Judeţul Cluj are un buget de 805 milioane de lei

Consilierii judeţeni vor dezbate în şedinţa de joi proiectul de buget pentru 2014. Potrivit documentului, bugetul general al Judeţului Cluj pe anul 2014, este în sumă de 805.173.000, 72 de lei, din care bugetul local este de 612.570.000, 64 de lei, atât la venituri cât şi la cheltuieli. Anul trecut bugetul judeţului a afost de circa 700 de milioane de lei.

În anul bugetar 2014, bugetele locale se aprobă pe cele două secţiuni, respectiv secţiunea de funcţionare care reprezintă 42, 14 %  şi secţiunea de dezvoltare  57, 86 % din total buget.  Astfel la secţiunea de funcţionare sunt prevăzuţi 258.110.000, 43 de lei, iar la secţiunea de dezvoltare suma este de 354.460.000, 21 de lei. De asemenea, bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2014, este în sumă de 220.142.000, 32 de lei.

Cât priveşte bugetul fondurilor externe nerambursabile pe anul 2014, acesta este în sumă de 90.000 de lei. Iar excedentul anului precedent se ridică la 14.209.396, 86 de lei şi este destinat pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare. Subvenţiile primite de la bugetul de stat sunt în sumă de 146.767.000, 89 de lei.

Programul de investiţii

Un obiectiv important care se află şi în acest an pe lista de investiţii este aeroportul. Astfel, suma de 52.780.000, 36 de lei va fi alocată pentru: Pista de aterizare-decolare 3500 m – etapa I (2100 m), Terminal Plecări Pasageri, Reţele exterioare Terminal Plecări, Extindere platformă pe partea de est a platformei actuale-etapa I,   precum şi pentru studii de dezvoltare a infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă. Pentru drumurile juedeţene şi comunale în proiectul de buget este prevăzută suma de 11.934.000 de lei, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată. În timp ce 37.490.000 de lei, tot sume defalcate din TVA sunt destinaţi pentru echilibrarea bugetelor locale, adică bani care se acordă comunelor din judeţ pentru diferite investiţii locale.

Din suma de 3.299.000, 98 de lei aprobată la Alte servicii publice generale– se nominalizează: 105.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de organizarea olimpiadelor şi concursurilor şcolare în anul 2014; 230.000 de lei pentru premierea elevilor şi profesorilor cu rezultate deosebite în anul şcolar 2013-2014; suma de 1.112.000, 22 de lei pentru achitarea contribuţiei Consiliului Judeţean la funcţionarea Agenţiei de Dezvoltare Regională N-V; 150.000 de lei cotizaţia anuală la susţinerea activităţii Asociaţiei Zona Metropolitană. Peste 50 de milioane de lei sunt prevăzuţi şi pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, precum şi pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală.

La învăţământ 53 de milioane, la sănătate 6, 6 milioane

Pentru capitolul învăţământ este prevăzută suma de 53.128.000, 94 de lei, în timp ce pentru sănătate  este propusă suma de 6.600.000 de lei. Pe de altă parte la Cultură, recreere, religie se propune alocarea sumei de 35.460.000, 24 de lei, din care: aproape 22 de milioane de lei pentru finanţarea activităţii instituţiilor de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean, 7, 5 milioane pentru plata contribuţiilor pentru personalul neclerical în număr de 815 posturi, 800.000 de lei pentru susţinerea cultelor religioase (executarea unor lucrări de reparaţii şi modernizări la lăcaşurile de cult); 1, 5 milioane de lei pentru Campusul teologic ”Nicolae Ivan” Cluj-Napoca şi Centrul misionar Sf. Apostol Andrei; 600.000 de lei pentru construirea Catedralei greco-catolice şi 500.000 de lei pentru sprijin financiar lăcaşuri de cult-Cultul Reformat, Romano-catolic, Unitarian, Evanghelic şi Mozaic. Pentru susţinerea activităţii sportive este alocată suma de 1, 2 milioane de lei, iar 650.000 de lei sunt pentru susţinerea unor activităţi culturale. Pentru cofinanţarea proiectului FEN-Reabilitare castel Banffy-Răscruci este prevăzută suma de 405.000 de lei, iar 207.000 de lei sunt pentru cofinanţare proiect FEN-Construire Centru Regional de resurse pt. restaurarea, conservarea patrimoniului cultural-Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

La capitolul Acţiuni Generale Economice se propune alocarea a peste 34 de milioane de lei. Banii vor fi împărţiţi astfel: 1, 7 milioane de lei cheltuieli de capital pentru SC Tetarom SA, 600.000 de lei pentru majorare capital social S.C. Pază şi protecţie, suma de 800.000 de lei pentru majorare capital social S.C.Clujana S.A. şi 31 de milioane de lei pentru asigurarea finanţării a două proiecte FEN, respectiv „Dezvoltare Parc Industrial TETAROM I” şi 2Dezvoltare Parc Industrial TETAROM IV”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu