieră

Doina Dejica îşi aminteşte cu mare drag momentele de început de drum, când învăţa meserie de la colegii mai mari, când petrecea multe ore în şi în atelier pentru a-şi cunoaşte păpuşa, pentru a-i afla posibilităţile, dar şi limitele, momentele plin de farmec, de emoţii, dar şi de lacrimi, pe alocuri.

“Chiar sunt 50 de ani de când am intrat în teatru! Erau concursuri foarte grele la acea vreme! Ne luptam 30 de persoane pentru un singur post de actor, iar pentru a lua postul, trebuia să cânţi la un instrument, să cânţi cu vocea, să faci mişcare. Se făceau selecţii serioase! Pe vremea aceea, nu exista un institut de teatru de păpuşi, aşa că noi învăţam cum puteam: de la unul, de la altul, dar nu aveam voie să ratăm nimic! Rămânea doar cine rezista, cine se adapta,  cine avea date pentru teatrul de păpuşi”, explică Doina Dejica.

Doina Dejica şi Motanul Încălţat / Foto: Arhiva Teatrului de Păpuşi „Puck”

Aceasta este convinsă că un om harnic, muncitor, cu o memorie bună, poate să facă bine orice meserie îşi doreşte, iar cei care sunt înzestraţi cu puţin talent, pot să devină actori buni. În schimb, pentru a fi un actor bun în cadrul teatrului de păpuşi, mai este nevoie de ceva. Această lecţie a învăţat-o pe propria piele, la început de carieră: “Pentru teatrul de păpuşi îţi trebuie ceva în plus. Eu am intrat în teatru, tânără şi neştiutoare. Făcusem trei ani de şcoală populară de artă, dar căscam efectiv gura la prestaţiile colegilor mei, la modul în care aceştia jucau! Rampa avea 1, 70, eu stăteam în sală şi eram siderată: nu credeam că voi putea face vreodată ceea ce fac ei!

Colegii mei erau aşa: un doctor, un avocat, un profesor de biologie, o profesoară de muzică, regizorul tehnic era un pilot de reactoare! Vă daţi seama ce nebunie era în acest teatru! Toţi eram pasionaţi! Nu se punea problema de bani, noi voiam să facem teatru de păpuşi! Au început cursuri la sânge cu colegii cei mai buni. La un moment dat, m-am dus plângând acasă. Toate mă dureau! Repetam cu oglinda în faţă. Pentru a ne antrena încheieturile, zugrăveam, dar zugrăveam, nu glumă! Apoi, dincolo de condiţia fizică, trebuia să îţi cunoşti bine păpuşa, să vezi ce posibilităţi ai! Credeam că nu pot să fac această meserie! Dar, la un moment dat, după multe repetiţii, îmi iese! Deja eram mândră: am prins eu o şmecherie şi ştiam să mânuiesc bine păpuşa. Am prins curaj! La un moment dat, la o repeţie, îl aud pe Horia Pop din sală: «Bagă o ţâră de suflet!» Nu ştiam la ce se referă! Mie mi se părea că era foarte bine ce fac, adică era corect mânuită păpuşa. Mi-am dat apoi seama că aceasta nu transmitea niciun sentiment!”, a povestit Doina Dejica.

Doina Dejica jucându-l pe Pinocchio/ Foto: Arhiva Teatrului de Păpuşi „Puck”

O țâră de suflet

Expresia “o ţâră de suflet”a urmărit-o mereu în carieră. Lucrând pentru cel mai sincer şi pretenţios public, sufletul nu poate lipsi. Copiii nu pot fi păcăliţi: ori le place, ori nu le place, nu există cale de mijloc. Iar în momentul în care păpuşa nu le spune nimic, atenţia lor se îndreaptă către orice altceva, dar numai spre poveste nu.

A doua lecţie extrem de importantă pe care a primit-o de la o altă coelgă este aceea că “vocea trebuie să iasă din păpuşă”. “Foarte târziu mi-am dat seama ce însemna asta. Am fost trimisă pentru doi ani şi jumătate la specializare în Bucureşti, unde am făcut toate cursurile posibile de mânuit. Când am ajuns din nou aici, mi s-a spus să uit tot ce am făcut acolo, pentru că aici folosim alt stil. Mi-au trebuit câţiva ani până am reuşit să bag o ţâră de suflet în ceea ce făceam. La un moment dat, am înţeles cum anume poţi face acest lucru. În momentul în care nu te mai gândeşti la nimeni, nici la colegi, nici la tine, nici la ceea ce spune publicul, când nu mai vezi şi nu mai auzi nimic, atunci reuşeşti să te transpui cu totul în personajul tău. Acum sunt Pinocchio? Bun! Din acest moment nu  mai există nimic altceva pentru mine! Îmi intru total în rol! Mie mi s-a întâmplat şi acasă, când a dat cineva telefon. Eu repetam, iar cel care a sunat m-a întrebat: «Nu e acasă tăticul?”. Soţul meu mi-a spus că aşa îmi trebuie dacă mă prostesc la telefon! Aveam deformaţie profesională!”, povesteşte amuzată Doina Dejica.

