Cum este întâmpinat Anul Nou în lume, pentru belşug, noroc şi sănătate

Americanii obişnuiesc să îşi sărute pasional partenerii la miezul nopţii, sperând că vor şterge, astfel, amintirile neplăcute ale trecutului, şi vor deschide calea către un viitor încărcat de dragoste.

Anul Nou înseamnă pentru toată lumea un nou început, şansa de a o lua de la capăt, de a şterge tot ce e vechi, neplăcut, neîmplinit. Înseamnă speranţa că va fi mai bine, mai frumos, mai uşor. Dar, pentru ca aceste speranţe să se împlinească, trebuie îndeplinite anumite ritualuri, trebuie respectaţi nişte paşi. Astfel au apărut superstiţiile şi obiceiurile de Anul Nou, care diferă în ţările lumii, dar au acelaşi scop: să fie un an mai bun, să fie belşug, să fie sănătate, să fie noroc.

Cea mai veche sărbătoare

Se pare că Anul Nou poate fi numită cea mai veche sărbătoare, fiind marcat şi de babilonieni, în urmă cu 6000 de ani. Popoarele antice urmăreau cerul pentru a avea repere temporale, astfel că babilonienii considerau că noul an începea la prima lună plină de după solstiţiul de iarnă. Atunci organizau un festival ce dura 11 zile, fiecare cu activităţile specifice. Ca şi noi, babilonienii făceau promisiuni sau îşi fixau unele scopuri pentru noul an – ceea ce noi acum numit „rezoluţii”, după termenul englezesc „resolution”. Însă, dacă noi ne propunem să facem mai mult sport, să ne schimbăm locul de muncă sau, poate, să învăţăm o limbă străină, babilonienii promiteau, cel mai adesea, să returneze uneltele agricole împrumutate.

În Egiptul Antic, Anul Nou era sărbătorit în momentul in care Nilul ieşea din matcă, pentru că nu ar mai fi avut recolte în lipsa acestui eveniment, care avea loc, de obicei, la sfrşitul lunii septembrie.
Romanii sărbătoreau Anul Nou în luna martie, dar calendarele romane au fost schimbate de împăraţi, de-a lungul timpului, încercând să se sincronizeze cu mişcările Soarelui. Romanii aveau obiceiul de a-şi dărui unii altora crenguţe de laur, nuci aurite ori monede imprimate cu chipul zeului Ianus, cel cu două feţe, patronul lunii ianuarie. Zeu al porţilor şi al uşilor, Ianus Bifrons era cât se poate de potrivit pentru această ocazie, una dintre feţe privind spre viitor, Anul Nou, iar cealaltă spre trecut.

În jurul anului 153 î.e.n., Senatul roman a declarat data de 1 ianuarie ca fiind prima zi din calendar, însă aceasta a fost schimbată la scurt timp, iar începutul anului a fost declarat 25 martie. În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat calendarul lui Iulius Caesar, stabilind că anul are 365, 14 zile. Acest calendar se foloseşte şi astăzi, fiind adoptat de majoritatea ţărilor.

Din punct de vedere religios, data de 1 ianuarie a fost stabilită ca început de an în 1691, de către Papa Inochentie al XII-lea.

Sărbătorit în mod diferit

Anul Nou se sărbătoreşte, astăzi, în funcţie de regiune şi, mai ales, de religie. Poporul evreu sărbătoreşte Rosh Hashanah — o sărbătoare solemnă şi sfântă, care cade în septembrie sau octombrie. Biserica ortodoxă rusă sărbătoreşte Anul Nou la14 ianuarie, în China acesta cade între 21 ianuarie şi 19 februarie, iar în Iran este sărbătorit în luna martie.

În China, Anul Nou se sărbătoreşte la a doua lună nouă de la solstiţiu, iar petardele şi pocnitorile sunt omniprezente, căci alungă spiritele rele. Figurine impresionante, în formă de dragoni şi lei, dansează pe străzi, oamenii se îmbracă în roşu, apoi ies în stradă, să-şi strige în gura mare dorinţele pentru anul care vine. În acelaşi timp, trebuie să arunce cu mâncare cât mai sus.

