De ce nu are România autostrăzi?

Foto: Dan Bodea

Text: Mihai Alexandru Crăciun

Deși multora le poate părea că răspunsul ar fi complex și greu de aflat, în realitate răspunsul este trivial și dureros de evident: pentru că nu face nimic cum trebuie pentru ca să le aibă. Întreg procesul „de la idee la scânteie” în construcția de autostrăzi – de infrastructură în general – este defect și de asta România are astăzi doar puțin peste 700km de autostrăzi de calitate slabă și foarte slabă, care pun în pericol șoferii, dovadă fiind și numărul surprinzător de mare de accidente pe autostradă. Iar alunecările de teren sunt deja standard în autostrăzile românești.

Care sunt etapele de proces defecte?

Filosofia. Convingerea cvasi-generală în opinia publică românească este aceea că autostrăzile se construiesc pentru ca autoturismele să ajungă mai repede și mai sigur la destinație în deplasările ocazionale de interes individual: o excursie, o deplasare în concediu sau o plimbare de week-end. Deși aceasta a fost filosofia primelor autostrăzi europene în urmă cu un secol, sunt deja decenii de când în lumea occidentală publicul larg și decidenții au înțeles un adevăr fundamental: autostrăzile se construiesc pentru marfă, nu pentru autoturisme. Tirul este scopul fundamental al existenței autostrăzii, nu mașina personală, pentru că tirul face parte dintr-un circuit economic care produce bani. Autoturismul personal în schimb e doar un consumator.

Planul. Consecință directă a filosofiei fundamental greșite, planul de construcție de autostrăzi din România este o glumă, centrată pe obsesia bucureșteano-brașoveană numită Autostrada Valea Prahovei, complet lipsită de justificare economică din simplul motiv că nu are un trafic de marfă semnificativ. Și de fapt nici nu poate să aibă, pentru că este prea înaltă și deservește un bazin origine/destinație prea mic.

Peste această obsesie se adaugă și incapacitatea tradițional românească de a planifica și de a respecta consecvent un plan, de la un manager la altul, de la un ministru la altul, de la un partid la altul. Apucăturile demiurgice ale fiecărui șef sau șefuleț și dorința de-a intra în cărțile de istorie, dublate de conflictul dintre interesul economic național și interesul personal, chiar egoist („eu sâmbăta mă duc la vilă la Sinaia, așa că-mi fac autostradă”) sunt cele care ne fac să alergăm în cerc cu desenele pe hartă de 16 ani de când am reluat construcția de autostrăzi. Fiecare nou ministru, fiecare nou guvern a blocat sau anulat sau a schimbat radical planurile precedentului.

Occidentul în schimb face planuri pe câte 20-40 de ani înainte și le respectă, indiferent de guvernare. Fiecare nou guvern administrează continuarea proiectelor precedentului guvern și le inițiază pe cele a căror construcție va începe în guvernarea următoare, fără apucături demiurgice, fără dorințe de-a se vedea în cărțile de istorie. Doar cu gândul să construiască autostrăzi și infrastructură cât mai nouă și cât mai bună.

Când România va avea un plan de 30 de ani, construit pe o filosofie economică, nu bucureștean-turistică, va fi un mare pas înainte în construcția de autostrăzi.

Megalomania. Direct legat de planul haotic, adică de lipsa planului, vine apucătura megalomanică. România nu își asumă construcția a 20km de autostradă pe care chiar să îi facă, ci întotdeauna România își asumă direct proiecte nefezabile: 415 km de autostradă Brașov – Cluj Napoca în 5 ani. 330k de autostradă Sibiu – Nădlac în 2 ani. 7km de metrou în 3 ani. Și tot așa. Rețete clare de eșec, deloc întâmplător. Pur și simplu proiectele de asemenea anvergură, mai ales construite în salturi, nu se pot gestiona. Așa cum dacă îți petreci viața pe canapea la televizor, nu poți alerga a doua zi la maraton și cu atât mai puțin să-l câștigi, la fel nici o birocrație și o industrie de construcții care mai mult stau decât produc autostrăzi, nu pot să livreze de anul următor sute de kilometri de autostradă așa cum o face China în regim susținut.

Proiectele mari se construiesc de fapt în pași mici și exact asta face Occidentul. O autostradă de 300km se construiește mai ușor, mai sigur și la calitate net superioară dacă e împărțită în 30 de tronsoane de 10km, planificate să fie gata în 20 de ani, nu în 2. Mai mult, 2km de tunel nou de autostradă într-un punct cheie peste 5 ani sunt mai valoroși decât 120km de autostradă nouă inaugurată integral peste 15 ani. Asta ar trebui să fie filosofia de fazare a A1 Sibiu – Pitești sau a A8 Târgu Mureș – Iași. Așa face China, așa face Elveția, așa face Germania, așa face Anglia. Și mai ales NU AȘA face România.

