Cum arată sora ex-principelui Nicolae, cea care i-a luat locul în ordinea de succesiune la tron

ASR Principesa Margareta (66 de ani) este prima succesoare a Regelui Mihai (94 de ani) | Foto: Wikipedia

În urma deciziei Regelui Mihai de a-l elimina din linia succesorală pe fostul principe Nicolae, locul acestuia în ordinea urcării la tron a fost luat de sora sa, Elisabeta Karina de România.

Elisabeta Karina este al doilea copil al ASR Principesa Elena, care, la rândul său, este al doilea copil al Regelui Mihai.

Astfel, Elisabeta Karina, în vârstă de 25 de ani, este a treia în linie succesorală, după mătușa sa ASR Principesa Margareta, în vârstă de 66 de ani, prima născută a Regelui Mihai (94 de ani) și mama sa, ASR Principesa Elena, în vârstă de 64 de ani, a doua născută a regelui.

Noua stare de fapt a fost anunțată și pe site-ul oficial al Casei Regale. Potrivit acestei surse, Elisabeta Karina nu are încă titlul de principesă și nici nu i s-a acordat apelativul de Alteță Regală.

Despre Elisabeta Karina se cunosc puține lucruri în momentul de față. Ea s-a născut în 4 ianuarie 1989 ca Elizabeth Karina de Romania-Medforth-Mills, în orașul Newcastle-upon-Tyne, din Anglia.

Pe site-ul Casei Regale a României se află mai multe fotografii cu Elisabeta Karina, realizate cu ocazia Crăciunului din 2012, la Castelul Săvârșin. Ea apare în imaginile 1, 6, 7, 8, 21, 23, 42 și 43 (de sus în jos) de pe pagină. În prima imagine se află chiar în spatele Reginei Ana, îmbrăcată cu un pulover negru cu motive albastre. În restul imaginilor poartă un palton lung, de culoare bej:

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Highest Royalty

    I would like to wish your Majesties blessed health and power to rule our country Romania, to see it as a Kindom, which is our generations will

    Traiasca Regele!

    Respecfully,

    Adriana Mociran

Postaţi un comentariu