Anul Nou al culturilor aimara (Bolivia) şi mapuche (Chile) este sărbătorit la mijlocul verii, la 21 iunie, prin ritualuri ancestrale de slăvire a divinităţilor. Cultura tiwanakota, (Machaq Mara’, în limba aimara) în acelaşi timp cu solstiţiul de iarnă din emisfera sudică, mulţumeşte divinităţilor Pachamama (Mama Pământ) şi Tata Inti (Tatăl Soare) pentru roadele apropiatei recolte.

În regiunea Araucania, membrii comunităţii mapuche se scaldă în apele reci pentru a-şi purifica trupul şi sufletul, ritual ce durează câteva zile până la 24 iunie, Ziua naţională a popoarelor indigene.

În Birmania, Anul Nou se sărbătoreşte în cea mai caldă zi a anului. Oamenii aruncă apă din abundenţă, iar cei care sunt udaţi nu au voie să se supere, pentru că acesta este simbolul fertilităţii.

La petrecerile de Revelion pe care le ştim noi, nu ar fi prea plăcut să aruncăm cu apă unii pe alţii, având în vedere că petrecem la temperaturi de iarnă. În schimb, ne stropim, uneori, cu şampanie, cea mai populară băutură din lume, în noaptea dintre ani.

Şampania este cea mai populară băutură de Revelion – şi trebuie neapărat însoţită de un toast.

Veselie în stradă

Peste ocean, Anul Nou se sărbătoreşte în stradă, cu prietenii, cu vecinii, cu ceilalţi locuitori ai oraşului – obiceiul fiind întâlnit în SUA, Canada şi unele state din America de Sud. Sunt binecunoscute „adunările” de Revelion din Times Square (New York), sau în State Street (Chicago). La miezul nopţii, sună clopotele şi sirenele, cerul este inundat de artificii şi toată lumea strigă într-un glas „Happy New Year!”, se îmbrăţişează şi se sărută, apoi se fac toasturi şi se cântă „Auld Lang Syne”.

De asemenea, sunt organizate petreceri, sau baluri mascate, la care toţi invitaţii trebuie să se costumeze şi să aibă măşti, care nu vor fi date jos decât la miezul nopţii. A doua zi, sunt organizate parade grandioase, cum ar fi Tournament of Roses, din California, care se întinde pe câţiva kilometri şi este condusă, de obicei, de o vedetă.
În Mexic, oamenii îşi scot în „noaptea magică” bagajele afară, pentru călătorii bune în anul ce vine; pentru prosperitate, agaţă figurine în formă de oaie pe clanţa uşii. De asemenea, mexicanii comunică de Anul Nou cu spiritele morţilor – totul în cadru legal şi organizat: o sesiune costă în medie în jur de 15 dolari.

Filipinezii cred că forma rotundă le va aduce noroc, astfel că poartă haine cu buline în noaptea dintre ani şi pun pe masă mâncăruri cu această formă – care le aminteşte de monede, de aici şi ideea de prosperitate. De asemenea, aruncarea monezilor la miezul nopţii semnifică belşug, creşterea veniturilor.

Focul purificator

Întâlnim în foarte multe culturi focul, la cumpăna dintre ani, căci acesta purifică totul. Este binecunoscut mitul păsării Phoenix, care renaşte din propria cenuşă – este perfect pentru această noapte, în care se arde tot ce este vechi şi rău, pentru a face loc noului.

În Scoţia, Anul Nou este numit “Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi, sau chiar sunt învârtite deasupra capului, de cei mai îndrăzneţi. Astfel, anul vechi este ars şi cel nou are cale liberă să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion – anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar. În Scoţia a apărut şi “Auld Lang Syne”, unul dintre cele mai populare cântece de Anul Nou printre vorbitorii de limbă engleză. Cântecul a fost publicat pentru prima dată de poetul Robert Burns, în 1796, în cartea “Scots Musical Museum”.

