Cum văd elevii problema meditațiillor

Foto: Dan Bodea

Elevii sunt de departe cei mai afectați de „problema meditațiilor”. Ei sunt primii „beneficiari” ai acestora, dar și primii care pot simți efectele secundare  ale „lecțiilor în privat” oferite de către profesorii de la clasă unor colegi, aleși după diferite criterii.

Cu toate că problema este „pe val” de ani de zile, elevii preferă de cele mai multe ori să păstreze tăcerea pentru a nu exista repercusiuni în catalog. Cu toate acestea, sub protecția anonimatului, anul trecut, mai mulți elevi s-au plâns conducerii Consiliului Județean al Elevilor Cluj pe această temă. Fără a exista însă și rezultate concrete în acest sens, întrucât „astfel de situații sunt greu de verificat și apoi de dovedit”.

Un fost membru al consiliului care a dorit şi el să își păstreze anonimatul a explicat cum stau lucrurile: „Problema cu meditațiile este următoarea: mulți profesori aleg să nu facă mare lucru la clasă, astfel încât elevii să fie nevoiți să apeleze la ei pentru meditații. Aceasta este problema principală. Apoi, în mod evident, apar favoritisme. Au existat plângeri din partea elevilor”, spune acesta.

Actuala conducere a Consiliului Județean al Elevilor Cluj a precizat că nu s-a discutat recent despre Codul de etică al profesorului, dar nici de problema meditațiilor. „În primul rând, Consiliul Județean al Elevilor nu poate lua o poziție privitoare la așa ceva până nu se consultă cu elevii. Prin urmare, ar trebui să lansăm un chestionar sau să dezbatem această chestiune în cadrul unei Adunări Generale”, a precizat Alexandra Sântu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Cluj pentru Transilvania Reporter.

Distribuie:

Postaţi un comentariu