Daniel Rus, agent imobiliar: „Clientul de astăzi e mult mai educat și mai pretențios”

Daniel Rus

Le vedeai înainte de 1989, când vorba cântecului, braţul lor de fier ridica zeci de blocuri până la cer. De prin 2004 au reapărut, ca apoi să se retragă din nou în 2008, când criza a spart bula imobiliară. Anul acesta au revenit. Clujul este din nou în plin avânt al construcţiilor. În mai toate zonele oraşului, dar cu precădere în sud, când ridici privirea întâlneşti o macara care se roteşte deasupra unui bloc în construcţie.

Clujul are, potrivit indicatorilor, cea mai dinamică dezvoltare imobiliară din ţară şi cei mai mari indici ai preţurilor în domeniu. O combinaţie de factori explică paradoxul de a avea construcţii multe şi, totodată, preţurile cele mai mari. În criză, s-a construit puţin, cu toate că oraşul, cu puternicul său segment IT, n-a suferit la fel ca altele. Decalajul dintre cerere şi ofertă a dus preţurile mult în sus, moment în care s-au reluat construcţiile. Iar în 2015, în apropierea termenului când se mai poate construi pe vechiul PUG, acestea au luat-o razna.

Memoria oraşului e scurtă. Haosul care a domnit în timpul anilor frenetici anteriori crizei este prezent şi în noua aventură imobiliară a Clujului. Autorităţile promit că vor reglementa situaţia odată cu noul Plan Urbanistic General, observatorii sunt însă sceptici, mai ales că infrastructura oraşului nu urmează aglomerarea construcţiilor. Ţepele imobiliare au reapărut odată cu reluarea plăţilor în avans a locuinţelor. Analiştii imobiliari vorbesc deja de pericolul apariţiei unei noi bule în caz că nu va fi temperată creşterea preţurilor. Revirimentul construcţiilor, cu toată dezordinea pe care o implică, revenirea preţurilor locuinţelor la un nivel apropiat celui de dinaintea crizei, arată însă un lucru: Clujul a lăsat în urmă anii de criză şi priveşte cu încredere viitorul.


Error: Your Requested widget "Easy Related Posts " is not in the widget list.
  • [do_widget_area footer_1]
    • [do_widget id="text-7"]
  • [do_widget_area footer_2]
    • [do_widget id="search-2"]
  • [do_widget_area footer_3]
    • [do_widget id="archives-2"]
  • [do_widget_area footer_4]
    • [do_widget_area homepage]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-15"]
      • [do_widget id="text-10"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-14"]
      • [do_widget id="text-11"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-19"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-16"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-21"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-20"]
      • [do_widget id="wpzoom-widget-cat-17"]
    • [do_widget_area side-left]
      • [do_widget_area side-right]
        • [do_widget id="text-7"]
      • [do_widget_area sidebar]
        • [do_widget id="text-16"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-13"]
        • [do_widget id="oio-widget-11"]
        • [do_widget id="text-14"]
        • [do_widget id="rssimport-2"]
        • [do_widget id="oio-widget-13"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-2"]
        • [do_widget id="rpwe_widget-5"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-8"]
        • [do_widget id="oio-widget-18"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-7"]
        • [do_widget id="oio-widget-19"]
        • [do_widget id="rss-2"]
        • [do_widget id="oio-widget-14"]
        • [do_widget id="wpzoom-feature-posts-11"]
        • [do_widget id="oio-widget-15"]
        • [do_widget id="rpwe_widget-3"]
        • [do_widget id="oio-widget-16"]
        • [do_widget id="text-13"]
        • [do_widget id="oio-widget-17"]
        • [do_widget id="wpp-6"]
      • [do_widget_area widgets_for_shortcodes]
        • [do_widget_area wp_inactive_widgets]

          2015, dinamism pe piața imobiliară

          Piața imobiliară din Cluj a început din toamna anului trecut să se dezmorțească după criza economică ce i-a lăsat pe mulți investitori fără bani, dar și pe mulți clienți fără locuință, cu toate că unii au achitat apartamentele încă din faza de proiect. Mulți au rămas cu banii dați și cu un frumos proiect pe hârtie. Astfel, din cauza țepelor imobiliare, clienții au început să fie mult mai atenți la ceea ce urmează să cumpere. Daniel Rus, de la agenția RE/MAX Concept ne va face în cele ce urmează o radiografie a pieței imobiliare clujene și ne va spune cum s-a schimbat comportamentul cumpărătorului, care sunt cele mai căutate zone din Cluj, dar și cele mai scumpe.

          Reporter: Când a început să se decongestioneze piața imobiliară din Cluj? Este 2015 cel mai dinamic an (din acest punct de vedere) din ultima perioadă?

          Daniel Rus: Putem observa o creștere a pieței imobiliare clujene încă din toamna anului trecut, când în luna octombrie s-au înregistrat cele mai multe tranzacții imobiliare din 2014. Cu siguranță anul 2015 este cel mai dinamic de după criza economică.

          Reporter: Care sunt cele mai căutate zone din Cluj?