Actriţa îşi aminteşte că încă de la început, holul teatrului era “căptuşit” cu diplome, semn că încă de atunci Teatrul de Păpuşi “Puck” era unul foarte apreciat. “Toate premiile de la Zagreb le luase teatrul nostru. De abia aşteptam să mergem în deplasări! Era extraordinar. Nici nu am cuvinte pentru cei cu care am colaborat! Eram o adevărată echipă, fiecare punea mâna. Aveam oameni căsătoriţi cu atelierul de creaţie, care veneau şi ne urmăreau repetiţiile, pentru a vedea dacă avem nevoie de retuşuri. Chiar şi noi, actorii, lucram foarte mult timp în atelier. Ni s-a spus aşa: «Cum vrei tu să transmiţi o mişcare, o anumită stare, să găseşti caracterul personajului, dacă tu nu îţi cunoşti păpuşa?» Dezbrăcam păpuşile, să le vedem articulaţiile! Repetam foarte mult pentru a obţine o mişcare naturală! Acum totul merge pe bandă rulantă, e mult mai simplu”, spune actriţa.

Scufiţa Roşie/ Foto: Arhiva Teatrului de Păpuşi „Puck”

Doina Dejica îşi aminteşte o reprezentaţie a spectacolului “Capra cu trei iezi”, când unul dintre colegii săi a lipsit din motive necunoscute.“Sala era arhiplină. Un coleg s-a întâmplat să nu vină. Am ieşit şi le-am spus celor prezenţi în sală că pe motiv de boală, nu putem juca. Avea fiecare actor câte o păpuşă, astfel că nu putea fi înlocuit colegul lipsă. În plus aveam şi decorurile care trebuia să fie ţinute tot de noi. Nu aveam cum. Dar am observat cu stupoare că publicul nu pleca. Ba mai mult, au venit părinţii la noi şi ne-au spus că ei nu pleacă şi că ne ajută să ţinem decorurile, dacă e nevoie. Le-am spus să noi nu suntem un teatru de amatori şi că nu va mai fi aceeaşi calitate dacă facem asta. Ei au spus că ştiu foarte bine cine suntem noi, că ne cunosc valoarea, aşa că nu pleacă acasă. Am făcut un efort şi am jucat fără acel coleg. Ţinem decorul cu piciorul, iar cine avea o mână liberă, ţinea şi iedul fără păpuşar. A fost o nebunie! La final, publicul ne-a aplaudat îndelung şi am fost foarte apreciaţi pentru acel spectacol! Sunt foarte multe amintiri frumoase în cei 50 de ani!”, spune actriţa.

Peste 100 de roluri

Doina Dejica a absolvit Şcoala Populară de Arte, secţia Teatru de Păpuşi, avându-i îndrumători pe Horia Pop, Ana Rusu Brie, Covaci Ildiko. A urmat apoi cursurile de măestrie profesională la clasa Brânduşa Zaica Silvestru, Dorina Tănăsescu şi Didina Davidescu. În cadrul Teatrului de Păpuşi “Puck” din Cluj a fost distribuită în peste 100 de roluri, a participat la turnee naţionale şi internaţionale, acestea aducându-i premii importante. Printre rolurile de referinţă se numără Motanul Încăţat, Pinocchio, Scufiţa Roşie, Albă ca Zapada, Ivan Turbincă, Fata Moşului şi multe altele.

A fost o lungă perioadă de timp şefa secţiei române, timp în care a coordonat cursurile pentru actorii tineri şi pentru studenţi, astfel că majoritatea actorilor păpuşari clujeni i-au fost discipoli. A colaborat cu Radio Cluj, cu Radio Renaşterea, cu Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” în numeroase emisiuni şi  activităţi dedicate copiilor.

“Ca actor, trebuie să fii atent la ceea ce rămâne în urmă din ceea ce faci tu, pe scenă, dar şi în afara acesteia. Nu trebuie să faci teatru numai pentru tine sau numai pentru regizor! Trebuie să îţi pui întrebarea cu ce rămân copiii care te văd. E cel mai important. Îmi amintesc un episod, când fostul director al teatrului, domnul Mureşanu ne-a spus că mergem Gherla, cu Pinocchio. La Gherla, la …univeristate, să spunem aşa! Acolo erau şi copii. Aveau săli de clasă, învăţau, dar erau destul de neascultători. Eram foarte derutată! Am văzut cum se purtau copiii: erau răi, obraznici. Se umple sala, zarvă mare. Jucam Pinocchio. La faza: «Ura, mi-am vândut abecedarul!», m-au aplaudat pentru că deja eram şi eu de-a lor. Am continuat, iar la sfârşit aveam replica: «Zână bună, zână bună, ajută-mă să ajung la tăticul meu acasă, pentru că aş vrea să fiu şi eu un copil bun, să îl fac fericit pe tăticul meu!» S-a făcut o linişte de mormânt! Se foiau în scaune şi se uitau unii la alţii. Atunci mi-am zis: punct ochit, punct lovit! Erau atât de gândiţi după treaba aceasta. Le-a ajuns replica la suflet!”, a povestit actriţa unul dintre cele mai emoţionante momente.

