Deșteptarea unei națiuni

Am scuturat sărbătoarea Unirii de cuvintele de lemn din litania găunoasă și previzibilă care se repetă an de an în 1 Decembrie. Ne-am pus întrebarea „ce am fi fost dacă nu ar fi fost Unirea” și am găsit voci proaspete, sincere și competente care se ne răspundă.

Am pus România în postura de mamă pentru toți cetățenii ei și apoi i-am întrebat pe cei care vorbesc altă limbă maternă cum le este această mamă.

Am căutat în arhive să vedem cum s-au desfășurat fluxurile și refluxurile românizării în Transilvania, cu bune și rele, și le-am redat, fără patimă.

Transilvania Reporter vă propune în decursul acestei zile de sărbătoare o serie de articole și opinii în care oameni avizați vorbesc despre importanța Marii Unirii de la 1918.


La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Entuziasmul românilor ardeleni pentru unire a fost factorul declanşator pentru un proces, care cu destule sincope, a dus la alipirea Transilvaniei la Regatul României. În aceeaşi zi de decembrie, Regele Ferdinand revenea în Bucureşti din exilul moldovean şi zece zile mai târziu, suveranul ratitifica Legea Unirii. A fost nevoie însă ca armata română să intre un an mai târziu în Ungaria pentru ca unirea să fie securizată şi abia în 1920, ea a fost acceptată de Ungaria prin tratatul de pace de la Trianon.

Momentul simbolic, clipa nemuritoare care semnifică deşteptarea naţiunii române în Ardeal, rămâne puternica manifestare populară a dorinţei de unire chiar dacă procesul în sine s-a dovedit dificil şi a antrenat ulterior răbdarea românilor (nemaivorbind de a maghiarilor) ardeleni în a se acomoda cu practicile politice, economice şi comportamentale venite de peste Carpaţi.

La 95 de ani de la momentul Alba Iulia, care este sărbătorit astăzi ca Zi Naţională a tuturor românilor, Transilvania Reporter a încercat să imagineze prezentul Transilvaniei în absenţa acestui eveniment. O tentativă de istorie contrafactuală din care, cu toată reticenţa istoricilor de a se angaja în ea, reies câteva concluzii. Fără unirea cu România, peisajul demografic transilvan ar fi fost altul acum. Bucureştiul a procedat în anii 30 la o colonizare masivă în Transilvania care a dat şansa românilor să se stabilească în oraşe, să aibă acces deplin la educaţie şi la resurse. S-a creat o burghezie şi o inteligenţă românescă în Ardeal. Prevalenţa românescă n-a mai putut fi întoarsă cu toate că ungurii au procedat la o remaghiarizare brutală în răstimpul cât au redobândit Ardealul de Nord.

Abuzuri tipice învingătorilor au existat în Ardeal de-a lungul întregului secol trecut, din ambele părţi, iar unii politicieni maghiari le reclamă şi în prezent. Concluzia cunoscutului istoric clujean Sorin Mitu este însă că o altă afiliere statală a Transilvaniei nu ar fi fost posibilă şi nici de dorit. „Lucrul cel mai important pe care l-au câştigat ardelenii de pe urma unirii cu România, lăsând la o parte emoţiile şi sentimentele naţionale, este pacea şi liniştea socială. O Transilvanie cu o populaţie majoritar românească, nemulţumită de apartenenţa sa la un stat străin, nu ar fi fost – în secolul al XX-lea cel puţin – cel mai plăcut loc din Europa. Ar fi fost, după toate probabilităţile, un Kurdistan, o Irlandă de Nord sau un Kosovo, cu tot cortegiul de frustrări, de violenţe şi de suferinţe care ar fi decurs din această situaţie”, spune Mitu.

Despre Unirea Transilvaniei cu România, după 95 de ani, despre schimbări şi câştiguri

Ioan Aurel Pop, istoric, rector  Universitatea Babeş Bolyai:

„În primul rând îi urez, cu căldură, La mulţi ani!, România! Ca istoric al Transilvaniei, pot spune că cea mai importantă schimbare prin care a trecut Transilvania acum 95 de ani a fost redobândirea demnităţii naţionale a românilor din acestă provincie. Sau mai exact, dobândirea demnităţii, pentru că n-au avut-o niciodată. Era absurd şi umilitor, trăiau ca nişte străini în propria ţară, fără drepturi deşi erau majoritari în Transilvania. Unirea cu Vechiul Regat le-a redat drepturile, au devenit cetăţeni în adevăratul sens al cuvântului. Câştiguri au fost mai multe, dar acesta mi se pare cel mai important.”

Achim Mihu, profesor de sociologie, rector Universitatea Avram Iancu:

“ Cel mai mare câştig al Transilvaniei este că a rămas parte a României şi nu i s-a întâmplat altceva. Apoi, vedeţi dumneavoastră, în toţi aceşti ani interesul pentru Transilvania a rămas, a rezistat. Despre această parte a României se vorbeşte şi la Bruxelles şi la New York, şi la Bucureşti. Este frumoasă, atrăgătoare, este în centrul atenţiei. Nici Ungaria nu şi-a diminuat interesul pentru ea! Dar dincolo de aceste mici atenţii, revenind la subiect, afirmarea culturală a românilor mi se pare de departe cel mai mare câştig! Apoi, s-a putut studia istoria acestei provincii, s-au elaborat studii care altfel nu erau posibile. Cred că în planul învăţământului şi culturii s-au făcut adevărate revoluţii din 1918 încoace.”

Vasile Puşcaş, profesor Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai:

“Şansa de a se integra într-un stat unitar independent a fost cel mai mare câştig pentru Transilvania. La vremea aceea, statul era unul dintre vehiculele principale  spre comerţul exterior şi relaţiile internaţionale, practic, Transilvania aşa a intrat în circuitul economic şi comercial al lumii. Dezvoltarea ei ulterioară are şi o astfel de explicaţie. După Unire, fosta provincie a putut să-ţi valorifice resursele umane şi naturale. Îi doresc să se dezvolte şi să reuşescă să fie în fiecare zi în percepţia publică europeană şi internaţională prin inteligenţă şi hărnicie! “

Dacian Cioloş, comisar european:

“Mă bucur că putem împărtăși cu colegii de la Bruxelles savoarea României. Ziua Națională este un prilej de a ne simți mai aproape, mai uniți, mai români și, în același timp, mai europeni și, de ce nu, este un prilej și pentru Europa să simtă un pic românește. La sediul Comisiei Europene din Bruxelles, în clădirea Berlaymont, miroase a sărmăluțe și plăcinte și se vor asculta baladele lui Enescu și Porumbescu.”


Publicitate

Postaţi un comentariu