În Ecuador, se confecţionează sperietori, figurine, care se ard la miezul nopţii. Fiecare familie are propria figurină, care este umplută cu ziare şi bucăţi de lemn, apoi este arsă în faţa casei, pentru a se distruge tot răul acumulat în cele 12 luni trecute, deschizând calea către fericire. În această ţară există şi superstiţia că lenjeria galbenă purtată de Revelion aduce optimism în anul următor.

Şi brazilienii sunt atenţi la lenjeria cu care întâmpină noul an, alegând una foarte colorată, de obicei în nuanţe de roşu şi galben, pentru a atrage norocul şi, de ce nu, un nou partener. Şi în Brazilia sunt aprinse focuri în aer liber la miezul nopţii, alături de artificiile care vestesc noul an. Şi în Venezuela, cei care îşi caută sufletul pereche poartă lenjerie roşie în noaptea dintre ani.

Zgomot, cioburi, culori

O altă tradiţie des întâlnită de Revelion este… zgomotul. Oamenii fac gălăgie, cât mai multă gălăgie, pentru a speria şi pentru a alunga spiritele rele. La acest scop contribuie pocnitorile, artificiile, petardele, clopotele, sirenele etc. Statul Panama este un bun exemplu în acest sens: la miezul nopţii, toţi locuitorii fac un zgomot uriaş, se întrec în strigăte, bat în diverse obiecte şi claxonează.

În Africa de Sud, de Anul Nou se trag clopotele bisericilor şi se pot auzi chiar şi focuri de armă. Pentru cei din provincia Cape, primele două zile ale anului sunt petrecute într-o atmosferă de carnaval, unde oamenii se îmbracă în costume colorate şi dansează pe străzi, în sunetul tobelor.

În Danemarca, cioburile aduc noroc: oamenii sparg farfurii în uşa vecinilor. Se consideră că familia care are cele mai multe cioburi în faţa uşii va avea parte şi de cel mai mult noroc. În Olanda, oamenii ard brazii de Crăciun pe străzi şi lansează artificii când se schimbă anul, ca un mod de a alunga spiritele rele ale vechiului an.

În Olanda, Oudejaarsdag sau “ziua anului trecut” (31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte. De altfel, aceasta este singura zi în care artificiile sunt autorizate, ele fiind puse în vânzare cu numai trei zile înainte de Anul Nou.

La Napoli, în Italia, întâlnim un obicei mai special: oamenii aruncă pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut – mobilier, vase, haine etc. În noaptea de Anul Nou, numita “Capodanno”, italienii obişnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune ca aduc bogăţie şi abundenţă.

Mâncăruri specifice

Şi, dacă tot am adus vorba despre mâncare, şi în acest domeniu există tradiţii şi obiceiuri, specifice fiecărui popor.

În Grecia, o pâine specială numită “Vasilopita” este servită de Revelion, iar în interiorul acesteia se ascunde un bănuţ. Pâinea se taie exact la miezul nopţii şi cine primeşte bucata cu bănuţul va avea noroc în anul care vine.
În Franţa se marchează sărbătoarea numită “le Réveillon” cu alimente de lux, şampanie şi cadouri. În Turcia se face schimb de cadouri în timpul unei sărbători a alimentelor tradiţionale turceşti.
În Spania, la miezul nopţii trebuie să se mănânce 12 boabe de struguri, fiecare reprezentând o lună din anul ce urmează. În funcţie de cât de dulce este, aşa va fi şi luna respectivă: mai bună sau mai dificilă. În Insula Madeira din Portugalia există obiceiul ca în noaptea dintre ani să se mănânce 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.
La Liege, în Belgia, pe 1 ianuarie, se mănâncă “choucroute” (un fel de varză murată cu cârnaţi) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă, pentru a avea bani tot anul.
În ceea ce priveşte băuturile, şampania este cea mai populară, de Revelion, în întreaga lume, şi este obligatoriu însoţită de un toast. În Rusia, o băutură din vodcă, suc de lămâie şi apă de la robinet este denumită “apa murdară” şi se bea pentru a opri ghinionul.