Hei-rupul. Este desigur derivat din megalomanie. Pentru că atunci când ministru este un secretar de partid cu zero experiență de management de proiect, mintea lui puțină este chiar convinsă că dacă se mută cu cortul lângă șantier, ori dacă dă cu pumnul în masa, roca devine mai moale și mai ușor de forat, ba chiar și betonul de frică se întărește în 15 zile în loc de 28 de zile cum face dacă nu țipă zbirul la el. Și atunci ne trezim cu termene absurd de nerealiste, care obligă constructorii să o ia pe scurtătură, cu materiale proaste, cu tehnologii care nu pot fi aplicate până la capăt și sărind peste teste fundamentale. Iar rezultatul se numește atunci Aciliu sau prăbușirea străzii peste galeria de metrou în construcție.

Românii refuză să priceapă că o autostradă se construiește în 5 ani (10 cu tot cu proiectare și avizare), o magistrală de metrou în 7 ani (15 cu tot cu proiectare și avizare) și așa mai departe. Fix așa e și în China unde de undeva românii știu fals că autostrăzile se construiesc în 6 luni (!!!), fix așa este în întreaga Europă Occidentală. Crossrail-ul londonez a fost demarat în 2012 deodată cu Magistrala M5  din Drumul Taberei. Diferența este că românii s-au mințit singuri că termină metroul în 2015, în vreme ce în Londra planul a fost de la bun început că inaugurarea liniei va avea loc gradual în perioada mai 2018 – decembrie 2019. Crossrail-ul este în grafic, M5 se va inaugura probabil abia în 2019-2020.

Și pentru că românii nu învață nici din propriile greșeli, concursul de hei-rup de la Ministerul Transporturilor nu încetează: „M6 finalizată până în 2020”, „350 de km de autostradă- obiectiv realist” sunt doar cele mai recente gogorițe complet nefundamentate lansate de la cel mai înalt nivel.

Lucrul ieftin și prost. Și după ce că filosofia și planificarea construcției de infrastructură sunt catastrofale, când vine vorba de alegerea constructorului și de execuție, nu se caută cea mai bună soluție tehnică, ci cea mai ieftină. Cum însă, mai ales când vine vorba de tehnologie, „ieftin și bun” nu există, evident că soluțiile tehnologice sunt de fapt proaste și mult subdimensionate față de problemele reale din teren. De asta alunecă practic toate autostrăzile din România care traversează dealuri. Nu există nici măcar un tronson de autostradă de deal care să nu prezinte denivelări date de tehnologia proastă de terasament și fundație. Nu contează că e vorba de A3 Cluj – Turda, de A1 Sibiu – Nădlac sau mai rău, de autostrada de câmpie București – Constanța, toate, fără excepție sunt denivelate pentru că sunt făcute ieftin, deci prost. Iar tronsoanele noi de pe Sebeș – Turda sau Lugoj – Deva nu sunt cu nimic mai prejos, fiind pline de soluții tehnice neconforme și chiar alunecări majore încă din faza de șantier. Și nu, dealurile din România nu au nimic special și nu sunt cu nimic mai dificile decât cele din Germania, China, Franța, Italia etc. Aceeași planetă, aceeași geologie, doar abordare complet eronată.

Corupția. Sigur că din listă nu poate să lipsească și corupția. Adică după ce că prețul tronsonului de autostradă e prea mic față de necesarul tehnic, să mai dijmuiești banii și pentru diversele șpăgi înseamnă de-a dreptul atentat la siguranța națională. Dar este la fel de greșit să dăm vina numai pe corupție. Dacă doar corupția ar fi cea care ar dispărea din lungul lanț al problemelor construcției de autostrăzi din România, lucrurile s-ar îmbunătății, dar nu substanțial. Căci restul problemelor sunt la fel de grave.

Doar atunci când România va înțelege cât de greșit abordează astăzi pe de-a-ntregul procesul de construcție, vom avea în sfârșit autostrăzi cu adevărat utile și la calitatea necesară pentru a produce efecte beneficie în economie. Autostrăzi a căror plus valoare să o vedem direct în dezvoltarea economică.

Mihai Alexandru Crăciun s-a născut în București, a făcut studiile politehnice în Capitală iar acum trăiește la Londra. De acolo însă urmărește cu toată atenția lucrările de infrastructură din România, se informează permanent și vine chiar, să vadă cu ochii lui, șantierele patriei.

Nu face asta singur, are prieteni și foști colegi în țară împreună cu care urmărește evenimentele. Pentru  a monitoriza și comunica mai eficient rezultatele muncii lor au creat o platformă Construim România și alta Autostrada 1 Sibiu-Pitești. Redăm mai jos analiza lui Mihai Alexandru Crăciun asupra stării de fapt din infrastructura românească, de ce nu avem autostrăzi și care ar fi perspectivele.


Publicitate

1 Comentariu

Postaţi un comentariu