“Am hotărât ca din acest an să iniţiem gala Premiilor de Excelenţă. Acestea sunt adresate persoanelor care şi-au dăruit viaţa teatrului de păpuşi, care au stat alături de noi zeci de ani, care au pus suflet, care au investit în acest teatru sentimente, sănătate şi care, de foarte multe au trăit cu foarte multe lipsuri. Pentru ei a contat mai mult bucuria dăruită copiilor şi aceea de a duce teatrul de păpuşi mai departe”, a spus directorul Teatrului de Păpuşi “Puck”, Emanuel Petran.

Cei mici nu i-au spus niciodată doamna Doina. “Copiii nu văd omul din spatele personajului! Ei văd personajul! Mi-au spus Domniţa Galbenă, Pinocchio, Albă ca Zapadă! La un moment dat am decis să ieşim şi noi la finalul spectacolului în faţa paravanului, să interacţionăm cu publicul, aşa că cei mici ne vedeau. La un moment dat, după un spectacol, eram cu soţul la trecerea pentru pietoni. Semaforul era roşu, dar pentru că nu venea nicio maşină, i-am spus soţului meu să trecem. Când treceam, aud o voce de copil din spate: «Pinocchio, ai trecut pe roşu!»”, poveşteşte actriţa amuzată. Copilul a avut dreptate, aşa că i-a permis să îi facă observaţie.

Dincolo de momentele emoţionante împărtăşite în sala de spectacole, Doina Dejica îşi aminteşte cu mare drag momentele în care a adus un zâmbet pe faţa copiilor bolnavi de cancer sau leucemie şi pe care îi vizita cu diverse ocazii în spitale, alături de o păpuşă căreia îi dădea viaţă. Îi îndeamnă şi pe actorii tineri să îşi folosească harul cu care au fost înzestraţi pentru a face bine şi să nu aştepte recompense băneşti pentru aceste acţiuni, întrucât un zâmbet de copil face cât toţi banii din lume.

“Îmi aduc aminte prima noastră întâlnire, nu numai cu doamna Dejica, dar şi cu întregul colectiv, pentru că a o evoca pe doamna Dejica înseamnă a-i evoca pe toţi ceilalţi de lângă ea. Ea era matca, a rămas matca multă vreme, iar roiul se muta după ea. Dacă ar fi să aleg o calitate pe care să i-o atribui, calitatea principală ar fi aceea de neobosită. Neobosită de la început până la capăt. Te gândeai de unde atâta plăcere de a juca şi de unde atâta energie! Ea era în rol, chiar şi când nu era pe scenă. Iubea această meserie, iubea teatrul, îşi iubea colegii şi nu în ultimul rând, idolatriza păpuşa. Am învăţat de la doamna Dejica că păpuşa are un teritoriu pe care nu este bine să intri decât desculţ. Un teritoriu pe care trebuie să îl respecţi. Aşa fac marii actori”, a declarat Marcel Mureşanu , fostul director al teatrului.

Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări.

Mascota Teatrului de Păpuşi „Puck”- Foto: Dan Bodea

Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii.

Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Teatrul de păpuşi a ajuns în ultimii cinci ani de la 27.000 de spectatori, la 50.400 de persoane care au trecut pragul instituţiei.

 „Ali Baba și cei 40 de hoți”, spectacol cu proiecții video și desene în nisip

În ziua aniversării celor 68 de ani, a avut loc premiera spectacolului „Ali Baba și cei 40 de hoți”, în regia și scenariul lui Traian Savinescu.

02W0A2914 02W0A2936 02W0A2903 02W0A2876 02W0A2896 02W0A2969 02W0A2955
<
>
Foto: Dan Bodea

Spectacolul se conturează ca un basm teatral inspirat din poveștile arabe regăsite în cunoscuta carte „O mie și una de nopți”. Ca prin vis, pătrundem într-o lume fermecată, în care peșterile ascund comori nebănuite, iar bunătatea și prietenia adevărată câștigă întotdeauna în lupta cu răul.

Scenografia este realizată de Traian Savinescu și Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Traian Savinescu. Păpușile sunt realizate de Andra Ștefan. Din distribuție fac parte actorii: Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Iulian Lungu.

„O dată cu derularea poveștii, obiectele din decor vor avea și alte funcții decât cele instrumentale. Am asimilat aceste povești orientale cu spațiul arab, pornind de la ideea că o suprafață de joc foarte sugestivă ar fi nisipul. Există niște cutii ca niște mese, pline cu nisip și păpuși care apar ca niște săculeți cu nisip, cu capete, legați cu frânghie la gât”, precizează Traian Savinescu.

Un alt element neconvențional prin care este redată acțiunea din spectacol este tehnica „sand art”, constând în desenarea poveștii în nisip și transmiterea live a imaginii pe un ecran, sub formă de proiecție. Actrița Andra Ștefan (absolventă și a Facultății de Arte și Design din Timișoara) este cea care desenează, în timp real, figurinele în nisip.


Publicitate

Postaţi un comentariu