Se obişnuieşte ca oamenii să se sărute sub vâsc la miezul nopţii de Revelion, pentru a avea parte de dragoste şi noroc în noul an.

Vâscul, planta magică

În multe ţări, o altă vedetă a nopţii dintre ani este vâscul, care fie aduce dragoste, fie alungă spiritele rele. În Irlanda, fetele singure îşi pun vâsc sub pernă pentru a atrage dragostea în anul ce vine.

La multe petreceri vom vedea vâsc agăţat undeva; se obişnuieşte ca oamenii să se sărute sub crenguţa de vâsc la miezul nopţii de Revelion. Acesta poate fi atât un gest romantic, dar şi un salut pentru Anul Nou între persoane ce îşi urează un an fericit, cu sănătate şi noroc.

Se crede că cei care se sărută sub vâsc vor avea parte de dragoste şi de noroc tot anul.

Şi tot referitor la viaţa sentimentală: femeile nemăritate din Belarus aşteaptă noaptea de Anul Nou ca să afle dacă se vor căsători. Ele ţin în mână câteva boabe de porumb, cu care ademenesc un cocoş. Potrivit tradiţiei, fata căreia îi dă târcoale cocoşul, se va căsători în anul următor.

Anul Nou în Asia

Japonezii petrec o săptămână întreagă pregătindu-se pentru venirea noului an. Casa trebuie curăţată foarte bine pentru a preveni apariţia oricăror spirite rele. Toate datoriile trebuie plătite şi, mai ales, toate certurile rezolvate şi greşelile iertate.

Pentru japonezi, Anul Nou, numit “Oshogatsu”, este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. Sunt organizate “petreceri de uitat anul” sau “Bonenkai”, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi sake şi pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an. Se crede că 180 este numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor. Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani înăuntru. În ziua de Anul Nou se scriu pe o hârtie visele şi dorinţele.

În Vietnam, Anul Nou este numit “Tet Nguyen Dan” sau mai simplu “Tet”. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în rău.

În India, Anul Nou se sărbătoreşte diferit în funcţie de regiune. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb, iar femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii, iar aceştia sunt conduşi la cutie, cu ochii închişi, în dimineaţa Anului Nou. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou.

Mesajul preşedintelui de Anul Nou

Mesajul de Anul Nou transmis de preşedinte către popor este un alt obicei cu o îndelungată tradiţie, în mai multe ţări, care au preluat ideea de la americani.

Primul mesaj al preşedintelui de Anul Nou a fost transmis de George Washington, la 8 ianuarie 1790, la New York. În 1801, Thomas Jefferson renunţat la această practică, fiind de părere că are „tentă monarhică”. Woodrow Wilson a reluat obiceiul în 1913 şi, de atunci, doar câteva cazuri excepţionale au făcut imposibilă transmiterea a ceea ce se numeşte „President’s Annual Message to Congress”. În aceste cazuri, discursul a fost scris de preşedinte şi trimis Congresului.

În 1935, Franklin D. Roosevelt a schimbat denumirea mesajului în “State of the Union Address”. Tot atunci, s-a schimbat data transmiterii mesajului, din decembrie în ianuarie sau februarie. Obiceiul s-a păstrat şi azi, mesajul fiind transmis în ultima zi de marţi din ianuarie, fără să existe o reglementare scrisă în acest sens.

[stextbox id=”custom”]

Obiceiuri ciudate

• Chilienii, mai precis locuitorii oraşului Talca, îşi sărbătoresc Anul Nou alături de rudele moarte. Porţile cimitirului se deschid la orele 11 noaptea, iar localnicii sunt întâmpinaţi de muzică clasică în surdină şi de lumini fade, transformând cimitirul într-un loc festiv.
• În New York există o tradiţie de peste 100 de ani – se aruncă o minge în Times Square. Acest lucru se întâmplă şi în Hong Kong, Sydney, Rio de Janeiro, San Antonio şi Sacramento (California). În alte zone se aruncă diverse lucruri pentru a marca Anul Nou: în Easton (Maryland) – un crab, în Atlanta (Georgia) – o piersică, în New Orleans – o oală.

[/stextbox]