De la catedra din Dej, în mijlocul cutremurului din Zernia

Profesoara Cornelia Platon

„Meseria de dascăl nu se limitează doar la munca pe care o faci la clasă, iar educația înseamnă ceva mult mai complex”, aceasta este părerea profesoarei Cornelia Platon, unul dintre consilierii români care participă la exercițiul USAR’13 desfășurat între 25 iulie-5 august în câmpul militar Bergen Hohne din Germania. Mereu prima la ședințele de informare programate de organizatori, dar cu ochii-n patru astfel încât elevii pe care îi supraveghează să nu încalce regulile de bună purtare, Cornelia Platon este părinte și dascăl în același timp în Câmpul de Exerciţii Militare Bergen, din regiunea Lüneburger Heide.

Ferestre deschise

Puțini profesori în România mai țin cont că rolul unui bun dascăl este și de-ai vedea pe copii cum reacționează în afara orelor și în afara clasei, în circumstanțe pe care poate nici părinții lor nu-i cunosc. Pentru Cornelia Platon, faptul că poate să le deschidă niște ferestre spre lume elevilor săi, prin intermediul programelor în care îi implică, este una dintre satisfacțiile care încă îi mențin entuziasmul la catedră.”Dragostea față de copii este necesară în meseria asta, dar noi profesorii tot timpul trebuie să găsim echilibrul între a fi serioși și a coborî la mintea lor. Necesar este ca elevii să conștientizeze că dacă există niște reguli, ele nu trebuie încălcate. Tin foarte mult ca în mintea elevilor pe care i-am educat, să rămână ideea că legea este făcută pentru a fi respectată”, precizează Cornelia Platon.

Spirit de voluntariat

Din 2008, Liceul din Dej a fost selectat de ISU Cluj, alături de Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Turda, să ia parte la proiectul organizat de THW (Organizaţia de Tineret a Agenţiei Federale pentru Asistenţă Tehnică la Dezastre, Germania). “Am considerat că este foarte important să dezvoltăm elevilor spiritul de voluntariat și cum să acționeze în caz de dezastru. Cred că această educație este necesară și ar trebui găsită o metodă de a o implementa în programa școlară, eventual sub forma unui opțional. Copiii din alte țări au deja o tradiție în ceea ce înseamnă voluntariatul, părinții lor fac parte din astfel organizații, ceea ce la noi în România nu se prea întâmplă”, remarcă profesoara Cornelia Platon.

La pas cu ceilalți

Una dintre mulțumirile sale în Germania este să vadă implicarea zilnică a elevilor din România și responsabilitatea pe care și-au asumat-o cu seriozitate, aceea de a ține pasul cu ceilalți tineri în timpul atelierelor de pregătire.”Le-am spus să nu se simtă inferiori, chiar dacă nu dispun de echipament complet în timpul pregătirii sau chiar dacă nu comunică întotdeauna corect în limba engleză .Din punct de vedere organizatoric sunt foarte mândră de Vladimir Sabo, căruia îi sunt dirigintă și care conduce plutonul Charlie în proiectul USAR din acest an. A fost puțin copleșit la început de rolul şi responsabilităţile pe care acesta le-a impus, însă și-a dus la bun sfârșit toate misiunile până acum”, afirmă Cornelia Platon.

Cutremur în Zernia

În cursul zilei de astăzi, profesoara Cornelia Platon, alături de colega ei Dorina Petrovai de la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Turda, vor sta cu sufletul la gură timp de mai multe ore, când tinerii pe care îi însoțesc vor interveni într-o situație simulată de cutremur în statul fictiv Zernia. Un astfel de exercițiu îi va testa atât fizic cât și psihologic pe elevi, aducându-i la starea de a reacționa la ordinele primite fără a ține cont de oboseală, de durere, sau de ploaie.

[stextbox id=”custom” caption=”În slujba elevilor”]Cornelia Platon și-a început activitatea didactică imediat după Revoluție ca profesor de limba engleză la Colegiul Național “Andrei Mureșanu” din Dej, iar din anul 1992 s-a titularizat la Liceul Teoretic “Alexandru Papiu Ilarian” Dej.Este șefa catedrei de limba engleză și consilier educativ. Din anul 1996 Cornelia Platon a intrat în proiecte colaborative internaționale, fiind aleasă coordonatoarea pe România a programului internațional iEARN, primul program care a folosit noile tehnologii în educație. A avut ocazia să participe la conferințe regionale și summit-uri în Ungaria, Spania, SUA, China, Africa de Sud, Rusia, Japonia, Slovacia, Olanda, etc.Din 2003 Cornelia Platon este trainer internațional pe integrarea proiectelor colaborative la orele de limbă engleză, este formator pe proiectul național “Avocatul elevului” și a fost printre primii profesori din România care a participat la proiecte școlare Comenius şi eTwinning.[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu