De la grădiniţă, direct pe pârtie, la cursuri de ski

Instructorii Claudiu Gheorghiţă şi Iosif Crişan, alături de o parte dintre copiii grădiniţei Panda/ Foto: Dan Bodea

Deşi clujenii au la doar câţiva kilometri de oraş o pârtie de ski amenajată, foarte puţini îşi duc copiii să facă mişcare. Antrenorii de ski din oraş spun că cei mai mulţi părinţi îşi neglijează copiii şi decât să iasă cu ei afară la ski, mai bine îi lasă să stea în faţa televizorului sau a calculatorului. Cu toate acestea, mai există şi părinţi conştienţi de avantajele pe care le au pentru copiii lor practicarea sporturilor de iarnă şi îşi lasă micuţii pe mâna profesioniştilor. Astfel, într-o dimineaţă obişnuită de ianuarie, la aproximativ -12 grade Celsius, i-am surprins pe câţiva dintre copiii din grupa mare a Grădiniţei Panda la un curs de schi pe pârtia Feleacu, în compania instructorilor Claudiu Gheorghiţă şi Iosif Crişan.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Skiul este pentru Claudiu Gheorghiţă activitate de familie încă din anii ’70, când a început acest sport alături de antrenorul Dan Căpitan, inima skiului clujean şi de tatăl său Vasile Gheorghiţă. A ajuns la ski-ul de perforamanţă şi a continuat la nivel naţional. În 1987 Claudiu a intrat la şcoala de antrenori timp de doi ani, la Bucureşti. Între timp a început să predea la clubul de ski de la Casa Pionierilor şi a continuat apoi pe cont propriu. Antrenorul a început să practice snowboard-ul în 1986, fiind printre primii sportivi din România, alături de alţi doi sportivi din Sibiu, care au practicat acest sport. „Am început snowboard pe cont propriu, apoi am făcut campionat naţional. La început spunea lumea: «Uite-l şi pe ăla cu coaja de copac!», numai snowboard nu ziceau. Din fericire, astăzi, s-au obişnuit”, povesteşte Claudiu.

Fiind salvamontist şi skior ani buni de zile, foarte multă lume a început să apeleze la el şi astfel şi-a format un grup constant de cursanţi. „Skiul este un sport destul de scump. Să vii să stai cu copilul  o săptămână, sau doar o zi întreagă, să plăteşti antrenorul, teleschiul, echipamentul, te costă destul de mult. În general copiii pe care îi avem la cursuri provin din familii cât de cât înstărite. În urmă cu doi ani am iniţiat un proiect cu Iosif (Jozsi) Crişan care vizează iniţierea copiilor din grădiniţe şi nu numai în tot ce înseamnă ski şi snowboard. În prezent colaborăm cu grădiniţele Panda şi Millennium”, a precizat Claudiu Gheorghiţă, instructore  ski şi snowboard.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Instructorul pregăteşte în prezent şi un copii afectaţi de autism. „Să pregăteşti un copil cu acest diagnostic este mai dificil. Există zile când lucrez foarte bine cu ei, dar uneori există bariere între noi. Unul dintre ei când a plecat de la curs mi-a sărit în braţe şi m-a pupat”, povesteşte instructorul mărturisind că printre cele mai mari satisfacţii sunt momentele când îşi vede foştii cursanţi pe pârtii.

Cât costă?