          Daniel Rus: Cele mai căutate zone sunt cele care prezintă interes din punct de vedere al activităților care se desfășoară în acea zonă. Cartierul Gheorgheni este unul de interes, pentru că aici avem una din cele mai mari facultăți (FSEGA), Iulius Mall, multe multinaționale etc. Zona centrală și semicentrală sunt iar zone căutate. Cerere există și în cartierul Bună Ziua, aici fiind foarte multe locuințe noi.

          Reporter: Care sunt cele mai scumpe trei zone din Cluj?

          Daniel Rus: Depinde din ce punct de vedere vorbim și la ce segment ne referim. Pe segmentul rezidențial, și anume case, Cartierul Andrei Mureșanu rămâne cel mai scump cartier. Dar proprietăți scumpe găsim și în Grigorescu sau în zona centrală.

          Reporter: Se mai achziționează apartamente în fază de proiect? Care ar fi ponderea dintre cele în fază de proiect și cele care au fost finalizate?

          Daniel Rus: Se achiziționează. Din cauza cererii foarte mari și a ofertei puține, a reînceput achiziția de apartamente încă din faza de proiect. Și acest lucru nu e neapărat unul bun. Ați văzut că au fost, nu demult, cazuri în care oamenii au fost păcăliți, li s-a promis un lucru și nu s-au respectat promisiunile. S-a întâmplat și în trecut ca lumea să fie păcălită. Lumea ar trebui să fie mai atentă la astfel de chestiuni și la cine construiește.

          Apartamentele se vând în fază de proiect acolo unde oferta este foarte bună sau zona geografică este una de excepție. Multe din apartamentele din aceste ansambluri imobiliare se rezervă din fază de proiect.

          Reporter: Cum se vând apartamentele vechi? Pierd teren în fața celor noi (situate în zone nu chiar atât de bune)?

          Daniel Rus: E greu de spus care e procentajul între aceste două categorii. Se vând atât apartamente noi, cât și apartamente vechi. Lumea în principal caută după zone. Sunt alte criterii mai importante, cum ar fi locația, bugetul, etaj, decomandat sau nu etc. Nu dacă apartamentul e nou sau vechi.

          Reporter: Ce se cumpără mai mult în ultima perioadă? Apartamente sau case? Ce fel de apartamente? Cu câte camere?

          Daniel Rus: Sunt două produse total diferite. Cele mai căutate sunt apartamentele cu două camere, aici e cererea cea mai mare. Pentru case e un anumit tip de client, iar pentru apartamente alt tip.

          Reporter:  Au crescut pretențiile clienților în ultimul timp?

          Daniel Rus: Clientul cumpărător de astăzi e mult mai educat și mai pretențios. Își acordă mai mult timp pentru achiziția unui apartament. Doresc mai multe informații despre materialele folosite la construcția imobilului. Nu se aruncă foarte repede în piață.

          Reporter: Conform arhitectului șef al orașului zona în care se construiesc în prezent cele mai multe blocuri este cartierul Buna Ziua. Cum este situația aici din punctul de vedere al agențiilor imobiliare? Cum sunt vânzările pe această zonă?

          Daniel Rus: Cel mai mult se construiește în cartierul Bună Ziua pentru că aici e una din puținele zone din Cluj în care există teren liber pentru construcții noi. Dacă ar fi un tern liber în alte cartiere, cu siguranță că s-ar construi acolo. Din acest motiv se și vinde mai  mult în aceast cartier. Agentia RE/MAX Concept are în portofoliu un imobil nou (vezi foto), în exclusivitate, care este în construcție și care se va finaliza în primăvara anului 2016. Un imobil cu 16 apartamente, predate finisate, la cheie, dintre care un penthouse. E normal să se construiască aici cele mai multe blocuri, datorită structurii urbane a acestui cartier care permite acest lucru.

          poza material agentie 2

          Reporter: Au crescut numărul apartamentelor achiziționate prin programul Prima Casă?

          Daniel Rus: Faptul că în această toamnă s-au terminat fondurile pentru programul Prima Casă înseamnă că s-au achiziționat apartamente prin acest program. Vom vedea ce se va întâmpla în 2016 cu acest program, dacă va mai continua sau nu. Deocamdată sunt doar zvonuri.

          Reporter:  Care sunt prețurile practicate în Cluj? Diferă mult față de alte orașe? Putem spune că este unul dintre cele mai scumpe orașe din punct de vedere al pieței imobiliare?

          Daniel Rus: Întotdeauna Clujul a fost unul din cele mai scumpe orașe din România. La fel se întâmplă și în domeniul imobiliar. Alături de București, Clujul este cel mai scump oraș din țară în domeniul imobiliar. Referindu-ne strict la ce se întâmplă în Cluj, prețurile diferă de la un produs la altul, de la un cartier la altul. Prețul pe metru pătrat util se situează undeva între 1100 Euro și 1300 Euro, depinde dacă e finisat sau semifinat, de zonă, de imobil etc.


          Publicitate

          Postaţi un comentariu