Covasna și Timiș, primele două SIMD-uri funcționale

În 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, țara noastră și-a luat angajamentul de a crea 32 de Sisteme Integrate de Management al Deșeurilor (SMID). Toate cele 32 de proiecte au primit finanțare din fondurile europene 2007-2013.

Aproape două funcționale

La zece ani de la aderare, doar două SIMD-uri sunt complet funcționale. De exemplu, cel din județul Timiș, dar numai în zona Lugoj-Buziaș. Acolo, luna trecută, asociația care gestionează sistemul a semnat contractul cu operatorul care colectează gunoaiele selectate și le transportă la reciclare sau depozitare. Acesta a fost ultimul pas pentru transpunerea în practică a proiectului, încheiat scriptic în 2016. Alte 13 SIMD-uri au fost încheiate pe hârtie, dar încă nu au fost desemnați operatorii, în vreme ce 18 SIMD-uri au fost fazate, adică au fost transferate în cadrul următorului exercițiu financiar european, 2014-2020.

Și în Timiș este vorba doar de o zonă funcțională din cele cinci ale județului. În celelalte patru, printre care și Timișoara, licitațiile pentru desemnarea operatorului sunt blocate de contestații.

Un alt exemplu este cel al SIMD Covasna, care este complet funcțional de luna aceasta, la nivelul întregului județ. Aici, infrastructura a fost gata în urmă cu doi ani, dar sistemul a devenit operațional doar acum, deoarece procedurile de desemnare a operatorului au durat foarte mult.

Fiecare dintre cele 32 de SIMD-uri asumate de România presupune realizarea unui sistem de colectare și reciclare/depozitare a deșeurilor, la nivel județean sau interjudețean. Pe hârtie, lucrurile stau simplu. Traseul gunoiul este acesta: cetățeanul selectează deșeurile, pe categorii: sticlă, metal, hârtie şi fracţie umedă (gunoiul neselectabil) și îl depozitează în containere/tomberoane diferite pentru fiecare. Operatorul de salubritate preia deșeurile selectate și le transportă la o stație de transfer sau la un centru de colectare zonal, de unde sunt preluate mai departe de mașini de mare capacitate și duse la deponeul principal. Înainte de depozitare, materialele reciclabile sunt triate într-un centru de sortare, și, ulterior, valorificate. Doar ce nu se poate recicla se depozitează ecologic. În acest scop este necesară crearea unor rampe de gunoi noi, euroconforme și închiderea celor vechi.

În acest context, SIMD-ul clujean este probabil cel mai notoriu caz de eșec, datorită lanțului de probleme, sociale, economice și ecologice de la Pata Rât. Într-o vizită recentă, ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, a avut o ieșire nervoasă cu privire la acest lucru. „Niciun depozit din judeţul Cluj nu este conform. Deşeurile din judeţul Cluj s-au plimbat prin toată ţara, la Alba, la Bihor, la Odorheiul Secuiesc, oriunde, dar numai depozitarea lor într-un depozit conform nu s-a făcut. Sunt foarte întârziaţi cu punerea în aplicare a SIMD-ului, au avut bani din fonduri europene pentru perioada 2007 – 2013, proiect care s-a fazat, nu s-a finalizat. Depozitul ar trebui să fie finalizat în 2020. (…) De ce să punem sănătatea populaţiei în pericol? De ce nu sunt în stare responsabilii de aici, începând de la Primăria Cluj-Napoca şi de la CJ Cluj? Este inadmisibil. (…) Clujul are situaţia cea mai grea, cea mai urâtă şi nu ştiu ce judeţ o să îşi mai permită să primească deşeurile din judeţul Cluj”’, a spus Graţiela Gavrilescu.

Pentru neconformarea gestionării deșeurilor la standardele europene, România a fost chemată în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Comisia Europeană, în cadrul unei proceduri de infringement (încălcare a legilor europene). Procedura vizează în principal lipsa unui Plan Național de Gestionare a Deșeurilor. 

„Sunt mândru de comunitatea din care fac parte (…) de toţi primarii indiferent de coloratura politică, pentru că au înţeles că la implemetarea unui asemenea proiect nu-şi au loc luptele politice,  şi interesul comun trebuie să primeze. Timp de 40 de ani problema deşeurilor din judeţul Covasna este rezolvată şi trebuie să fim mândri de acest lucru”, Ambrus Joszef, preşedintele asociaţiei care gestionează SIMD Covasna


Publicitate

Postaţi un comentariu