Cele mai frecvente întrebări pe care antrenorul le primeşte din partea părinţilor, dincolo de partea financiară, sunt cele legate de durata cursului, respectiv în cât timp copilul lor va învăţa să schieze. „Le spun că totul depinde de copil şi de ambiţia copilului. Cu ei este o muncă titanică. Am văzut în cazul grădiniţelor că trebuie să îi acaparez pe copii, să îi câştig de partea mea. Teoretic după zece şedinţe copilul ar trebui să schieze singur, dar până la urmă totul depinde de capacitatea copilului”, spune Claudiu Gheorghiţă. Totul se desfăşoară pe pârtia din Feleac, înainte de deschiderea programului pentru public. Potrivit lui Claudiu Gheorghiţă, un echipament second de ski pleacă de la 200-300 de lei şi ajunge la mii de lei. „Lumea în general cheltuie pe echipamentul unui copil în jur de 500 de lei. Sunt copii care vin la cursuri cu echipament mai scump decât al meu. Ceea ce este bine în cazul copiilor este faptul că echipamentul se moşteneşte de la un copil la altul. Adulţilor le recomand prima dată să închirieze echipament şi dacă vor să continue le spun să îşi cumpere clăpari noi pentru că nu le mai creşte piciorul. Copiilor nu le recomand echipament nou pentru că ei cresc de la un an la altul”, explică Claudiu Gheorghiţă.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Alături de colegul său, Iosif Crişan, antrenorul face periodic oferte grădiniţelor în ideea că acestea vor transmite oferta părinţilor. „Eu am făcut oferte şi pe mail şi am fost le prezint şi personal şi nu vor. Ori sunt obişnuiţi cu un anumit tip de antrenori şi nu vor să schimbe, ori îi interesează partea financiară. Sunt antrenori care preferă să lucreze singuri, dar pe mine mă interesează siguranţa copilului şi atunci aleg să lucrez în echipă. În orice sport, unde sunt patru ochi mult mai repede vezi ce se întâmplă pe pârtie, mai ales când ai 20 de copii în grijă”, a precizat Iosif Crişan, instructor de înot şi de ski şi membru al Clubului Aqua 01.

Instructorul Iosif Crişan/Dan Bodea

Instructorul Iosif Crişan/Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Acesta poveseşte că în urmă cu trei ani a început un proiect în grădiniţele din Cluj care presupunea practicarea de către copii a înotului vara, a ski-ului iarna şi a ateltismului primăvara şi doar trei sau patru directori de grădiniţe au apreciat ideea. „Pe lângă partea de sport am avut o companie de nutriţie care s-a oferit să facă voluntar un program de alimentaţie, precum şi o colaborare cu cei de la medicina sportivă de a face monitorizarea copiilor. Pe tot anul ar fi fost 500 de lei toate aceste servicii şi nici aşa părinţii nu au fost de acord. Ieşea cinci lei şedinţa de ski şi şapte lei intrarea la bazin. Oamenii nu sunt ciudaţi, sunt foarte ciudaţi”, precizează antrenorul Iosif Crişan.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Cu referire la pregătirea viitorilor schiori profesionişti, Claudiu şi Iosif sunt de părere că atâta timp cât specialiştii care îi pregătesc pe sportivi nu sunt plătiţi, rezltatele se vor lăsa aşteptate.

 

Pârtia Feleacu este amplasataă la 12 km de municipiul Cluj-Napoca, desfăşurându-se pe Dealul Feleacului lângă turnul de televiziune. Pârtia are o lungime a traseului de 765 de metri, diferenţa de nivel fiind de 98m. Pârtia Feleacu este dotată cu instalaţie de zapada artificiala (avand 6 tunuri de ultima generatie marca Sufag) şi sistem eficient de iluminatie. Totodată, dotările pârtiei Feleacu includ o instalaţie teleschi cu o capacitate de 412 persoane/h, sistem de supraveghere 24/24h şi internet wireless pe pârtie. De asemenea Partia Feleacu beneficiaza si de un centru de inchirieri echipamente de schi. Începând cu acest an în cadrul pârtiei Teleschi Feleacu se regăseşte  şi singurul Snowpark din regiune. Acesta include mai multe elemente pentru trickuri dar şi trei jumpuri amenajate special pentru iubitorii sporturilor de iarna. Pârtia este deschisă în timpul săptămânii între orele 16.00-22.00, vineri între orele 14.00-22.00, iar în weekend între orele 10.00-22.00. Preţul unei urcări cu teleschi-ul este de 4 lei, acesta oscilând în funcţie de numărul de urcări, ajungând la 60 de lei pentru 20 de urcări.

În Cluj se mai poate schia pe pârtiile de pe vârful Buscat, aflat la 60 de km de Cluj-Napoca, sau pe pârtiile din staţiunea Băişoara. Pârtia Mărişel ar urma să fie funcţională în sezonul viitor, potrivit administratorului Pârtiei Feleacu, Radu Mureşan.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea


Publicitate

Postaţi un comentariu